Pretentii civile. Speta. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 866/
Ședința publică din 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGA INALTA C DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.153 din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G, cu sediul în G,-, intimatul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, intimații - reclamanți, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu sediul în T, str. - nr.2, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul - pârât PARCHETUL DE PE LÂNGA INALTA C DE CASATIE SI JUSTIȚIE consilier juridic, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 153/01.02.2008 Tribunalul Galația respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2001 - 31.01.2004 pentru reclamanții, și și respinge acțiunea acestora privind acordarea vechimii ca prescrisă.
A obligat pe pârâții Parchetul de pe langa Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe langa Tribunalul G, Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie să plătească reclamanților, - și -, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, indemnizații (salarii) egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT începând cu data de 03.12.2004 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulata si înregistrată sub nr. 8146/121/03.12.2007, reclamanții, - și -, au solicitat obligarea paraților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul G, Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie si Ministerul Finantelor Publice B la plata drepturilor salariale pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizării instanței si in continuare pana la încetarea cauzei de discriminare, salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Au mai solicitat obligarea paratelor la plata sporului de vechime in munca aferent perioadei 01.01.2001-31.01.2004 precum si ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate funcție de indicele de inflație pana la data achitării integrale a sumelor datorate.
Invedereaza ca procurorii ( magistrații DIICOT ) beneficiază de o indemnizație superioara de a celorlalți magistrați in condițiile in care rațiunile legiuitorului la instituirea acestei indemnizații sunt valabile si pentru faza judecații acest lucru apărând ca nefiresc si nelegal.
Statutul conferit judecătorilor de Constituția României da putere in statul drept salariul acestora nu poate fi inferior celui primit de o structura speciala creata pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecații.
Pentru eliminarea discriminării au solicitat reclamanții -magistrati procurori obligarea pârâților la plata diferențelor salariale existente in prezent.
Au arătat că inițial, prin art. 31 din Legea nr-50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritățile judecătorești și ulterior prin art. 33 alin. 1 și 2 din aceeași lege republicată, s-a prevăzut acordarea unui spor de vechime în muncă de până la 25%, în funcție de numărul de ani lucrați pentru personalul auxiliar de specialitate cât și pentru magistrați, personalul asimilat acestora și asistenți judiciari.
Se precizează că prin nr OG-83/2000, s-a modificat art. 13 din Legea nr-50/1996 republicată, introducându-se alin. 3 care a prevăzut faptul că acordarea sporului de vechime în muncă, prevăzut la alin. 1 și 2 nu se aplică judecătorilor.
Reclamanții au arătat că pentru personalul auxiliar de specialitate, acordarea sporului de vechime în muncă s-a menținut concomitent cu acordarea sporului de fidelitate prevăzut de art. 5 din Legea nr-50/1996 republicată.
Învederează reclamanții, că neacordarea sporului de vechime în muncă pentru procurorii-magistrati, este contrară legii și pe lângă acest fapt este o măsură discriminatorie în raport cu o altă categorie profesională-personalul auxiliar de specialitate care desfășoară activitate în cadrul aceluiași sistem-autoritatea judecătorească.
De asemenea, menționează că prin neacordarea acestui spor de vechime în muncă, li s-a restrâns exercițiul dreptului prevăzut anterior de lege, acesta menținându-se numai pentru o categorie profesional-personalul auxiliar de specialitate.
Prin aceasta, se precizează, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr-12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată și de România, potrivit căreia, existența unui drept prevăzut de lege, trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare, nici o autoritate publică neavând dreptul să creeze o discriminare.
De asemenea, se arată că art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 și ratificată de România prevede dreptul la o salarizare echilibrată, iar în vederea exercitării acestui drept, părțile asigurându-se să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală.
Mai menționează, că Legea nr. 92/1992 republicată, privind organizarea judecătorească, prevedea acordarea sporului de vechime în muncă, pentru întreaga activitate desfășurată, respectiv pentru numărul de ani lucrați, față de sporul de stabilitate care era acordat pentru vechimea în magistratură (art. 44, 98 din Lege).
ulterioare, OUG nr-177/2002 și G nr-27/2006 nu au prevăzut acordarea acestui spor de vechime în muncă, justificarea neacordării acestuia, făcându-se pe faptul că acesta s-ar fi introdus în indemnizația brută lunară de încadrare, aceasta fiind unica formă de remunerare lunară a activității, justificare care nu este reală, dar este și contrară legii.
În acest sens, consideră că s-a creat și o altă discriminare chiar în cadrul corpului magistraților, respectiv între cei cu vechime prevăzută de art. 5 din Legea nr-50/1996 republicată, art. 4 din NR OUG-177/2002 și art. 3 din nr OUG-27/2006 în raport cu cei prevăzuți de art. 3 din G nr-177/2002, raportat la art. 44 din Legea nr-92/1992, astfel cum a fost modificată prin nr OUG-179/1999 la art. 85 din Legea nr-303/2004, republicată și art. 86 din Legea nr-303/2004 republicată, la care trimite art. 3 din nr.OUG 27/2006.
