Pretentii civile. Speta. Decizia 8223/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 8223

Ședința publică de la 19 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia DTS împotriva sentinței civile nr. 1013/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ. după care, instanța, ridica din oficiu, excepția de necompetență materială a Tribunalului M - Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale si ramane in pronuntare asupra acesteia.

CURTEA

Asupra recursului de fata;

Din examinarea lucrarilor dosrului, constata urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul M - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale la nr. 2472/101 la data de 01.04.2008, reclamantul a contestat Decizia nr. 24/28.03.2008 emisă de Directorul Direcției Silvice Tr. S prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului conform art. 52 lit. a din Legea nr. 53/2003, Codul muncii - și art. 50 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVSA din postul de pădurar în cadrul Ocolului Silvic, jud. M, pe perioada cercetărilor în legătură cu propunerea de concediere.

In motivarea contestației a arătat că începând cu data de 21.03.2008 s-a aflat în concediu medical, astfel că la data emiterii Deciziei raporturile de serviciu erau deja suspendate, nemaiputând opera oad oua suspendare. A mai arătat că decizia este lovită de nulitate, în conformitate cu prev. art. 58 din OG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic. întrucât reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

A mai arătat că, în decizie nu se prevede un termen de contestare și nici instanța la care decizia poate fi contestată.

A învederat și faptul că măsura este legală, deoarece pagubele din canton au fost înregistrate ca urmare a furturilor săvârșite în timpul iernii și noaptea, iar reclamantul a întocmit mai multe rapoarte cu privire la aceste furturi, în condițiile în care cantonul silvic este dispersat pe o suprafață de 270 ha și a întocmit totodată procese verbale de constatare a contravențiilor, însă organele de conducere ale Ocolului Silvic nu au luat măsuri pentru restabilirea situației existente.

In dovedirea acțiunii, a depus la dosar în copie Decizia nr.24/28.03.2008, emisă de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, un număr de 4 certificate de concediu medical, bilet de externare din Spitalul Județean de Urgență Tr,S - Secția Cardiologie datat 9 aprilie 2008, un număr de 2 referate adresate compartimentului de ordine publică și Postului de Poliție referitor la sustragerea de material lemnos din Cantonul aflat în paza reclamantului, adresele nr.519 și 520/1.02.2008 emise de Direcția Silvică D Tr.S - Ocolul Silvic către Postul de Poliție, prin care se adresează "rugămintea" că acest organ de poliție să nu efectueze cercetări împotriva numiților și, conform art.96, 97 din Legea nr.26/1996, întrucât au fost sancționați contravențional conform Legii nr.31/2000.

La dosar a fost depusă procura autentificată de Biroul Notarului Public cu nr.1022 din 17 aprilie 2007, prin care reclamantul a mandatat în proces pe numita să-l reprezinte în fața instanței judecătorești.

Intimata Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Tr.S a formulat întâmpinare și a depus la dosar în copie următoarele acte: Decizia nr.24/28.03.2008 emisă de Direcția Silvică Tr.S, adresa nr.1855/24.03.2008 emisă de Ocolul Silvic, transmisă Direcției Silvice D Tr.S, actele de control de fond nr. 1487/5.03.2008, nr.951/18.02.2008, întocmite cu ocazia controlului efectuat la ocolul silvic gestionat de reclamant. Dispoziția de sancționare nr. 28/21.03.2008 emisă de Direcția Silvică D Tr. S prin care reclamantul este sancționat disciplinar cu diminuarea salariului cu 10% pe 3 luni, adresa nr. 1425/4.03.2008 emisă de Direcția Silvică Tr.S, Ocolul Silvic, privind efectuarea de patrule pe raza cantonului nr.8, începând cu data de 5.03.2008, procesul verbal încheiat la data de 7.03.2008 de către, șef district I din care rezultă că a efectuat patrula la data de 7.03.2008, conform graficului aprobat de către conducerea ocolului, însă, nu a fost prezent, adresele nr. 13 din 7.04.2008 și nr.23/9.04.2008, întocmite de Consiliul de disciplină din cadrul Direcției Silvice Tr.S prin care se prevedea că reclamantul va fi convocat la datele de 8.04.2008 și 16.04.2008 la sediul Direcției Silvice Tr.S, referetul nr.1854/24.03.2008 întocmit de șeful Ocolului Silvic, transmis Direcției Silvice Tr. S privind împrejurările în care a fost efectuat controlul de fond în cantonul silvic gestionat de către reclamant și proces verbal încheiat la data de 4.03.2008 de către o comisie care a participat la efectuarea inspecției de fond în cantonul gestionat de către reclamant.

