Pretentii civile. Speta. Decizia 6807/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5086/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6807/
Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.4596 din data de 28.05.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4309/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ., și S, cu intimații-pârâți Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert-având ca obiect "drepturi bănești - spor 15%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, intimații-reclamanți ., și S, intimații-pârâți Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților prin motivele de recurs formulate în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și rămâne în pronunțare pe această excepție cât și pe fondul recursului declarat de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, dată fiind solicitarea acestuia de soluționarea a pricinii în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
CURTEA,
Prin recursurile înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 03.08.2009, recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților au criticat sentința civilă nr.4596/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4309/3/LM/2009, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a susținut că prin soluția pronunțată instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ignorând Decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.009 și a dat o soluție lipsită de temei legal câtă vreme nicio dispoziție legală nu prevede dreptul magistraților de a primi sporul de confidențialitate, nici pentru perioada prezentă și nici pentru viitor, în acest din urmă caz dreptul având un caracter eventual, nefiind născut și actual.
La rândul său, în motivarea recursului formulat, Ministerul Finanțelor Publice a susținut argumente similare cu cele expuse sintetic de C în prezentarea succintă a motivelor de recurs formulate de Ministerul Justiției și Libertăților.
Asupra celor doză recursuri, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă, în vigoare la data soluționării cauzei atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate în recursurile în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe.
Același efect obligatoriu îl au și deciziile Curții Constituționale.
Decizia Curții Constituționale la care fac referire recurenții, respectiv Decizia nr.838/2009, s-a pronunțat pentru soluționarea unui conflict între autoritatea judecătorească pe de o parte și puterea legislativă și executivă pe de altă parte.
Pentru a invalida o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, decizia Curții Constituționale trebuia să prevadă în mod expres în dispozitivul deciziei neconstituționalitatea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost consacrat, cu de practică unitară și obligatorie, dreptul magistraților la sporul de confidențialitate de 15%.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.46/15.12.2008 interpretează o problemă de drept soluționată neunitar de instanțele judecătorești și o asemenea interpretare, dacă este să privim jurisprudența recentă a Curții Constituționale (a se vedea în acest sens deciziile nr.818 și 820/2008 ale Curții Constituționale) ar putea face obiectul controlului de constituționalitate, câtă vreme Curtea Constituțională de declarat, în repetate cazuri, neconstituționale anumite interpretări ale unor texte de lege iar nu textele de lege înseși, însă, cel puțin până la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională vreo decizie în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și, cu atât mai puțin nu a declarat neconstituționalitatea deciziei nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Tehnica juridică folosită de însăși Curtea Constituțională implică redarea în conținutul dispozitivului deciziei a textului de lege declarat neconstituțional sau în legătură cu care o anumită interpretare este apreciată ca neconstituțională.
În mod similar, pentru a permite tuturor celor interesați să ia cunoștință de numărul deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și declarate neconstituționale, este necesar a se preciza în dispozitivul deciziei Curții Constituționale, numărul și data deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind îndeobște cunoscut că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în exercitarea atribuțiilor conferite încă de dispozițiile art.329 Cod pr.civilă, zeci, poate chiar sute de asemenea decizii.
În lipsa unor asemenea precizări, aprecierile generice devin inaplicabile, câtă vreme decizia prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii are un caracter obligatoriu și nu poate fi ignorată de instanțele judecătorești.
Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale soluționează un așa-zis conflict între cele trei puteri ale Statului, trasând la nivel de principiu limitele competențelor în care instanțele judecătorești în frunte cu Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui, în opinia Curții Constituționale, să își exercite atribuțiile jurisdicționale, dar nu declară neconstituționale, prin referiri exprese la număr și dată, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care constituie, prin forța juridică atribuită lor de dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă, un element cu forță juridică egală cu legea pe care o interpretează.
