Pretentii civile. Speta. Decizia 939/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.939/
Ședința publică din 30 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr.744/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2009 când părțile au lipsit, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.744/M/16.04.2009 a Tribunalului Brașova fost respinsă excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și Guvernul României, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de pârât prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de pârât prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, cu sediul in B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
A obligat pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Consiliul Superior al Magistraturii să majoreze salariul de bază al reclamantului, conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
A obligat pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamantului sumele ce rezulta din diferențele de drepturi de natura salariala menționate anterior pe perioada 1.01.2007- 30.06.2007, sumă reactualizată conform indicelui de inflație și cu dobânda legală începând cu data când trebuiau acordate și până data plății efective.
A obligat pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească reclamantului sumele ce rezultă din diferențele de drepturi de natură salarială menționate anterior începând cu data de 1.08.2007, sumă reactualizată conform indicelui de inflație și cu dobânda legală începând cu data când trebuiau acordate și până data plății efective.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamantului izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită drepturile salariale. În aceste condiții, în raport de prevederile art1 alin 2 lit.i din OG 137/2000, discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 a fost interpretat că, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive a respins excepția.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a apreciat că este neîntemeiată, și a respins-o pentru următoarele considerente:
Art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor buget, astfel că se justifică chemarea sa în judecată pentru a asigura mijloacele financiare achitării drepturilor solicitate, în cazul în care acțiunea va fi admisă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii s-a constatat că pârâtul își motivează excepția prin faptul că ulterior datei de 30.06.2007 reclamantului i-a încetat calitatea de auditor de justiției și prin urmare și obligația pârâtului privind retribuirea acestuia. Instanța a apreciat că în aceste condiții se punea problema temeiniciei pretențiilor și nicidecum a calității procesuale a pârâtului. Față de acestea a fost respinsă excepția invocată urmând ca aceste afirmații să fie avute în vedere la analiza pe fond a cauzei.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de procuror, funcționând începând din data de 1.08.2007 în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Anterior, în perioada 1.01.2007-30.06.2007 a avut calitatea de auditor de justitie în cadrul Institutului Național al Magistraturii.
Prin acțiune s-a solicitat obligarea pârâților să-i acorde cele trei tranșe salariale prevăzute de art.1 din OG 10/2007, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Temeiul juridic al acțiunii invocat de reclamant îl constituie dispozițiile art.21 alin.1 din OUG 137/2000. În acest sens s-a invocat o situație de discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, interzisă de dispozițiile actului menționat.
Față de această situație Tribunalul a analizat dacă în cauză există situație de discriminare și dacă această situație poate fi înlăturată prin acordarea de despăgubiri.
Prin art.1 din OG 10/2007 s-a stabilit că în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998, să se majoreze în trei etape, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Așa cum rezultă din anexa II din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia.
Așadar, singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia din urmă numărându-se și reclamantul.
Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală și al egalității în fața legii.
Prin urmare, Tribunalul a constatat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceiași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de normele internaționale- art.2 din Pactul Internațional privitor la drepturile civile și politice, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea încalcă și legislația internă, respectiv prevederile OG137/2000.
Conform dispozițiilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
Astfel, raportând definiția discriminării la efectele produse de OG10/2007, Tribunalul a reținut că faptul că numai anumiți magistrați - respectiv judecătorii Înaltei Curți de casație și Justiție precum și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia au beneficiat de majorarea salariilor în timp ce ceilalți magistrați-judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii - au fost excluși de la beneficiul normei legale, aduce o atingere folosinței drepturilor economice, recunoscute de art.6 lit.c din OG137/2000.
Tribunalul a reținut că majorarea sau indexarea veniturilor numai anumitor categorii de magistrați, contravin și art.16 alin.1 din Constituție și art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cu care, toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii" și de asemenea, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor ocrotire egală și eficace contra oricărei discriminări".
În situația dată tribunalul a apreciat că reglementările internaționale se aplică cu prioritate oricărei norme interne și că decizia nr.1325/4.12.2008 pronunțată de Curtea Constituțională nu poate înlătura conținutul unei reglementări internaționale.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul a admis acțiunea și a dispus conform dispozitivului hotărârii.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, s-a impus actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu art.3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, menționate mai sus.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP B și Consiliul Superior al Magistraturii criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice critică sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a MEF, precum și pentru modul de soluționare al fondului cauzei.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând aceste creșteri salariale fără fundament legal și invocând discriminarea în condițiile în care art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale- motivele 1 și 4 de recurs.
2. Soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii având în vedere că față de dispozițiile nr.OG 10/2007 numai anumite categorii de personal beneficiază de creșteri salariale, în acest context acțiunea de față fiind inadmisibilă.
Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap.
3. S-a dispus nelegal plata și pentru viitor a acestor drepturi salariale, adăugându-se la legea specială.
4. Instanța a dispus nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației și dobânzile legale deoarece obligarea pârâților la plata sumelor rezultate din aplicarea indexărilor ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În drept recursul se întemeiază 304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV reia aceleași critici formulate de către recurenta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Consiliul Superior al Magistraturii critică sentința prin prisma respingerii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică prin reținerea discriminării, cu aceleași considerente ca în recursurile de mai sus.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B instanța constată că nu este întemeiat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002.
În speță, instanța de fond nu a dispus obligarea acestui pârât în solidar cu ordonatorii de credite: Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, la plata diferențelor de drepturi constând în sporul de vechime, ci conform dispozitivului hotărârii acest pârât are o obligație de rezultat, aceea de a vira fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest recurent și-o invocă în cadrul recursului, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Pentru aceste considerente, recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B va fi respins.
Cu privire la celelalte recursuri, care au în parte aceleași motive curtea reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente. În ceea ce privește legalitatea sentinței față de criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea în fond a cauzei, instanța, constată că nu sunt întemeiate.
Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.
Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.
Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși Înalta Curte de Casație și Justiție reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o socializare particularizată, nu se poate justifica".
Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.
Este atributul instanțelor de judecată potrivit art.27 din OG137/2000 să soluționeze cererile pentru acordarea de drepturi și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. A considera că problema de drept cu care reclamanții au sesizat instanța ține de constituționalitatea unor texte de lege și nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art.6 alin.1 al convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reținând că încălcarea acestui drept rezultat din soluțiile instanței interne care au respins ca inadmisibile unele acțiuni pe considerente procedurale părțile având la dispoziție o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza Gheorghe împotriva României).
Pentru o apreciere discriminatorie situația de fapt invocată de reclamanți, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța a reținut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.
Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, cât și personal bugetar au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.
Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG. 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor car ocupă funcția de demnitate publică.
Omisiunea reglementării acestor drepturi la creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deși până în ianuarie 2007, cât și din 1.01.2008, au existat și există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori), în comparație cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (de exemplu), cât și pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalității de tratament pentru o situație asemănătoare, principiu protejat de legislația secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă care stabilește că "prin principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire și la "condițiilede încadrare șide muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare"(art.3 lit.c din directivă).
Nu poate fi primită susținerea recurenților prin care se arată că nu poate constitui discriminare situația prezentată de reclamanți. Recurenții se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispozițiile OG137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ține cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea 324/2003 au drept scop transpunerea în legislația internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia asupra legislației interne.
În consecință, recunoașterea acordării acestor creșteri salariale pentru anul 2007 de către instanța de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.
Existența deciziei Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000 nu împiedică instanțele judecătorești să analizeze dispozițiile legale în vigoare, din punct de vedere al constatării discriminării, ci doar limitează posibilitatea de a crea norme juridice noi sau de a aplica norme juridice referitoare la alte categorii de personal, ceea ce în cazul de față, așa cum s-a dezvoltat în considerentele de mai sus, nu s-a realizat de către prima instanță.
În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor cu indicele de inflație, motivele de recurs nu sunt întemeiate.
Plata sumei reactualizată cu indicele de inflație nu reprezintă o obligație imposibilă pentru că nu există prevedere legală care să reglementeze materia actualizării sumelor și recurentele nu au la dispoziție surse de finanțare în afara celor alocate atâta timp cât această obligație are reglementare în Codul civil, conform celor de mai sus.
Aceeași este situația și cu privire la plata dobânzii legale.
Sumele necesare pentru plata acestora se pot obține prin solicitări de rectificare și suplimentare a bugetului în condițiile legii bugetului și a Legii nr. 110/2007 privind modalitatea de plată a creanțelor statului.
În ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii soluția primei instanțe este legală și temeinică având în vedere că în cursul anului 2007 reclamantul a avut calitatea de auditor de justiție, iar pentru plata drepturilor salariale ordonator principal de credite în acea perioadă era această recurentă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție împotriva sentinței civile nr.744/16.04.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /22.07.2009
Dact. /28.07.2009
- 2 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
