Pretentii civile. Speta. Decizia 724/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 724/R-CM
Ședința publică din 02 decembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
JUDECĂTOR 3: Jeana
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - PRIN DGFP A și pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, împotriva sentinței civile nr.504/CM din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Cauza a avut termen de judecată la data de 26 noiembrie 2008, când s-a întocmit încheierea de amânare a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 28 noiembrie 2008 și apoi pentru astăzi când, în urma deliberării, s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 25.06.2006 reclamanții, G, G și, au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună obligarea Curții de Conturi a României la acordarea aceluiași coeficient de multiplicare care se acordă și personalului din cadrul Aparatului Central, Camerei de Conturi a Municipiului B Autorității de Audit, pe perioada 2005-2008, până la data efectuării plății, actualizat cu indicele de inflație la data plății; să fie obligată pârâta să corecteze încadrările salariale ale controlorilor financiari, pe perioada iulie 2007-februarie 2008, potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de OUG nr.160/2000 pentru funcțiile de demnitate publică și a sporului de vechime cuvenit și menținerea în continuare a acestor drepturi salariale; să fie obligată Curtea de Conturi a României să efectueze rectificările corespunzătoare în carnetele individuale de muncă în funcție de admiterea capetelor de acțiune anterioare; Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor mai susmenționate, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că funcționează în calitate de controlori financiari la Camera de Conturi a județului din cadrul Curții de Conturi a României, că angajații Curții de Conturi a României în aceste funcții își desfășoară activitatea în cadrul Direcțiilor județene de control financiar, ulterior, în cadrul Direcției de control financiar a mun. B, în cadrul diviziilor sectoriale (aparatul central) din cadrul Curții de Conturi a României, precum și în cadrul autorității de audit și că indiferent de sectorul de activitate toți au aceleiași sarcini de serviciu, sunt supuși acelorași restricții și incompatibilități astfel că ar trebui să beneficieze de o salarizare egală. Cu toate acestea, prin nr.OUG160/2002, la stabilirea coeficienților de multiplicare se face diferențiere între controlorii financiari din cadrul camerelor de conturi județene pe de o parte și cei din cadrul camerei de conturi a municipiului B și din aparatul central al Curții de Conturi, pe de altă parte.
Au mai arătat reclamanții că aplicarea acestor dispoziții legale a avut ca rezultat producerea unei discriminări între controlorii financiari care își desfășoară activitatea în cadrul camerelor județene de conturi și cei care își desfășoară activitatea în cadrul Camerei de Conturi B și în aparatul central al curții, încălcându-se astfel și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.16 alin.1 din Constituție, art.23 alin.2 din Declarația Drepturilor Omului, art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.4 din Carta Socială europeană revizuită.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, reclamanții au arătat că aceste drepturi solicitate le-au fost recunoscute și acordate anterior, prin sentința civilă nr.580/CM/2007.
Au mai arătat reclamanții, că potrivit art.7 alin.2 din Decretul nr.72/1976, pârâta Curtea de Conturi are obligația de a face mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și că Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit art.28 și art. 1 al.2 coroborat cu art.4 alin.2 și 3 din Legea nr.500/2002 poate fi obligat la virarea sumelor destinate plății acestor drepturi.
La data de 17.04.2008 pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive.
Salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României se face prin indemnizație lunară care se stabilește pe baza valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare. Aceștia au fost stabiliți în mod diferențiat de autoritatea legiuitoare, pentru aparatul central și municipiul B, respectiv Camera de Conturi a municipiului B și la Autoritatea de Audit, pe de o parte și județe, pe de altă parte, potrivit anexelor la.OUG nr.160/2000, la Legea nr.233/2006, la OG nr.27/2007 și nr.OG14/2008, ținându-se seama de rolul, importanța și răspunderea ce revin acestora în cadrul organului suprem de control financiar, de complexitatea și răspunderile funcției, de volumul de activitate. În ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor legale de care depinde soluționarea cauzei, numai Curtea Constituțională se poate pronunța. În privința încălcării disp. art.116 din Constituția României, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate.
A mai arătat intimata că nu au fost încălcate criteriile prevăzute de nr.OG137/2000 și că nu s-a constatat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării săvârșirea de către curtea de Conturi a vreunei fapte discriminatorii în sensul neacordării drepturilor pretinse.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, intimata a solicitat ca reclamanții să precizeze cuantumul valorii de referință sectorială în funcție de care pretind recalcularea drepturilor salariale și a arătat că valorile de referință sectorială aplicabile controlorilor financiari sunt cele prevăzute de nr.OG27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007 și nr.OG14/2007 și nu cele solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică. De asemenea, a mai arătat reclamanta că potrivit nr.OUG160/2000, nr.OG10/2007 și nr.OG10/2008 sunt prevăzute expres indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică numite din cadrul Curții de Conturi, nemaiexistând o valoare de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, iar indemnizațiile controlorilor financiari se calculează pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexele la nr.OG27/2007 și G nr.14/2007.
Curtea de Conturi a României a formulat la aceeași dată și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economie și Finanțelor, arătând că potrivit Legii nr.500/2002 art.19, chematul în garanție are atribuția de a repartiza fondurile necesare salarizării și de a lua măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare,iar în baza art.28 și 35 din Legea nr.500/2002 între intimată și Ministerul Economiei și Finanțelor există raporturi juridice izvorâte din lege în temeiul cărora urmează să fie obligat să asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești pretinse de reclamanții din prezentul dosar.
La data de 3.09.2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, invocând pe această cale excepția lipsei calității procesuale pasive.
In susținerea acestei excepții, s-a arătat că ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite, așa cum este și președintele Curții de Conturi a României, primul neputând fi obligat la plata pentru salariații altor instituții, invocându-se în acest sens disp. art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 și, de asemenea, că nu sunt îndeplinite condițiile disp.art.25 din Decretul nr.31/1954 și a art.3(48) din nr.HG386/2007.
A mai arătat chemata în garanție că obligarea sa la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Public prin lege este inadmisibilă pentru că rolul său este doar de a monitoriza respectarea legii bugetului de stat de către ordonatorii principali de credite, iar suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face doar pe bază de lege, fiind o chestiune de legiferare.
A mai susținut chemata în garanție că prin admiterea acțiunii, instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât conform art.19 din Legea nr.500/2002 coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și avizează pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 Ministerul Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală are, în principal, printre atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificarea corespunzătoare". În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți. În consecință, în baza temeiurilor indicate anterior, tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului economiei și finanțelor.
Prin sentința civilă nr.504/CM din 4 iunie 2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă a admis în parte acțiunea reclamanților, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să acorde reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate în funcție de același coeficient de care beneficiază personalul din cadrul aparatului central al Camerei de Conturi a Municipiului B și al aparatului central al Autorității de Audit pentru perioada 4.03.2005-4.06.2008, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să corecteze încadrările salariale ale reclamanților pentru perioada iulie 2007 - februarie 2008, potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a sporului de vechime cuvenit, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, conform celor dispuse anterior și a obligat pe pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor de mai sus.
A respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedit.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt încadrați în funcțiile de controlori financiari la Curtea de Conturi a României, respectiv ai Camerei de Conturi a județului, funcție pentru care salarizarea este reglementată de G nr.160/13.10.2000, aprobată prin Legea nr.711/2001 cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 2 din acest act normativ, baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a acestora este valoarea de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa 1. Analizând cuprinsul acesteia se observă că pentru controlorii financiari cu aceeași vechime în muncă, același nivel de studii, aceeași clasă și același grad din cadrul Camerei de conturi județene și din aparatul central al Camerei de Conturi coeficientul de multiplicare este diferit.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, formelor salarizării care determină condițiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din celelalte structuri ale Camerei de Conturi, sub aspectul prestării aceleiași munci în mod continuu sau succesiv, al deținerii acelorași studii, vechimi, clase și grade ca și restul personalului din aparatul central, rezulta că aceasta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul aplicării aceluiași coeficient de multiplicare.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munca.
În concluzie, prin neaplicarea aceluiași coeficient de multiplicare, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptica ce fundamentează si generează acest coeficient și pentru controlorii din cadrul aparatului central al Curții de Conturi.
