Pretentii civile. Speta. Decizia 723/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.723/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 25 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de revizuienții, împotriva sentinței civile nr.173/M din data de 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 04 mai 2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 11 mai 2009, apoi pentru 18 mai 2009 și apoi pentru astăzi 25 mai 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 173/M/2009, Tribunalului Brașova respins cererea de revizuire formulată de revizuienții, și împotriva sentinței civile nr. 329/M/ 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința civila nr. 329/M din data de 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, fiindu-le recunoscute drepturile salariale neachitate, reprezentate de sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, spor reglementat de Legea nr.50/1996.
Prin aceeași hotărâre, instanța a respins pretențiile formulate de reclamanți cu privire la recunoașterea sporului de confidențialitate în procent de 15%, spor reglementat de prevederile Legii nr. 466/2006 și OG nr. 6/2007.
Potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu revizuire două categorii de hotărâri judecătorești:
- hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare;
- hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul cauzei.
Instanța a constatat că sentința civilă a cărei revizuire se solicită nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu aceasta cale extraordinară de atac, având în vedere următoarele considerente:
- este pronunțată de o instanța de fond;
- nu este susceptibila de a fi atacata cu apel,ci numai cu recurs;
- a fost atacată cu recurs, iar instanța de control judiciar în aceasta cale de atac s-a pronunțat cu privire la drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Practica si literatura de specialitate este unanimă în a aprecia faptul că, prin hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, în sensul art.322 Cod procedură civilă,se înțeleg doar hotărârile pronunțate în prima instanță prin care s-a analizat fondul pretenției și care au rămas definitive prin neapelare(condiția impusă deci de textul de lege fiind ca, pe de-o parte, hotărârea să fie susceptibilă de calea de atac a apelului, iar pe de altă parte, să nu fi fost atacată cu apel),prin anularea sau respingerea apelului în temeiul unei excepții procesuale ori prin perimarea apelului(ceea ce nu este cazul in speță).
Fiind în prezența unei sentințe definitive prin ea însăși, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, ci doar cu recurs, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art.322 alin.1 Cod procedură civilă, astfel încât nu se poate trece la analizarea cazului de revizuire invocat, prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs revizuienții criticând-o pe motive de nelegalitate, fiind interpretate greșit prevederile art. 322 Cod procedura civila, hotărârea fiind definitivă și supusă deci revizuirii.
Recursul este fondat.
Conform prevederilor art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămâne definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere pentru motivele arătate la punctele 1 - 9.
Din interpretarea textului rezultă că sunt supuse revizuirii hotărârile definitive, precum și cele irevocabile dar numai dacă evocă fondul după casarea cu reținere ( art. 312 alin. 4 Cod procedura civila).
Potrivit art. 377 alin. 1 punctul 1 Cod procedura civila, sunt hotărâri definitive, hotărârile date în prima instanță, potrivit legii, fără drept de apel. Cerința textului, în cauză este îndeplinită, sentința a cărei revizuire s-a solicitat fiind dată fără drept de apel.
Prima instanță interpretează greșit sintagma "hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare", care semnifică voința legiuitorului ca toate hotărârile care evocă fondul și au caracter definitiv să fie supuse revizuirii. "prin neapelare" trebuie înțeleasă în sens larg, ca privind și hotărârile nesupuse apelului și nu rigid întrucât dreptul părții în a exercita calea de retractare nu este înlăturat dacă nu a declarat apel. Este de observat că toate hotărârile arătate în art. 377 alin. 1 din cod au caracter definitiv și deci nu există vreo rațiune în a exclude de la calea de atac de retractare pe cele menționate la pct. 1. În caz contrar ar însemna ca hotărârile în primă instanță din materia conflictelor de muncă, contenciosului administrativ, sau civilă ori comercială, care potrivit art.282 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului să nu fie supuse revizuirii chiar dacă sunt îndeplinite cerințele vreunuia din cazurile limitativ prevăzute de art.322 pct.1-9 din cod, or nu aceasta a fost intenția legiuitorului când a reintrodus apelul prin Legea nr.59/1993.
Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul este fondat și având în vedere că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului în raport de cele două motive, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare pentru pronunțare asupra fondului cererii de revizuire.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de revizuienții, și împotriva sentinței civile nr. 173/M/13.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - - -
GREFIER
-
Red./25.06.09
Tehnored. 25.06.09 - 3 ex.
Jud. fond /
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma