Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1225/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1225
Ședința publică din 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 608 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, și, având ca obiect partaj bunuri comune.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, în vederea deliberării și pentru a se depune concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru termenul de astăzi,
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 608 din 23.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamantul apelant împotriva sentinței civile nr.12114/29.09.2008, pronunțata de Judecătoria T, in dosar nr-, in contradictoriu cu parații intimați -, G si.
A fost obligat reclamantul apelant la plata sumei de 1500 lei către parata intimata -, a sumei de 1500 lei către paratul intimat G și a sumei de 1190 lei către parata - intimata, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut în esență că prin sentința civila nr.12114, pronunțata de Judecătoria T, la data de 29.09.2008, a fost respinsa acțiunea civila formulat de reclamantul, in contradictoriu cu parații, G si si a fost obligat reclamantul la plata către parați a sumei de 6833 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut ca, ispozițiile art.1175 civ. prevăd ca "actul secret care modifica un act public, nu poate avea putere intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane".
Din textul legal mai sus menționat a rezultat ca simulația este operația juridica care unifica încheierea a doua contracte.
Primul contract, numit contrainscris, reprezintă voința reala a parților, in care sunt precizate adevăratele raporturi juridice pe care partile înțeleg sa le stabilească, dar pe care nu vor sa-l dea publicitatii, din diverse motive, deci îl țin in secret.
Acest din urma contract este încheiat de către parți, in scopul de a ascunde intenția acestui prim contract real si secret, menit sa dea impresia creării unei situații juridice diferite de cea reala, in scopul camuflării primului contract real si secret.
Una din formele simulației este simulația prin interpunere de persoane, care presupune existenta unui act juridic public, ale cărui parți, împreuna cu oat reia persoana ce ramane necunoscuta, încheie actul secret care prevede ca efectele actului public se produc in realitate, fata de oat reia persoana participanta la actul ocult, adevăratul beneficiar al dreptului transmis prin actul aparent, public.
de persoane presupune deci, ca la acordul simulației sa participe partile si oat reia persoana, astfel incat terțul contractant din actul juridic sa cunoască faptul ca a încheiat actul cu o persoana interpusa si ca adevăratul sau contractant este persoana necunoscuta publicului.
S-a reținut că reclamantul a investit prima instanța cu o acțiune in declararea simulației prin interpunere de persoane, solicitând sa se constate simulat prin interpunere de persoane contractelor de vânzare - cumpărare încheiat intre parți.
De asemenea, a solicitat sa stabilească caracterul de bun comun al acestor imobile, cu parata, cu cota de contribuție la achiziționarea lor de 90% in favoarea reclamantului si 10% in favoarea paratei, sa sisteze comunitatea de bunuri, prin atribuirea imobilelor in întregime, in natura, reclamantului, cu obligarea la plata in favoarea paratei a contravalorii cotei ei de contribuție, sa dispună T înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului in CF nr.1648 Noua cu titlu de cumpărare si sistare comunitate de bunuri.
Din probele administrate in cauza (declarațiile martorilor, G, -, -, interogatoriile reclamantului si paratei ) a rezultat ca parații, G si, in calitate de vânzători, au tranzacționat vânzarea si au primit prețul de vânzare de la parata si nu de la reclamant.
Susținerea reclamantului ca s-a procedat de aceasta maniera, prin interpunere de persoane, întrucât acesta, având domiciliul in străinătate, posibilitățile sale de a ramane in tara o perioada mai lunga, impusa de identificarea terenurilor, contactarea proprietarilor si apoi perfectarea prin autentificarea tranzacției erau foarte limitate, nu afost reținută de prima instanța, întrucât acesta avea posibilitatea sa-i acorde paratei o procura autentica, date fiind dispozițiile art.2 al.1 din Legea nr.54/1998 care prevede expres pentru înstrăinarea si dobândirea terenurilor forma autentica.
Întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare pentru constatarea simulației prin interpunere de persoane, prima instanța a respins acțiunea reclamantului, apreciind-o ca fiind neîntemeiata, și pe cale de consecința in baza principiului accesorium sequitur principale a respins si cererile accesorii.
Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 12114 din 29.09.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, reclamantul a solicitat schimbarea n tot a sentinței apelate, in sensul admiterii acțiunii, constatării caracterului simulat, prin interpunere de persoane, a contractelor de vânzare-cumpărare, obiect al acțiunii, al stabilirii caracterului de bunuri comune a celor trei imobile, cu reținerea cotelor de contribuție diferențiate, sistării acestei comunitati in modalitatea arătata in acțiune si îndrumarea T la înscrierea dreptului sau de proprietate in CF 1648 Noua, iar pentru celalalt teren obiect al opțiunii sale, după deschiderea cartii funciare; in subsidiar, pentru ipoteza in care se va aprecia întrunite condițiile exercitate a acțiunii in declararea simulației doar pentru imobilul situat in localitatea Noua, mai sus identificat, a solicitat admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței apelate, a se declara simulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1627/07.05.2002, a se stabili, in cotele determinate in cerere caracterul de bun comun, a se sista comunitatea cu privire la acesta prin atribuirea in favoarea sa, cu îndrumarea T la intabularea dreptului de proprietate pe numele sau, cu cheltuieli de judecata atât in prima instanța cat si in apel.
În motivare a arătat că orin sentința atacată i-a fost respinsă acțiunea, prima instanța pronunțându-se pe fond in ce privește capătul principal de cerere având ca obiect constatarea simulației, restul cererilor au fost respinse, de plano, in virtutea principiului accesorium sequitur principale.
A susținut că prima instanța a reținut trunchiat depozițiile martorilor, apreciind ca analiza acestor probe testimoniale, daca ar fi constituit obiectul atenției instanței de fond, ar fi trebuit sa conducă la concluzia existentei condițiilor de exercitare a acțiunii in declararea simulației.
A arătat că simulația prin interpunere de persoane presupune existenta unui act juridic publice ale cărui parți împreuna cu oat reia persoana, ce ramane necunoscuta, încheie actul secret care prevede ca efectele actului public se produc, in realitate, fata de a treia persoana, participanta la actul ocult, adevăratul beneficiar al operațiunii juridice.
A susținut că, dacă, în doctrină s-a conturat ideea ca, este posibila existenta simulației si in situația in care actul public este anterior celui secret si real, mai mult si când lipsește actul secret, in ce privește acordul simulatoriu, este cert ca el constituie elementul definitoriu al simulației deoarece naște intre parți raporturi care țin strict de crearea aparentei. Acordul simulatoriu, fiind un act juridic distinct de actul secret stricto-sensu respectiv o convenție secreta, trebuie sa întrunească, si apreciază întrunite in cauza, elementele necesare ale oricărei convenții, cu privire directa asupra cauzei mediate a acordului simulatoriu pentru care, caracteristic este faptul ca ea coincide cu scopul simulației deoarece aparenta este scopul direct al simulației si efectul indirect al acordului simulatoriu.
A apreciat că identitatea parților din actul public si cele din actul secret, din actul public si din cel secret nu reprezintă o condiție pentru existenta simulației deoarece, mai ales in cazul interpunerii de persoane, acceptata clar ca simulator, ceea ce se cere este participarea tuturor parților la acordul simulatoriu - ceea ce a dovedit clar in ce privește arabilul din Noua - întrucât atât actul aparent cat si actul real se încheie oricum numai intre doi din cei trei participanți la interpunere. Deci, nici in privința interpunerii nu se poate vorbi de "identitatea dintre partile actului public si cele ale actului secret" si, totuși, acesteia nu i s-a negat calificarea de simulație.
Ceea ce se susține este necesitatea ca atât partile actului public cat si cele a actului secret sa fie parți ale acordului simulatoriu, ceea ce exista ca si condiție demonstrata in cauza.
Referitor la necesitatea întocmirii unei procuri speciale, a arătat că, deși a autentificat o astfel de procura, prin care a instituit-o pe mandatara, parata de ordin II, in pofida acestui fapt, terenurile cumpărate de acesta, au ajuns ca si terenurile, obiect al prezentului litigiu, proprietatea acesteia.
Prin întâmpinările depuse, pârâții au solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de judecătorie.
