Pretentii civile. Speta. Sentința 92/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
Secția litigii de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 92
Ședința publică din 22 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu Gherban Nicolae
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, Boasă, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S,și Ministerul Economiei și Finanțelor B, reprezentant prin C-S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal,făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
A,
Deliberând asupra acțiunii civile de față:
Prin acțiunea civilă, înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-, reclamanții, Boasă, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S,și Ministerul Economiei și Finanțelor B, reprezentant prin C-S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA Tribunalul C-S la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești cuvenite, respectiv, la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei RON, cu titlu de despăgubiri conform art.21 din OG nr.137/2000 actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la plata efectivă, potrivit art.1084 - 1086 Cod civil. Totodată au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor necesare efectuării plății, iar a pârâtei Curtea de APEL TIMIȘOARA la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de chemare în judecată se arată că prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat că dispozițiile Ordinului nr.1921/C/2005 privitoare la acordarea unor stimulente financiare au generat o discriminare directă între magistrații cu o vechime în funcție de până la 3 ani și cei cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani, prin raportare la prevederile art.2 alin.1 și 2, art.3, lit."c", art.8 alin.3, art.9 alin.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care s-a propus eliminarea discriminării existente prin mediere.
Acordarea drepturilor bănești menționate este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, care a fost emis cu încălcarea normelor cuprinse în art.6 - art.8, și art.37 - art.40 din Legea nr.53/2003, modificată.
Potrivit art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în cazurile in care se constată existența unor discriminări din cele prevăzute în această ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
În drept, se invocă dispozițiile art.292 - 203 din Codul muncii, art.67 și art.68 din Legea nr.168/1999, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art2, art.7 și art.19 pct.13 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice, art.4 și următoarele din Cartea Socială Europeană, revizuită, art.16 al.1 din Constituția României, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art.1 alin.1 din Protocolul 1 la această convenție și cele ale Directivei CEE nr-.
Pârâtul Ministerul Justiție a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005 nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece nu există vreun act normativ care să prevadă, ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător ori altui salariat din sistemul justiției. Art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 prevede doar modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventuale categorii de beneficiari ai stimulentelor, acestea urmând a fi stabilite prin norme interne aprobate prin Ordin al Ministrului Justiției. Prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ori ale Protocolului nr.12 la această convenție, protocol care a intrat în vigoare ulterior adoptării Hotărârii CNCD.
nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit prin lege, drepturi conferite judecătorilor prin lege, astfel cum în mod eronat a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în hotărârea invocată de reclamanți. Acordarea stimulentelor depinde de o multitudine de factori, iar ordinul invocat de reclamanți a fost dat cu respectarea art.4 alin.1 și 3 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 al.2 din Legea nr.146/1997, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004.
Cu privire la cererea formulată de reclamanții ce au calitatea de personal auxiliar, pârâtul a arătat că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005, s-au acordat stimulente doar anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției și din cadrul instanțelor judecătorești, printre care nu se numără personalul auxiliar de specialitate, căruia i s-au acordat stimulente prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1793/C/2006. Hotărârea nr.15/23.01.2006 a CNCD nu a vizat categoria profesională a grefierilor, astfel încât reclamanții grefieri nu o pot invoca în susținerea cererii lor.
Din interpretarea art.1088 Cod civil, rezultă că reclamanții nu pot pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare decât dobânda stabilită de lege, cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a depus întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea întâmpinării se arată că, potrivit art.47 al.4 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu are atribuții privind salarizarea sau acordarea altor sume către angajații Ministerului Justiției, ci el răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și proiectelor bugetelor locale. Ori, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât nu poate fi obligat la acoperirea cheltuielilor de personal privitoare la angajații altor ordonatori principali de credite.
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive prin raportare la disp.art.16-20 și art.27 din OG nr.137/2000, arătând că nu poate fi citat în calitate de pârât, ci doar în calitate de expert în domeniul nediscriminării pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Prin încheierea civilă nr.822/23.06.2008, pronunțată în dosarul nr- în temeiul art. II alin.1 și alin.2 din nr.OUG 75/2008, pricina a fost scoasă de pe rolul Tribunalului C-S și trimisă spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La Curtea de APEL TIMIȘOARA, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor C-S cu referire la cererea de chemare în judecată, este neîntemeiată, deoarece reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bănești necesare achitării sumelor ce li se cuvin, în condițiile în care Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art. 19 din Legea 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii 500/2002, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar celălalt subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată de la bugetul statului.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este lipsită de obiect, deoarece, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat citarea acestuia pentru opozabilitate, în temeiul art.27 pct.3 din OUG nr.137/2000, republicată, și nu au formulat pretenții împotriva acestei instituții.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie un act de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că Ordinul nr. 1921/C din 15 decembrie 2005, prin care au fost acordate stimulentele menționate anterior, a avut ca unică motivație apropierea sărbătorilor de iarnă și a stabilit un criteriu de preferință pentru una din categoriile socio-profesionale - cea a magistraților cu vechime între 0 și 3 ani în acordarea acestor stimulente.
Această preferință a condus la excluderea altei categorii, cea a magistraților cu vechime de peste trei ani, din care fac parte reclamanții, de la primirea stimulentelor financiare.
Pe cale de consecință, Colegiul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților constituie un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime în activitate între 0 și 3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
În speță, discriminarea este evidentă, ea efectuându-se cu încălcarea în mod direct a dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, care instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații, și este lipsită de orice scop legitim.
Conform art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu. Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuia să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG 137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG 137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază, ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede, la art. 1 alin. 2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare magistraților care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
financiare acordate magistraților nu se înscriu în cartea de muncă, astfel încât cererea reclamanților, și P de obligare a pârâtei Curtea de APEL TIMIȘOARA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant este nefondată.
Având în vedere cele expuse mai sus, precum și dispozițiile art.161 alin.4 din Codul muncii, art.998, art.999 și art.1000 alin.3 din Cod civil, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții, și P împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin C S și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea Discriminării și va obliga pârâții Ministerul Justiție, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată în raport de indicile de inflație la data plății efective, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să vireze fondurile necesare achitării despăgubirilor sus-menționate. Totodată, va respinge cererea reclamanților, și P de obligare a Curții de APEL TIMIȘOARA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al acestora.
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1291/C/2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Justiției, pentru judecători, pentru consilierii de reintegrare socială și supraveghere, pentru funcționari publici și pentru personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești nefiind repartizate fonduri pentru stimulente financiare în favoarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006, că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie un act de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, deoarece această preferință a condus la excluderea altei categorii, cea a magistraților cu vechime de peste trei ani, din care fac parte reclamanții, de la primirea stimulentelor financiare.
Pe cale de consecință, Colegiul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților constituie un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime în activitate între 0 și 3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Din cele expuse anterior, rezultă că discriminarea reținută Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu vizează categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Incze contra Austriei la 28.05.1995, noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să-i fie acordat un tratament mai favorabil.
A distinge însă nu înseamnă a discrimina. Astfel, există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, și Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă" (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, paragraf 60, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, paragraf 31, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995).
Conform art. 41 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta Socială Europeană revizuită, art. 7 lit. a pct. I din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale și art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000, plata trebuie să fie egală pentru muncă egală sau de valoare egală.
În sistemul public, acest principiu este aplicabil în interiorul aceleași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile, însă, deosebiri întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele, fără a se pune problema discriminării.
Prin urmare, în speță, existența unei situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal al Ministerului Justiției, care este un criteriu mult prea general, deoarece atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal dintr-un minister sunt diferențiate în raport de funcția ocupată, iar stimulentele financiare pot fi acordate doar unei categorii de personal din cadrul Ministerului Justiției, dat fiind scopul acordării lor.
Pe cale de consecință, va respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanții, Boasă, Manica,; și împotriva Ministerului Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C S și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin C -S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea discriminării, ca neîntemeiată.
Având în vedere că reclamanții, și P nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată pricinuite de judecarea acțiunii pendinte, instanța nu va acorda acestora cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții, și P împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin C S și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru combaterea Discriminării.
Obligă pârâții Ministerul Justiție, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată în raport de indicile de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării despăgubirilor sus-menționate.
Respinge cererea reclamanților de obligare a Curții de APEL TIMIȘOARA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al acestora.
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanții, Boasă, Manica, și împotriva Ministerului Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin C -S, și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ASISTENȚI JUDICIARI:- -
-
GREFIER:
Red.-/21.11.2008
Tehnored.DR/21.11.2008
15 ex.
Sentința se comunică;
Reclamanții -, toți în B, str.- nr.247
,
,
Boasă,
,
,
Pârâții - Ministerul Justiției
- Tribunalul C-
- Curtea de APEL TIMIȘOARA
- Ministerul Economiei și Finanțelor, prin C-
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Carmen Pârvulescu Gherban Nicolae