Deci, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzată acordarea aceluiași coeficient de multiplicare nu pentru că nu ar îndeplini aceleași condiții ca și restul personalului și cu atât mai mult cu cât aparține aceleiași categorii profesionale ca și aceștia, ci sub pretextul că în cadrul celor două organe controlorii financiari ar avea un rol, o importanță și răspundere diferită.
Potrivit Legii nr.94/1992 republicată, a Normelor de control financiar ulterior extern și de valorificare a constatărilor aprobate prin Hotărârea nr.33/2003 a Plenului Curții de Conturi, fișei postului, controlorii din cadrul Camerei de Conturi județene și cei din cadrul aparatului central al Curții de Conturi au aceleași sarcini de serviciu, participă la aceleași proceduri de valorificare a constatărilor din actele de control/audit, sunt supuși acelorași restricții și incompatibilități, astfel că este neîntemeiată susținerea de mai sus a pârâtei.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceasta Convenție (care interzice discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f, art.54 alin.3, art.65 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) si care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii). Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nicio persoana nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în mod special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egala, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egală or, munca a fost acumulată în vechimea dobândită de reclamanți, la fel ca munca personalului din aparatul central al Camerei de Conturi. Pactul Internațional cu privire la drepturile civile si politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate impune și restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca aplicarea unui coeficient de multiplicare diferit aceleiași categorii profesionale a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Instanța prin admiterea acțiunii nu își depășește atribuțiile puterii judecătorești pentru că nu adaugă la lege, nici nu realizează controlul de constituționalitate al dispozițiile nr.OUG160/2000,așa cum a susținut pârâta prin întâmpinare, ci prin face aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr.12 la, cu respectarea art.20 din Constituție.
Cât privește faptul că prin salarizarea diferită a controlorilor financiari nu s-a constatat de către Consiliul Director al săvârșirea unei fapte de discriminare, instanța reține că hotărârile acestui organism nu au caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicare legii), împrejurare confirmată și de art.27 din nr.OG137/2000, și de asemenea, că acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța apreciază că și sub acest aspect acțiunea este întemeiată.
Prin sentința civilă nr.580/CM/2007, Tribunalul Argeșa admis acțiunea reclamanților prin care solicitau corectarea încadrărilor salariale pentru perioada 1.02.2007-30.06.2007 cu următoarea motivare:
Prin nr.OG9/2005 s-au stabilit creșterile salariale ce se vor acorda personalului contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit G nr.24/2000 și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998.
Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică prevede la cap.VI "Indemnizații pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, modul de calcul al indemnizației lunare" astfel, cuantumul indemnizațiilor lunare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare.
de multiplicare pentru funcțiile de demnitate publică din cadrul Curții de Conturi, conform anexei II sunt: 20.3 pentru președinte, 17.9 pentru vicepreședinte, 16.5 pentru președintele de secție și 16.1 pentru consilieri de conturi.
Din coroborarea dispozițiilor nr.OG9/2005, referitor la cuantumul indemnizației la data de 1.10.2005, cu cele ale Legii nr.154/1998 anexa II, rezultă o valoare de referință sectorială de 297,58 lei, mai mare cu 59,64 lei față de 31.12.2004, însemnând o creștere de 25%.
De asemenea, nr.OG9/2005-la art.3 alin.5-prevede acordarea creșterilor salariale pentru funcțiile de demnitate publică în două tranșe, respectiv 45% începând cu luna ianuarie 2005 din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit art.4 și indemnizația lunară stabilită din luna decembrie 2004, iar diferența se acordă începând cu luna decembrie 2005.
Ulterior, prin nr.OG3/23.01.2006, s-au stabilit creșteri salariale inclusiv în privința indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, în art.1 prevăzându-se că aceste indemnizații se majorează în două etape și anume: cu 5% începând cu data de 1.02.2006 față de nivelul din ianuarie 2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006, față de nivelul din luna august 2006.
Pe de altă parte, prin nr.OG10/2007, la art.1 se prevede că indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică stabilite prin Legea nr.154/1998 avute la 31.12.2006 se majorează în 3 etape și anume: cu 5% începând cu 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.