Tribunalul a apreciat ca nefiind întemeiat apelul declarat de reclamant, cu motivarea că deși s-a încuviințat dovedirea cu martori a actului secret fata de existenta la momentul încheierii actelor a raporturilor de afinitate intre reclamant si parata (ginere - soacra) cu depozițiile martorilor nu s-a făcut dovada, astfel cum o cer dispozițiile art.1175 Cod Civil, înțelegerii ca adevăratul beneficiar al contractelor publice de vânzare-cumpărare este reclamantul, întrucât la simulația prin interpunere de persoane partile din contractul aparent, urmăresc in mod constant ca efectele sa se producă fata de o terța persoana, căreia i se asigura anonimatul tocmai prin simularea persoanei, ceea ce reclamantul indica prin motivele de apel, ca fiind acordul simulatoriu.
Astfel martorii, si se refera la situații in care i-au însoțit pe reclamant si parata pentru a vizita unele terenuri, iar despre faptul ca banii proveneau de la reclamant si ca acesta este beneficiarul vânzării au aflat din relatările acestora, nefiind de fata la vreo discuție intre cei doi in acest sens.
De asemenea, martorii și au declarat că dețin informații cu privire la cumpărarea terenului din pentru care reclamantul a achitat avansul, restul de preț fiind trimis paratei prin intermediul d-nei si din discuțiile purtate cu parata acesta a recunoscut ca a primit teren de la reclamant pe care îl va da înapoi, de la parata martorul împrumutând diferite sume de bani, despre care aceasta i-a spus că provin de la reclamant.
S-a reținut că, pe de o parte, aceste probe sunt indirecte, depozițiile martorilor relevând aspecte relatate cu precădere de reclamant, astfel ca in absenta altor dovezi nu sunt apte sa dovedească existenta înțelegerii dintre reclamant si parata, iar pe de alta parte, si daca aceasta dovada s-ar fi făcut, pe baza ei, nu se poate stabili caracterul simulat al actelor publice (contractele de vânzare-cumpărare), nefiind îndeplinita cerința ca toate partile din actele publice sa fi participat la încheierea acesteia (a înțelegerii), ceea ce in cauza nu s-a demonstrat, iar parații vânzători si respectiv succesoarea vânzătorului R, existenta vreunui acord in acest sens, ba mai mult declara ca nici nu îl cunosc pe reclamant.
S-a constatat că prima instanță a apreciat corect probele administrate, și tot astfel, a interpretat dispozițiile legale incidente cauzei.
În termen, împotriva deciziei civile nr. 608/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate, cu consecința, în principal a admiterii acțiunii, în sensul constatării caracterului simulat, prin interpunere de persoane, a contractelor de vânzare-cumpărare obiect al acțiunii, stabilirii caracterului de bunuri comune a tuturor imobilelor și sistării comunității de bunuri în modalitatea determinată, și, în mod subsidiar, admiterea în parte a recursului și apelului prin constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1627 din 7 mai 2002 privind imobilul situat în loc. Nouă.
În motivare a arătat că exceptând preocuparea instanței cu privire la stabilirea taxelor judiciare de timbru datorate de reclamant în apel, întreaga judecată a stat sub semnul subiectivității, instanța nepunând în discuție probatoriul solicitat de reclamant prin însăși motivele de apel, deoarece odată formulată această cerere, instanța trebuia să o admită sau să o respingă motivat.
Apreciază că probatoriul nu a fost analizat prin prisma identificării elementelor necesare pentru incidența instituției simulației prin interpunere de persoane, elemente ce pot fi regăsite, cel puțin în ce privește contractul având ca obiect imobilul din Nouă.
Arată că instanța de apel a nesocotit disp.art. 129 alin. 5. pr. civ. deoarece nu a depus diligențele necesare pentru aflarea adevărului, limitându-se la a face analiza sumară a probelor deja administrate, în condițiile în care existau dovezi ale efectuării de plăți de către reclamant, în vederea achiziționării de terenuri arabile, în prezența fostei mandatare, plăți făcute direct vânzătorului, ceea ce releva elemente obligatorii ale simulației.
Susține reclamantul că întreaga stare de fapt, temei a acțiunii și-a găsit quintesenta în depoziția martorului, audiat în ședința publică de judecată din 01.09.2008, martor ce relatează, fără echivoc, împrejurări concrete, dar și împrejurări notorii, înțelegerea survenită în anul 2002 primăvara, între reclamant și pârâta 2, privitoare la achiziționarea de terenuri de către reclamant, remiterea unor sume de bani consistente din străinătate și achiziționarea efectivă a terenurilor identificate de către reclamant.
