Pretentii civile. Speta. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 672/2008

Ședința publică din 12 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu

- - - vicepreședinte Curtea de Apel

- - - JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia Creța

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI împotriva sentinței civile nr. 177/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-au depus prin serviciul de registratură al instanței în data de 12.06.2008 concluzii scrise de către intimatul.

Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la nr- la Tribunalul Hunedoara - Secția Comercial contencios Administrativ și Fiscal reclamantul a chemat în judecată pe pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI H, solicitând obligarea acesteia să-i majoreze cu 5% salariul de bază începând cu luna ianuarie 2007 și să efectueze cuvenitele mențiuni în documentele de evidență ale acestuia și să-i plătească prima de vacanță cuvenită pe anul 2007.

Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.

În fapt, reclamantul arătat că este îndreptățit la majorare; salariului cu 5%, conform art.3 al.2 din OUG nr. 19/2003, modificat prin nr. 106/2008, întrucât îndeplinește criteriile prevăzute în art.2 și anexa nr.2 pct.1 a HG nr.4/2004 și anume experiența în domeniu de 2 ani, iar în ceea ce privește prima de vacanță arată că i se cuvine conform prev.art.21 din Legea nr.495/2004.

În drept au fost invocate prevederile OUG nr. 19/2003, OUG nr. 108/2006, HG nr.4/2004 și Legea nr.495/2004.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât ca urmare a transferului în interesul serviciului, în funcția de consilier pentru afaceri europene, începând cu data de 01.01.2007 i s-a menținut reclamantului salariul de încadrare avut anterior, de 1.898 lei și că nu a beneficiat de majorarea de 5% a salariului de bază, întrucât fiind ordonator terțiar de credite, fondurile necesare sunt alocate de ordonatorul principal, respectiv MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, iar prin adresa nr.599/23.03.2007, această instituție le-a comunicat că sumele necesare majorării salariilor nu au fost prevăzute în bugetul pe anul 2007 și prin urmare salariile nu pot fi majorate.

Prin sentința civilă nr.1300/CA/2007, pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a admis în parte ca fondată acțiunea formulată de reclamant, iar pârâta a fost obligată să-i acorde acestuia majorarea cu 5% a salariului de bază începând cu luna ianuarie 2007 și să efectueze cuvenitele mențiuni în documentele de evidență ale acestuia și s-a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile, iar prin decizia civilă nr.497/CA/2007, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția Comercial Contencios Administrativ și Fiscal s-au admis recursurile, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara -Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, având în vedere faptul că reclamantul este personal încadrat cu contract de muncă, iar procedura de soluționare a acestui litigiu este prevăzută de art.67 din Legea nr. 168/1999 și art.2 pct.1 lit. c Cod Procedură Civilă.

Dosarul a fost înregistrat la această instanță la nr-.

Prin sentința nr.177/LM/2007 instanța a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul împotriva pârâtei INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI H și bligat pe pârâtă să-i majoreze reclamantului cu 5% salariul de baza începând cu luna ianuarie 2007 și să efectueze cuvenitele mențiuni în documentele de evidență ale acestuia, precum și să-i plătească prima de vacanță cuvenită pe anul 2007.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr.46/31.-, emis de PREFECTUL JUDEȚULUI H, reclamantul a fost încadrat începând cu data de 01.01.2007, prin transfer în interesul serviciului, în funcția de consilier pentru afaceri europene, în cadrul compartimentului Integrare Europeană (9 dos.).

Din ordinul mai sus menționat, precum și din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că la data transferului i s-au menținut drepturile salariale avute la data de 31.12,2006 și nu a beneficiat de nici o majorare salarială.

Conform prev.art.3 ai.2 din OUG nr. 19/2003 modificată prin OUG nr. 106/2006 salariile de bază și celelalte drepturi salariale sunt cele stabilite potrivit Legii nr.495/2004, pentru funcția de consilier diplomatic și se majorează cu până la 50%, pe baza criteriilor și în limitele stabilite prin HG nr.4/2004.

