Pretentii civile. Speta. Decizia 751/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 751/
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, nr. 239 și reclamantele, din B,-, din B,-, - 2,. 2,. 59, C, din B,-, bloc 28,. 81 și, din B, str. - nr. 168, împotriva sentinței civile nr. 510/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, din B, nr. 2, bloc 25,.2,.19 și, din, nr. 51, - 4,. 3,. 38, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2008 fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 05.11.2008 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI - secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- la data de 31.07.2008;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 510/04.07.2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunile conexe formulate de reclamanții C, și, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în
A obligat pe pârâtă la plata către fiecare reclamant a primelor de Paști aferente anilor 2005-2006 și primelor de C pentru anii 2004-2006, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant câte 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 3088/113/12.10.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată să îi plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2006, actualizate cu rata inflației la data plății.
La rândul lor, prin acțiunile înregistrate sub nr. 3600/113/7.11.2007, nr. 311/113/22.10.2007, nr. 3089/113/12.10.2007, nr. 3091/113/12.10.2007 și nr. 3092/113/12.10.2007 reclamanții, și au chemat în judecată pe aceeași pârâtă pentru a fi obligată să le plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2006, actualizate cu rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunilor reclamanții au arătat că au fost salariații societății pârâte și că potrivit art. III alin. 3 din contractul individual de muncă beneficiau și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de societate. Ca urmare, conform art. 168 din contractul colectiv, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C trebuiau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Întrucât pârâta nu le-a plătit aceste drepturi, reclamanții au formulat acțiunile de față, în dovedirea cărora au depus copie de pe carnetele de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivată de faptul că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă se soluționează în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
A mai invocat și excepția prematurității acțiunii, determinată de lipsa negocierilor pentru stabilirea valorii concrete, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor acestor drepturi salariale.
Cât privește fondul cauzei pârâta a cerut respingerea acțiunii întrucât, conform deciziei comisiei paritare, începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
La termenul de judecată din data de 25.01.2008 s-a dispus conexarea dosarelor nr-, -, -, - și - la dosarul nr-.
În cauză au fost administrate proba cu acte și cu expertiză contabilă, iar ambele părți au depus practică judiciară.
Analizând mai întâi excepțiile invocate, așa cum prevede art. 137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a stabilit că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Din conținutul acestui articol reiese clar că dreptul suplimentar prevăzut a se acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C este un drept de natură salarială.
Având în vedere că prin art. 283 lit. c Codul muncii legiuitorul a reglementat distinct dreptul la acțiune în privința drepturilor salariale, instanța constată că dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii, invocat de pârâtă în susținerea excepției prescripției, nu este incident în cauză deoarece reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
Un argument în acest sens este și faptul că art. 166 alin. 1 Codul muncii prevede că termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor este de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici excepția prematurității acțiunii nu a fost găsită fondată, întrucât din actele depuse la dosar reiese că între și pârâtă au existat negocieri în vederea stabilirii modalităților și condițiilor de acordare a drepturilor suplimentare solicitate prin acțiune.
Dovadă a existenței acestor negocieri este, de altfel, chiar apărarea pârâtei cum că în urma negocierilor colective din anul 2003, începând din acel an drepturile pretinse au fost incluse în salariu.
Referitor la fondul cauzei, analizând susținerile părților în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanții au fost salariați ai SC SA (fostă SNP SA), în perioada în litigiu, fapt dovedit cu copia carnetelor de muncă depuse la dosar.
Conform art. M pct. 3 din contractul individual de muncă și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă pârâta, în calitate de angajator, avea obligația de a acorda reclamantului toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cum art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății pârâte prevede: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ", instanța a constatat că reclamantului i se cuveneau astfel de drepturi suplimentare.
Prin art. 168 alin. 2 din același contract colectiv, modificat prin actul adițional încheiat la 25.02.2003, s-a convenit că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Ulterior, prin adresa nr. 3793/18.06.2007, comisia paritară a comunicat tuturor structurilor teritoriale că "la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".
De asemenea, comisia paritară a întocmit și o "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C, prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007, în care detalia cele comunicate prin adresă.
În temeiul actelor menționate pârâta a susținut că reclamanților le-au fost plătite drepturile solicitate, iar ca dovadă a depus statele de plată pe perioada în cauză.
Întrucât verificând aceste state instanța a constatat că nu este evidențiată suplimentarea pretinsă, s-a efectuat o expertiză contabilă pentru a stabili dacă în perioada în litigiu în salariul reclamanților au fost incluse sau nu primele de Paști și de
Expertul numit de instanță, verificând modul de calcul al salariilor în perioada în litigiu a constatat că primele de Paști și de C nu se regăsesc în sumele de bani plătite drept salariu reclamanților. salariale din anul 2003 față de anul 2002 nu includ primele solicitate, ceea ce l-a condus la concluzia că aceste prime nu au fost incluse în salariul de bază al reclamanților nici în anii următori.
Punctul de vedere al expertului asistent al pârâtei potrivit căruia primele au fost incluse și plătite nu poate fi primit de instanță deoarece nu se bazează pe un calcul efectiv al salariului, ci pe o interpretare a clauzelor contractului colectiv de muncă și pe o apreciere a creșterilor salariale acordate în perioada analizată.
Față de cele reținute anterior instanța a constatat că reclamanților nu li s-au plătit primele de Paști și de
Ținând seama că aceste prime reprezintă drepturi salariale care, potrivit art. 283 lit. c Codul muncii, pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererile au fost formulate ulterior la data de 12.10.2007, s-a constatat că reclamanților li se cuvin primele de Paști aferente anilor 2005-2006 și primele de C pentru anii 2004-2006.
Pentru considerentele expuse instanța a admis acțiunile conexe și a obligat pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant, în funcție de perioada lucrată, primele de Paști aferente anilor 2005-2006 și primele de C pentru anii 2004-2006.