Prin întâmpinare, intimata Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Tr.S a arătat că, prin Dispoziția nr.24/28.03.2008 s-a dispus, în baza art. 52 lit.a din Codul muncii și art. 50 lit.a din Contractul colectiv de muncă al Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului pentru perioada cercetării disciplinare privind propunerea de concediere, ca urmare a pagubelor însemnate înregistrate în cantonul acestuia.

Intimata a precizat că în urma controlului efectuat de către reprezentanții Direcției Silvice în Cantonul silvic administrat de către reclamant s-a constatat de 81,471 mc material lemnos provenit din cioate, în valoare de 11.239,10 lei, ce nu a putut fi justificat de către pădurar, pagubele fiind evaluate în baza. Guvernului nr.85/2006.

A mai arătat că pădurarul a fost convocat la datele de 8.04.2008 și 16.04.2008, la orele 14,00 în vederea efectuării anchetei administrative, însă nu a putut fi "găsit" de către angajații Ocolului Silvic, cu toate că avea obligația să fie prezent pe raza cantonului 8, jud.

Prin sentinta nr. 1013 din 8 mai 2008, Tribunalul M - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis contestația formulată de reclamantul, împotriva Deciziei nr. 24/28.03.2008 emisă de pârâta Direcția Silvică Tr.S, decizie pe care a anulat-

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca prin actele de control efectuate de reprezentanți ai Direcției Silvice Tr.S în cantonul nr. 8, jud. M, aflat în gestiunea reclamantului, înregistrată la nr. 951/18.02.2008 și 1487/5.03.2008, s-a reținut existența unui prejudiciu material în sumă de 11.239,10 lei, reprezentând material lemnos tăiat ilegal și nejustificat de către reclamant.

Direcția Silvică D Tr.S nu a promovat o acțiune în răspundere patrimonială a reclamantului, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, în temeiul art.270 din Codul muncii, astfel că la data emiterii deciziei nr. 24 din 28.03.2008 prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 52 lit.a din Codul muncii, pe perioada cercetărilor privind propunerea de concediere, nu era stabilită printr-o hotărâre judecătorească întinderea, cauzele și culpa reclamantului în producerea prejudiciului.

Din conținutul adreselor nr. 13/7.04.2008 și nr. 23/9.04.2008 emise de Consiliul de Disciplină din cadrul Direcției Silvice D Tr. S rezultă că, acest consiliu "va convoca" pe reclamant, la datele de 8.04.2008 și 16.04.2008, orele 10,00, pentru a cerceta propunerea de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă, însă intimata nu a făcut dovada că a convocat efectiv pe reclamant la efectuarea cercetării administrative.

Măsura suspendării contractului individual de muncă a fost luată în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, începând cu data de 21.03.2008, astfel că la data emiterii deciziei, raporturile de serviciu erau deja suspendate, astfel că o nouă suspendare nu mai putea opera.

Intimata Direcția Silvică D Tr. nu a luat măsuri pentru efectuarea cercetării disciplinare într-un timp rezonabil.

Susținerea intimatei Direcția Silvică D Tr.S că, nu s-a putut realiza convocarea reclamantului în vederea efectuării anchetei administrative, la datele de 8.04.2008 și 16.04.2008, întrucât nu se afla la muncă, în Cantonul nr.8, nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, începând cu data de 28.03.2008, contractul de muncă al acestuia era suspendat prin Decizia nr.24/28.03.2008, iar pe de altă parte, reclamantul se afla în concediu medical.

