Pretentii civile. Speta. Decizia 812/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 812/CM
Ședința publică de la 17 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -.6,.A,.17, județul C împotriva sentinței civile nr.665 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta " " cu sediul în C,-, Zona Halta - Depozite, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13 2008 și la data de 17 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată pârâta SRL C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă în baza art. 61 lit. a) Codul muncii, obligarea pârâtului la plata și, obligarea pârâtei la plata salariului în perioada 01.04.2007 - 09.06.2007 și a indemnizațiilor de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 09.06.2007 și plata orelor suplimentare prestate în perioada 2001- iunie 2007.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a devenit salariatul pârâtei SC SRL la 01.12.2001 când a fost angajat ca director depozit.
Din cauza unor probleme cu acționarii turci, a fost nevoit ca la 01.06.2007 să-și depună cererea de lichidare iar după 09.06. nu s-a mai prezentat la serviciu, fiindu-i frică să nu fie bătut de aceștia.
Dintr-un răspuns comunicat de, a aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă ca urmare a săvârșirii unor abateri grave și repetate de la regulile de disciplină.
În perioada 01.04. - 09.06.2007, nu i s-a achitat salariul pentru munca prestată, deși a lucrat zilnic; de asemenea, de la angajare nu i s-a plătit nicio oră suplimentară și nici de concediu de odihnă.
Deși a solicitat Casei Județene de Pensii C informații cu privire la plata de către pârâtă a nici până în prezent nu cunoaște dacă societatea și-a îndeplinit această obligație.
La 22.02.2008, reclamantul a formulat o cerere completatoare a acțiunii în care a solicitat:
- constatarea nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă;
- reintegrarea în funcția avută cu plata retribuției corespunzătoare până la efectiva reintegrare;
- obligarea pârâtei să îi achite toate drepturile salariale ce i se cuvin de la data angajării la societate: 01.12.2001;
- obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare începând cu data de 01.12.2001;
- obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă neefectuat de la data de 01.12.2001;
- obligarea pârâtei la plata integrală a contribuțiilor la fondul de sănătate, pensii, etc.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În apărare, s-a arătat că reclamantul, în cursul perioadei lucrate, nu a dat dovadă de bună colaborare pe linie de serviciu și nici în relațiile interumane, astfel încât mulți dintre angajați au plecat din cauza lui.
Reclamantul a avut numeroase tentative de a-și da demisia din funcție - ultima la 01.06.2007 - solicitând încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 15.06.2007. Cu toate acestea, a părăsit serviciul cu 4 zile mai devreme, condiții în care societatea a decis concedierea disciplinară a acestuia.
Cu privire la solicitarea de plată a contribuțiilor de asigurări sociale, s-a arătat că societatea și-a îndeplinit aceste obligații, după cum reiese și din adresa nr. 1455/18.02.2008 eliberată de Casa Județeană de Pensii
În privința salariului pentru perioada 01.04.2007 - 09.06.2007, s-a arătat că achitarea remunerației se face lunar, pe bază de state de plată întocmite la sediul societății și depuse la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
În urma unor controale ale s-a constatat că nu s-a făcut compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anul 2006 - 2007 și nu s-au plătit salariile pentru mai și iunie 2007 lui, însă, în fapt, reclamantul a fost singurul care a refuzat semnarea statelor de plată.
Cu toate că acesta ridicase drepturile, societatea i le-a mai achitat încă o dată, prin mandat poștal, însumând 1833 lei.
Cu referire la orele suplimentare s-a arătat că în cadrul societății nu se efectuează ore suplimentare de niciunul dintre angajați, lucru constatat și de
La 07.03.2008, pârâta a completat întâmpinarea arătând că, la 03.12.2007, a fost înștiințat despre desfacerea contractului individual de muncă semnând o confirmare de primire a scrisorii recomandate la
04.12.2007, de asemenea, contravaloarea concediului de odihnă a fost expediată prin mandate poștale din 01.02.22008 și 05.02.2008 în sumă de 969 lei. S-au anexat acestei completări, adresa nr. 18598/2007 a, confirmare de primire chitanța nr. -, tichet recomandat.
La termenul din 04.04.2008, instanța a respins excepția tardivității contestării deciziei nr. 51/11.06.2007, avându-se în vedere documentația înaintată de intimată din care reiese că nu contestatorul a semnat confirmarea de primire a deciziei contestate cu lucrătorul poștal care recunoaște că a lăsat documentul în cutia poștală și nu a înmânat-o personal destinatarului.
Prin sentința civilă nr. 665 din 30 mai 2008pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată.
