Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1194/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1194/R/2008
Ședința publică din 29 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Alina Rodina Traian
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 230 din 1 februarie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta ORTODOXĂ, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, la a treia strigare a cauzei, după recalificarea căii de atac din apel în recurs, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate Ortodoxă, avocat, în substituirea avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005, în componența completului de judecată, legal constituit, ca urmare a recalificării căii de atac din apel în recurs - recalificare ce a fost făcută la doua strigare a cauzei - a intrat doamnul judecător, potrivit planificării de permanență.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, respectiv nepronunțarea instanței de fond asupra declarațiilor de martori, asupra expertizei, precum și asupra planșelor fotografice.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate Ortodoxă solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță, iar pe fondul cauzei pune concluzii de respingere a recursului și menținerea în totalitate a hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 230/01.02.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă; reclamanta a fost obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, rectificarea de carte funciară, pretinsă de reclamantă, nu poate fi admisă în considerarea împrejurării că cele două acte normative pe care s-a întemeiat preluarea, anume Decretul nr. 177/1948 și nr. 358/1948, au fost abrogate prin Decretul-Lege nr. 9/1989, respectiv prin Legea nr. 489/2006, având în vedere că acest motiv nu se încadrează în pct. 1 al art. 36 din Legea nr. 7/1996. În plus, Legea nr. 182/2005 care a completat Legea nr. 126/1990, se referă doar la situația lăcașelor de cult și a caselor parohiale, iar Legea nr. 489/2006 reglementează situația bunurilor dobândite de culte după intrarea în vigoare a acestei legi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând în principal, în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10.pr.civ. admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată și completată, iar în subsidiar, dacă se apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat în totalitatea sa, în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ. să se dispună casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei către Tribunalul Sălaj spre o competentă cercetare a fondului problemei.
În motivarea recursului s-a arătat că acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în baza unei legi speciale, Legea nr. 182/2005, prin care a fost aprobată nr.OG 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1996, situație în care era necesar să se verifice petitele formulate prin prisma acestor reglementări. În mod neîntemeiat instanța de fond susține că primele două petite, ce au ca obiect o acțiune în constatare, se referă la o stare de fapt ce nu ar fi fost probată, câtă vreme, istoricește vorbind, este evident faptul că în anul de referință 1945, nu exista pe teritoriul județului S nici o parohie ortodoxă, astfel încât, neexistând, aceasta nu putea construi imobilul din litigiu. Chiar dacă prin grija vechiului regim din arhivele statului a dispărut autorizația de construcție și chiar dacă instanța de fond a refuzat audierea numitului, preotul paroh de la vreme edificării construcției, aceasta nu poate înlătura realitatea faptică, realitate conform căreia în litigiu a fost construită de către recurentă anterior anului 1948. Tot în motivarea recursului s-a invocat faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unor martori, asupra expertizei și asupra planșelor fotografice. Câtă vreme a fost finalizată în anul 1948 și câtă vreme la acea dată nu exista pe teritoriul jud. S nici o parohie ortodoxă, este evident că nu pârâta a ridicat clădirea în litigiu, mai ales că între anii 1945-1948 reclamanta recurentă era proprietara terenurilor cu nr. top. 177 și nr. top. 139. Faptul că instanța de fond a apreciat ca inadmisibile rectificările de carte funciară nu are nici un soi de relevanță, câtă vreme reclamanta este cea care a construit imobilul în litigiu.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Ortodoxă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 52 și art. 53 din Legea nr. 7/1996, situația juridică a imobilului în litigiu, locaș de cult, fiind guvernată de Decretul nr. 126/1990, modificat de Legea nr. 182/2005, chiar dacă imobilul în litigiu a fost identificat ca fiind înscris în CF 509, totuși este de subliniat faptul că în această carte funciară sunt notate mai multe nr. topografice, însă pe nici unul din acestea nu este înscrisă vreo construcție ce ar putea constitui locaș de cult. Cererea reclamantei este practic o acțiune în constatare a unui fapt negativ, neputând fi acceptată, întrucât este inadmisibilă.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 312 alin. 5.pr.civ. în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
Analizându-se considerentele hotărârii recurate se poate constata cu evidență faptul că Tribunalul Sălaj nu a cercetat fondul cauzei, considerentele care au stat la baza pronunțării acestei soluții reprezentând practic o înșiruire de acte normative, fără o analizare a fiecăruia dintre petitele deduse judecății prin cererea introductivă de instanță, astfel cum aceasta a fost precizată, fără o stabilire a stării de fapt reale, fără o analizare a probelor ce se impuneau a fi administrate pentru justa soluționare a cauzei, și fără să se facă o aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt ce trebuia stabilită în prealabil.
Art. 129 alin. 5.pr.civ. prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În pofida acestei dispoziții legale, care permite judecătorilor să administreze chiar și probele cu privire la a căror administrare părțile se împotrivesc, instanța de fond nu a binevoit să administreze nici măcar probele care au fost solicitate de către reclamantă.