Instanța a constatat că ancheta internă dinaintea concedierii trebuia să se realizeze într-un timp rezonabil pentru a nu lipsi pe reclamant de salariu.

In Hotărârea din 15 iunie 2006 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Secția Trei -, prin care a fost soluționată cauza Cârstea și împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr.485/19 iulie 2007, instanța a reținut că se impune o diligență specială pentru contenciosul de muncă atunci când un angajat se consideră suspendat pe nedrept de către angajatorul său și are un mare interes personal să obțină rapid o hotărâre judecătorească asupra acestei măsuri, ținând cont de litigiului pentru persoana în cauză, care își pierde, din cauza suspendării, mijloacele de subzistență.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța de fond a admis contestația și a anulat Decizia nr.24/28.03.2008 emisă de pârâtă.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia DTS, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand, in esenta, ca in mod gresit a retinut instanta de fond ca nu s-a facut dovada convocarii efective a reclamantului si nu au fost luate masuri pentru efectuarea cercetarii disciplinare intr-un timp rezonabil.

Sub aspectul declansarii cercetarii administrative, Consiliul de Disciplina l-a convocat la sediul Directiei pe reclamant la data de 08.04.2008, ora 14, insa acesta nu a putut fi contactat, iar o alta convocare a fost emisa pe data de 09.04.2008 pentru data de 16.04.2008, ora 14.

In ceea ce priveste procedura de cercetare administrativa, aceasta s-a infiintat la data de 27.03.2008, atunci cand Consiliul de Disciplina a inregistrat dosarul sub nr. 12/27.03.2008.

Recursul este fondat pentru motivul de ordine publica prevazut de art. 304 pct. 3.civ.Cod Penal, care a fost invocat de instanta din oficiu si urmeaza a fi rezolvat conform art. 306.civ.

Cod Penal

Litigiul de fata, avand ca obiect contestarea unei decizii de suspendare a contractului de munca, se poarta intre Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia T S si angajatul acesteia, padurar in cadrul Ocolului Silvic.

Data fiind calitatea reclamantului, aceea de padurar, litigiul de fata are o reglementare speciala, aceea conferita de prevederile OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic.

Actul normativ mentionat, care se aplica personalului silvic si membrilor Corpului silvic (art. 55), dispune in art. 52 alin. 2 teza finala ca "dreptul persoanei sanctionate de a se adresa instantelor de contencios administrativ este garantat".

Tot astfel, in alin. 3 al aceluiasi articol se arata ca partea nemultumita de hotararea consiliului de disciplina poate face plangere la instantele de contencios administrativ, in conditiile legii, in termen de 15 zile de la luarea la cunostinta.

Ordonanta mentionata reglementeaza o procedura speciala, constand in realizarea unei cercetari prealabile, in baza careia un consiliu de disciplina analizeaza fapta si pronunta o hotarare impotriva careia persoana sanctionata poate introduce contestatie, adresata fie demnitarului, care coordoneaza activitatea in domeniul gospodaririi padurilor, fie conducerii Regiei Nationale a Padurilor (art. 52 alin. 2 teza I).

Faptul ca in cauza nu au fost parcurse caile de atac interne nu este de natura sa atraga competenta altei instante, litigiului dintre parti fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

Rezulta, asadar, ca in raport de dispozitiile legale mentionate, competenta de solutionare a cererii formulate de reclamantul apartine Sectiei de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului

Pentru considerentele expuse in analiza exceptiei de necompetenta materiala a primei instante, constatand incidenta cazului de casare prevazut de art. 304 pct. 3.civ.Cod Penal, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 6.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul formulat de parata Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia DTS, va casa hotararea primei instante si va trimite cauza spre competenta solutionare Tribunalului M - Sectia de Contencios Administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul formulat de parata Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia DTS, împotriva sentinței civile nr. 1013/08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".

Caseaza sentinta.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul M - Sectia CAF.

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 19 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud. -

Ex.4/19.10.2008

Jud.fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 8223/2008. Curtea de Apel Craiova