Pretentii civile. Speta. Decizia 956/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 956
Ședința publică din data de 5 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și reclamanta împotriva sentinței civile nr. 525/23.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și reclamanții intimați G, -, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 525/23.04.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Finanțelor.
A admis cererea formulată de către reclamanții G, -, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect litigiu de muncă și în consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamanților G, -, drepturile salariale reprezentând 50% din salariul brut pentru perioada 7 mai 2004 până la data pronunțării hotărârii și în continuare, actualizate la data plății efective.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și a obligat pârâții să-i achite drepturile salariale reprezentând 50% din salariul brut, cuvenite pe perioada 15 martie 2006 și până la data de 1 februarie 2007, actualizate la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Publi ce prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
Tribunalul a reținut.
În baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție pe care a respins-o, reținând în acest sens că obiectul cauzei îl reprezintă drepturi salariale neacordate, în înțelesul art.155 din Codul muncii, iar nu modul de stabilire a salariilor, astfel încât, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o deoarece, potrivit Legii nr. 500/2002, a Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 și a Hotărârea Guvernului nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
De asemenea, intervenienta în interes propriu este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în temeiul art. VI din Ordonanța Guvernului nr. 9/1997 și modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 56/1997, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/1997 și Legea nr. 154/1998: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest art. 47 fost abrogat prin art. 1 pct. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
Totodată, prin art. 50 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 a fost abrogat art.11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996
La rândul său, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006.
Susținerea reclamanților și a intervenientei că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare este neîntemeiată întrucât acest articol a fost abrogat, anterior apariției Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2002, act normativ.
De altfel, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți și intervenientă, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții și intervenienta au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsire de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text legal.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamanților, -, și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut pentru perioada 07.05.2004 până la data pronunțării hotărârii și în continuare, actualizate la data plății efective.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta și a obligat pârâții să-i achite drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut pentru perioada 15 martie 2006 și până la data de 1 februarie 2007, actualizate la data plății efective.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească care prevede că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul 1 și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și reclamanta.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, și 9 Cod procedură civilă, pârâtul recurent Ministerul Publica solicitat în principal casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel București sau în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, recurentul a arătat în cauză că sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 27/2006, obiectul cauzei fiind o contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale și competența revine Curții de Apel București.
S-a mai susținut că prin acordarea sporului de 50% instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și s-au încălcat prevederile art. 61 și 115 din Constituția României și Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.
Recurentul, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă a invocat că hotărârea este lipsită de temei legal, art. 47 din Legea nr. 50/1996 fiind abrogat prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului 83/2000.
S-a invocat și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, cu privire la reclamantul, care a solicitat drepturile pentru perioada 7.05.2004-1.01.2006 și s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală, întrucât acesta neavând calitate procesuală pasivă nu putea fi chemat în garanție, fiind aplicate greșit dispozițiile art. 60-63 Cod procedură civilă și ale art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002.
Prin concluziile scrise, pârâtul Ministerul Publica invocat decizia Curții Constituționale pronunțată la data de 27.05.2009 cu privire la conflictul de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte și a solicitat ca la pronunțarea deciziei să se facă aplicarea dispozițiilor ei în sensul de a nu se întemeia hotărârea pe dispozițiile deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 21/2008.
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare în recurs.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat doar în ce privește pe reclamantul, cu privire la care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Acest reclamant a pretins prin acțiune drepturile aferente sporului de 50% pentru perioada 7.05.2004-11.01.2006, când a încetat raportul de muncă, ori instanța de fond a admis acțiunea până la data pronunțării.
Pentru acest motiv urmează a fi admis recursul și modificată sentința în acest sens.
Restul criticilor sunt nefondate.
Instanța nu a fost investită cu o contestație împotriva unui act administrativ prin care să se fi stabilit modul de salarizare al reclamantei, ci cu o acțiune civilă prin care se pretind drepturi salariale neacordate de angajator, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 155 și 283 lit. c din Codul muncii și nu dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului 27/2006. Prin urmare, excepția de necompetenței materiale a fost corect respinsă și nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
În raport de obiectul cauzei, instanța are competența de a constata dacă există sau nu un drept salarial pretins de reclamantă și poate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituția României, să aplice direct reglementările internaționale, astfel că nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, nefiind depășite atribuțiile puterii judecătorești.
Nu se poate reține nici că hotărârea este lipsită de temei legal.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/29.08.2000, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996 nici total nici parțial.
Art. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului 83/2000, adoptată cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinate de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a G nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă în contestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Conform art. 1 lit. c alin. 3 din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale se aplică în Monitorul Oficial și au efecte pentru viitor. Întrucât la data soluționării prezentei cauze decizia Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009 nu este publicată, aceasta nu produce efecte și prin urmare recurentul Ministerul Public nu se poate prevala de efectele ei neexaminându-se cauza din această perspectivă.
Pentru aceste considerente, recursurile vor fi admise în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, doar cu privire la reclamantul, modificându-se sentința în sensul că acestuia i se vor acorda drepturile doar pentru perioada 7.05.2004-11.01.2006.
Recursul reclamantei, nefiind motivat în condițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, va fi constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 525/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică în parte sentința cu privire la reclamantul, față de care admite în parte acțiunea și obligă pârâții să-i acorde drepturile pretinse, pe perioada 7.05.2004-11.01.2006.
Menține restul dispozițiilor.
Constată nul recursul declarat de reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pt. care semnează președinte secție pt. care semnează președinte secție
Judecător Judecător
Grefier,
- -
Red. /10.07.2009
Tehnored.: /2 ex./15.07.2009
Prim inst.: Trib. C-S -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