In drept au invocat reclamanții Constituția României art. 16. Declarația Universala a Drepturilor Omului -art.7, Protocolul 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului - art. 1, OG 137/2000 - art. 1 al. 2 lit. e pct. J, art. 2 al. 1, Decizia Curții Constituționale 1/08.02.1994, Legea 53/2000.(cerere introductiva -filele 1-5)
Au depus la dosar in susținere o serie de acte si înscrisuri.
Parata Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondata motivat de faptul ca sporul de vechime prevazut de art. 33 din 50/1996 a fost acordat magistratilor pana la intrarea in vigoare a OG 83/2000 care a prevazut in mod expres la art. 1 pct.32 ca aceste sporuri nu sunt aplicabile si magistratilor.
Mai arata ca magistratii-procurori beneficiaza de un spor calculat in raport de vechimea in magistratura (art.86 din Lg.303/2004).
Referitor la discriminarea ce ar exista in raport de salarizarea procurorilor DIICOT si ceilalti procurori, pârâta a apreciat ca nu exista aceasta discriminare deoarece acești procurori sunt asimilați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, astfel ca, apreciază pârâta ca nefondata si aceasta solicitare.(filele 31-39 ).
A formulat de asemenea cerere de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice prin care a solicitat obligarea acestuia la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public aferent anului 2007 deoarece potrivit HG 736/2006 instanțele judecătorești sunt finanțate integral de la bugetul de stat iar acesta potrivit art. 19 din 500/2002 are atribuții privind coordonarea si elaborarea rectificărilor necesare la bugetele ministerelor.
A invocat prescripția pretențiilor reclamanților aferente perioadei anterioare datei de 03.12.2004 deoarece potrivit art.1 alin 1 din 167/1958 dreptul la acțiune se stinge daca nu a fost exercitat in termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
A mai invocat de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii si necompetenta materiala a Tribunalului G motivat de faptul ca acțiunea se bazează pe OG 137/2000 iar potrivit art.27 competenta materiala aparține instanțelor de drept comun.(filele 31-39)
Prin încheierea din 28.01.2008 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei MFP.
Analizând cererile reclamanții si susținerile paraților din întâmpinări precum si actele dosarului Tribunalul retine următoarele:
În prezenta cauză, reclamanții procurori își desfășoară activitatea în cadrul paratei Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justititie și sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.
Reclamanții sunt angajații altor instituții si nu se afla in raporturi de munca cu parata MFP respectiv nu subzista obligația de plata a drepturilor salariale in sarcina paratei MFP sens in care va respinge acțiunea si cererea de chemare in garanție in contradictoriu cu MFP pentru lipsa calității procesual pasive a acesteia.
Raporturile de munca si caracterul salarial al pretențiilor solicitate impun si competenta materiala a Tribunalului G potrivit art.2 lit.c din pr.civila precum si art.284 din Codul munci.
Pretențiile reclamanților aferente perioadei anterioare datei de 23.05.2004 sunt prescrise deoarece potrivit art.1 alin 1 din 167/1958 dreptul la acțiune se stinge daca nu a fost exercitat in termen de 3 ani de la data nașterii acestuia
Cererile părților sunt solicitate in baza OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu si nu in baza unor texte legale in vigoare la acest moment. Reclamanții susțin ca au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Se impune, in prealabil, a se stabili daca instanța de judecata are puterea si competenta de a constata sau măcar de a verifica daca un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, daca se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept si de a nu acorda alte categorii profesionale acest drept.
Tribunalul înlătură aceasta susținere si considera ca poate verifica daca exista sau nu discriminare in textele de lege invocate in urma căreia reclamanții solicita despăgubiri civile si asta deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie limba, religie, categorie sociala etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, daca analizam acest text rezulta ca poți fi discriminat intr-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat si in alte drepturi. Aceasta rezulta din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții invoca ca sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar si din lege. OG 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare in modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar si de discriminările rezultate din lege fara o rațiune fireasca, logica, raționala si de bun simt.
In acest sens sunt si dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc. precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice, chiar si din lege. La art. 18 alin.1 din OG 137/2000 se prevede ca unul din rolurile CNCD este si acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării si pot fi verificate prin aceasta perspectiva de CNCD sau de instanțe pe cale incidentala.
Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si dispoziția legala menționata apreciem ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementează in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești in mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fara o explicația logica a magistraților-procurori reclamanți.
Pentru a analiza daca exista sau nu o discriminare adusa magistraților procurori, categoria din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul si rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplica respectiva reglementare si găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi daca anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. Sunt sau nu justificat excluse si daca sunt excluse trebuie analizat in final cauza excluderii si utilitatea acestei excluderi. Discriminarea invocată de reclamanți se raportează la procurorii din cadrul DIICOT.
Constatam ca procurorii DIICOT sunt asimilați Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție conform OUG 43/2002 si Legii 508/2004.
Sunt asimilați procurori care au grad de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție fara o justificare concretă. Singura explicație logica a acestei soluții adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate si specificitate a faptelor cercetate de procurorii DIICOT.