Depoziția martorului se coroborează perfect cu depoziția martorei, privind procedura prin care reclamantul a remis din străinătate diferența de preț pentru termenul din Nouă; că pârâta a primit efectiv sumele de bani trimise în scopul cumpărării de terenuri de către reclamant, diverse sume de bani, este confirmat de același martor, care, în mai multe rânduri a fost împrumutat de către pârâta 2, din aceste sume, obligat fiind să le restituie la termene, stabilite în funcție de momentul autentificării actelor privitoare la imobile. Aceeași martoră a învederat că reclamantul este adevăratul proprietar al terenurilor, aceasta relatând despre discuția avută cu pârâta, în care aceasta a afirmat că îi va înapoia reclamantului terenul negociat.
Apreciază că analiza acestor probe testimoniale, dacă ar fi constituit obiectul atenției instanței de apel, ar fi trebuit să conducă la concluzia existenței condițiilor de exercitare a acțiunii în declararea simulației, poziția sa procesuală fiind concordantă și cu practica judiciară statornicită în materie de simulație, și anume, că simulația prin interpunere de persoane presupune existența unui act juridic public, ale cărui părți împreună cu oat reia persoană, ce rămâne necunoscută, încheie actul secret care prevede că efectele actului public se produc, în realitate, față de a treia persoană, participantă la actul ocult, adevăratul beneficiar al operațiunii juridice.
Susține că în cazul interpunerii de persoane, acceptată clar ca simulație, ceea ce se cere este participarea tuturor părților la acordul simulatoriu - ceea ce a dovedit clar în ce privește arabilul din Nouă - întrcât atât actul aparent, cât și actul real, se încheie oricum numai între doi din cei trei participanți la interpunere. Deci, nici în privința interpunerii nu se poate vorbi de "identitatea dintre părțile actului public și cele ale actului secret" și, totuși, acesteia nu i se calificarea de simulație.
În realitate, ceea ce se susține este necesitatea ca atât părțile actului public, cât și cele ale actului secret, să fie părți ale acordului simulatoriu, ceea ce există ca și condiție demonstrată în cauză.
Prin întâmpinare pârâtul intimat Gas olicitat respingerea recursului, cu motivarea că după efectuarea procedurii prealabile vânzării-cumpărării, prevăzută de dispozițiile art. 54/1998, a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul situat în extravilanul comunei Nouă - înscris în CF nr. 1648 - contract autentificat sub nr. 1627/7.05.2002 la Biroul notar Public.
Cu privire la contractul menționat, arată că în vederea perfectării lui, a fost contactat de pârâta, prețul a fost negociat și achitat acesteia și că nu a fost niciodată contactat de reclamantul, pe care nu îl cunoaște.
A arătat că tribunalul a reținut în mod corect faptul că, deși s-a încuviințat de către prima instanță dovedirea cu martori a actului secret față de existența la momentul încheierii actelor a raporturilor de afinitate între reclamant și pârâta ( ginere - soacră), cu depozițiile martoriloir nu s-a făcut dovada înțelegerii că adevăratul beneficiar al contractelor publice de vânzare-cumpărare este reclamantul.
În mod corect s-a reținut că declarațiile martorilor audiați în cauză constituie probe indirecte, depozițiile acestora relevând aspecte ralatate de reclamant, astfel că în absența altor dovezi, nu sunt apte să dovedească existența înțelegerii dintre reclamant și pârâta.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, cu motivarea că cele două instanțe au reținut în mod corect starea de fapt și au apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1175 Cod civil, reclamantul nedovedind îndeplinirea condițiilor necesare pentru constatarea simulației prin interpunere de persoane.
Arată că reclamantul nu a contribuit cu nici o sumă de bani la achiziționarea terenurilor ce fac obiectul constatării simulației, iar operațiunile efectuate - de vânzare-cumpărare - nu au caracter simulat, terenurile achiziționate de către fiind achitate cu sume de bani provenite din economiile familiei, așa cum a rezultat din probele administrate la dosar.