În temeiul art. 161 alin. 4 Codul munciia dispus și actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor cuvenite reclamanților, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.
Totodată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă în referire la art. 287 Codul muncii, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților cheltuielile de judecată efectuate și dovedite, respectiv onorariul pentru avocat și experți.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive:
1. Primele de Paști și de C au fost acordate de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de CCM.
La calculul drepturilor suplimentare prezentat în acțiune, reclamantul a avut în vedere, în mod eronat, salariul mediu brut pe și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în CCM.
A precizat că a făcut aceste susțineri și prin întâmpinarea depusă la fond însă nu au fost observate și analizate de prima instanță.
2. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
3. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din CCM.
4. Cu privire la incidența în cauză a prev.art.257 muncii, referitoare la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului a considerat dovedite apărările potrivit cărora suplimentările solicitate prin acțiune au fost incluse în salariile angajaților.
Complexitatea operațiunilor privind întocmirea și evidența statelor de plată a făcut imposibilă depunerea acestora, plata primelor de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază și nu se regăsesc distinct pe statele de plată.
5. instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
6. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
7. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
Recurenta a depus la dosar, în susținerea recursului, extras din contractul colectiv de muncă și actul adițional nr. 1090/22.02.2008 la nivel de unitate, arătând, prin concluzii că, părțile au recunoscut faptul că drepturile solicitate au fost incluse în salariu iar acest nou contract colectiv de muncă din 2008 produce efecte de la data înregistrării însă are rol de act confirmativ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs și reclamantele, C și arătând că prima instanță nu le-a acordat și prima de Paști pe 2007 deși au solicitat prin acțiune.
Examinând recursul declarat de pârâta SA B pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea nu îl reține ca întemeiat întrucât prima instanță nu a precizat un anumit cuantum al drepturilor solicitate ci a acordat aceste drepturi în mod generic, fără a se menționa dacă sunt drepturi brute sau nete astfel că nu se poate reține că s-a acordat un cuantum mai mare. Modul cum se va face plata și cuantumul reprezintă probleme ce au legătură cu executarea sentinței astfel că nu pot fi reținute ca motiv de recurs.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale CCM nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din CCM.
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Nici motivul de recurs referitor la includerea primelor în salariul de bază nu poate fi reținut ca fondat.
Potrivit disp. art. 168 alin. 1 din CCM pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006 mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003.
Susținerea recurentei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004-2006 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alin. 2 al art. 168 din CCM 2004-2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă recurenta ar fi intenționat să includă primele în salariul de bază și în anii 2004-2006, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003. De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Atitudinea pasivă a salariaților și a Sindicatului nu echivalează cu o recunoaștere așa cum susține recurenta atât timp cât reclamantul s-a încadrat în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 183 al. 1 lit. c din Codul muncii.
Faptul că reclamanții au beneficiat de apărare calificată nu înlătură obligația societății recurente de a face dovada susținerilor sale conform disp. art. 287 din Codul muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084-1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamantul ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de OUG nr. 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
În ceea ce privește noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 prin actul adițional nr. 1090/22.02.2008 de care a făcut vorbire recurenta la concluziile pe fond, instanța nu îl reține ca având relevanță în cauză.
Conform disp. art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării și nicidecum retroactiv. Părțile pot conveni prin contract doar asupra faptului că data aplicării clauzelor negociate să fieulterioarăzilei de înregistrare a contractului. În consecință, instanța nu poate aplica la situațiile din anii 2004-2006 un contract colectiv de muncă ce a fost înregistrat la data de 22.02.2008 întrucât s-ar încălca prevederile legale mai sus menționate.
Referitor la susținerea că noul contract colectiv de muncă din 2008 are rol confirmativ, instanța nu o apreciază ca întemeiată. Actul confirmativ este o specie a actului declarativ și reprezintă un act prin care o persoană renunță la dreptul său de a ataca cu acțiunea în anulabilitate un act juridic civil la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziție legală ce ocrotește un interes personal. Prin actul confirmativ este înlăturată o cauză de nulitate relativă, actul juridic devenind astfel valabil. Ori, în speța de față, nu s-a pus niciodată problema unei cauze de nulitate relativă a contractelor colective de muncă din anii 2004-2006 ci, dimpotrivă, de aplicare a acestora.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA
În ceea ce privește recursul declarat de reclamante instanța apreciază că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Analizând petitul acțiunii introductive se observă că reclamantele recurente au solicitat, printre altele, și plata drepturilor salariale constând în primele de Paști neacordate în perioada 2004 - 2007, actualizate cu rata inflației la data plății și nicidecum primele de Paști neacordate în perioada 2004 - 2006, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Față de aceste considerente, se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre parțial nelegală, încălcând principiul disponibilității potrivit căruia în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii dedusă judecății (art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă) și pe cel al contradictorialității.
În consecință, devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă urmând ca, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 ș-i 3 Cod procedură civilă, să se admită recursul declarat de către reclamante.
Se va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va obliga pe recurenta pârâtă SA B să plătească reclamantelor recurente, C și și prima de Paști aferentă anului 2007 actualizată cu rata inflației la data plății.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursurile declarate de reclamantele, din B,-, din B,-, - 2,. 2,. 59, C, din B,-, bloc 28,. 81 și, din B, str. - nr. 168, împotriva sentinței civile nr. 510/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 510/04.07.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că:
OBLIGĂ pe pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, nr. 239 să plătească recurentelor-reclamante, C și și prima de Paști aferentă anului 2007, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, nr. 239 împotriva sentinței civile nr. 510/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC SA B să plătească recurentelor-reclamante C și suma de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 05 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
: -
: 2 ex.//05 Ianuarie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
