Pretentii civile. Speta. Decizia 956/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 956/R/14.10.2009
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, jud. G și MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 741/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu reclamanta -, cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Galați, din G,-, jud. G și pârâtul TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Cererea de chemare în judecată
La data de 13.04.2009 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, obligarea acestora:
- la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu data începerii raporturilor de muncă până în prezent, dar și pentru viitor;
- la plata actualizată a sporului de confidențialitate în procent de 30%, începând cu data începerii raporturilor de muncă până în prezent, dar și pentru viitor;
- la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat reclamanta:
1. Prin clauza de confidențialitate, definită de art. 26 din Codul muncii, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite de regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare din părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește, prin art. 10, că judecătorii nu-și pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
În conformitate cu art. 91, judecătorii sunt obligați să respecte secretul profesional, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași text, judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.
Încălcarea interdicției constituie abatere disciplinară, conform art. 98 alin. 2 lit. d din Legea nr. 303/2004.
Codul d eontologic, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, în art. 15, prevede că judecătorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au caracter confidențial, sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege sau de regulament.
Textele de mai sus, cuprinse în legile speciale privitoare la statutul judecătorilor, prin conținutul lor, se constituie în clauze de confidențialitate, a cărei nerespectare angajează răspunderea disciplinară a acestora.
Prin Legea nr. 182/2002 și HG nr. 585/2002 s-a recunoscut că magistrații gestionează informații clasificate.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate, prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, este susținută în administrația publică, în armată, poliție și alte domenii, prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15% până la 30% reglementat prin OG nr. 9/2001, Legea nr. 444/2006 prin care s-a aprobat OG nr. 19/2006, OG nr. 6/2007 și Legea nr. 656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale mai sus indicate confirmă discriminarea judecătorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
În consecință, a solicitat să se constate că cererea pentru plata sporului de confidențialitate de 30% din salariul de bază brut lunar, de la momentul numirii în funcție și până la încetarea discriminării, actualizat cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate, este fondată.
2. Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 7 din Legea nr. 50/1996 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
Astfel, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare până la data de 1 februarie 2007 când a intrat în vigoare a OG nr. 8/2007 care a abrogat disp. Legii nr. 50/1996, pe cale de consecință el trebuie acordat pentru această perioadă.
Mai mult, s-a arătat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
În Monitorul Oficial, partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008 fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 10 martie 2008.
Prin decizia menționată, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Astfel, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de baza brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Poziția pârâtului - întâmpinarea
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale, că drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute de lege, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate. Așadar, în condițiile în care nici o dispoziție legală nu prevede sporul de confidențialitate și a celui de risc în beneficiul magistraților nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, instanța nefiind abilitată să completeze dispozițiile legale. De asemenea, este de precizat și faptul că normele legale care interzic și sancționează nerespectarea principiului nediscriminării au în vedere modalitatea de aplicare a legii la situații care sunt identice sau similare raportat la exercitarea drepturilor recunoscute de lege.
Prin urmare, modul de stabilire a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale diferit de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării.
Sentința civilă nr. 741/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați
Prin sentința civilă nr. 741/06.05.2009 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți că plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15 % și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, ambele raportate la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 29.01.2009 și până la modificarea cadrului legislativ, drepturi actualizate cu rata inflației la data plății efectiv, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este angajata Judecătoriei Galați, ocupând funcția de judecător, începând cu data de 29.01.2009.
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alt drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Recursul declarat de Curtea de APEL GALAȚI
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului Curtea de Apel a adus următoarele critici sentinței instanței de fond:
- hotărârea este dată cu încălcarea legii. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 10.03.2008 nu poate fi aplicată întrucât prin decizia Curții Constituționale în ședința din 27.05.2009, s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrul puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Referitor la sporul de confidențialitate de 15 % s-a arătat că situația magistraților nu poate fi considerată compatibilă cu cea a celorlalte categorii de salariați din sistemul bugetar, nu se încadrează în categorii de personal aflat în situații comparabile sau analoage. Statutul lor și sistemele de salarizare specifice fiecărei categorii sunt reglementate prin legi diferite.
Nu există o lege generală privind acordarea sporului funcționarilor publici sau bugetarilor, cu excepția magistraților, astfel încât să ne aflăm în prezența unui caz de discriminare.
În acest sens este și practica Curții Constituționale care s-a pronunțat în mai multe rânduri că violarea principiului discriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, ceea ce nu este cazul în speță.
Tot Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul are opțiunea liberă la diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază, precum și să instituie sporuri la indemnizațiile și la salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților
Ministerul Justiției și Libertăților a criticat soluția instanței de fond sun următoarele aspecte:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională depășire a puterii judecătorești.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Prin acordarea unor drepturi prevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor și din cadrul sistemului justiției.
Decizia nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale care, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1) - (3), art. 6 și art. 27 alin. (1) din nr.OUG 137/20900 ridicată de Ministerul Justiției într-o cauză având ca obiect recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1154/31.10.2007 a Tribunalului Maramureș, prin care s-a admis acțiunea intentată de judecătorii de la B M și Tribunalul Maramureș și s-au obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15 % prevăzut prin legi speciale pentru alte categorii profesionale decât magistrații, a decis admiterea excepției de neconstituționalitate, constatând că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin Decizia nr. 1325/04.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea este lipsită de temei legal, dreptul la sporul de confidențialitate pentru judecători nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare.
Acest spor nu face obiectul articolului 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006 consacră expres la art. 1 că: "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație", astfel că nu poate fi aplicat în speța de față câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la sporul de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei), "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale" or, dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică Curtea reține următoarele:
Aspectele de drept discutate în prezenta cauză sunt în parte lămurite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea a două recursuri în interesul legii, decizii ce sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Astfel, acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost lămurită prin decizia nr. 21/2008.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Cu privire la sporul de confidențialitate de 15% problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr. 27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eotologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă,. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art. 2 alin. 1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 180 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. 3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului pe acest capăt de cerere.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr. 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrâurire asupra speței de față.
Nu este primită apărarea recurentelor conform căreia recursurile în interesul legii nu mai au aplicabilitate datorită deciziei ulterioare acestor recursuri dată de Curtea Constituțională deoarece în chiar cuprinsul deciziei Curții Constituționale rezultă că recursurile date de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii în materie de salarizare rămân valabile și obligatorii.
Față de aceste două recursuri în interesul legii nu pot fi primite nici criticile privind conform cărora sentința pronunțată este lipsită de temei legal, reprezintă o adăugare la lege. Chiar dacă Ministerul Justiției și Libertăților nu este de acord cu raționamentele desfășurate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziilor pronunțate în interesul legii, instanța nu mai reanalizează fondul acestor drepturi, iar temeinicia acordării lor nu mai poate fi repusă în discuție.
Față de aceste considerente, conform art. 312 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților, apreciind ca fiind temeinică și legală soluția instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, jud. G și MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 741/06.05.2009 a Tribunalului Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Octombrie 2009.
Președinte, pt. Judecător, JUDECĂTOR 1: Alina Savin
cf. art. 261 al. 2.
PREȘEDINTE: Alina Savin
Dr.
Grefier,
-
: - -/11.11.2009
: 6 ex.//01.02.2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 4 ex.//03.02.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