Față de aceste dispoziții legale, rezultă că pârâta Curtea de Conturi avea obligația de calcul a indemnizației lunare și reactualizarea periodică a acesteia, precum și de plată a ei în cuantum corect.
Pentru perioada iulie 2007-februarie 2008 a fost în vigoare tot nr.OG10/2007, nr.OG10/2008 urmând a intra în vigoare începând cu 26.06.2008. Cum reclamanții se află într-o situație similară celei avute în vedere la pronunțarea sentinței nr.580/CM/2007, rămasă irevocabilă și cum prin aceasta s- stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanților li se cuvine corectarea încadrării salariale în raport de creșterile stabilite prin nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007 a decide că aceste drepturi nu li se mai cuvin, începând cu iulie 2007 ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii, astfel că se menține obligarea Curții de Conturi de a calcula și reactualiza indemnizația lunară a controlorilor financiari periodic pentru perioada indicată în acțiune.
Referitor la sporul de vechime în muncă solicitat, tribunalul mai reține că această categorie profesională era prevăzută în anexa 4/2 la Legea nr.154/1998, anterior salarizării acesteia prin nr.OUG160/2000.
Art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 stabilea cu privire la indemnizațiile pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, că dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, printre care se află și sporul pentru vechimea în muncă, rămân în vigoare.
Deși sporul de vechime în muncă era prevăzut de Legea nr.50/1995, iar aceste dispoziții au fost abrogate prin art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000, nici o dispoziție legală nu a abrogat expres art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 prin care se recunoaște practic dreptul controlorilor financiari la acest spor.
Aceeași regulă era stabilită și de Legea nr.154/1998.art.19. Cu toate acestea, legiuitorul a recunoscut dreptul reclamanților la sporul pentru vechimea în muncă și nici o dispoziție ulterioară nu a abrogat expres sau implicit dispozițiile care au consacrat acest drept.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor precum și Curtea de Conturi a României.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că, în mod greșit prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a acestei instituții, solicitând respingerea acestei cereri, deoarece instituția nu are calitate procesuală pasivă. Astfel s-a precizat că nu există un raport juridic între intimații-reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor și, mai mult decât atât, prin atribuțiile enumerate expres în art.19 din Legea nr.500/2002, instituția respectivă nu are atribuții privind obligația plății virării și alocării de fonduri din bugetul de stat.
Curtea de Conturi a României a solicitat admiterea recursului pentru două critici și anume:
- în mod greșit s-a admis primul capăt de cerere (invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă), nefiind vorba de nici o discriminare, hotărârea judecătorească fiind abuzivă și fiind încălcate deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, cu atât mai mult cu cât sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice se stabilește prin lege;
- soluția este nelegală și cu privire la admiterea capătului doi din acțiune, deoarece nu mai există o valoare de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, iar indemnizațiile controlorilor financiari se calculează pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexele la nr.OG27/2007, aprobată de Legea nr.219/2007, și nr.OG14/2008.
S-a depus de către intimații-reclamanți la dosar o întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului Curții de Conturi a României pe considerentul că instanța a avut în vedere dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.20 din Constituție, în sensul că în mod corect a stabilit instanța de fond că întrucât există aceeași lege de salarizare și ocupă aceleași funcții, în sensul că își desfășoară activitatea în aceleași instituții, fiind supuși unor reglementări legale comune, aceștia sunt discriminați prin neaplicarea unitară a acestora.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitat respingerea recursului declarat de aceeași instituție pe considerentul că drepturile solicitate au fost recunoscute și acordate anterior de către Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.580/CM/1 octombrie 2007, rămasă definitivă și irevocabilă.
În fine, referitor la recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor se precizează că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către această parte, cu considerentul că potrivit art.28 din Legea nr.500/2002, acesta are atribuții privind repartizarea fondurilor necesare salarizării și angajează cheltuielile din bugetele aprobate conform legii.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat pentru următoarele considerente.
Astfel, în mod legal a reținut instanța de fond calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, întrucât, conform art.19 din Legea nr.500/2002 coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și avizează pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, operând rectificarea corespunzătoare.
