Pretentii civile. Speta. Decizia 89/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.89/M Dosar nr-
Ședința publică din data de 01 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr.899 din data de 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 01 februarie 2010.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr.899/22.10.2009, Tribunalul Covasnaa admis, cererea formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, SRL Sf.G și în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 19.674 lei constând în spor de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare prestate în perioada mai 2006 - februarie 2009.
A obligat pârâta să plătească diferență de drepturi salariale cuvenite pe lunile iulie, septembrie, octombrie 2008 de 700 lei iar pentru noiembrie 2008-februarie 2009 suma de 2.736 lei precum și indemnizație de concediu odihnă neefectuat în 2009 de 720 lei. A obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de 650 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut raporturi contractuale de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 1.03.2006, conform contractului individual de muncă nr. -/30 din 1.03.2006(6).
În perioada de referință, potrivit fișei postului a ocupat funcția de șofer autobuze contra unul salariu de 450 lei lunar brut, plătibil în 15 lunii următoare(7).
Din situațiile depuse de reclamant la filele 9 - 13 reiese că acesta a desfășurat activitate peste programul normal de lucru de 8 ore, respectiv 40 ore săptămânal cum este stipulat în contractul de muncă amintit.
În același contract s-a consemnat că, salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual, plătit de 25 zile lucrătoare
Potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul Muncii sarcina probei pretențiilor salariaților incumbă angajatorului sub sancțiunea decăderii instituită de art. 288 din același act normativ.
În acest context, pârâta deși a fost solicitată de instanță să depună întâmpinare, cea ce a refuzat la care se adaugă și împrejurarea că la 4 termene consecutive, respectiv 4.06.2009, 2.07.2009, 10.09.2009 și 24.09.2009(25, 28, 30, 32), în temeiul art. 129 alin.(5) pr.civ. I s-a ordonat acesteia, în scopul completării probatoriului să depună la dosar a foile de parcurs pentru perioada mai 2006 - februarie 2009, foile colective de prezență pentru perioada noiembrie 2008 - februarie 2009, iulie 2008, septembrie 2008, octombrie 2008 și mai 2006 - februarie 20098 precum și a statele de plată corespunzătoare acestei perioade.
Or, aceste înscrisuri nu s-au depus, instanța procedând la aplicarea art. 288 din Codul Muncii în ședința de judecată din 22.10.1009.
Această situație la care se însumează tăcerea pârâtei de a răspunde la interogatoriu( 31,33), conduce spre concluzia că pretențiile reclamantului sânt justificate și recunoscute pe deplin de angajator în sensul art. 225.pr.civ.
Capătul de cerere privind orele suplimentare efectuate de reclamantă în perioada în care a avut raporturi contractuale cu pârâta, respectiv 1.05.2006-1.02.2009, de observat că potrivit prevederilor contractului individual de muncă sa convenit ca salariatul să presteze 8 ore zilnic însumate săptămânal la 40 ore.
În lipsa probelor care se impuneau a se administra de societate pârâtă care să demonstreze, potrivit art. 161 alin.(1) din același cod că drepturile cuvenite pentru orele suplimentare au fost achitate reclamantei, instanța consideră că acest capăt de cerere este justificat, urmând a se admite după cum se va arăta în continuare.
Art. 108 din Codul Muncii statornicește că, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziția angajatorului în îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților pe care le are.
Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară față de art. 117 alin.(1 ) din același cod.
Dispozițiile art. 163 alin.(1) din Codul Muncii, statuează că, plata drepturilor de natură salarială se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și orice alte documente justificative ale efectuării plății către salariatul îndreptățit. În speță asemenea documente nu au fost depuse.
Legat de capătul de cerere vizând indemnizația de concediu de odihnă solicitată, se mai reține că art. 145 din Codul Muncii prevede că, pentru perioada concediului de odihnă stabilită prin contractul individual de muncă, salariatul are dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SRL solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor cuprinse în Codul Muncii, art.120, 145, 161, 269, 283 și a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, precum și faptul că hotărârea pronunțată nu este "clară" pentru a putea fi adusă la îndeplinire.
În continuare, sunt învederate aspecte de fond, care nu se constituie în critici la adresa hotărârii atacate.
Astfel, se evidențiază faptul că reclamantului i-a fost acordat concediul de odihnă aferent anului 2009, că acesta a delapidat anumite sume de bani reprezentând contravaloarea biletelor vândute, că recurenta nu datorează plata salariului deoarece reclamantul nu a prestat nicio muncă din culpa sa exclusivă.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Criticile aduse sentinței primei instanțe privesc greșita aplicare a dispozițiilor art.120, 145, 161, 269 și 283 Codul Muncii și a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Art.120 Codul Muncii reglementează compensarea muncii suplimentare prin acordarea unui spor la salariu, art.145 Codul Muncii stabilește cuantumul și plata indemnizației de concediu, art.161 Codul Muncii data, modalitățile și formele plății salariului iar art.269 Codul Muncii reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului.
Toate aceste dispoziții legale au fost corect aplicate de prima instanță în raport de materialul probator administrat în cauză.
Se reține faptul că recurenta pârâtă SC SRL a refuzat să depună la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de prima instanță și nu a prezentat nicio dovadă de natură a combate susținerile reclamantului.
În acest context, devin incidente dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, corect aplicate de prima instanță.
Dispozițiile art. 283 Codul Muncii invocate de recurenta pârâtă nu au fost nesocotite de prima instanță, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a invocat excepția prescripției extinctive. În speță, pretențiile reclamantului reprezentând drepturi salariale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului, conform dispozițiilor art.283 alin.2 Codul Muncii.
Totodată, recurenta pârâtă a invocat în cuprinsul motivelor de recurs nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010. Această susținere nu poate fi analizată de instanță, datorită faptului că recurenta pârâtă nu a indicat care anume dispoziții din Contractul Colectiv de Muncă au fost încălcate și în ce constă greșeala primei instanțe.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept dedusă judecății, în raport de probele administrate iar dispozitivul sentinței este clar și prevede exact sumele de bani certe care trebuie achitate de recurenta pârâtă SC SRL intimatului reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă SC SRL G împotriva sentinței civile nr.899/22.10.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o va menține.
În baza prevederilor art.316 raportat la art.298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta pârâtă SC SRL G la plata către intimatul reclamant a sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă G împotriva sentinței civile nr.899/22.10.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Obligă recurenta pârâtă G la plata către intimatul reclamant a sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./23.02.2010
Tehnored. 25.02.2010-4 ex.
Jud fond /
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