Astfel, în mod constant reclamanta a solicitat audierea martorului, cel care a fost preot paroh în, în perioada în care, afirmativ, ar fi fost edificat imobilul litigios.
Deși audierea acestui martor ocular la ridicarea construcției era esențială pentru stabilirea adevărului în cauză și pentru justa soluționare a cererii reclamantei, totuși, instanța de fond a ignorat în mod nejustificat necesitatea audierii acestui martor.
De asemenea, se impunea necesitatea administrării tuturor probelor testimoniale propuse de reclamantă, pentru a se dovedi faptul edificării construcției de către reclamantă, având în vedere că reclamanta a susținut în mod constant că ea este cea care a construit în litigiu, afirmație susținută parțial de planșele fotografice depuse la dosarul de fond ( 25, 26, 27 dosar fond), planșe care atestă faptul că anul dării în folosință a construcției este anul 1948. Or, dacă a fost desființată prin Decretul nr. 177/1948, concomitent cu înființarea Bisericii ortodoxe, în temeiul aceluiași act normativ, apare greu de presupus faptul că ar fi fost posibilă edificarea bisericii în litigiu în decursul unui singur an, anul 1948, fiind mult mai probabilă împrejurarea edificării acestei biserici în anii anteriori anului 1948, edificarea construcției fiind finalizată în anul 1948.
Apoi, este de verificat împrejurarea dacă existentă în prezent este una și aceeași construcție cu cea pretins edificată de reclamantă în anul 1948, sau până în anul 1948.
Pe de altă parte, este esențial ca în cauză să se efectueze o expertiză tehnică-judiciară prin care să se identifice faptic, cu indicarea vecinătăților, cele două numere topografice, 139 și 177, să se descrie destinația actuală a acestora, respectiv categoria de folosință a terenurilor aferente celor două numere topografice, să se precizeze ce construcții există pe aceste terenuri; să se verifice dacă titlul de proprietate nr. 1138/13/25.01.2007 emis în favoarea pârâtei, se referă în realitate la terenurile cu nr. top. 177 și nr. top. 139, respectiv, dacă terenul ce a făcut obiectul acestui titlu de proprietate se identifică faptic cu nr. top 177 și nr. top. 139; să se stabilească dacă acest titlu de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, care este temeiul legal al emiterii acestuia în favoarea pârâtei, respectiv dacă pârâta era sau nu îndreptățită la terenul din acest titlu de proprietate, în ipoteza în care acest teren s-ar identifica pe nr. top. 177 și 139, dat fiind că în cartea funciară 509, în care au fost înscrise inițial cele două numere topografice ( 20-21 dosar fond), sub B 1 și B 2 figura întabulată ca proprietară reclamanta din prezenta cauză, întabularea fiind făcută în anul 1907, cu titlu de donație.
În aceeași carte funciară, sub B 3, apare o rectificare a numelui proprietarului tabular, rectificare operată în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948, ceea ce impune a se verifica dacă, cu ocazia efectuării acestei rectificări, au fost respectate întru totul dispozițiile Decretului nr. 177/1948.
Este cel puțin îndoielnică modalitatea în care în CF nr. 82N, nr. top. 139 ( 103 dosar fond), se întabulează pârâta și asupra casei parohiale și anexelor, în baza unui simplu certificat de atestare a edificării construcției, cu nr. 2350/28.09.2007, certificat care apare ca un act emispro causa, dat fiind că un astfel de certificat nu constituie un titlu susceptibil de a conferi un dreptul de proprietate valabil și legal asupra acestui locaș de cult și anexelor.
Pentru ca pârâta să se fi putut întabula asupra acestor construcții era absolut necesar ca aceasta să facă dovada proprietății sale asupra construcțiilor printr-un titlu care să-i confere acestuia un drept de proprietate valabil și legal asupra construcțiilor.
Or, acest certificat de atestare a edificării construcțiilor nu constituie titlu de proprietate, câtă vreme pârâta nu a dovedit indubitabil că ea este cea care a edificat efectiv respectivele construcții.
În pofida relatării defectuoase a petitelor cererii introductive de instanță, astfel cum a fost aceasta precizată ( 12-13,. 68 dosar fond), ceea ce se dorește de către reclamantă este rectificarea cărții funciar în sensul revenirii la situația anterioară de CF, concomitent cu întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra lăcașului de cult, desigur în măsura în care se va dovedi fără putință de tăgadă că ea este cea care a edificat respectiva construcție.
Prin urmare, este necesar să se analizeze acțiunea în rectificare de carte funciară prin raportare la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată, respectiv, să se analizeze valabilitatea actelor în baza cărora pârâta s-a întabulat asupra imobilului pretins de reclamantă, concomitent cu stabilirea împrejurării dacă într-adevăr reclamanta este cea care a edificat imobilul în litigiu.
În temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse, constatându-se că prima instanță nu a judecat fondul cauzei deduse judecății, în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ. se va casa în întregime decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Sălaj, urmând ca instanța de rejudecare să țină seama de toate aspectele invocate în considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 230 din 01.02.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Sălaj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
3 ex./30.05.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Alina Rodina Traian
