Pretentii civile. Speta. Decizia 7266/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7266
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2009, privind recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, împotriva sentinței civile nr.992/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, A, moștenitorul lui G, intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei inițial la data de 02.12.2009 și ulterior la data de 09.12.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 992/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.1780/101/200 s-a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iunie 2004-16 noiembrie 2005, invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, și s-a respins acțiunea reclamanților pentru această perioadă.
S-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a necompetenței materiale a instanței și a prematurității cererii de chemare în judecată invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și -.A- moșetenitorul reclamantului G față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți. S-a dispus obligarea pârâților să plătească reclamanților și, sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 17 noiembrie 2005- la zi și în continuare pe durata raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15%, pentru perioadele 17.11.2005-30.11.2006 și 12 iunie 2007- la zi, și în continuare pe durata raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
A fost obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a dispus obligarea pârâților să plătească moștenitorului reclamantului G-respectiv -. A sporul de confidențialitate de 15%, pe perioada 17 noiembrie 2005- 18 martie 2009, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în Dr.Tr.S,-, județul
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Curtea de APEL CRAIOVA, investită cu soluționarea cauzei, prin încheierea din 26 ianuarie 2009, dispus scoaterea cauzei de pe rolul instanței de fond și trimiterea acesteia spre soluționare Tribunalului Mehedinți, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, având în vedere că, prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. I și II din OUG 75/2008, referitor la competența de soluționare de către instanțele judecătorești a litigiilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG 27/2006.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Reclamanții, și-au desfășurat activitatea ca procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S începând cu data de 01.10.1994 și respectiv cu data de 01.09.2001, în prezent aflându-se în raporturi de serviciu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți iar reclamantul Gad esfășurat activitatea ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți începând cu data de 01.03.1991 și până la data de 18.03.2009 (dată la care a decedat), conform adresei nr. 1254/II/3/31.03.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar prin cererea de chemare în judecată au solicitat calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum de 15%, începând cu luna iunie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.06.2004-16.11.2005, invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA instanța constat-o întemeiată, urmând să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit art.283 alin 1 lit.c din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, iar conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 din același act normativ dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege respectiv în termen de 3 ani.
Față de dispozițiile legale susmenționate și având în vedere data formulării acțiunii de către reclamanți s-a constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada 01.06.2004 -16.11 2005 și va respinge acțiunea pentru această perioadă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA instanța a constat-o neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere că acesta este ordonator secundar de credite în ceea ce privește achitarea drepturilor salariale solicitate de reclamanți.
Privitor la excepțiile necompetentei materiale și excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, instanța le- constatat neîntemeiate, urmând a le respinge întru-căt în speța dedusă judecății,reclamanții au contestat neacordarea de drepturi bănești și nu modul de stabilire a acestora prevăzut de art 36 alin 1 din OUG27/2006, iar competența de soluționare a acestei cauze aparține secției de litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Mehedinți,conform art. 284 alin 2 din Codul Muncii, și nu Curții de Apel București, reclamanții nefiind obligați să urmeze procedura specială.
Reclamanții au invocat o faptă discriminatorie, ca urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanții susținând că deși în calitate de procurori, prin activitatea desfășurată au acces la informații confidențiale, fiind obligați, să păstreze secretul profesional, nu primesc sporul de confidențialitate.
În scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate, au fost emise mai multe acte normative menite să confere categoriilor de personal ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la aceste informații.
Astfel, prin Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, art.3 s-a prevăzut ca, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Prin dispozițiile art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
De asemenea, prin dispozițiile art.20 alin.3 din Legea 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea 405/2006, sporul de confidențialitate de până la 15% s-a acordat și membrilor Plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național Pentru Combaterea Spălării Banilor.
Mai mult, prin OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se prevede în art.30 alin.3, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din cadrul aparatului Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.
Conform dispozițiilor legale prevăzute de actele normative invocate, instanța reține că, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, ca și creditorii dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
În calitate de procurori, reclamanții sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
Astfel, instituind obligația profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, legiuitorul a instituit implicit și obligația corelativă de plată a acesteia, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, respectiv art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituția României, art.5, art.6 și art.154 din Codul Muncii.
În concluzie, s-a reținut că, obligația de confidențialitate este recunoscută de lege tuturor categoriilor de personal care prestează activități, în baza unui raport de muncă, indiferent de felul raportului și al funcției deținute.
Reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de procurori, ca și personalul din unitățile bugetare pentru care s-a prevăzut expres acordarea sporului de confidențialitate, nu li se recunoaște acest spor, fiind astfel în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru celelalte categorii socio-profesionale, ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod constant și unanim că, existența discriminării în materie de muncă, apare ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al sporului sau adaosului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar în alin.2 al aceluiași articol, se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, în speța, dedusă judecății criteriul după care s-a făcut distincția în acordarea acestui spor este categoria socio-profesională, criteriu prevăzut de art.2 alin.1 din OG 137/2000, motiv pentru care instanța apreciază că reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OG 137/2000, deoarece sporul de confidențialitate le-a fost refuzat nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestuia - obligația legală de confidențialitate, ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Instanța a apreciat că, cererea formulată de reclamanți privind obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare referitoare la sporul de confidențialitate, în carnetul de muncă este fondată, fiind admisă, având în vedere că, potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976, carnetul de muncă este principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Având în vedere că, reclamantul Gad ecedat, așa cum reiese din certificatul de deces( fila 38 la dosar), instanța a obligat pârâții să plătească moștenitorului reclamantului - respectiv -. A sporul de confidențialitate de 15%, pentru perioada 17.11.2005-18.03.2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciindu-se ca fiind neîntemeiată întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat însă pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor bugetelor locale cu respectarea procedurii prevăzute de legea finanțelor publice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA critică sentința în sensul că, în raport de obiectul acțiunii și prev. art. 2 lit. c din pr.civilă, coroborat cu art.1, art.2 și art. 281 din Codul Muncii și respectiv art. 36 din OG 27/2006, competența de soluționare a cauzei aparține Secției de contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea competenței materiale a acestei instanțe.
A doua critică se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești ( art. 304 pct. 4.pr.civilă ), deoarece în speța de față, reclamanții urmăresc instituirea unor norme juridice nediscriminatorii și aplicarea dispozițiilor prevăzute în aceste acte normative și în cazul lor, față de neprevederea în actul normativ de salarizare a magistraților a acestui spor.
Tribunalul a nesocotit art. 31 al.1 din legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale pronunțând o soluție cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, intrând în sfera legislativului, prin încălcarea principiului separației puterilor în stat.
A treia critică vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și faptul că instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ( art. 304 pct. 8.pr.civilă ).
Astfel, reclamanții nu și-au dovedit pretențiile și nu au depus înscrisuri din care să rezulte că au făcut demersuri la conducătorul instituției, și că acesta ar fi emis un act administrativ care să îi prejudicieze, pentru ca instanța să verifice termenul de contestație, legalitatea actului, prejudiciul suferit și eventual, înlăturarea vătămărilor suferite prin emiterea actului și repunerea părților în situația anterioară.
În speță se solicită acordarea unor sporuri, iar reclamanții se adresează direct instanței, fără urmarea unei proceduri prealabile, cu nesocotirea dispoz. art. 283 din, nedovedindu-se starea conflictuală și nici producerea unui prejudiciu.
În speță, norma specială este OG 27/2006, care nu incirminează fapta Parchetului, salariul reclamanților fiind plătit potrivit legii.
Acțiunea este promovată în temeiul OG 137/2000, asupra căreia s-a pronunțat Curtea Constituțională și care a constatat că dispozițiile acestei ordonanțe sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
Ultima critică este întemeiată pe dispoz. art. 304 pct.9 pr.civilă, recurenta învederând că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ instituit de art. 129 al.5 pr.civilă.
Calitatea de procurori ai Ministerului Public nu le conferă reclamanților dobândirea drepturilor de care beneficiază cadrele militare în activitate sau militari angajați pe bază de contract stabilite de prevederile Legii 444/2006.
Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispoz. Legii 360/2002, iar reclamanții nu sunt asemenea funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară.
Discriminarea presupune tratament inegal, pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unor criterii enumerate de art. 2 din OG 137/2000, iar Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate, punct de vedere regăsit și în practica CEDO.
Pe de altă parte, se precizează că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare, anuale aprobate, și din aceste motive, obligarea la plata acestor sume, acordate de instanță reprezintă stabilirea în sarcina sa a unei obligații imposibile, deoarece Parchetul nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
De asemenea, actualizarea cu indicele de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare pentru a-l determina să-și execute obligația asumată.
Se mai învederează că în mod greșit a fost obligat și la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate în carnetul de muncă, deoarece, aceste sporuri nu se includ în retribuția tarifară de încadrare, care este singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetul de muncă.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică sentința în sensul că, dispozițiile art. 2 al. 1 și al. 11, precum și dispoz. art. 27 din OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin Decizia 821/03 iulie 2008, ceea ce conduce la concluzia, că instanța trebuia să facă aplicarea dispoz. art.31 din legea 47/1992.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal la plata și pe viitor a acestor drepturi, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, iar acordarea acestor drepturi reprezintă o ingerință gravă în atribuțiile puterii legiuitoare și executive.