Prin întâmpinare pârâta intimată a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că l-a însoțit pe tatăl său, dată fiind vârsta înaintată și l-a asistat la toate discuțiile purtate cu cumpărătorii, doamna și domnul, precizând că doar aceștia singuri au fost cei care s-au deplasat cu pârâta și cu tatăl său să vadă unde este terenul ce a fost apoi cumpărat de ei, și tot aceștia au achitat către tatăl său, prețul cu care s-a vândut terenul.
Susține că nici pârâta și nici tatăl său, nu l-au cunoscut pe reclamant, ci doar cu ocazia judecării prezentului litigiu au aflat că este fostul ginere al soților.
Pârâta a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că între pârâtă și recurent nu a avut loc nici o înțelegere cu privire la vânzarea terenului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 13.06.2002, la sediul Biroului Notarului Public din localitatea D și nici nu s-a încheiat între părți vreo promisiune de vânzare-cumpărare a terenului din litigiu, pârâta necunoscându-l pe reclamant; singurele persoane cu care a negociat prețul de vânzare al terenului sunt pârâții și, aceștia achitând integral prețul vânzării fiului său, chiar înainte de a încheia contractul în formă autentică.
În privința simulației, consideră că ambele instanțe au reținut și interpretat corect temeiul de drept și starea de fapt dedusă judecății,simulația fiind o operațiune juridică complexă care constă în încheierea și existența concomitentă între aceleași părți contractante a două contracte, unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparentă, contrară realității și altul secret, care dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul contractului public.
Arată că nu a fost vorba de vreo înțelegere între părți, iar susținerea reclamantului potrivit căreia el a negociat cu pârâta prețul vânzării, nu este reală, aceasta învederând că nu-l cunoaște pe reclamant.
Susține că cele două instanțe au reținut corect faptul că, în cazul înstrăinărilor de imobile, este necesară o procură autentică specială, or, contractul de vânzare-cumpărare dintre pârâtă și și a fost încheiat înainte (13.06.20029), ca reclamantul să o mandateze pe pârâta ca în numele său și pentru el să cumpere terenuri agricole (27.12.2002).
Prin întâmpinare pârâții ți au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că instanța a administrat toate probele solicitate de părți, iar din analiza acestora a rezultat cu certitudine că:
- martorii audiați la solicitarea recurentului, în fața primei instanțe, au declarat că știu împrejurările relatate de la recurent și nu au fost participanți direcți la operațiunile de vânzare-cumpărare;
- martora a arătat că a primit sume de bani de la recurent, bani pe care i-a înmânat fiului ei și nu are cunoștință ce s-a întâmplat cu aceste sume de bani. Martora a recunoscut în instanță că fiul ei avea o societate comercială în care era asociat și recurentul;
- din poziția procesuală a celorlalți pârâți intimați care au avut calitatea de vânzători ai terenurilor, rezultă cu certitudine că nu-l cunosc pe recurent, că au negociat vânzarea terenurilor doar cu, că aceasta le-a achitat prețul convenit, și și-au exprimat convingerea că terenurile au fost cumpărate pentru aceasta și nu în scopul revânzării.
Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat și obligarea reclamantului
la plata cheltuielilor de judecată.
Prin concluzii scrise reclamantul a învederat că cele două instanțe nu au făcut o analiză judicioasă a probatoriului administrat în cauză, probatoriu din care se pot determina, cel puțin în parte, pentru unul din imobile (cel din Nouă), existența condițiilor obligatorii, cumulative pentru exercitarea acțiunii în declararea simulației prin interpunere de persoane.
Din cuprinsul considerentelor, rezultă că instanța a făcut o analiză doar trunchiată a probelor testimoniale, în sensul că au constituit obiect de analiză doar depozițiile martorilor audiați în apărare, la propunerea pârâților. Nu se face cel puțin trimitere la depozițiile martorilor propuși de reclamant în dovedirea întrunirii condițiilor necesare pentru exercitarea acțiunii în simulație și în principal a acordului simulatoriu, pe care îl apreciază esențial într-o acțiune de o asemenea natură.
