Pretentii civile. Speta. Decizia 874/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 874/
Ședința publică de la 01 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PRIN DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1232/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul reclamant, lipsă fiind recurenții pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, precum și participant Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către intimatul reclamant practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Brașov care este temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1232/M/2008 a Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul ales la Camera de Conturi B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,-- 24, sector 1.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 29.04.2005 - martie 20078, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiune formulată de reclamant pentru perioada martie 2005 - 28.04.2005, ca prescrisă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost obligat chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății contravalorii tichetelor de masă pe perioada 29.04.2005 - martie 2008, actualizată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Instanța,în conformitate cu dispozițiile art.137,alin.1 din Codul d e procedură civilă s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți prin întâmpinare,precum și asupra excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată din oficiu.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice,în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B,în baza mandatului special,instanța a apreciat că această excepție este întemeiată,din următoarele considerente:
Reclamantul a cerut obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești or,între părți nu există raporturi de muncă în sensul art.154 din codul Muncii pentru ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să poată fi obligat la plata unor drepturi salariale.
Din acest motiv excepția a fost admisă iar acțiunea împotriva acestui pârât a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată din oficiu, a fost admisă pentru perioada martie 2005-28.04.2005,deoarece potrivit dispozițiilor art.283,al.1,litera c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune,în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pe fond,xaminând actele și lucrările dosarului, instanța reținut următoarele:
In perioada solicitata in acțiune,reclamantul are calitatea de personal contractual, desfășurând activitate în cadrul pârâtei Curtea de Conturi,aspect ce rezultă din carnetul de muncă și adeverința nr.649/08.05.2008 eliberată de Curtea de Conturi a României.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin.1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța a constatat că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă prin faptul că instanțele judecătorești din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând aceiași funcție ca și reclamantul,personal contractual, instituie un tratament discriminator față de reclamant care nu este beneficiarul drepturilor respective.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță neacordarea contravalorii tichetelor de masa reclamantului instituie un tratament inegal în raport de personalul contractual din cadrul altor instituții.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în, stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, văzând dispozițiile legale sus-menționate, și constatând că reclamantul a fost prejudiciat cu drepturile bănești neîncasate, constând în contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 29.04.2005-martie 2008, instanța a admis acțiunea si a dispus obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada mai sus menționată,actualizate cu indexarea la zi a prețurilor de consum la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta B și de Curtea de Conturi a României, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta DGFP B, în calitate de reprezentantă a Ministerului Economiei și Finanțelor, se critică sentința pentru modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, între acesta și Curtea de Conturi, neexistând nici o obligație de garanție privind plata salariaților. În ceea ce privește fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii, pentru faptul că nici o cheltuială nu poate fi angajată decât în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În recursul declarat de recurenta Curtea de Conturi a României, sentința este criticată pentru faptul că la dosar nu au fost depuse sentințe judecătorești din care să rezulte faptul că, drepturi similare celor solicitate de reclamant, au fost acordate și altor persoane, care ocupă aceiași funcție ca a reclamantului, în cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Mai se invocă și principiul prestabilirii prin lege a drepturilor salariale din autoritățile și instituțiile publice, prin excepție de la principiul negocierii, precum și decizia nr. 14/2008 a ÎCCJ, prin care se stabilește că acordarea tichetelor de masă nu este un drept ci o vocație.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este întemeiat și în consecință va fi admis, iar sentința primei instanțe va fi modificată în tot, în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut o sare de fapt eronată și în mod greșit a apreciat că în cauză se poate vorbi de discriminare prin faptul că unele instanțe au acordat aceste drepturi altor persoane aflate în situație similară. De altfel nici nu a fost fundamentat acest punct de vedere, întrucât la dosar nu s-a făcut trimitere la nici o hotărâre judecătorească prin care persoane aflate în situație identică cu cea a reclamantului să fie admise drepturile privind plata tichetelor de masă.
Din modul de redactare al disp. art. 1 din legea 142/1998, privind tichetele de masă, rezultă că acordarea acestora către salariații din cadrul unităților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar " POT " primi o alocație de hrană individuală acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator, este o posibilitate și nu o obligație a angajatorului.
Prin urmare nefiind vorba de un drept ci de o vocație, angajatorul nu poate fi obligat la plata sumelor de bani ce fac obiectul prezentei acțiuni, decât dacă a prevăzut în bugetul propriu fondurile financiare necesare, lucru care în cauză nu s-a realizat. De asemeni mai trebuie ținut cont și de faptul că unul dintre principiile salarizării în cadrul instituțiilor publice, este acela al prestabilirii prin lege a salariilor, prin derogare de la principiul negocierii salariilor, fiind vorba de autorități și instituții publice.
În ceea ce privește criticile formulate în recursul declarat de recurenții DGFP B, cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a acestor părți, instanța apreciază că sunt nefondate, întrucât are capacitatea procesuală de a sta în judecată, chiar dacă nu există, raporturi juridice directe de muncă cu reclamanții, acesta ar fi avut obligația să pună la dispoziție fondurile financiare necesare efectuării plăților.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, având în vedere faptul că pretențiile din cererea principală nu sunt întemeiate, instanța urmează să o respingă.
Față de aceste considerente instanța apreciază că recursurile sunt întemeiate și în consecință vor fi admise în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă și sentința primei instanțe modificată în tot în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B împotriva sentinței civile nr. 1232/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Curtea de Conturi a României.
Menține restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 01 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red NG 81.10.2008
Dact AG 15.10.2008/ 3 ex
Jud fond T /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