Procurorii-reclamanți ce nu funcționează în cadrul DIICOT doresc și ei a fi asimilați procurorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a beneficia și ei de drepturi bănești mult mai mari și asta pentru că atât timp cât legiuitorul a înțeles să asimileze o anumită categorie de procurori apare întrebarea firească de ce a exclus cealaltă categorie de procurori.
Se creează prin acest tratament o diferențiere clară prin lege care afirmă că unii procurori sunt mai importanți și mult mai bine plătiți deoarece cercetează fapte mai importante. Sunt excluși procurorii (care nu sunt în cadrul DIICOT) de la un tratament mai favorabil și de aceea analizăm dacă excluderea este necesară și se impune a fi luată, dacă excluderea este determinată de o rațiune firească, logică, rațională și de bun simț.
Este adevărat că nu ne putem subroga în puterea legislativă pentru a stabili cum trebuie remunerat un magistrat-procuror, dar în baza OG137/2000 putem verifica dacă unii procurori sunt excluși corect de la a beneficia de un tratament preferențial.
Procurorii DIICOT beneficiază de drepturi bănești mai importante nu în considerația persoanei pentru că nu sunt persoane mai pregătite profesional, nu au fost selectați printr-un examen special, nu au cursuri specifice față de ceilalți procurori, nu au o calificare aparte. Ei sunt procurori de grad de Parchet de pe lângă Judecătorie/Tribunal/C și nu au fost aleși prin examen.
Natura faptelor precitate e singura diferență între procurorii DIICOT și ceilalți procurori. Aceasta înseamnă că pentru legiuitor unele fapte sunt mai importante altele mai puțin importante în cadrul actului de justiție, dar acest aspect nu este de acceptat. Această distincție între fapte (grave/mai puțin grave) se realizează prin competența între Parchete și Instanțe nu între procurori ale aceluiași Parchet.
Apreciem că suntem pe tărâmul disp. art. 2 OG137/2000 în sensul că se creează o discriminare în sensul că reclamanții sunt excluși fără o cauză serioasă și necesară de la un tratament preferențial, acela de a fi și ei asimilați Procurorilor
de aceste considerente instanta a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați, a admia excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă. De asemenea, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.01.2001 - 31.01.2004 pentru reclamanții, și și a respins acțiunea privind acordarea vechimii ca prescrisă. A obligat pe pârâți să plătească reclamanților indemnizații (salarii) egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT începând cu data de 03.12.2004 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare. A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- Hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, reclamanții sunt procurori în cadrul parchetului de pe lângă Judecătorie, iar faptele care intră în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism respectiv cele prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic sunt în principal de competența tribunalului ca primă instanță, astfel că, susținerile reclamanților privind participarea la soluționarea unor cauze de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt greșite.
Discriminarea nu rezidă în posibilitatea magistraților procurori de a participa la soluționarea unor asemenea cauze, ci eventual în îndeplinirea efectivă a acelorași acte de cercetare și soluționare ca și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești, actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
- Instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art. 131 pct.1 din Legea nr.304/2004, republicată - potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 1.07.2008 Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus scoaterea de pe rolul Curții de APEL GALAȚI și trimiterea spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia civilă nr.3301/18.03.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Analizând hotărârea recurată din prisma criticilor formulate de recurentăcât și din oficiul sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat dar pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la faptul că hotărârea este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, apreciem că este întemeiată.
În cauză, reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci și Parchetul de pe lângă Judecătoria L și se consideră discriminați față de procurorii ce activează în cadrul și, apreciindu-se că se află într-o situație similară cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea este reglementată de Legea nr. 508/2004, fiind structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Art.2 din Legea nr. 508/2004 reglementează următoarele atribuții pentru: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c^1) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul d e procedură penală și de legile speciale.
Conform art. 11 al.1 din același act normativ procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism sunt salarizați potrivit art. 6 -13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilate potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Reclamanții procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci respectiv Judecătoria L nu se află în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul și întrucât nu îndeplinesc nici una din atribuțiile exercitate de aceștia, potrivit legii amintite mai sus.
Curtea constată că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa, că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din atribuțiile diferite pe care aceștia le îndeplinesc.
A accepta susținerile reclamanților potrivit cărora sunt discriminați în raport cu procurorii din cadrul și ar însemna implicit nesocotirea dispozițiilor legii salarizării în baza cărora indemnizațiile sunt stabilite de legiuitor în baza unor criterii determinate în principal în raport cu nivelul instanțelor sau al parchetelor.
Prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 în măsura în care s-ar desprinde din aceasta înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, arătându-se că autoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.
S-a statuat că instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conf. art. 126 alin.(3) Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
Prin obligarea pârâtului să le plătească reclamanților salarii egale cu ale procurorilor DIICOT instanța de fond a instituit un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de lege, încălcând atribuțiile puterii judecătorești.
Instanța apreciază că acest motiv de recurs este întemeiat și astfel este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs.
Față de considerentele expuse mai sus, se apreciază că este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în baza disp. art. 312 al.1, 2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat și se va modifica în parte hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGA INALTA C DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.153 din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 153/1.02.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata unor indemnizații egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT.
Menține dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /13.10.2009
:DC/2 ex/14.10.2009
Fond: /
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
