Pretentii civile. Speta. Decizia 91/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 91
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - -
Grefier-
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.90 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții G, toți cu domiciliul ales la Direcția națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Ploiești, cu sediul în P,-, județul P și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Disicriminării, cu sediul în B,--3, sector 1, Guvernul României, cu sediul în B, - nr.1, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-reclamanți G, intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Disicriminării, Guvernul României.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamanții G, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG 10/2007, respectiv 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizarea acestor sume cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la despăgubire- 01.01.2007- și până în momentul efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării, plata dobânzilor legale calculate conform art.3 al.3 din OG nr.9/2000 și efectuarea mențiunilor referitoare la majorările salariale în carnetele de muncă.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că prin acte normative au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând judecătorii și procurorii.
Au precizat reclamanții că în acest fel, s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
In drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe disp.art.OG nr.137/2000 privind discriminarea, art.1-4 din OG nr.10/2007, art.1 din OG nr.16/2007, art.2 al.2 din OG nr.27/2007, prevederile Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile Constituției României ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea la tratament și nediscriminarea.
Pârâtul Guvernul României formulat întâmpinare prin care invocat excepțiile necompetenței materiale instanței, lipsei capacității juridice civile acestui pârât, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin P, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, fiind doar ordonator principal de credite.
La rândul său și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței de judecată și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Totodata, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat introducerea în cauză a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI - în calitate de ordonator secundar de credite.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibila întrucât aceștia nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul de demnitate publică la care ordonanțele de creșteri salariale fac trimitere.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.90 din data de 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis excepția lipsei capacității juridice civile invocată de pârâtul Guvernul României; s-a respins ca inadmisibilă acțiunea față de acest pârât; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor și s-a respins acțiunea față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B; s-a admis acțiunea și fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamanților majorările de salariu cu 5 % începând cu luna ianuarie
2007 față de salariul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu 01.04.2007 față de salariul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de salariul de septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate în raport de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția capacitații juridice invocată de pârâtul Guvernul României, că este întemeiată având în vedere că potrivit Legii nr.90/2001cu modificările și completările ulterioare, acesta poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale.
Totodată, între această autoritate publică a puterii de sat și reclamanți, nu există un raport juridic care să determine obligarea acestei autorități la plata drepturilor solicitate în acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de DGFP P prin întâmpinare, instanța de fond a apreciat că acesta nu poate avea calitatea de coordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite- cum este cazul Ministerului Public - și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Totodată, instanța de fond a apreciat că împrejurarea conform căreia ordonatorul principal de credite, în speță, Ministerul, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a instanței de judecată invocată prin întâmpinare de către paratul Guvernul României, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată motivat de faptul ca reclamanții au solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă în care parți nu pot fi, potrivit art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajații, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedura civilă.
De asemenea, având în vedere că reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, iar atributul privind elaborarea proiectului de buget pentru parchetele de pe lângă tribunale și parchetele de pe lângă judecătorii, revine parchetelor de pe lângă curtile de apel, potrivit art.132 al.1 din Legea nr- republicată și modificată, privind organizarea judiciară, tribunalul a admis cererea formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în calitate de ordonator secundar de credite.
In ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii, Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
A apreciat instanța de fond că, salariul, indemnizația, în speța dedusă judecații, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă, tribunalul a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că potrivit art.1, salariile de bază ale categoriilor menționate, se majorează în 3 erape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste cresteri salariale nu au fost acordate și judecîtorilor, motivându-se, printre altele și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006-2007.
A apreciat instanța de fond că această apărare nu poate fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de.nr.10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică în această categorie intrând, după cum riguros se arată în întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției, menționate de anexa nr.II pct.11-13 din Legea nr.154/1998.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport cu care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Tribunalul a mai reținut că potrivit art.2 al.1 din OG.nr.137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform al.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG 10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății, dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev.de art.1 lit.a,b și c din OG.nr.10/2007.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
De asemenea, a mai reținut instanța de fond că disp.art.4 și art.16 din Constituția României, consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării, iar în raport de art.20 din legea fundamentala, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul la plata egală pentru munca egală.
A mai apreciat instanța de fond că deplin aplicabile în speță sunt și disp.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
In ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului, aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art.304 pct.3,4,7 și 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
A apreciat recurentul, în esență, că sentința primei instanțe este criticabilă sub următoarele aspecte:
- În raport de disp.art.27 alin.1 din OG 137/2000 competența de soluționare a prezentei acțiuni întemeiată pe existența unei discriminări este de competența judecătoriei, potrivit dreptului comun.
- Prima instanță, prin hotărârea pronunțată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât sistemul de salarizare este cel prevăzut prin OG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, aceste creșteri salariale nefiind prevăzute pentru această categorie, atributul de modificare a sistemului de salarizare aparținând în mod exclusiv legiuitorului.
Nu se poate aprecia deci, ca discriminatoriu faptul că aceste creșteri salariale s-au acordat funcționarilor publici și nu s-au acordat magistraților.
În mod greșit s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate înscrise, ca instituție bugetară, nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
- În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de dispozițiile legale.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând excepția necompetenței materiale a tribunalului, Curtea constată că în raport de disp.art. 282 din Codul muncii, prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă fapt care atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.
În ceea ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că în mod corect prima instanță a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, acesta neputând fi obligat la plata unor drepturi salariale către salariații unui alt minister, la rândul lui ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanții fac trimitere prin acțiunea promovată la disp.OG 10/2007 care vizează creșterile salariale ce se acordă personalului bugetar salarizat conform OUG 24/2000 și Legii 154/1998, conform OG 16/2007, OG 6/2007 și OG 27/2006.
Prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau prevederea în alt cuantum în beneficiul unei alte categorii profesionale salarizate, de asemenea, de la bugetul de stat este exclusiv o opțiune a legiuitorului.
Prin acțiunea de față, s-a solicitat înlăturarea discriminării rezultate din acordarea unor drepturi salariale inferioare celor acordate altor categorii de personal bugetar.
Prin decizia nr.818/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin 3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art.1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea,
litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Decizia nr.818/3.07.2008 a Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere considerentele mai sus-reținute, Curtea apreciind pe cale de consecință recursul ca fondat, sens în care, conform art.312 Cod procedură civilă îl va admite, va modifica în parte sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Se va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.90 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții G, toți cu domiciliul ales la Direcția națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Ploiești, cu sediul în P,-, județul P și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Consiliul Național pentru Combaterea Disicriminării, cu sediul în B,--3, sector 1, Guvernul României, cu sediul în B, - nr.1, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
13 ex./12.02.2010
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond -; -
operator de date cu caracter personal,
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
