Pretentii civile. Speta. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.93/
Ședința publică din 23 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantele și, cu domiciliul ales în F, str. - nr.1, împotriva sentinței civile nr.659/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul ales în F, str. - nr.1, și intimatele - pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI,cu8 sediul în B,- - 24 sector 1 și CURTEA DE CONTURI V, cu sediul în F, str. - nr.1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentele - reclamante au solicitat judecarea cauzei în lipsă; în cauză s-a formulat cerere de abținere de către doamna judecător cerere ce a fost soluționată în ședința din Camera de Consiliu din 23.01.2009.
S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 23.01.2009 prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecător, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorului din planificarea de permanență, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurentele - reclamante au solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.659/14.10.2008 pronunțată de către Tribunalul Vrancea, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pârâtele Camera de Conturi V și Curtea de Conturi a României, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligate la plata drepturilor bănești reprezentând majorarea cuprinsă între 10 și 30% reglementată de lege pentru controlorii financiari și de care în mod discriminatoriu au fost lipsiți începând cu 01.07.2007.
Deși legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță la termenul de judecată fixat.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:
Potrivit disp.art. 2 al.1 din nr.OG 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială. care are ca scop sau efect, restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 1 al.3 din același act normativ, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații disponibile".
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, atunci când se distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
(Cazurile Eredin contra Suedia din 18 februarie 1991, Hoffman contra Austriei din 28 septembrie 1995, și Scalambrina contra Italiei din 22 octombrie 1996).
In speță, reclamanții sunt angajații Camerei de Conturi V în funcțiile de referent, secretară și șofer și fac parte dintr-o categorie de angajați bugetari ce nu este analogă cu cea a controlorilor financiari cu drepturi și obligații diferite.
Rezultă că nici excluderea reclamanților de la majorarea indemnizației controlorilor financiari cuprinsă între 10% și 30% nu constituie o discriminare.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții și, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Prin neacordarea drepturilor bănești reprezentând majorarea cuprinsă între 10% și 30% au fost grav discriminați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică ce fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Au fost discriminați și în sensul art. 2 alin. 1-3 din OUG nr. 137/2000 întrucât s-a refuzat sporul de stabilitate sub pretextul că aparțin altor categorii socio-profesională, criteriu discriminatoriu.
De asemenea, se află într-o situație identică cu restul personalului deci nu pot fi tratați în mod discriminatoriu.
Susținerea argumentelor sunt completate și de sentința civilă nr. 2213/01.10.2008 a Tribunalului Tulcea care a dat câștig de cauză colegilor cu aceleași funcții.
În consecință, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000 au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia interpretării art.14 din Convenție, a statuat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Curtea a apreciat prin jurisprudența sa că statele contractante dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice diferențele de tratament aplicate.
În speță, recurenții-reclamanți îndeplinesc funcțiile de referent, respectiv secretar-dactilograf în cadrul Camerei de Conturi V, aflându-se în raporturi juridice de muncă specifice raporturilor de serviciu cu recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României.
Se invocă discriminarea intervenită între categoria reclamanților și cea a controlorilor financiari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții și care beneficiază de o majorare a indemnizației cuprinsă între 10% și 30% pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin acte normative stabilirea unui asemenea drept categoriei controlorilor financiari, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr.-.
În acest sens, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 al.(3) și art.27 al.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 al.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiție-art.126 al.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Ca atare, apare ca legală constatarea de către prima instanță a nediscriminării recurenților-reclamanți care îndeplinesc funcția de referent și secretar-dactilograf față de categoria controlorilor financiari, fiecare dintre acestea având un statut și o reglementare distinctă, proprie, cu alte atribuții de serviciu, nefiind vorba de situații identice și nici măcar similare, așa cum greșit susțin recurenții.
Statutul controlorilor financiari, drepturile și obligațiile, raporturile de muncă ale acestei categorii diferă semnificativ de ale celorlalte categorii de personal din cadrul Curții de Conturi și, prin urmare, nu există o situație analoagă care să conducă la concluzia existenței unei discriminări.
În privința practicii judiciare invocată de recurenții-reclamanți pentru acordarea dreptului în discuție, apărările astfel formulate nu pot fi primite.
Astfel cum s-sa reținut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României (6 decembrie 2007), divergențele de jurisprudență constituie,prin natura lor,consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond, având autoritate asupra competenței lor teritoriale.
curții vizează exclusiv rolul unor instanțe supreme în reglementarea contradicțiilor jurisprudenței,situație care își găsește mecanismul legal de rezolvare pe calea recursului în interesul legii reglementat de prevederile art.329 Cod procedură civilă.
În consecință, pentru toate considerentele arătate, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică din toate punctele de vedere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul reclamantele și, cu domiciliul ales în F, str. - nr.1, împotriva sentinței civile nr.659/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 Ianuarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /19.02.2009
:DC/ 2 ex/19.02.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Alina Savin, Mihaela Neagu
