Pretentii civile. Speta. Decizia 955/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 955
Ședința publică de la 03 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Manuela
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SA SA B, împotriva sentinței civile nr. 1059 din 07.06.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta pârâtă SA SA B, avocat pentru intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă SA SA B, a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, arătând că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a prestării orelor suplimentare, că reclamanta nu poate beneficia de majorări de salariu având funcție de conducere, iar instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. A pus concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără obligarea la cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a depus concluzii scrise pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1059 din 7 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de petiționara, cu domiciliul în M,-, județul G, în contradictoriu cu intimata B cu sediul în B, str. - - 6-6A B-C,.3-7,sector 3.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 26.943 lei reprezentând ore prestate peste programul de lucru pe perioada 01.11.2003-28.02.2006 și la 1500 lei reprezentind onorariu expert și avocat.
Respinge capetul de cerere privind acordarea bonusului de performanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petiționara a fost salariata intimatei B până la 01.03.2006, când i s-a desfăcut contractul individual de muncă în baza art. 55 lit.b din, așa cum rezultă din lecturarea carnetului de muncă (extras fila 127). La încetarea contractului, petenta nu a beneficiat de plăți compensatorii pentru ore suplimentare, dar nici de diferențe revizuiri salarii ptr. perioada 01.11.2003-28.02.2006.
In raport de această stare de fapt, instanța a reținut că intimata nu a stabilit în mod corect drepturile salariale cuvenite petentei pentru orele suplimentare prestate de salariată, drepturi care trebuiau cumulate cu celelalte drepturi cuvenite pe fiecare lună din perioada în care a prestat muncă suplimentară, respectiv 01.11.2003 -28.02.2006. Astfel, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză (filele 114 - 119), pentru orele suplimentare petentei i se cuvenea suma de 24.308 lei, iar ptr.diferențe revizuiri salarii, suma de 2.635 lei.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la acordarea bonusului de performanță acesta este aleatoriu și nu imperativ lucru rezultat din conținutul art.89 din CCM.
De asemenea, sumele cuvenite petentei au fost actualizate cu indicele de inflație până în luna martie 2007, astfel încât pentru orele suplimentare i se cuvine o sumă de 24.308 lei, iar suma reprezentând diferențe salariale este de 2635 lei - total 26.943lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, determinată de aplicarea greșită a dispozițiilor legale precum și interpretarea probatoriilor administrate în cauză.
Astfel. arată recurentul, deși nu s-a probat prestarea de muncă suplimentară de către reclamant, în mod greșit, prima instanță a încuviințat efectuarea unei expertize contabile având acest obiectiv.
Din verificarea programului de lucru precum și atribuțiilor de serviciu a reieșit fără dubiu că activitatea reclamantei se încadrează în programul normal de lucru, astfel încât nu se poate reține efectuarea orelor suplimentare, cum greșit s-a reținut de către prima instanță.
În absența unei dispoziții scrise a conducerii unității, având în vedere specificul activității pârâtei nu se poate desfășura muncă suplimentară, a mai arătat recurenta.
De asemenea recurentul arată că instanța nu a dat dovadă de rol activ, pentru aflarea adevărului în cauză, neadministrând toate probatoriile solicitate de către părți.
Pârâtul intimat a formulat întâmpinare apreciind hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.
Cu ocazia soluționării cauzei recursului au fost depuse copii ale contractului de muncă și ale contractului individual de muncă.
Analizând motivele de recurs cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este întemeiat astfel încât în temeiul art. 312 Cod pr.civilă urmează a-l admite, a modifica hotărârea primei instanțe în sensul că va obliga pârâtul recurent să achite reclamantului intimat numai suma de 2635 lei cu titlu de diferențe salariale, menținând restul dispozițiilor sentinței cu privire la bonusul de performanță și la cheltuielile de judecată, în cauză fiind întrunite cerințele impuse de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Sunt fondate criticile recurentului privind modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate în cauză în ceea ce privește efectuarea orelor suplimentare de către reclamant, ceea ce afectează temeinicia și legalitatea hotărârii primei instanțe.
Așa cum rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă respectiv art.57 și 58 CCM, orele de începere și terminare a programului sunt stabilite de conducerea băncii astfel încât să fie respectat programul de 8 ore zilnic, numai în cazuri excepționale admițându-se programul peste orele de lucru.
Același contract colectiv de muncă stabilește situațiile în care se efectuează orele suplimentare precum și condițiile de efectuare a acestora, dispoziția scrisă a conducerii societății fiind necesară în efectuarea orelor suplimentare, orele fiind consemnate într-un registru special și efectuate numai în situațiile când deși au fost luate măsuri organizatorice de către conducere, nu s-a putut asigura încadrarea în timpul legal de muncă.
Așa cum rezultă din evidențele fișelor de pontaj precum și din atribuțiile stabilite de normele interne din cadrul societății pârâte, reclamantul, nu a putut face dovada efectuării orelor suplimentare, în condițiile cerute de dispozițiile contractului colectiv de muncă, astfel încât nu sunt întrunite cerințele impuse de lege privind aprobarea orelor suplimentare în condițiile art.120 Codul muncii.
Constatând astfel că prima instanță a realizat o greșită interpretare a stării de fapt precum și a dispozițiilor legale incidente asupra muncii suplimentare, urmează ca odată cu admiterea recursului să se modifice sentința primei instanțe în sensul neacordării contravalorii orelor suplimentare.
Astfel pârâtul va rămâne obligat în continuare la plata sumei de 2635 lei cu titlu de diferențe salariale, reprezentând revizuirea salariului operată la nivelul lunii martie 2005.
Se va menține sentința instanței de fond în ceea ce privește bonusul de performanță precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SA SA B, împotriva sentinței civile nr. 1059 din 07.06.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Modifică sentința în sensul că obligă SC SA B să achite intimatei reclamante numai suma de 2635 lei reprezentând diferențe salariale.
Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la cheltuielile de judecată și bonusul de performanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 3.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -, - - -, -,
Grefier,
,
Red.-
Tehn.2 ex
3.04.2008
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Manuela