Pretentii civile. Speta. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.73/R
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Luminița
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Serviciul Public - Expert G, cu sediul în G str. - - - nr.253 etaj 1, împotriva sentinței civile nr.1070 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2010 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 22 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele;
Prin sentința civilă nr.1070 din 22 iunie 2009, Tribunalul Galați, a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public - Expert G, pe care l-a obligat să-i plătească prima de vacanță aferentă anului 2008 și contravaloarea a 2 salarii de bază la data pensionării, actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma totală de 2854 lei din care 100 lei reprezintă contravaloare primă de vacanță aferentă anului 2008 și neachitată de pârât în calitate de fost angajator precum iar 2.754 lei reprezintă contravaloarea a două salarii de bază pe care pârâtul trebuia să i le acorde ca urmare a pensionării.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că sumele solicitate i se cuveneau în baza contractul individual de muncă și a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel Național pe anii 2007- 2010 dar pârâtul a refuzat să i le acorde.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile articolelor 61 și 137 din legea 272/2004 și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 241 alin.1 litera d),283 litera c) 284 și următoarele din Codul muncii, ale legii 67/2006, ale Contractului Colectiv de Muncă Unic încheiat la nivel Național pe anii 2007- 2010, ale legii 130/1996 și 168/1999.
În dovedirea acțiunii s-a folosit de proba cu acte.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că acordarea primei de vacanță este o facultate și nu o obligație pentru angajator iar cu privire la cele două salarii de bază nu avea să le acorde întrucât acestea erau prevăzute în contractul de muncă valabil anterior transferului reclamantei care nu îi sunt opozabile pârâtului.
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul a constatat că acțiunea este fondată.
Începând cu data de 1.06 2008 reclamanta a devenit salariata pârâtul în urma Hotărârilor 320/29.05.2008 și 266/14.96.2007 ale Consiliului Local
Potrivit art. 81 alin. 3 contractului colectiv de muncă pe anul 2008- 2008 încheiat la nivelul Construcții și Reparații reclamantei i se cuvine prima de vacanță, aceste prevederi fiindu-i opozabile pârâtului care a preluat salariații acestei societăți în baza art. 5 din legea 67/2006.
Potrivit art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă Unic încheiat la nivel Național pe anii 2007- 2010 la data pensionării reclamanta era îndreptățită să primească o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Serviciul Public - Expert G, susținând că acordarea primei de vacanță reprezintă o facultate a angajatorului și nu o obligație.
A mai susținut recurentul că în baza nr.320 din 29 mai 2008 o parte din angajații Construcții și Reparații G au fost transferați la serviciul Public Expert G, sub autoritatea Consiliului local
Potrivit art.81 alin.3 din contractul colectiv de muncă, cesionarul avea posibilitatea de a plăti reclamantei pe lângă îndemnizația de concediu și o primă de vacanță în cuantum de 100 lei în funcție de posibilitățile financiare ale societății.
Cum pârâtul se confruntă cu probleme grave de autofinanțare și având în vedere criza economică accentuată atât la nivel global cât și național, pretențiile reclamantei nu pot fi satisfăcute.
Cu privire la plata sumei de 2754 lei, plata a 2 salarii de bază, ca urmare a pensionării reclamantei, în conformitate cu Legea nr.67/2006, angajatorul cesionar avea obligația respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil de la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia.
La data de 21 iulie 2008 Construcții și reparații G, a înregistrat la. G, un nou contract și în aceste condiții Serviciul Public Expert nu mai are obligația de a respecta vechiul contract de muncă, conform art.9 alin.1 din Legea nr.69/2006.
In aceste condiții, art.95 din contractul colectiv de muncă, prin care salariații care se pensionau pentru limită de vârstă beneficiari de ajutoare acordate de societate nu își mai găsea aplicabilitatea.