Dacă s-ar considera că decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale poate, în absența oricăror elemente care să permită concluzia că această instituție a declarat neconstituționale, în mod clar și neechivoc, decizii ale Înalta Curte de Casație și Justiție date în recursul în interesul legii, invalida sau lipsi de efectele juridice prevăzute de art.329 alin.3 Cod pr.civilă decizia nr.46/15.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-ar ajunge în situația nefirească în care Curtea Constituțională, prin decizia dată într-un conflict între puterile Statului, să pronunțe un veritabil recurs în anulare împotriva unei decizii obligatorii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. O asemenea cale de atac nu mai este prevăzută de Codul d e procedură civilă nici măcar în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (ca efect al multiplelor condamnări ale Statului Român de către, în numeroasele cazuri în care o hotărâre irevocabilă a fost schimbată în urma exercitării și admiterii recursului în anulare) și nu este prevăzută în Legea nr.47/1992 care stabilește prerogativele Curții Constituționale.
Nu există în opinia Curții nicio modalitate prin care o soluție pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii să fie invalidată, Înalta Curte de Casație și Justiție constituind autoritatea judecătorească supremă și singulară de interpretare unitară a dispozițiilor legale.
Nu în ultimul rând este de subliniat că aspectele soluționate ca efect al pronunțării asupra conflictelor între puterile Statului nu pot afecta drepturile individuale ale unor persoane care și-au cerut drepturile în calitate de persoane asimilate salariaților, iar nu în calitate de reprezentanți ai puterii judecătorești aflată în conflict, așa cum a apreciat Curtea Constituțională, cu celelalte două puteri ale Statului. Acest conflict soluționat de către Curtea Constituțională prin afirmarea unor principii nu poate afecta un număr semnificativ de persoane asimilate salariaților care au calitatea de reclamanți în diferite cauze, reclamanți care nu se situează în cadrul noțiunii de autoritate judecătorească în litigiile în care își revendică anumite drepturi salariale.
Din acest motiv, ei nu au avut posibilitatea obiectivă de a se apăra și de a-și expune punctul de vedere în fața Curții Constituționale și tot din acest motiv soluția Curții Constituționale nu le poate vătăma sau limita substanța unor drepturi, câtă vreme prerogativa Curții Constituționale de a soluționa conflictele între puterile Statului nu se confundă cu prerogativa de a soluționa excepții de neconstituționalitate concrete referitoare la texte de lege sau interpretări ale acestora.
Așa cum instanța de control judiciar a arătat în considerentele ce preced, până în prezent Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională, în concret, cu referire la număr și dată, nicio decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.
Doar în această modalitate, neexplorată până în prezent de Curtea Constituțională, s-ar putea pune problema inaplicabilității deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, evident doar la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.
Pe cale de consecință, susținerile celor doi recurenți relativ la incidența Deciziei nr.838/2008 a Curții Constituționale nu își găsesc justificarea legală, câtă vreme decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost în mod expres și concret declarată neconstituțională, iar dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă nu au fost abrogate, acestea din urmă obligând Tribunalul București, ca și instanța de control judiciar, să-și însușească punctul de vedere care îndreptățește pe magistrați să primească sporul de confidențialitate de 15%.
Pronunțând soluția, Tribunalul București nu și-a depășit atribuțiile, câtă vreme decizia nr.838/2009 a Curții Constituționale nu fusese publicată în Monitorul Oficial și, prin urmare, din punct de vedere juridic aceasta nu exista, în vreme ce decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție își producea efectele juridice obligatorii pe care instanța de fond nu avea posibilitatea să le ignore sau să le refuze aplicarea.
În privința acordării pe viitor a contravalorii sporului de 15%, Curtea reține din formularea clară a dispozitivului deciziei în interesul legii nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că acesta reprezintă, prin raportare la dispozițiile art.155 din legea nr.53/2003, un drept salarial.
Salariul se acordă salariaților pentru perioada cât persoanele își păstrează această calitate. Din acest motiv acordarea pe viitor a acestui spor are acoperire în menținerea calității de salariat a recurenților-reclamanți care au dreptul să primească lunar salariul din care trebuie să facă parte și contravaloarea sporului de 15%.
Față de faptul incontestabil că plata acestui spor nu a fost făcută de către angajator, nemenționarea obligării sale pentru viitor la plata acestui spor, ar deschide calea ignorării în fapt a acestui drept, cu consecința neplății acestuia ulterior pronunțării deciziei.