Discriminarea invocată de reclamanți este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare, decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în același circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
Reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară, pentru a beneficia de sporul de confidențialitate de care beneficiază aceste categorii potrivit dispozițiilor Legii 444/2006 și 360/2002.
Fiind o instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, iar acordarea ulterioară a unei sume de bani, după aprobarea fondurilor alocate Ministerului Public, prin legea bugetului de stat, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
Ministerul Public nu are surse de finanțare alocate prin lege pentru plata sumelor reprezentând indicele de inflație, iar actualizarea drepturilor bănești solicitate de reclamanți apare ca un mijloc de constrângere.
O altă critică vizează admiterea capătului de cerere referitor la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate în carnetele de muncă, recurentul arătând că, singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetul de muncă este retribuția tarifară de încadrare, iar sporurile acordate de instanță se adaugă la această retribuție și nu se includ în ea.
În mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a MFP, instanța considerând că nu sunt aplicabile dispoz. art. 60-63 din pr.civilă raporturilor de muncă.
În cazul de față, obligația de garanție există în temeiul artt. 131 pct.1 din legea 304/2004, republicată, iar rolul MFP este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Curtea constată a fi nefondate recursurile, pentru următoarele argumente:
În ceea ce privește critica recurenților referitoare la necompetența materială a instanței de fond pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanți, Curtea reține că prezentul litigiu, reprezintă un litigiu de muncă, competența materială fiind reglementată de art. 2 pct. 1 lit."c" din Codul d e Procedură civilă, care stabilește competența tribunalului d e judeca, în primă instanță, conflictele de muncă, astfel încât această competență nu poate fi stabilită nici în favoarea judecătoriei, ca instanță de fond, și nici în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal - Curtea de Apel București conform art. 36 din OUG nr. 27/2006,întrucât reclamanții nu contestă modul de stabilire al drepturilor salariale.Ca urmare în cauză nu se poate reține aplicarea cazului de casare prev.de art.304 pct.3 pr.civilă.
De asemenea se constată că prima instanță în raport de petitul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept invocat,a interpreta corect actul juridic dedus judecății,nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neândoielnic al acestuia,hotărârea nefiind afectată de motivul de casare prev de art.304 pct.8 pr.civilă.
Curtea reține că Înalta Curte de Casație și Justiție,prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, Codul d eontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor rezultă în mod clar și indubitabil că acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminării existente între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Obligația de confidențialitate a reclamanților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 care prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamanții.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale,competența instanței de judecată de a soluționa o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare fiind reglementată de art.27 sdin OG nr.137/2000.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurenți.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii în ceea ce îi privește pe procurori, respectând întocmai dispozițiile art.329 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă.
Cât privește critica referitoare la acordarea despăgubirilor și pentru viitor, aceasta este nefondată în condițiile în care situația de discriminare a fost înlăturată abia ulterior, respectiv prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Dispozițiile legale invocate de recurenți privind Legea 500/2002 a finanțelor publice, nu sunt de natură să conducă la adoptarea unei alte soluții de către instanța de judecată întrucât, plata efectivă a sporului de 15% se realizează în baza unor titluri executorii - hotărâri judecătorești irevocabile cu putere de lege față de orice persoană sau autoritate din stat, iar alocarea sumelor necesare se poate realiza inclusiv prin procedeul rectificărilor bugetare conform art. 19 din Legea 500/2002, având ca destinație acoperirea pasivului financiar înregistrat după deschiderea exercițiului bugetar al anului în curs.
Este nefondată și critica privind acordarea actualizată a acestor sume,întrucât,actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație,nu conduce la plata unei sume mai mari decât cea datorată,decât în valoare nominală,iar nu reală,astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițial datorate,acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume.
Cu privire la dispoziția operării sporului de 15% în carnetul de muncă al reclamantelor, Curtea constată că soluția instanței de fond este, de asemenea corectă, aceste mențiuni impunându-se a se realiza chiar în temeiul dispozițiilor art. 11 din Decretul 92/1976, carnetul de muncă fiind principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Referitor la respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea reține că hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală și sub acest aspect întrucât, potrivit art. 2 din OG22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și a instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate, Ministerul Finanțelor Publice urmând ca, în temeiul dispoz. art. 35 alin. 1 din Legea 500/2002, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului său propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern.
Având în vedere aceste considerentele în temeiul disp. art. 312 cod pr. civ., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, împotriva sentinței civile nr.992/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, A, moștenitorul lui G, intimații pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. MP/25.01.2010
Tehn.red. /2 ex/
/ M și M
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure
