Pretentii civile. Speta. Decizia 736/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 736/
Ședința publică din 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: George
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 630 din 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, C, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Tecuci,- bis, jud. G, și intimații - pârâți TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul - pârât, precum și intimații - reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții, -, C, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției B, plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică cu 50% din salariul brut, începând cu data de 19.12.2004 și până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu indicele de inflație, obligarea pârâților la plata celor trei tranșe de creșteri salariale prevăzute de art.1 al.1 OG 10/2007, actualizate cu indicele de inflație, obligarea pârâtei Curtea de Apel Galați la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de munca cu indicarea caracterului permanent al plăților astfel efectuate.
Ulterior și-au completat acțiunea, solicitând ca plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică să se facă începând cu anul 2000.
Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că sunt judecători în cadrul Judecătoriei Tecuci.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalului auxiliar de specialitate, beneficiau de "un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000. Însă procedându-se astfel, au susținut reclamanții, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000, privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe, doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000, s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Au mai precizat reclamanții, că deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
De asemenea, susțin că drepturile din anul 2000 nu s-au prescris, întrucât prin Strategia de reformă pe perioada 2005-2007 Ministerul Justiției a recunoscut explicit existența unei discriminări a magistraților și personalului auxiliar.
Referitor la cererea de indexare a salariului, Guvernul României a reglementat aplicarea indexării salariale prin următoarele acte normative:
-Ordonanța nr.10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit nr.OUG24/2000;
-Ordonanța nr.6/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
-Ordonanța nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
-Ordonanța nr.11/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
-Ordonanța nr.16/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr.495/2004;
-Ordonanța nr.27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
-Legea nr.232/6.07.2007 pentru aprobarea nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în trei tranșe) pentru întreg personalul din sectorul judiciar, cu excepția judecătorilor și procurorilor de la curțile de apel, tribunale, judecătorii și de la parchetele de pe lângă acesta.
Prin urmare prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare consideră reclamanții, iar discriminarea astfel creată, constituie în prejudiciu creat, actual și viitor și în încălcarea dispozițiilor legale imperative din OUG NR.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar.
În art.2 al.1 lit.e pct.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare se prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Susțin reclamanții că sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în al.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A susținut, că succesiunea în timp a actelor normative, la care a făcut referire reclamantul prin acțiunea dedusă judecății, impune concluzia că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când urmare abrogării exprese prin OG nr. 83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
Consideră că nu există discriminare cu privire la acordarea indexărilor legale, întrucât magistrații nu se află într-o situație similară cu a celorlalte categorii profesionale.
La termenul din 12.05.2008, instanța a pus în discuție excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pentru perioada anterioară datei de 19.12.2004.
Tribunalul Galați prin sent.civ.nr.630/14.05.2008 a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 2000 - 19.12.2004 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale constând în sporul de 50% din indemnizația lunară, actualizate cu rata inflației la data plății.
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturi salariale rezultate din indexarea salariilor pentru anul 2007 în procentele prevăzute de G nr.10/2007 actualizate cu rata inflației la data plății, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant.
A respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;
Cu privire la excepția invocată a reținut;
Conform art.1 și art.3 din 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de 19.12.2007, instanța reține că pretențiile reclamanților anterioare datei de 19.12.2004 sunt prescrise, urmând a fi respinse în acest sens.
Reține că nu a intervenit întreruperea prescripției, întrucât aceasta trebuie să intervină în interiorul termenului de prescripție, neputând interveni întreruperea pentru pretențiile anterioare datei de 01.04.2002 (Strategia de reformă fiind adoptată la 01.04.2005)
De asemenea instanța apreciază că nu a existat o întrerupere a prescripției, întrucât acțiunea nu se întemeiază pe existența unei discriminări a magistraților și personalului auxiliar, ci pe considerente de încălcare a tehnicii legislative, iar pârâții nu au recunoscut niciodată că sporul de suprasolicitare este datorat, afirmând permanent că aceste dispoziții sunt abrogate.
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Instanța față de dispozițiile art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, va avea în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate. Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, apreciază că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Referitor la indexările salariale, reține că nu există vreo reglementare juridică specială care să indexeze veniturile magistraților și ca o consecință logică aceștia au fost exceptați de la aplicarea disp. OG 10/2007. Ultima indexare a veniturilor magistraților ce a avut în vedere inflația a fost în 1.09.2006, pe anul 2007 nebeneficiind de nici o reactualizare funcție de inflație, în timp ce toate celelalte categorii de bugetari au beneficiat pentru anul 2007 de 3 reactualizări ale veniturilor lor.
Astfel, atât timp cât toți cetățenii au beneficiat de indexare pentru acoperirea inflației, exceptarea magistraților de la majorarea prev. de OG 10/2007 apare ca o chestiune discriminatorie ce se impune a fi reparată. Repararea înseamnă înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare adică acordarea celor 3 indexări acordate conform OG 10/2007 altor categorii decât magistrații.
