Pretentii civile. Speta. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/CM
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor civile declarate pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-, sector 5 - împotriva sentinței civile nr. 692/02.06.2009 și sentinței civile nr. 937 din 23.09.2009 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -. - nr. 18, județul C - împotriva sentinței civile nr. 692 din 02.06.2009, ambele pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanții, și toți cu domiciliul procesual ales în C,- și intimații-pârâții, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsa părților, conform art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă, rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Asupra prezentelor recursuri, constată:
Prin sentința civilă nr. 692/02.06.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă, în opinie majoritară, a fost respinsă acțiunea reclamanților, și, ca efect al admiterii autorității de lucru judecat, fiind însă admisă acțiunea reclamanților, cu consecința obligării pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA la plata în solidar, către acești din urmă reclamanți, a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 02.02.2007 și până la pronunțarea hotărârii, precum și în continuare, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Prima instanță a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 91/CM/02.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de unii dintre reclamanții din prezentul litigiu, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța și Ministerul Economiei și Finanțelor fiind obligați să le plătească drepturile bănești reprezentând sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, pentru perioada 01.04.2005-02.02.2007. Dispozitivul acestei hotărâri a fost completat conform sentinței civile nr. 2/CM/06.01.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea acestui spor și în continuare.
Tribunalul a stabilit, astfel, că în ce privește pretențiile formulate de reclamanții, și operează autoritatea de lucru judecat pentru sporul de 50% solicitat ulterior datei de 02.02.2007, față de soluția irevocabilă pronunțată de Curtea de Apel.
Astfel, prin decizia dată în condițiile art. 2812cod proc. civilă s-a reținut că prin art. 30 din OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea (intrată în vigoare la data de 03.02.2007) a fost abrogată Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și că în aceste condiții, începând cu februarie 2007, reclamanților - personal auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești, li se aplică prevederile OG8/2007.
Instanța de fond a înlăturat apărările reclamanților menționați, potrivit cu care în speță nu ar opera autoritatea de lucru judecat pentru că lipsește identitatea de cauză ( întrucât prin cererea de față se urmărește înlăturarea unei noi situații discriminatorii create prin ultimele dispoziții ale Ministrului Justiției și Libertăților ). S-a apreciat că apariția unor ordine și adrese emise de Ministrul Justiției și Libertăților prin care s-a hotărât asupra punerii în plată a sporului de 50%, în măsura în care acesta este acordat prin hotărâri judecătorești și "pentru viitor" nu poate fi considerată singura sursă a unei situații discriminatorii, câtă vreme aceste dispoziții administrative au fost emise tocmai pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile, singurele ce constituie titlu valabil în privința acestui spor.
Or, efectele unei hotărâri judecătorești definitive nu pot fi nesocotite prin invocarea unui tratament discriminatoriu care să permită deschiderea unei alte judecăți între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză.
Pentru ceilalți reclamanți (, ) s-a constatat că nu operează autoritatea de lucru judecat și că aceștia sunt îndreptățiți la plata sporului în cuantum de 50% din salariul brut lunar de încadrare, începând cu 2.02.2007 până la pronunțarea hotărârii, precum și în continuare, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
S-a avut în vedere că în raport de dispozițiile art. 329 al. 3 cod proc. civilă, decizia nr. 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale dată în recursul în interesul legii asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii în materie, fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești; că nr.OG 8/2007 era în vigoare la data pronunțării deciziei în interesul legii, astfel că nu poate fi reținut punctul de vedere al Ministerului Justiției referitor la imposibilitatea acordării acestui spor personalului auxiliar de specialitate după intrarea în vigoare a actului normativ evocat.
Prin sentința civilă nr. 937/23.09.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă, pronunțată în aceeași cauză, s-a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 692/02.06.2009, în sensul admiterii și a cererii formulate de reclamanta (), pârâții fiind obligați la plata și către această reclamantă a sporului de 50% calculat la salariul de încadrare brut lunar începând cu 02.02.2007 până la pronunțarea prezentei hotărâri, precum și în continuare.
Împotriva acestor decizii s-a declarat recurs, astfel:
- față de sentința civilă nr. 692/02.06.2009 au formulat recurs MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cât și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR;
- față de sentința civilă nr. 937/23.09.2009 a formulat recurs MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea
pentru reclamanții cărora le-a recunoscut dreptul de a primi sporul de 50% calculat la salariul de încadrare brut lunar începând cu 02.02.2007 până la pronunțarea prezentei hotărâri, precum și în continuare, fiind în speță depășite atribuțiile puterii judecătorești - temei de casare potrivit art. 304 pct. 4 cod proc. civilă.
S-a susținut, astfel, că prin recunoașterea acestor drepturi, instanța s-a substituit legiuitorului în actul de legiferare, dreptul neputând fi acordat începând cu anul 2007, abrogându-se dispozițiile Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din nr.OG 8/2007. Recurentul a arătat că acest drept nu mai există în legislația în vigoare, fiind astfel înfrântă voința legiuitorului printr-o soluție a instanțelor judecătorești.
A fost invocată decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii - art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
S-a arătat, sub acest aspect, că art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedea sporul de 50% pentru magistrați și pentru personalul auxiliar de specialitate, însă acest text a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
S-a susținut că deși prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în recursul în interesul legii, instanța supremă a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, cât și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești au dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația/salariul de încadrare brut lunar și ulterior datei intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, această soluție nu se mai putea aplica după data intrării în vigoare OG nr. 8/24.01.2007 ( anume, după data de 01.02.2007 ).
Recurentul Ministerul Finanțelor a criticat soluția primei instanțe (sentința civilă nr. 692/02.06.2009) prin prisma greșitei rețineri a calității procesuale pasive a acestei entități.
S-a susținut că prezenta acțiune reprezintă un litigiu de muncă supus prevederilor art. 282 Codul muncii, iar față de atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice în raport de bugetul statului, acțiunea a fost greșit soluționată în sensul admiterii față de acest pârât.
Analizând legalitatea soluțiilor criticate prin prisma temeiurilor arătate, se va reține că recursurile sunt fondate.
Reclamanții cărora nu le-a fost recunoscut dreptul pretins nu au formulat recurs pe soluția privitoare la autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care temeiurile ce urmează a fi analizate în raport de dispozițiile art. 304 cod proc. civilă sunt cele exclusiv statuate prin cele două căi de atac deduse judecății.
Astfel, prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în Secțiile Unite, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți,precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.331/2001.
Soluția a fost pronunțată urmare sesizării Procurorului General în legătură cu practica neunitară a instanțelor judecătorești cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.
Instanța supremă a constatat inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, fapt care ar impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
S-a avut în vedere că econstituționalitatea abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent - poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională are, însă, în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretareaper a contrarioa art. 147 alin. 1, cu referire la art. 126 alin. 1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Pe argumentele dezvoltate în cuprinsul deciziei, a constatat că art. I pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
ispozițiile art. 329 al. 3 cod procedură civilă au impus dezlegarea problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii, ca fiind obligatorie pentru instanțe.
Prin decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat însă - cu referire expresă la decizia nr. 21/2008 a - existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. Curtea Constituțională a reținut că în exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, dar cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. S-a statuat, așadar, că instanța supremă nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. S-a conchis în sensul că, potrivit legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
Această soluție a Curții Constituționale nu mai permite, prin efectele sale, raportarea hotărârilor instanțelor judecătorești la decizia nr. 21/2008 a în măsura în care autoritatea abilitată să asigure controlul conformității cu Constituția a legilor și ordonanțelor a statuat, pe temeiul art. 146 lit. e din legea fundamentală, că instanța supremă nu s-a limitat în decizia amintită la interpretarea și asigurarea unei aplicări unitare a normelor legale în vigoare, ci a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, cu toate că ele erau abrogate prin acte ale autorității legiuitoare.
Prin urmare, decizia dată de Secțiile Unite - apreciată, prin această procedură constituțională, ca fiind în dezacord cu atribuțiile conferite prin Constituție instanței supreme - și-a pierdut pentru viitor efectele sale juridice transpuse în contextul dat de art. 329 al. 3 cod procedură civilă, concluzia fiind aceea a neretroactivității deciziei Curții Constituționale față de hotărârile judecătorești pronunțate anterior adoptării ei, dar și a inaplicabilității dispozițiilor deciziei pronunțate asupra recursului în interesul legii, pentru situațiile noi deduse judecății.
Pentru toate aceste considerente, se va reține în esență că soluția instanței de fond, fundamentată argumentat pe decizia nr. 21/2008 a - Secțiile Unite și pronunțată până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 838/2009 a Curții Constituționale, este supusă reformării în calea de atac în măsura în care nu s-a dat o soluționare irevocabilă acestei spețe anterior producerii efectelor deciziei Curții Constituționale.
Consecința imediată a intrării în vigoare a deciziei nr. 838/2009 este, astfel cum s-a arătat, imposibilitatea recunoașterii pe cale judecătorească a drepturilor patrimoniale de natura celor pretinse și în prezenta cauză, indiferent dacă izvorul lor obligațional este invocat a fi textul abrogat al 47 din Legea nr. 50/1996, republicată sau situația discriminatorie față de alte persoane cărora li
s-a confirmat judecătorește dreptul salarial, în temeiul aceluiași text.
Temeiul de reformare vizând în ansamblu nelegalitatea soluției, în raport de disp. art. 313 al. 1 cod proc. civilă vor fi admise ambele recursuri, modifică în parte sentința civilă nr. 692/2.06.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă și respinge acțiunea reclamanților, -, și (), ca nefondată.
Pentru aceleași considerente se va reține că nu este fondată nici cererea formulată de () privind completarea sentinței civile nr. 692/2009 ( sentința civilă nr. 937 din 23.09.2009 ).
Va fi menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 692/2009 a Tribunalului Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B, sector 5,-, sector 5 - împotriva sentinței civile nr. 692/02.06.2009 și sentinței civile nr. 937 din 23.09.2009 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -. - nr. 18, județul C - împotriva sentinței civile nr. 692 din 02.06.2009, ambele pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanții, și toți cu domiciliul procesual ales în C,- și intimații-pârâții, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul
Modifică în parte sentința civilă nr. 692/2.06.2009 a Tribunalului Constanța - secția civilă, în sensul că:
Respinge acțiunea reclamanților, -, și (), ca nefondată.
Respinge cererea formulată de () privind completarea sentinței civile nr. 692/2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 692/2009 a Tribunalului Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond - /
/
Tehnored.dec.jud./4ex/12.02.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Gabriel Lefter
