Pretentii civile. Speta. Decizia 673/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,

DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 673/

Ședința publică din 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif

JUDECĂTOR 3: Dorina

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SRL prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimata reclamantă --, având ca obiect: "drepturi bănești", împotriva sentinței civile nr. 179 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 12 mai 2009, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 19.05.2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 179/2009, Tribunalul Covasnaa admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta, -, în contradictoriu cu pârâta, SRL și în consecință: a obligat societatea pârâtă să achite reclamantei despăgubiri cifrate la 2.845 lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei cuprinse între 1 iulie 2008 - 17 septembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală calculate până în luna decembrie 2008. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a avut raporturi contractuale de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 16.09.2007 până la 17.09.2008, când au încetat ca urmare a demisiei, în condițiile art. 79 din Codul Muncii. În perioada de referință a ocupat funcția de economist și respectiv director economic în cadrul societății pârâte, conform contractului individual de muncă, a actului adițional la acesta nr. -/2007( 3-4).

Prin dispoziția nr. 11 din 17.09.2008, reclamantei i s-a desfăcut contractul de muncă prin denunțarea unilaterală a acestuia în temeiul art. 79 alin.(1) din Codul Muncii (7).

Urmare a acestei situații a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 46 din 16.09.2008, plata drepturilor salariale restante pentru lunile iulie - septembrie 2008( 6).

Această situație precum și suma pretinsă de reclamantă nu au fost contestate de pârâtă, cu toate că instanța la termenul de judecată din 5 februarie 2009 ordonat acesteia să depună la dosarul cauzei dovada achitării drepturilor salariale cerute și statele de plată pentru perioada de referință, cea ce nu a realizat, situație în care operează art. 288 din Codul Muncii în sensul decăderii pârâtei din beneficiul probei.

În acest context instanța apreciază pretențiile vizând drepturile salariale neachitate de pârâtă, întemeiate raportat la art. 154 alin.(1) și alin.(2), art. 156 și 269 alin.(1) din Codul Muncii iar pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit, conform art. 1082 și art.1084 civil, este justificată actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale.

Față de dispozițiile art. 163 alin.(1) din Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și orice alte documente justificative ale efectuării plății către salariatul îndreptățit.

Societatea pârâtă, căreia îi incumbă sarcina probei, conform art. 287 din același act normativ nu a administrat dovezi pe această linie și nici nu a contestat suma de 2.845 lei, solicitată de reclamantă.

Drept urmare, instanța având în vedere cele expuse anterior a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea societății pârâte de a proceda la plata despăgubirilor rezultate din drepturile salariale aferente perioadei iulie-septembrie 2008, însumate la 2.845 lei, care cuprinde actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală cuantificate până în luna decembrie 2008. Cum cheltuieli de judecată nu au fost solicitate și cum principiul disponibilității care guvernează procesul civil nu poate fi ignorat, acestea nu s-au acordat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în calitate de administrator al SRL. Recursul nu este motivat în fapt și drept.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302 (1) lit. c) din Codul d e procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 din Codul d e procedură civilă, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din Codul d e procedură civilă, iar art. 306 alin. 1 din Codul d e procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 2, care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, reclamantul a declarat recurs, fără să indice vreun motiv de recurs și să dezvolte critici care, raportat la soluția pronunțată de instanța de apel, să facă posibilă încadrarea în art. 304 din Codul d e procedură civilă.

Prin urmare, pârâtul nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 (1) din Codul d e procedură civilă și, conform art. 306 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de în calitate de administrator al SC""SRL - Sf. G împotriva sentinței civile nr. 179/2009 a Tribunalului Covasna.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.05.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier șef sectie,

Red. -/20.05.2009

Dact. /22.05.2009

Jud. fond: -

Președinte:Mihail Lohănel
Judecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 673/2009. Curtea de Apel Brasov