În lipsa acestei rectificări a bugetului, Curtea de Conturi se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
În ceea ce privește recursul declarat de Curtea de Conturi a României se reține de către curte că a doua critică este nefondată pentru următoarele considerente.
În mod legal a admis prima instanță al doilea capăt de cerere formulat de intimații-reclamanți.
Astfel, prin sentința civilă nr.580/CM/2007, Tribunalul Argeșa admis acțiunea reclamanților prin care solicitau corectarea încadrărilor salariale pentru perioada 1.02.2007-30.06.2007, sume care vor fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective, acest lucru efectuându-se potrivit valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a sporului de vechime cuvenit.
Prin aceeași sentință a fost obligată recurenta Curtea de Conturi a României să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților conform celor dispuse anterior.
De remarcat, că împotriva acestei sentințe recurenta Curtea de Conturi a României nu a declarat recurs, situație față de care, prin decizia civilă nr.607/R/CM/4.12.2007 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cum reclamanții se află într-o situație similară celei avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.580/CM/2007, rămasă irevocabilă, și cum prin aceasta s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanților li se cuvine corectarea încadrării salariale în raport de creșterile stabilite prin nr.OG3/2006 și OG nr.10/2007, a decide că aceste drepturi nu li se mai cuvin începând cu iulie 2007, ar însemna încălcarea autorității de lucru judecat.
Referitor la sporul de vechime în muncă solicitat legal s-a reținut că această categorie profesională era prevăzută în anexa 4/2 la Legea nr.154/1998, anterior salarizării acesteia prin nr.OUG160/2000.
Art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998, stabilea cu privire la indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, să dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, printre care și sporul privind vechimea în muncă, rămân în vigoare.
Cu alte cuvinte, nici o dispoziție legală nu a abrogat expres art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998.
Prima critică formulată de către recurenta Curtea de Conturi a României este însă fondată și va fi admisă pentru următoarele considerente.
Soluția pronunțată de prima instanță este nelegală, deoarece, cu privire la încălcarea principiului constituțional a egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României, Curtea Constituțională a stabilit că, instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
De asemenea, potrivit deciziilor nr.818-821 din 3 iulie 2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit deciziei Curții Constituționale nr.818/3 iulie 2008, un asemenea înțeles al dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.837/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional și încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și prin derogare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art.126 alin.1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa aplicând legea litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În speța dedusă judecății, nu se poate reține întrunirea elementului de analogie sau comparabilitate între cele două categorii de controlori financiari, respectiv cei care-și desfășoară activitatea în Camerele de conturi județene, pe de o parte, și cei de la Camera de Conturi a Municipiului B și a aparatului central, pe de altă parte, întrucât încadrarea diferită este generată, cum era și normal, de atribuțiile diferite ale acestora.
Potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Principiul prestabilirii drepturilor salariale din autoritățile și instituțiile publice prin lege-excepție de la principiul negocierii-se justifică având în vedere că este vorba de personal angajat la unitățile statului, iar aceste salarii se suportă din fonduri bugetare.
Salarizarea controlorilor financiari, în perioada 2005-2008, a fost reglementată de: nr.OUG160/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.233/2006, nr.OG27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007 și nr.OG14/2008.
de multiplicare au fost stabiliți în mod diferențiat de autoritatea legiuitoare, pentru aparatul central, municipiul B și Autoritatea de Audit, pe de o parte, și județe, pe de altă parte, potrivit anexelor la actele normative anterior enunțate, ținându-se seama de rolul, importanța și răspunderea ce revin acestora în cadrul organului suprem de control financiar, de complexitatea și riscurile funcției, de volumul de activitate.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza disp.art.312 și 316 Cod procedură civilă, va admite recursul Curții de Conturi a României în sensul că va modifica sentința în parte și va respinge primul capăt din acțiune. Va menține în rest dispozițiile sentinței. Va respinge ca nefondat recursul Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI, împotriva sentinței civile nr.504/CM din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind:, G, G, și intervenient forțat CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, în sensul că modifică sentința, în parte.
Respinge primul capăt din cerere.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge recursul formulat de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - PRIN A, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
10.12.2008
Red.JD
EM/4 ex.
Jud.fond./
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță, Jeana
