Pretentii civile. Speta. Decizia 717/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.717/
Ședința publică din 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,- - 24, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 373 din 22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimatul - pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1, intimatul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și intimații - reclamanți, ambii cu domiciliul ales în B, nr. 47, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recurenta - pârâtă precum și intimații - reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimații - reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinare și practică judiciară.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.373/22.05.2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea formulată de reclamanții și, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert în problema discriminării.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 17.03.2005 până la data de 26.07.2005 pentru reclamanta și începând cu data de 17.03.2005 până la data de 1.08.2005 pentru reclamantul, drepturi actualizate în raport de rata inflației la data plății.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.686/113/17.03.2008 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert în problema discriminării, aceasta să fie obligată să le plătească despăgubiri reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii și până la data de 26.07.2005 pentru reclamanta, respectiv până la data de 1.08.2005 pentru reclamantul, drepturi actualizate în raport de rata inflației la data plății.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea în favoarea magistraților un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut și că necesitatea acordării acestui spor reiese și din prevederile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OUG83/2000 și nu a mai fost prevăzut nici de nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, însă reclamanții consideră că această abrogare a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006, care a abrogat în totalitate nr.OUG177/2002 și că nu s-au schimbat condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică avute în vedere de legiuitor la data stabilirii acestui drept.
Reclamanții au mai apreciat că prin neplata acestui spor sunt discriminați față de alte categorii de profesii din sistemul administrației, poliției și penitenciarelor, care beneficiază de un astfel de drept.
Ca temei al celor susținute au invocat art.16 din Constituția României, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, protocolul 12 la Convenția europeană a Drepturilor Omului, deciziile nr.1/1994 și 135/1996 ale Curții Constituționale, art.5 și 15 din Codul muncii referitoare la nediscriminare, precum și art.27 din nr.OG137/2000.
De asemenea, au depus practică judiciară.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a susținut că pârâții nu au avut calitatea de magistrați în perioada în care au fost procurori financiari pe lângă Curtea de Conturi a României și că prin art.39 din nr.OUG177/2002 s-a stabilit ca dintre drepturile salariale acordate magistraților, procurorii financiari de pe lângă Curtea de Conturi să beneficieze de indemnizația lunară unică stabilită pe baza coeficienților prevăzuți pentru procurorii de la instanțele de drept comun, nicidecum de celelalte drepturi.
Pârâta a invocat, totodată, faptul că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.42 din nr.OG23/2000, iar prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003, s-au abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate judiciar asimilat potrivit Legii nr.50/1996, astfel că dreptul pretins a încetat să mai subziste începând de la 1.01.2003.
A mai apreciat că în cauză nu s-a încălcat principiul nediscriminării, deoarece regimul salarial diferențiat pentru magistrați și procurorii financiari este stabilit prin lege, iar legiuitorul este singurul care poate stabili în ce măsură anumite sporuri se acordă unor categorii de salariați.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Fiind citat în cauză în calitate de expert pe problema discriminării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că, pentru a se constata încălcarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să se refere la persoane în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute de art.2 alin.1 din OG137/2000.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au îndeplinit funcția de procurori financiari pe lângă Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi B, iar în temeiul OUG nr.53/2005 au fost numiți, prin decret prezidențial, magistrați procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, începând cu data de 26.07.2005, iar începând cu data de 1.08.2005.
Anterior acestor date recurenții au fost salarizați ca și magistrații de la instanțele de judecată, în baza acelorași acte normative, respectiv nr.OG83/2000 de modificare a Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nr.OUG 177/2002.
Deși pârâta a susținut că în calitate de procurori financiari reclamanții nu beneficiau de toate drepturile cuvenite magistraților, deoarece nu se încadrau în această categorie, instanța reține că dispozițiile Legii nr.303/2004, astfel cum au fost interpretate prin deciziile nr.7818/26.10.2004 și 960/21.03.2006 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ, asimilează vechimea în funcția de procuror financiar cu vechimea efectivă în magistratură.
Un alt argument în sensul că reclamanții se pot raporta la categoria magistraților reiese din chiar nota de fundamentare a nr.OUG53/2005 privind preluarea procurorilor financiari ai Curții de Conturi de Ministerul Public.
Conform acesteia, preluarea procurorilor financiari de către Ministerul Publica fost o necesitate deoarece prin revizuirea Constituției au fost eliminate atribuțiile jurisdicționale din competența Curții de Conturi a României, urmând ca, în condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi să fie soluționate de instanțele judecătorești specializate. Față de dispozițiile art.1 din nr.OUG117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, judecătorii financiari din cadrul fostelor instanțe financiare ale Curții de Conturi fuseseră deja preluați de instanțele de drept comun, în timp ce preluarea procurorilor financiari urma să fie făcută de Ministerul Public, conform art.8 din aceeași ordonanță, iar aceștia aveau o situație profesională critică, legitimitatea la soluționarea cauzelor de către instanțele judecătorești fiind din ce în ce mai des contestată.