A mai susținut recurentul că potrivit art.241 lit.d din Codul muncii, efectele contractului colectiv de muncă sunt aplicabile tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară, însă acest text nu este aplicabil în cauză deoarece salariații din sectorul bugetar au drepturi salariale stabilite prin lege, iar Legea nr.130/1996 în art.12, statuează supremația legii în raport de contractul colectiv de muncă.
Astfel, art.50 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, invocat în acțiune prin care s-a prevăzut pentru salariații care se pensionează pentru limită de vârstă, o indemnizație egală cu cel puțin 2 salarii de bază nu se aplică reclamantei care face parte din sectorul bugetar, plătit de la bugetul public.
In concluzie a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Cu privire la prima de vacanță de 100 lei, contrar susținerilor recurentului, acordarea acesteia era o obligație și nu o facultate a angajatorului pentru că în art.81 pct.3 din contractul colectiv de muncă - 2007 - 2008, la nivelul Construcții și reparații G, în vigoare la data suspendării, se prevedea că pe lângă îndemnizația de concediu de odihnă cuvenită, conducerea societății va acorda o primă de vacanță în cuantum de 100 lei din care salariații beneficiază o singură dată, la efectuarea unei fracțiuni de primire, 15 zile lucrătoare, conform art.169 pct.1 și 2 Codul muncii, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul transferului unității; drepturile și obligațiile acestora ce decurg din contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
Așadar acordarea acestei prime nu este condiționată nici de posibilitatea financiară a societății, o astfel de condiție nefiind menționată în cuprinsul contractului colectiv.
Nu are importanță în acordarea acestui drept nici faptul că reclamanta nu a efectuat cele 215 zile de concediu în mod consecutiv, atâta vreme cât aceasta nu s-a întâmplat din cauza imposibilității de a lipsi din activitatea zilnică, o astfel de susținere a reclamantei nefiind contrazisă în nici un fel de către pârât.
Cu privire la cele 2 salarii cuvenite la momentul pensionării, criticile recurentului nu pot fi primite.
Faptul că, ulterior transferului, Societatea Comercială Construcții și Reparații G, a încheiat un nou contract colectiv de muncă, nu are nici o relevanță în cauză pentru că nici reclamanta nu a cerut și nici instanța de fond nu a reținut obligația de plată a acestui drept în baza contractului invocat de recurentă, ci în baza contractului colectiv la nivel național nr.2895 din 21 decembrie 2006, pe anii 2007 - 2010, unde în art.50 se prevede expres că salariații care se pensionează pentru limita de vârstă, primesc o indemnizație egală cu cel puțin 2 salarii de bază avute în luna pensionării.
Deși recurentul recunoaște că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2007 - 2010 și art.241 lit.d din Codul muncii, efectele contractului colectiv de muncă sunt aplicabile tuturor salariaților angajați la toți angajatorii din țară și astfel de contracte pot fi încheiate și pentru salariații instituțiilor bugetare, totuși solicită respingerea acțiunii, deoarece salariații bugetari au drepturi salariale stabilite prin lege și această categorie de salariați nu poate beneficia de avantaje bănești acordate prin contracte colective de muncă.
Această apărare nu poate fi primită și încalcă prevederile legale invocate mai sus, interpretare care conferă aplicabilitate clauzelor contractului colectiv unic național, și salariaților bugetari cu condiția de a nu se negocia clauzele referitoare la drepturile a căror acordări și cuantum sunt stabilite prin lege.
In speță, nu s-a încălcat o astfel de interdicție, deoarece acordarea a 2 salarii de bază la momentul pensionării pentru limită de vârstă nu a fost reglementată printr-o lege specială salariaților bugetari.
In concluzie, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Serviciul Public - Expert G, cu sediul în G str. - - - nr.253 etaj 1, împotriva sentinței civile nr.1070 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Obligă pe recurentă către intimată la plata a 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /22.01.2010
Tehn. /4 ex./27.01.2010
fond - - + asist. judiciari - și
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Viorica Mihai Secuianu, Luminița
