Pretentii civile. Speta. Decizia 832/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 832

Ședința publică de la 09 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 1006 din 02 X 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, având ca obiect

drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta, lipsă reprezentanții intimaților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată.

Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Recurenta precizează că nu dorește să-și angajeze apărător, nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Solicită plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat aferentă perioadei 8 X 2002- 31 XII 2005 și nu pentru perioada 8 X 2002 - 31 XII 2003 cum greșit este menționat în sentința de fond. Deși în motivare s-a scris de perioada 8 X 2002 - 31 XII 2005, în minut s-a trecut 8 X 2002 - 31 XII 2003.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr.737/89/21.03.2008 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Primarul comunei și Consiliul local la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite, respectiv la plata sporului de vechime în muncă în cuantum de 25% aferent perioadei 08.10.2002-31.12.2003și a indemnizației de concediu de odihnă neefectuat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost angajată în calitate de asistent personal al persoanei cu handicap de la data de 08.10.2002 și că în perioada 08.10.2002-31.12.2003 nu a primit sporul de vechime în cotă de 25% din salariul de încadrare și nici indemnizația de concediu.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că în perioada 08.10.2002-31.12.2003 reclamanta nu a primit drepturile reprezentând sporul de vechime de 25% și nici indemnizația de concediu de odihnă cuvenită.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1006/02.10.2008, Tribunalul Vasluia respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, pârâții fiind obligați să plătească reclamantei sporul de vechime în muncă în procent de 25% și indemnizația de concediu de odihnă neefectuat, aferente perioadei 08.10.2002-31.12.2003. S-a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a fost angajată în calitate de asistent personal al persoanei cu handicap la data de 08.10.2002 și în perioada 08.10.2002-31.12.2003 nu a primit sporul de vechime în cotă de 25% din salariul de încadrare și nici indemnizația de concediu.

Suma solicitată de către reclamantă reprezintă un drept de natură salarială conform disp.art.155 din Codul muncii, pe care pârâții recunosc că nu l-au achitat, astfel încât acesteia i se cuvin despăgubiri potrivit disp.art.269 din Codul muncii.

S-a mai reținut că, în temeiul disp.art.141 alin.4 din Codul muncii și având în vedere faptul că la data de 26.07.2006 a încetat contractul individual de muncă al reclamantei, este întemeiată cererea acesteia de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada 08.10.2002-31.12.2005.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Deși în considerentele hotărârii recurate prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru perioada 08.10.2002-31.12.2005, prin dispozitivul hotărârii a obligat pârâta la plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat doar pentru perioada 08.10.2002-31.12.2003.

Prin întâmpinarea formulată, Primarul comunei și Consiliul local au lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Analizând recursul formulat de către reclamanta, prin prisma disp.art.3041din Codul d e procedură civilă, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2008, Tribunalul Vasluia luat act de precizarea reclamantei că solicită drepturile bănești conform dispoziției nr.1471/2007 a Primarului comunei. Prin această dispoziție s-a consatat că reclamanta este îndreptățită la acordarea indemnizației de concediu pentru perioada 08.10.2002-31.12.2005.

Deși prin considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că reclamantei i se cuvine, în temeiul disp.art.141 alin.4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada 08.10.2002-31.12.2005, în mod eronat a acordat recurentei aceste drepturi până la data de 31.12.2003.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul formulat de reclamanta și se va modifica în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul obligării pârâților să plătească acesteia indemnizația de concediu de odihnă aferentă perioadei 08.10.2002-31.12.2005, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1006 din 2 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui sentință pe care o modifică în parte.

Obligă pârâții să plătească reclamantei indemnizația de concediu de odihnă neefectuat aferentă perioadei 08.10.2002-31.12.2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 07.01.2009;

Jud.fond:- Tribunalul Vaslui:- ;

- .

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 832/2008. Curtea de Apel Iasi