În acest sens, prin decizia nr.516/24.11.2004 a Curții Constituționale, decizie obligatorie, s-a stabilit că urmare a aplicării dispozițiilor nr.OUG117/2003 procurorii financiari funcționează pe lângă Curtea de Conturi, dar fac parte din Ministerul Public.
Față de cele reținute, instanța a constatat că în perioada pentru care se solicită sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv începând cu data de 17.03.2005, funcția îndeplinită de reclamanți poate fi asimilată funcției de magistrat.
Drept consecință, aceștia sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca cele prevăzute pentru magistrați.
Ori, art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest spor era un drept câștigat, fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății personalului din sistem, textul de lege care îl consfințea a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 (ordonanță aprobată prin Legea nr.334/2001). Sporul menționat nu mai fost prevăzut nici de nr.OUG177/2002 și nici de nr.OUG27/2006, care reglementează în prezent drepturile de natură salarială ale personalului din sistemul justiției.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin această decizie problemei de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se constată că și reclamanților li se cuvenea sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Neacordarea acestui spor ar constitui o discriminare în raport cu magistrații, care, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiază de acest spor.
Pentru considerentele expuse instanța a constatat că acțiunea este fondată, urmând să o admită și să oblige pe pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 17.03.2005 până la data de 26.07.2005 pentru reclamanta și începând cu data de 17.03.2005 până la data de 1.08.2005 pentru reclamantul.
Pentru respectarea principiului justei reparații aceste drepturi vor fi actualizate în raport de rata inflației la data plății.
În ce privește cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, elaborarea bugetului se face de către acest minister, pe baza propunerilor înaintate de ordonatorii principali de credite. Bugetul se întocmește în numele Guvernului și este supus spre aprobare Parlamentului, iar Ministerul Finanțelor Publice dispune măsuri pentru aplicarea politicii fiscal bugetare în numele Guvernului. Deci, alocarea pentru ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare cheltuielilor se realizează prin bugetul de stat, nu de către Ministerul Finanțelor Publice.
Cum art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 interzice virarea și utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, iar în raport cu reclamanții nu acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite, ci Curtea de Conturi, instanța a constatat că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondată, și a respins-
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României invocând neaplicabilitatea Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauza dedusă judecății.
A mai invocat faptul că drepturile salariale cuvenite salariaților începând cu data de 10.12.2003 au fost stabilite prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Acest act normativ conține o prevedere specială art.39 prin care legiuitorul a dispus că, dintre drepturile salariale acordate magistraților, procurorii financiari de pe lângă Curtea de Conturi a României să beneficieze de indemnizația lunară unică stabilită pe baza coeficienților prevăzuți pentru procurorii de la instanțele de drept comun precum și de o majorare a indemnizației stabilite de art.4 din același act normativ, nicidecum și de celelalte drepturi.
De altfel, nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr.347/2003 nu conține nici o dispoziție care să prevadă acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați.
În drept, a invocat disp. art. 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimații - reclamanți și au îndeplinit funcția de procurori financiari în cadrul Camerei de Conturi a județului B în perioada 17.03.2005, 26.07.2008 și respectiv 17.03.2005 - 01.08.2005.
Prin disp. art. 56 alin.1 din Legea nr. 50/1996 s-a prevăzut și pentru procurorii financiari din cadrul Curții de Conturi să beneficieze de sporurile salariale prevăzute pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Printre aceste sporuri s-a aflat și cel reglementat de disp. art. 47 din Legea nr.50/1996 respectiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică respectiv 50% din salariul de bază brut lunar.
Modalitatea de salarizare a personalului din cadrul Curții de Conturi prin raportare la salarizarea magistraților a fost menținută și prin disp. art. 39 al.2 din nr.OUG177/2002 pentru funcțiile similare din cadrul curților de apel și parchetelor de pe lângă aceste instanțe.
Odată cu adoptarea br.OUG117/2003, procurorii financiari au fost preluați de Ministerul Public rezultând modificări corespunzătoare în structura posturilor și a cheltuielilor în legătură cu salariul.
Este adevărat că prin disp. art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 s-a dispus abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat de prev. art. 47 din Legea nr.50/1996.
Însă, prin Decizia nr. XXI /10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în materia recursului în interesul legii, s-a statuat că prin emiterea nr.OG83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlament încălcându-se astfel disp. art. 108 alin.3 cu referire la art. 73 al.1 din Constituția României.
S-a reținut faptul că au supraviețuit drepturile de abrogare ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte judiciare.
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Bocian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării disp. art. 47 din Legea nr.50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Față de toate considerentele arătate mai sus și văzând disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,- - 24, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 373 din 22.05.2008 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 Octombrie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /04.11.2008
:DC/2 ex/17.11.2008
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Anica Ioan, Marioara Coinacel
