Pretentii civile. Speta. Decizia 7085/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(5602/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.7085/
Ședința publică din data de 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant, împotriva încheierii de ședință din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata pârâtă SC SA, a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, prin serviciul registratură al acestei instanțe, precum și faptul că atât recurentul reclamant cât și intimata pârâtă SC SA, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Din oficiu, Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, conform art.29 din Legea nr.47/1992 republicată, întrucât din conținutul acestui text legal rezultă că sunt suspuse recursului doar încheierile prin care se admit cererile de sesizare a Curții Constituționale, nu și cele prin care s-au admis asemenea cereri, așa cum este și cea recurată în prezenta cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Constată că prin încheierea pronunțată la data de 10.06.2009 în dosarul nr- de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal s-a dispus admiterea cererii pârâtei privind sesizarea Curții Constituționale în temeiul art.29 alin. (4) din Legea nr.47/1992 și a fost sesizată Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr.53/2003; în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr.47/1992 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
Tribunalul a reținut că a fost sesizat cu cerere de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii, apreciind că aceasta este întemeiată
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut că o cerere de sesizare cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.47/21992.
Cum în cauză a reținut Tribunalul că sunt îndeplinite aceste condiții, instanța în temeiul art. 29 alin. (6) a apreciat că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la excepția invocată de către pârâtă.
S-a reținut că deși Curtea s-a mai pronunțat asupra neconstituționalității aceluiași text de lege și a respins ca fiind inadmisibilă excepția invocată nu îndreptățește instanța să tragă aceleași concluzii.
Tribunalul a reținut că unica situație în care poate să aprecieze în ceea ce privește oportunitatea sesizării Curții Constituționale și când respinge cererea de sesizare este situația în care textul de lege a fost declarat neconstituțional.
Reclamantul, la data de 30-06.2009 a declarat recurs împotriva încheierii suscitate.
La termenul din 03.12.2009, din oficiu, Curtea a invocat în baza art. 29 alineatul ultim din Legea nr. 47/1992 republicată, excepția inadmisibilității recursului, întrucât din conținutul acestui text legal rezultă că sunt supuse recursului doar încheierile prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu și cele prin care se admite o asemenea cerere, așa cum este și cea recurată în prezentul proces.
baza art. 312 alin. (1) teza a II-a proc. civ. și a art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:
"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Din redactarea ultimului alineat al acestui text, reiese clar că voința legiuitorului a fost aceea de a statua că se poate declara recurs doar împotriva încheierilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că o astfel de încheiere "poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară".
Or, în speța de față nu este vorba despre o atare încheiere, ci de una prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheiere pentru care nu s-a prevăzut nicio cale de atac în Legea nr. 47/1992.
Intenția legiuitorului de a nu permite exercitarea căii de atac a recursului în cazul acestor încheieri se deduce printr-o interpretare "per a contrario" a dispozițiilor art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992.
În aceste condiții, recursul declarat de reclamantul, apare ca fiind inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în Comuna, Sat, județul T, împotriva încheierii de ședință din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
4 ex.
4.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu