Pretentii civile. Speta. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 738
Ședința publică de la 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1020 din 30.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ P
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 11 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 13 2008.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență solicitând recunoașterea vechimii în specialitatea de medicină legală pentru perioada 01.04.2004 - 16.02.2006, încadrarea pe funcția medic primar, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare acestei funcții începând cu luna februarie 2008 și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată ca medic specialist în medicină legală la Spitalul Județean de Urgență N - Serviciul Județean de Medicină Legală din 18.06.2001.
În perioada 20.08.2001 - 20.11.2001 fost detașată la Institutul de Medicină Legală pe aceeași funcție, de medic specialist, iar în perioada 23.09.2002 - 31.03.2004 fost în concediu de creștere copilului.
Reclamanta a mai arătat că, în perioada 01.04.2004 - 16.02.2006, fost detașată la Institutul de Medicină Legală I, la propunerea Spitalului Județean de Urgență și cu acordul Ministerului Sănătății, pentru efectua stagii de pregătire în anatomie patologică, în vederea obținerii celei de- doua specialități. Această schimbare locului de muncă s- făcut în interesul Spitalului Județean de Urgență N, care avea nevoie de un medic specialist în anatomie patologică.
S-a mai arătat că schimbarea locului de muncă s- produs prin acordul său și al Spitalului Județean de Urgență N, păstrându-se celelalte dispoziții ale contractului de muncă, inclusiv funcția de medic specialist și salarizarea corespunzătoare acestei funcții. Nu s- încheiat nici un act adițional la contractul de muncă în acest sens.
În această perioadă rămas salariata Spitalului Județean de Urgență cu funcția deținută în momentul detașării de medic specialist și cu salariul corespunzător acestei funcții. Aceste aspecte sunt confirmate de notările efectuate în carnetul de muncă.
Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 971/19.09.2005 fost confirmată ca medic primar în specialitatea medicină legală, urmând ca încadrarea și salarizarea în gradul de primar să se facă la data împlinirii condiției de 5 ani vechime ca specialist.
Reclamanta a mai arătat că la data de 26.01.2008 împlinit 5 ani vechime în specialitatea de medicină legală. Pârâtul trebuia să încadreze pe funcția de medic primar începând cu luna februarie 2008 și să salarizeze corespunzător.
Cu toate acestea, pârâtul nu i- recunoscut vechimea în specialitatea de medicină legală aferentă perioadei 01.04.2004 - 16.02.2006 în care lucrat la Institutul de Medicină Legală I, deși notările făcute în carnetul de muncă confirmă această vechime.
În drept, reclamanta și- întemeiat acțiunea pe dispozițiile OUG 115/2004 aprobată prin Legea 125/2005, ale HG nr. 899/2002, ale Ordinului Ministerului Sănătății nr. 4260 din 13.07.2004, Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1406 din 16.11.2006, art. 16 al.3 și art. 41 din Codul Muncii.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că la calcularea vechimii în specialitatea medicină legală se iau în considerare următoarele perioade:
- 18 iunie 2001 - 23 septembrie 2002 (1 an, 3 luni și 5 zile);
- 01 martie 2006 - 31 ianuarie 2008 (1 an și 11 luni).
Următoarele perioade nu pot fi luate în considerare la stabilirea vechimii în specialitate, ele constituind vechime în muncă și stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat;
- 23 septembrie 2002 - 31 martie 2004, reprezentând concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului;
- 01 aprilie 2004 - 28 februarie 2006, reprezentând stagiu de pregătire în cea de doua specialitate - anatomie patologică.
Aceeași concluzie se desprinde și din adresele nr. VIIIB/13889 din 08.04.2008 și nr. VIIIB/25066 din 28.04.2008, emise de Ministerul Sănătății Publice, în care se precizează că se consideră vechime în specialitatea medicină legală perioada în care salariatul lucrează efectiv în acest domeniu, iar cât privește posibilitatea ca acesta să fie salarizat ca medic specialist medicină legală, se impune condiția desfășurării efective activității în specialitatea medicină legală. Or în prezenta speță, s- dovedit anterior că salariata nu a desfășurat activitate la Serviciul de Medicină Legală în timpul celei de doua specialități, ci la.
În dovedirea punctului de vedere potrivit căruia perioada desfășurării celei de doua specialității - anatomie patologică nu constituie vechime în specialitatea medicină legală, pârâtul menționează prevederile art. 194 alin.3 și 4 din Codul Muncii, potrivit cărora în situația în care stagiul de pregătire presupune scoaterea integrală din activitate (ca și în prezenta speță), contractul individual de muncă se suspendă, iar pe perioada suspendării, salariatul beneficiază de vechime la locul de muncă, respectiv de vechime în muncă și nu în specialitate.
În dovedirea celor susținute, pârâta depus copii de pe următoarele înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1020/30.06.2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta, reținând următoarele:
Reclamanta solicitat recunoașterea vechimii în specialitatea de medicină legală pentru perioada 01.04.2004 - 16.02.2006.
În această perioadă reclamanta a efectuat stagiile de pregătire în anatomie patologică, în vederea obținerii acestei specialități. Ministerul Sănătății informat Direcția de Sănătate Publică N, cu adresa nr. VIII B //6421 din 12.12.2003, că stagiile de pregătire în cea de doua specialitate se vor efectua integral după un program stabilit de clinica de profil din
Perioada în care un salariat și-a desfășurat activitatea într- anumită specialitate constituie vechime în acea specialitate.
Perioada în care reclamanta efectuat stagiul de pregătire în anatomie patologică, în vederea obținerii acestei specialități, nu poate constitui vechime în specialitatea de medicină legală.
În speță nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că, în perioada 01.04.2004 - 16.02.2006, reclamanta a desfășurat efectiv activitate în specialitatea medicină legală.
Pentru aceste considerente s-a arătat că cererea privind recunoașterea vechimii în specialitatea de medicină legală pentru perioada menționată este nefondată.
Ministerul Sănătății i- comunicat reclamantei, cu adeverința nr. VIII d/11044/20.09.2005, că încadrarea și salarizarea în gradul de primar se vor face la data împlinirii condiției de minimum 5 ani vechime ca specialist.
Din carnetul de muncă rezultă că reclamanta fost angajată ca medic specialist medicină legală la data de 18.06.2001 și că în perioada 22.09.2002 - 31.03.2004, contractul individual de muncă fost suspendat în temeiul art. 51 lit. a din Codul Muncii.
Cum din actele depuse nu rezultă că în perioada 01.04.2004 - 16.02.2006 s- prestat activitate în specialitatea medicină legală, s- reținut că nu este îndeplinită condiția privind vechimea de 5 ani ca specialist începând cu luna februarie 2008.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins cererea de recunoaștere a vechimii în specialitatea medicină legală pentru perioada 01.04.2004-16.02.2006, fără a indica temeiul legal în baza căruia s-a pronunțat astfel.
Se mai arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit disp.art.194 alin.3 și 4 din Codul muncii și a considerat în mod eronat adresele Ministerului Sănătății ca fiind izvor al raporturilor juridice de muncă.
Recurenta a mai susținut că nerecunoașterea vechimii în specialitatea medicină legală pentru această perioadă echivalează cu o modificare a raporturilor juridice de muncă sub aspectul felului muncii( trecerea de la medic specialist medicină legală, la medic rezident anatomie patologică), încălcându-se astfel disp.art.41 din Codul muncii.
Se mai susține că nerecunoașterea vechimii în specialitatea medicină legală reprezintă o limitare a drepturilor sale ce, potrivit disp.art.38 din Codul muncii, este lovită de nulitate absolută.
Recurenta invocă și faptul că prima instanță nu a avut în vedere și dispozițiile Ordinului nr.546/2004 al Ministrului Sănătății, nefiind încheiat un act adițional la contractul de muncă conform prevederilor art.4 alin.4 din ordin. Aceleași prevederi se regăsesc și în Ordinul nr.4260/2004 al Ministrului Educației și Cercetării.
Întrucât Spitalul Județean P N nu a încheiat un asemenea act adițional, recurenta susține că se presupune că acesta nu a înțeles să-i modifice felul muncii. Mai arată că, în toate perioadele în care a efectuat pregătire în cea de-a doua specialitate, a fost retribuită de Spitalul Județean P N ca medic specialist și nu ca medic rezident.
Se mai invocă disp.art.2 alin.3 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.1406/2006, potrivit căruia vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist.
Astfel, recurenta arată că, deși din copia carnetului de muncă rezultă că a fost încadrată și salarizată ca medic specialist, hotărârea tribunalului nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosar și de prevederile legale în vigoare.
În ceea ce privește adresele Ministerului Sănătății, se arată că acestea nu reprezintă un temei legal, un izvor de dreptul muncii, care să stea la baza modificării felului muncii.
Se mai invocă și interpretarea eronată a disp.art.194 din Codul muncii, întrucât nu a existat o suspendare a contractului de muncă al recurentei. Astfel, recurenta susține că a beneficiat de salariu, nu de indemnizație și aplicând metoda gramaticală de interpretare a normelor de dreptul muncii, prin expresia "salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă" se înțelege că legiuitorul s-a referit la vechimea în specialitate, nu la vechimea în muncă.
În ceea ce privește încadrarea pe funcția de medic primar, recurenta susține că, întrucât perioada 01.04.2004-16.02.2006 constituie vechime în specialitatea medicină legală, aceasta îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa funcția de medic primar.
Pentru aceste motive, recurenta arată că este îndreptățită și la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite pentru funcția de medic primar, începând cu luna februarie 2008.
Recurenta depune la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, Spitalul Județean de Urgență N a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de către reclamanta prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Chiar prin acțiunea formulată, reclamanta arată că, în perioada 01.04.2004 - 16.02.2006, ar fi fost detașată la Institutul de Medicină Legală I, la propunerea Spitalului Județean de Urgență și cu acordul Ministerului Sănătății, pentru efectua stagii de pregătire în anatomie patologică, în vederea obținerii celei de- doua specialități.
S-a mai arătat că schimbarea locului de muncă s- produs prin acordul său și al Spitalului Județean de Urgență N, păstrându-se celelalte dispoziții ale contractului de muncă, inclusiv funcția de medic specialist și salarizarea corespunzătoare acestei funcții.
Deși recurenta-reclamantă invocă atât prin acțiunea formulată, cât și prin cererea de recurs, faptul că angajatorul ar fi încălcat dispozițiile art.41 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora modificarea elementelor esențiale ale contractului individual de muncă, cum ar fi: felul muncii, locul muncii și salarizarea se poate face doar prin acordul părților, se reține că, în speță, prin probele administrate, nu s-a dovedit faptul că intimatul ar fi modificat în mod unilateral funcția - felul muncii - reclamantei.
În primul rând, se reține că, pregătirea recurentei în cea de-a doua specialitate, cea de medic anatomopatolog, a avut la bază acordul acesteia, existând la dosar chiar cererea sa adresată Universității de Medicină și farmacie I în acest sens, depusă la fila nr.35 dosar fond, prin care solicită aprobarea pregătirii postuniversitare în specialitatea Patologică, în cadrul Catedrei de Patologică a acestei universități.
Recurenta susține în cauză că inițiativa efectuării celei de-a doua specialități a aparținut intimatului, se reține însă că în cauză, acest aspect, pe lângă faptul că nu este dovedit, este mai puțin semnificativ. Esențial este faptul că această modificare intervenită în derularea raporturilor de muncă a fost în cel mai bun caz în favoarea ambelor părți, însă cu certitudine aceasta a profitat în primul rând reclamantei, pentru a cărei carieră obținerea unei a doua specialități reprezintă un avantaj semnificativ, creat chiar cu acordul și cu înțelegerea spitalului care a fost chemat în judecată în calitate de pârât în prezenta cauză.
În al doilea rând, se mai reține că nu se poate vorbi în speță de o modificare a felului muncii reclamantei, ea păstrându-și calitatea dobândită anterior, cea de medic specialist medicină legală și salarizarea corespunzătoare, însă, astfel cum arată chiar recurenta prin acțiune, aceasta nu a lucrat efectiv în perioada 01.04.2004 - 16.02.2006, pe postul de medic specialist medicină legală, întrucât și-a efectuat pregătirea în cea de-a doua specialitate în cadrul Institutului de Medicină Legală I, astfel cum rezultă din fișele de pontaj întocmite de "Gr. " I - Facultatea de Medicină - Disciplina - depuse la filele nr.42,44,46,48,50,52,54,56 și 58 dosar de fond.
În al treilea rând, se reține că recurenta nu a contestat măsura pe care o consideră unilaterală, de modificare a felului muncii, în termenul prev de art. 283 alin.1 lit.a) din Codul muncii, respectiv în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la "modificarea" contractului individual de muncă, respectiv în anul 2004, când i s-a comunicat că va efectua stagiul de pregătire în anatomie patologică la clinica de profil din I, fiind neîndoios faptul că nu va mai putea în această perioadă să lucreze efectiv și în specialitatea de medicină legală, pentru a beneficia de vechimea în această specialitate. Mai mult, prin participarea sa efectivă la acest stagiu de pregătire în cadrul "Gr. " I - Facultatea de Medicină - Disciplina, aceasta și-a manifestat cu certitudine acordul la această modificare intervenită în derularea raporturilor sale de muncă.
Recurenta nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu referitoare la vechimea în specialitate.
În acest sens se mai reține că, din adresa nr.VIII B/OB/6421 emisă la data de 21.12.2003 a Ministerului Sănătății, prin care acesta comunică Direcției de Sănătate Publică N aprobarea ca reclamanta să efectueze stagiile de pregătire în anatomie patologică, în vederea obținerii acestei specialități, rezultă că stagiile de pregătire se vor efectua integral, după un program stabilit de clinica de profil din
Faptul că în cauză nu a fost încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, potrivit disp.art.4 alin.4 din Ordinul nr.546/2004 al Ministrului Sănătății, nu poate avea vreo relevanță în cauză, întrucât acesta nu ar fi putut să confere recurentei vechime în specialitatea medicină legală pentru perioada în care a efectuat stagiile de pregătire în cadrul Universității de Medicină din
De altfel, se reține că, acest aspect, al lipsei unui act adițional la contractul de muncă care să reglementeze raporturile dintre părți în perioada pregătirii în vederea obținerii celei de-a doua specialități, în cazul în care recurenta se considera vătămată prin neîncheierea acestuia, trebuia sesizat și adus la cunoștința angajatorului încă din anul 2004, ori în cauză nu s-a dovedit formularea unei asemenea solicitări.
Din toate aceste argumentații rezultă cu certitudine faptul că, în speță, nu se poate reține o modificare unilaterală abuzivă a elementelor contractului individual de muncă încheiat între părți. Faptul că recurenta în această perioadă a figurat în continuare în statele de funcțiuni ale Spitalului Județean de Urgență N și a fost salarizată de către acesta cu drepturile cuvenite pentru un medic specialist nu poate să dovedească decât buna-credință a intimatului în derularea raporturilor de muncă dintre părți, neputând însă să ducă la concluzia că în această perioadă recurenta ar fi lucrat efectiv pe postul de medic specialist medicină legală, cumulând astfel vechime în această specialitate.
Din procesul -verbal încheiat la data de 11.04.2006(fila nr.38 dosar de fond) rezultă că adeverința nr.9095/13.05.2005, pe baza căreia recurenta obținut derogare din partea Ministerului Sănătății și a promovat examenul pentru obținerea titlului de medic primar, a fost eliberată de referentul de la Compartimentul Personal al spitalului, "care nu a avut în vedere la redactarea adeverinței perioada în care d-na dr. s-a aflat în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului și perioada în care a efectuat stagiile de pregătire în a doua specialitate și care nu a consultat-o în momentul întocmirii adeverinței".
De asemenea, s-a mai constatat că: "aceste mențiuni au fost operate în carnetul de muncă ulterior eliberării adeverinței".
Având în vedere cele constatate prin acest proces-verbal, care a fost semnat de către recurentă și de către conducerea spitalului intimat, s-au consemnat următoarele concluzii: "Având în vedere situația de fapt, d-na dr. înțelege să renunțe la solicitarea de a fi numită cu delegație în funcția de medic șef Serviciu de Medicină Legală N și nu va folosi titlul de medic primar în specialitatea medicină legală decât în momentul împlinirii vechimii corespunzătoare, urmând a fi salarizată pentru funcția de medic specialist."
De altfel, o eroare a unui funcționar din cadrul spitalului nu poate să confere unui medic vechime într-o anumită specialitate medicală, fără ca acesta să lucreze efectiv o perioadă în această specialitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, aceeași adeverință a recunoscut recurentei ca vechime în specialitate și perioada în care s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
Practic, chiar dacă pârâtul ar fi fost de acord cu acțiunea formulată de către reclamanta - recurentă, dacă ar fi recunoscut integral pretențiile acesteia, nicio instanță de judecată nu ar fi putut constata că aceasta beneficiază de vechime într-o anumită specialitate medicală în lipsa prestării efective a muncii în respectiva specialitate. Aceasta întrucât actele normative ce impun ca, pentru anumite funcții, medicii să beneficieze de o anumită vechime în specialitate au în vedere tocmai cunoștințele profesionale și experiența ce poate fi dobândită doar prin prestarea efectivă, o anumită perioadă de timp, considerată strict necesară pentru acumularea, sedimentarea și aprofundarea acestor cunoștințe, a unei asemenea munci.
Recurenta mai invocă dispozițiile art.2 alin.3 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.1406/2006, potrivit cărora vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist, însă aceste prevederi, ce stabilesc cu certitudine momentul de la care se calculează această vechime, nu pot fi interpretate în sensul că această vechime curge continuu de la această dată, fără a putea fi întreruptă prin survenirea anumitor evenimente în cariera unui medic.
Se mai invocă faptul că adresele Ministerului Sănătății, invocate de către spitalul intimat nu pot constitui un izvor de drept al muncii. Chiar dacă această afirmație este în parte fondată, deși nu se pot neglija nici atribuțiile ce revin ministerului în evoluția profesională a medicilor, aceasta nu poate fi reținută în prezenta cauză, întrucât, în speță, izvor de drept al muncii îl constituie chiar acordul de voință al părților privind derularea raporturilor de muncă, având în vedere caracterul consensual al contractului individual de muncă, consacrat de disp.art.8 alin.1 din Codul muncii, ce își găsește aplicația nu numai în momentul încheierii acestuia, ci și pe parcursul executării sale.
În ceea ce privește disp.art.194 din Codul muncii, se reține că în cauză, astfel cum s-a precizat și anterior, nu s-a dovedit că participarea la stagiile de pregătire din cadrul I ar fi fost urmarea inițiativei angajatorului, pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi.
Doctrina în domeniu definește vechimea în specialitate ca fiind perioada de timp în care o persoană a lucrat în activități corespunzătoare funcției în care urmează să fie încadrată sau promovată; de fapt ea este o vechime în funcție.
de specialitate face distincție între profesie, funcție și ocupație, stabilind că ocupația, ce reprezintă specialitatea exercitată efectiv la locul de muncă, este cea care, în sensul dreptului muncii, constituie felul de muncă.
Recurenta susține că ar fi fost de fapt detașată de către angajator, însă potrivit disp.art.48 din Ordinul nr.392/1993, detașarea medicilor, farmaciștilor, biologilor, biochimiștilor și chimiștilor se face doar pe posturi vacante sau temporar vacante, pe funcții și grade profesionale egale și în aceeași specialitate.
S-a mai invocat faptul că nerecunoașterea vechimii în specialitatea medicină legală reprezintă o limitare a drepturilor recurentei ce, potrivit disp.art.38 din Codul muncii, este lovită de nulitate absolută.
Din ansamblul probelor administrate în cauză nu se poate reține însă că drepturile recurentei-reclamante recunoscute de lege ar fi fost limitate, în condițiile art.38 din Codul muncii, prin înțelegere cu angajatorul, întrucât legislația în domeniu nu conferă (recunoaște) vechime în specialitate pentru perioadele în care un medic a prestat în mod efectiv o altă activitate medicală decât cea pe care o presupune specialitatea respectivă, pentru ca acest drept să fie proteguit de aceste dispoziții imperative.
Art.38 din Codul muncii limitează libertatea contractuală a părților, protejând salariatul chiar împotriva propriei sale voințe, doar în situația drepturilor statuate prin acte normative sau prin contracte colective de muncă, ce reprezintă drepturi fundamentale ale salariaților.
Acest articol a fost interpretat în sensul fundamentării ideii conform căreia odată câștigat un drept de către un salariat acesta nu îl mai poate pierde.În speță însă, dreptul câștigat de către recurentă este funcția de medic specialist medicină legală,drept care nu a fost pierdut de către aceasta. Desigur, acest drept îi conferea și vocația de a accede la funcția de medic primar, însă numai cu respectarea condițiilor prevăzute în acest sens de către legislația în vigoare, respectiv de a lucra efectiv pe funcția de medic specialist timp de 5 ani și de a promova examenul și concursul pe un post vacant de această natură.
Astfel, în ceea ce privește cererea recurentei de încadrare pe funcția de medic primar, se reține că, având în vedere considerentele expuse anterior, din care rezultă că perioada 01.04.2004 - 16.02.2006 nu poate fi considerată ca fiind vechime în specialitatea medicină legală și pct.1 din Anexa nr.1 la Ordinul nr.1470/2005 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale în unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, potrivit căruia pentru funcția de medic primar este necesară o vechime de 5 ani ca medic specialist, se reține că în mod corect prima instanță a respins și acest capăt de cerere formulat de către reclamantă.
Din adresa nr.VIII d/11044/20.09.2005 a Ministerului Sănătății rezultă că reclamanta a fost confirmată medic primar în specialitatea Medicină legală, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.971/19.09.2005, pe baza examenului susținut în luna iunie 2005. Aceeași adresă mai specifică faptul că: "Încadrarea și salarizarea în gradul de primar se vor face la data împlinirii condiției de minim 5 ani vechime ca specialist, dar nu mai devreme de 01.10.2005".
Din dispozițiile Ordinului nr.1470/2005 se mai reține că, pentru încadrarea pe funcția de medic primar este necesar ca, pe lângă vechimea în specialitate de 5 ani și examenul de medic primar, să fie promovat și concursul pentru ocuparea postului.
Având în vedere faptul că recurenta nu îndeplinește la momentul formulării cererii de chemare în judecată condițiile de a fi încadrată ca medic primar medicină legală, se reține că în mod corect a fost respinsă și cererea acesteia de a fi salarizată corespunzător acestei funcții.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ, urmează să se respingă recursul formulat de reclamanta și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1020/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 11.12.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-; -.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