Conform art.2 și anexei 2 pct.1 din HG nr.4/2004, persoanele care au experiență în specialitate de minim 2 ani, beneficiază de o majorare de 5% a salariului de bază.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul îndeplinea această condiție la data transferului în funcția de consilier de integrare, astfel că cererea sa este întemeiată, iar pârâta urmând să fie obligată să-i majoreze cu 5% salariul de bază, începând cu data de 01.01.2007 și să efectueze cuvenitele mențiuni în documentele de evidență ale acestuia.

Faptul că MAI nu a alocat sumele necesare acordării acestei majorări nu prezintă relevanță în cauză și nici nu poate fi ignorată obținerea unui drept prevăzut de lege.

Referitor la capătul de cerere privind plata primei de vacanță cuvenită pe anul 2007 s-a constatat că potrivit disp.art.21 al.1 din Legea nr.495/2004 "La plecarea în concediu de odihnă, membri Corpului Diplomatic și Consular al României au dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază în lei din luna anterioară plecării în concediu."

Conform prev.art.3 al.2 din OUG nr. 106/2006, salariile de bază și celelalte drepturi salariate ale consilierilor pentru afaceri europene, sunt cele stabilite potrivit Legii nr.495/2004 pentru funcția de consilier diplomatic.

Întrucât funcția de consilier diplomatic se regăsește printre funcțiile prevăzute de art.4 din Legea nr.269/2003, ca făcând parte din membri corpului diplomatic și consular al României, s-a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art.21 al.1 din Legea nr.495/2004, astfel că este îndreptățit și la plata primei de concediu pe anul 2007.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului în parte în sensul înlăturării obligării la plata primei de vacanță.

În motivarea cererii pârâta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală fiind rezultatul interpretării greșite a legii. În acest sens se arată că de primă de vacanță beneficiază potrivit legii doar membrii corpului diplomatic și consular al României nu și consilierii de afaceri europene astfel că cererea reclamantului nu este întemeiată.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului declarat în cauză arătând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală atunci când a obligat pârâta la plata primei de vacanță deoarece dispozițiile OUG 19/2003 se completează cu cele ale Legii 495/2004.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor OUG19/2003 astfel cum a fost modificată prin OUG106 /2006:

Art. 3 - (1) Consilierii pentru afaceri europene au calitatea de personal încadrat cu contract individual de muncă, beneficiind de drepturile și exercitând obligațiile ce decurg din această calitate.

(2) de bază și celelalte drepturi salariale sunt cele stabilite, potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcția de consilier diplomatic. de bază se majorează cu până la 50%, pe baza criteriilor și în limitele stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 4/2004 privind repartizarea numărului de consilieri de integrare pe ministere și pentru aprobarea criteriilor de majorare a salariilor de bază ale consilierilor de integrare.

(3) Cuantumul drepturilor salariale individuale ale consilierilor pentru afaceri europene se stabilește, cu respectarea dispozițiilor alin. (1) și (2), prin ordin al conducătorului autorității sau instituției publice în care aceștia își desfășoară activitatea, fără a depăși nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru funcția de secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Din cuprinsul dispozițiilor legale citate rezultă că această categorie profesională, consilierii pentru afaceri europene, beneficiază nu numai de salariul de bază prevăzut potrivit Legii 495/2004 ci și de celelalte drepturi salariale de care beneficiază în temeiul acestei legi personalul din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, drepturile lor salariale fiind asimilate cu cele ale funcției de consilier diplomatic.

Întrucât potrivit art.21 din Legea 495/2004 "La plecarea în concediul de odihnă, membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază în lei din luna anterioară plecării în concediu.", iar funcția de consilier diplomatic dă calitatea de membru al corpului diplomatic, rezultă că și funcția similară sub aspectul drepturilor salariale, aceea de consilier pentru afaceri europene beneficiază de aceleași drepturi.

Față de cele ce preced Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Instituția Prefectului împotriva sentinței civile nr. 177/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red. LA

Tehnored. /2ex.

,

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Ofelia Creța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Alba Iulia