A fost constatată nulitatea absolută a deciziei nr. 51/11.06.2007 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu drepturile salariale corespunzătoare perioadei 11.06.2007 - 15.06.2007, cu consemnarea în carnetul de muncă a acestor mențiuni.
A fost obligată pârâta la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2005 și au fost respinse pretențiile vizând plata acelorași drepturi pentru perioada 2006 - 2007.
A fost respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcție și cel privitor la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la plata orelor suplimentare.
A fost obligată pârâta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
La data de 01.06.2007, reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de muncă ca urmare a demisiei, începând cu 15.06.2007, motivând că are probleme de sănătate.
Prin decizia nr. 51/11.06.2007, înregistrată la. C sub nr. -/18.06.2007, intimata a dispus, în conformitate cu art. 61 lit. a Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă al salariatului, începând cu data de 11.06.2007.
Conform adeverinței nr. 1455/18.02.2008, eliberată de Casa Județeană de Pensii C, la solicitarea intimate, în perioada 2001 - iunie 2007, societatea intimată a achitat integral - pentru salariatul - contribuțiile la asigurările sociale corespunzător retribuției datorate în baza contractului individual de muncă.
Drept consecință a situației că angajatorul a achitat contribuției stabilită în sarcina sa de art. 18 din Legea nr. 19/2000, a fost respins capătul de cerere având ca obiect plata acestor sume ca neîntemeiat.
Potrivit art. 139 Codul muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar acesta nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. De asemenea, conform art. 145, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter
permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Având în vedere aceste dispoziții legale și față de situația că părțile nu au convenit, ulterior încheierii contractului individual de muncă al contestatorului, asupra unei alte durate a concediului de odihnă (cea din contractul fiind inferioară prevederile minimale ale Codului muncii - art. 140) și nici a cuantumului indemnizației de concediu de odihnă, instanța de fond a considerat aplicabile prevederile art. 139 - 145 Codul muncii.
Astfel, reclamantul avea dreptul la o indemnizației de concediu de odihnă egală cu salariul de bază, prevăzut în contractul individual de muncă - 900 lei - din această sumă, angajatorul are obligație de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii (art.40 lit. f Codul muncii ).
Potrivit art. 140 Codul muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare, durata efectivă a concediului de odihnă anual fiind stabilită prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cea prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Cum, în anul 2007, reclamantul a lucrat până la data de 09 iunie, în aplicarea acestor dispoziții, nu i se cuvine indemnizația de concediu de odihnă pentru întreaga durată a concediului, ci corespunzător perioadei lucrate.
La termenul din 30.05.2008, reclamantul a învederat instanței că a primit - prin mandate poștale - sume de 857 lei salariul pe lunile mai și iunie 2007 (conform susținerilor pârâtei) și 976 lei concediu de odihnă pe anii 2006 - 2007 (conform susținerilor pârâtei); de asemenea, la 16.05.2008, reclamantul a renunțat expres la pretențiile privind plata orelor suplimentare.
Pentru aceste motive având în vedere sumele achitate de intimată prin mandate poștale reprezentând și concediu de odihnă 2006 integral - 667 lei și concediul de odihnă 2007, parțial - 309 lei, sume pe care reclamantul recunoaște că le-a primit, a fost respinsă cererea de plată a acestor drepturi ca neîntemeiată.
Față de prevederile art. 287 Codul muncii potrivit cărora, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, cum intimata nu a făcut proba plătii indemnizației de concediu de odihnă pentru anii 2001 - 2005 și nici dovada efectuării concediului de odihnă pentru această perioadă devin aplicabile prevederile art. 141 alin. 4 Codul muncii ce dispune că, despăgubirea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Deoarece reclamantul se găsește în situația ipoteză avută în vedere de acest text legal, iar pârâta nu a făcut proba acordării anuale a concediului de odihnă și plata acestuia, a fost obligată societatea pârâtă la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anii 2001-2005.
Potrivit tabelului cuprinzând salariații C - reclamantul și-a primit drepturile salariale până la data de 01.04.2007.
În privința drepturilor salariale pentru lunile mai și iunie - pentru care, pe statele de plată corespunzătoare nu apare semnătura reclamantului - instanța de fond a constatat că aceste drepturi au fost achitate reclamantului de intimată, prin mandat poștal (și în privința acestor drepturi solicitate de reclamant la nivelul salariului brut -900 lei - sunt valabile considerațiile cu privire la obligația angajatorului de a plăti contribuțiile prevăzute de art. 40 lit. f) Codul muncii drept consecință), și solicitarea de plată a acestora apare ca neîntemeiată.
Analizând conținutul documentelor de concediere instanța de fond a constatat că, dintre mențiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii, numai termenul de contestare este indicat, celelalte lipsind cu desăvârșire sau fiind indicate greșit (cazul instanței competente la care se poate introduce contestația).