Dreptul la salariu, din care face parte și dreptul la acordarea sporului de 15%, se naște odată cu dobândirea calității de salariat, doar pentru datoriile restante operând termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003. Este important a nu se confunda dreptul la salariu, cu faptul plății salariului la termenele lunare stabilite de angajator. Acordând pe viitor acest spor pentru magistrați, Curtea nu are în vedere împrejurarea plății efective a salariului pentru care există un termen de exigibilitate ulterior pronunțării deciziei, ci dreptul la primirea salariului complet din care face parte și sporul de confidențialitate, câtă vreme raporturile de muncă se mențin, iar recurenții-reclamanți își păstrează calitatea de magistrați.
Curtea cunoaște că la data soluționării celor două recursuri au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr.330/2009 în ceea ce privește categoria de personal salarizat de Ministerul Justiției. Prin această reglementare se schimbă fundamental cadrul legal de retribuire a personalului bugetar, dar în ceea ce privește sporul de confidențialitate recunoscut magistraților începând cu 12.11.2009 se constată că acesta este de 5%față de 15% prevăzut în hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr.4596/18.05.2009 a Tribunalului București.
C puțin începând cu data de 28.05.2009, ca efect al titlului executoriu reprezentat de sentința mai sus amintită, indemnizația plătită lunar reclamanților-intimați trebuia să includă contravaloarea sporului de 15% pentru a se respecta principiul autorității de lucru judecat și a se da eficiență executării unei hotărâri judecătorești ce constituie, potrivit dispozițiilor art.278 pct.1 Cod pr.civilă, titlu executoriu.
Sporul de 5% prevăzut de Legea nr.330/3009 începând cu 12.11.2009 pentru a fi acordat magistraților, în raport cu același spor dar în procent de 15% din indemnizația brută lunară conduce la o indemnizație lunară mai mică decât cea care trebuia efectiv plătită reclamanților-intimați începând cu 28.05.2009, chiar dacă, din rațiuni care scapă instanței de control judiciar și care nu au nicio bază legală, ordonatorul principal de credite, în speță recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, a refuzat să pună la dispoziția ordonatorilor secundari și terțiari sumele necesare plătirii efective a acestor drepturi salariale, lunar, odată cu indemnizația. Acest refuz de punere în executare a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu reprezintă o conduită ilegală și abuzivă, așa încât ea nu poate avea consecințe în privința cuantumului indemnizației la care aveau dreptul reclamanții-intimați. Începând cu 28.05.2009, indemnizația trebuia să cuprindă distinct de alte sporuri, sporul de 15%.
Acest cuantum al indemnizației este cel avut în vedere de C începând cu 28.05.2009, or, din această perspectivă, este evident că un spor de 5% începând cu 12.11.2009 este mai mic decât cel de 15% începând cu 28.05.2009.
Dispozițiile Legii nr.330/2009 care reglementează sporul de 5% de confidențialitate începând cu 12.11.2009 contravin dispozițiilor aceluiași act normativ înscrise în art.3 lit.
Aceste din urmă dispoziții au o valoare de principiu și stabilesc că sistemul de salarizare trebuie să ia în calcul sporurile recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009 prin hotărâre judecătorească. Or, prin stabilirea în textul aceleeași legi a unui spor de confidențialitate în procent de 5%, legiuitorul își încalcă propriile principii expuse în Legea nr.330/2009, față de împrejurarea că același spor, dar în cuantum de 15% din indemnizația lunară brută fusese recunoscut reclamanților-intimați la data de 28.05.2009, trebuia plătit începând cu această dată și avut în vedere la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Constatând contradicția mai sus expusă, fără a crea norme juridice noi sau a intra în contradicție cu îndrumările Curții Constituționale din decizia nr.838/2009, Curtea, urmează o logică ce înțelege să dea întâietate de aplicare unui text legal cu valoare de principiu. Chiar dacă acest principiu este încălcat în capitolul ce reglementează drepturile personalului bugetar salarizat de Ministerul Justiției, ca efect al unei inconsecvențe sau unei erori de tehnică legislativă, Curtea, așa cum a arătat, va da eficiență juridică textului legal cu valoare de principiu, apreciind că această împrejurare justifică menținerea și pentru viitor a sporului de 15% pentru a nu crea premisele scăderii indemnizației reclamanților-intimați și încălcării dispozițiilor imperative prevăzute de art.3 lit.c din Legea nr.330/2009.