Împotriva acestei hotărâri a declarata recurs Ministerul Justiției, solicitând modificarea în parte a sentinței civile nr.630/14.05.2008, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea capătului de cerere privind respingerea capătului de cerere privind acordarea indexărilor pe anul 2007 ca neîntemeiată, invocând următoarele motive;
Față de temeiul juridic reținut și anume existența unei situații discriminatorii Ministerul Justiției invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Solicită să se aibă în vedere că discriminarea la care face referire reclamantul rezultă din lege și nu din modul de interpretare și de aplicare a acesteia.
Acțiunea care are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite de lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației în stat.
Prin Legea 45/2007 de aprobare a G nr.27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite.
În aceste condiții apreciază recurentul că cererea nu poate fi soluționată de instanțele judecătorești, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar abroga atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Un alt motiv de recurs este întemeiat pe dispoz.art.304 pct.9 proc.civ.
Susține recurenta că în mod greșit consideră reclamanții că judecătorii Înaltei Curți ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, bazându-se pe faptul că nr.OG10/2007 face referire la anexele II și III din Legea 154/1998 întrucât prin efectul art.41 lit.c) din G nr.27/2006 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea 154/1998.
Apreciază că în raport cu alte categorii profesionale nu poate fi reținută discriminarea întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent sub toate aspectele în conf.cu disp.art.304 și 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Astfel, refuzul de a se acorda reclamanților indexările anuale numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferențelor de tratament, întrucât Curtea Europeană de Justiție a statuat prin Hotărârea Simmenthal ca orice judecător național are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile care sunt conferite particularilor, lasând inaplicabila orice dispoziție eventual contrara din legea națională, anterioara sau posterioara normei comunitare ".
Obligația imperativa a judecătorului național de a nu aplica regula procedurala națională contrara dreptului comunitar, este una din responsabilitățile specifice ale judecătorului, ilustrata la nivel de principiu, în hotărârea Simmenthal din 9.03.1978 a Curții de Justiție: În virtutea principiului priorității dreptului comunitar, dispozițiile Tratatului, ale actelor instituțiilor direct aplicabile au ca efect, în raporturile cu dreptul intern al membre, nu numai de a face inaplicabile de plin drept orice dispoziție contrara din legislația națională existenta, dar si de determina ca aceste dispoziții si acte comunitare sa facă parte integranta, cu de prioritate, din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecăruia din Statele membre si de a împiedica formarea valida de noi acte legislative naționale în măsura în care ele vor fi incompatibile cu normele comunitare.
Așadar, de principiu, orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dispozițiile dreptului comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând inaplicabile toate dispozițiile, eventual contrare, ale legii naționale, fie anterioare sau posterioare regulii comunitare.
În final, Curtea a decis ferm (în speța Simmenthal, citata mai sus) ca judecătorul național, însărcinat sa aplice, în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplin efect acestor norme lăsând la nevoie neaplicata, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrara din legislația națională, chiar posterioara, fără a fi legat de eliminarea ei prealabila pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constituțional.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Justiției, potrivit disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă instanța reține că este nefondată.
Obiectul prezentei cauze este obligarea pârâtelor la plata unor drepturi salariale ceea ce atrage calitatea de pârât a Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Motivarea pârâtului în ceea ce privește excepția antamează fondul cauzei astfel că nu poate fi reținută, acesta având atribuții privind modalitatea de salarizare și fiind ordonator principal de credite, potrivit disp. art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, art. 1 alin. 1 și art. 4 din nr.HG 83/2005 iar obiectul acțiunii îl constituie tocmai acordarea de drepturi salariale.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea indexărilor salariale se rețin următoarele.
Curtea amintește faptul că, prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, 820, 821 din 03 iulie 2008, disp. art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 invocate de către reclamanții intimați au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă astfel că aceste dispoziții legale nu mai pot fi aplicate în speță însă, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care Români este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Printr-o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. l 1/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca in fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.l din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.l din G Nr.l0/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.l0/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr.l0/2007); personalul Curtii de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.l din G nr.l0/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.l din G nr. 1/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.l din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.l pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 -32 din Legea nr.24/2000 si potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca si numitor comun, în esență, fundamental necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui preturilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum si tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
In nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale in mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților-judecători în cadrul Judecătoriei Tecuci nu le-a fost acordat, in mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Este inadmisibilă operarea unei discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației).
In concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cat nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Intr-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânse de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul generator și fundamental stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fară absolut nici o relevanță, recurentul invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea in mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare in domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
Deci, intimații sunt discriminați, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (
Ca atare, existența discriminării directe a intimaților rezultă din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fară nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fară discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Ori, criteriul după care s-a facut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.l din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universal ăa D repturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pet.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaților instanța de fond a aplicat doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri,iar pe de altă parte,art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin.1 pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 630 din 14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 Iunie 2009.
Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător
A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261
c semnează semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier,
:/07.07.2009
:DC/2 ex/09.07.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, George