Conform texului evocat, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de aplicarea sancțiunii disciplinare se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Or, verificarea documentelor contestate duce la concluzia că acesta nu cuprinde niciun fel de mențiune cu privire la descrierea faptei, precizarea prevederilor care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
În aceste condiții intervine sancțiunea prevăzută de text și anume nulitatea absolută.
Cu privire la cererea de reintegrare instanța de fond a constatat că, încă de la data de 11.06.2007 reclamantul și-a exprimat voința în sensul încetării contractului individual de muncă ca urmare a cererii sale de demisie.
Potrivit art. 79 Codul muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Fiind un act unilateral, demisia produce efecte prin simpla manifestare de voință a salariatului independent de voința angajatorului.
S-a avut, însă, în vedere, cealaltă consecință a anulării concedierii, prevăzută de art. 78 alin. 1 Codul muncii și s-a dispus obligarea intimatei la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 11 - 15 06.2007 (reclamantul lucrând în luna iunie 6 zile - respectiv în perioada 01 - 08, conform propriei recunoașteri, pentru care a și primit salariul corespunzător).
Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, conform cărora partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, față de situația că reclamantul a achitat avocatului ales un onorariu de 1000 lei prin chitanța seria - nr. 12/22.02.2008, instanța de fond a obligat pârâta la plata acestei sume.
Împotriva sentinței civile nr. 665 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, la data de 30 iulie 2008, declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică sub toate aspectele.
A solicitat retribuția pe ultimii 3 ani, plata concediului de odihnă, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă și reîncadrarea sa în funcție, pe postul avut anterior.
Salariul său urma să fie achitat până la data efectivei sale reîncadrări în muncă, în raport cu cererile sale legale și temeinice.
La data de 17 octombrie 2008 recurentul și-a completat motivele de recurs.
La data de 21 octombrie 2008 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, tardivitatea motivelor de recurs completatoare având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantului la data de 28 iulie 2008, iar motivele de recurs completatoare au fost depuse la dosar la data de 17 octombrie 2008.
Prin încheierea din 11 2008 Curtea a constatat că motivele de recurs depuse la dosar la data de 17 octombrie 2008, au fost formulate cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 80 din Legea nr. 168/1999.
În consecință, Curtea va analiza legalitatea și temeinicia sentinței recurate din prisma motivelor de recurs depuse la dosar la data de 30 iulie 2008.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondatpentru următoarele considerente:
Cu privire la cererea de reintegrare și plata drepturilor salariale până la data efectivei reîncadrări în muncă;
La data de 1 iunie 2007 reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de muncă urmare demisiei, începând cu 15 iunie 2007, motivând probleme de sănătate.
Chiar dacă potrivit art. 78 alin. 2 din Codul muncii consecința anulării deciziei de concediere este plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat salariatul și reintegrarea pe funcția deținută, la cererea contestatorului, având în vedere faptul că acesta și-a dat demisia începând cu 15 iunie 2007 și nu a înțeles să se mai prezinte la serviciu, în mod corect prima instanță a respins aceste cereri ca nefondate.
Cu privire la cererea pentru plata retribuției pe ultimii 3 ani anteriori datei emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă;
Reclamantul a dat declarație pe proprie răspundere și semnată că și-a primit drepturile salariale de la angajare până la data de 1 iulie 2007, alături de alți salariați ai societății, declarație care a fost arătată și inspectorilor de muncă.
Același lucru reiese și din răspunsul inspectorului șef din cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă C referitor la petiția nr. 1176 din 12 2007 formulată de petent, răspuns în care se arată că în evidențele societății există un tabel cu semnături, tabel semnat și în dreptul d-lui, prin care se recunoaște că s-au ridicat drepturile salariale până la data de 1 aprilie 2007.
În privința drepturilor salariale pentru lunile mai și iunie, acestea au fost achitate reclamantului de intimată prin mandat poștal.
Cu privire la plata concediului de odihnă prima instanță a obligat pârâta la plata, către reclamant, a indemnizației de odihnă pentru perioada 2001 - 2005.
În ceea ce privește plata concediului de odihnă pentru perioada 2006 - 2007, în mod corect prima instanță a respins aceste pretenții ca nefondate, având în vedere faptul că pârâta a făcut dovada plății acestor drepturi prin mandate poștale.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, -.6,. A,.17, județul C, împotriva sentinței civile nr. 665 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta" "cu sediul în C,-, Zona Halta - Depozite, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Pt. Grefier,
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează.
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/17.12.2008
gref.
2 ex./22.12.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Mariana Bădulescu