În privința recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că ansamblul argumentelor mai sus expuse răspund criticilor întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea, în cele ce urmează, va analiza în cadrul acestui recurs incidența dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă și art.304 pct.4 Cod pr.civilă, raportat la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului-recurent Ministerul Finanțelor Publice.
În prezenta cauză, litigiul supus controlului judiciar poartă asupra neîndeplinirii unor obligații ce derivă din raporturile de muncă, asemenea raporturi neexistând între intimații-reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice). Dacă se acceptă pretenția constând în obligarea acestui pârât de a aloca fondurile necesare pentru acordarea drepturilor salariale restante, o asemenea interpretare este de natură să depășească limitele impuse de dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă, interferându-se, fără drept, în activitatea specifică a celorlalte două puteri ale Statului de drept. Legea bugetului este de competența Parlamentului, singurul abilitat să aprobe rectificări ale acestui act normativ.
Fondurile necesare acoperirii plăților dispuse de instanță vor fi asigurate de Statul Român întrucât greșeala de a nu fi plătit la timp drepturile salariale a fost stabilită în sarcina unor instituții publice ce reprezintă concretizări ale puterii exercitate de entitatea statală. Însă, această realitate nu poate stabili un raport juridic direct între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanții-intimați pentru că aceștia din urmă nu sunt salariații Ministerului Finanțelor Publice și nu pot invoca împotriva acestui pârât obligații ce ar deriva din executarea unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești.
Obligația generală pozitivă a Statului Român de a lua toate măsurile necesare pentru punerea în executare a oricărei hotărâri judecătorești (chiar și în cauzele ce au purtat exclusiv între persoanele fizice sau persoanele juridice private), obligație statuată constant de jurisprudența în cauzele îndreptate împotriva României, nu poate genera, prin ea însăși, raporturi juridice nemijlocite între intimații-reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Intimații-reclamanți, având un titlu executoriu, pot solicita poprirea conturilor ordonatorilor secundari și principali de credite până la concurența sumelor datorate, în acest sens putând folosi intimaților-reclamanți și dispozițiile OG nr.22/2002 care stabilesc anumite obligații în sarcina ordonatorilor principali de credite în legătură cu punerea efectivă în executare, prin plată, a titlurilor executorii ce stabilesc drepturi salariale.
Prin urmare, nu chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor este soluția pentru ca intimații-reclamanți să primească sumele datorate, și declanșarea executării silite.
Împrejurarea faptică potrivit căreia prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice urmează să fie deblocate sumele necesare plăților, împrejurare legată de modalitatea de desfășurare a exercițiului bugetar anual și de felul concret în care vor fi puse în executare hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, nu poate atribui prin ea însăși calitate procesuală pasivă într-un litigiu izvorât din neplata la timp drepturilor salariale.
Teoria conform căreia o asemenea rezolvare a unei acțiuni având ca și capăt principal de cerere acordarea unor drepturi salariale ar facilita plata efectivă a drepturilor câștigate nu își găsește suportul juridic în reglementările privind relațiile de muncă.
Alocarea concretă a sumelor care reprezintă debite stabilite în sarcina angajatorilor instituții publice este o chestiune de ordin administrativ care urmează a se rezolva la nivelul puterii executive, reflectând modul în care Statul înțelege să pună în executare hotărârile judecătorești în care au fost recunoscute debite reprezentând drepturi salariale.
Cu sau fără asemenea mențiuni privind alocarea de fonduri, hotărârea judecătorească prin care un drept salarial a fost recunoscut ca fiind prevăzut de lege și neplătit la termenul scadent, are, conform dispozițiilor art.278 pct.1 Cod pr.civilă, forță executorie, ceea ce îndreptățește declanșarea etapei executării silite.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților ca nefondat și în baza acelorași dispoziții legale cu referire la prevederile art.3041Cod pr.civilă, va admite recursul Ministerului Finanțelor Publice cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.4596 din data de 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4309/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ., și S, cu intimații-pârâți Tribunalul București și Curtea de APEL BUCUREȘTI și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Admite recursul formulat împotriva aceleiași sentințe de Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./06.01.2010
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