Apreciază că întreaga stare de fapt, temei a acțiunii și-a găsit quintesenta în depoziția martorului, ce a relatat, fără echivoc, împrejurări concrete, dar și ea reprezintă o condiție pentru existența simulației, deoarece, mai ales în cazul interpunerii de persoane, acceptată clar ca simulație, ceea ce se cere este participarea tuturor părților la acordul simulatoriu - ceea ce a dovedit clar în ce privește arabilul din Nouă - întrcât atât actul aparent, cât și actul real, se încheie oricum numai între doi din cei trei participanți la interpunere. Deci, nici în privința interpunerii nu se poate vorbi de "identitatea dintre părțile actului public și cele ale actului secret" și, totuși, acesteia nu i se calificarea de simulație.
În realitate, ceea ce se susține este necesitatea ca atât părțile actului public, cât și cele ale actului secret, să fie părți ale acordului simulatoriu, ceea ce există ca și condiție demonstrată în cauză.
Prin concluzii scrise pârâtul Gas olicitat respingerea recursului, cu motivarea că pentru a putea fi invocată simulația prin interpunere de persoane, așa cum în mod tendențios încearcă reclamantul din prezenta cauză să-și formuleze apărarea, ar trebui să existe un contra-înscris, prin care atât pârâtul, cât și doamna să fi urmărit ca efectele să se producă față de o terță persoană, lucru care nu s-a întâmplat, or, pârâtul a fost contactat de doamna; s-a deplasat la fața locului unde era situat terenul, împreună cu doamna; prețul a fost negociat de pârât cu; prețul a fost achitat pârâtului de către; nu cunoaște nici o persoană cu numele, și nu a fost contactat vreodată de acesta cu privire la terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare ce a intervenit între pârât și.
Prin concluzii scrise pârâta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că poziția vânzătorilor de terenuri, care cu toții declară faptul că individualizarea terenurilor, negocierea și achitarea prețului s-a făcut doar cu pârâta, iar încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, de asemenea, doar cu pârâta și în considerarea persoanei acesteia, neavând cunoștință de vreo persoană pe nume, aspect ce nu poate duce decât la respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză, atât de Judecătoria Timișoara, cât și de Tribunalul Timiș.
Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 1175 Cod civil, de întreg probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că este neîntemeiat.
Astfel, pentru a putea fi declarate simulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anului 2002, între pârâta 2 și pârâții 3-5, trebuie să existe un contra-înscris secret, în care să se menționeze adevăratele părți ale contractului, înscrisul secret însă, este necesar să existe înainte de actul aparent sau să fie concomitent cu acesta și totodată, să existe o neconcordanță intenționată între voința reală și voința declarată a părților.
Cum nu există un act secret care să fie contrar actelor autentice, nu poate exista simulație.
Nu este realizată forma simulației prin interpunere de persoane, întrucât pârâții între care s-au încheiat actele, nu au încheiat un act aparent și nici alt înscris secret care să stabilească situația juridică reală dintre părți, or, raportat la dispozițiile art. 1175 Cod civil, pentru a fi în prezența simulației, este obligatoriu să existe două înscrisuri, unul secret și unul public aparent.
Pentru a exista simulație este necesar ca persoanele care încheie actul aparent să prevadă într-o înțelegere secretă faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă și să stabilească cine este adevăratul contractant, astfel că părțile actului aparent urmăresc ca efectele să se producă față de o altă persoană, căreia să-i asigure anonimatul.
Pentru a se realiza simulația, este necesar ca acordul simulator să se realizeze între cel puțin trei persoane, respectiv, cele două părți și persoana interpusă.
nu se realizează dacă partea ce contractează cu persoana interpusă, nu participă la încheierea acordului simulator.
În cauza dedusă judecății, pârâții G, și au învederat că nu-l cunosc pe reclamant, iar declarațiile martorilor audiați în cauză reprezintă probe indirecte, aspectele relatate de aceștia le-au cunoscut de la reclamant sau sora acestuia, astfel că în absența altor dovezi, acestea nu sunt apte să dovedească existența înțelegerii dintre reclamant și pârâta, având în vedere lipsa actului secret în cauza dedusă judecății.
Nu sunt îndeplinite condițiile realizării simulației, și chiar dacă în raport de declarațiile martorilor ar fi existat un mandat dat pârâtei de către reclamant, în baza căruia aceasta să încheie acte juridice în nume propriu pe seama reclamantului, actul astfel încheiat, nu are nimic comun cu actul aparent din cadrul simulației.
Nu este întemeiată susținerea reclamantului recurent în sensul că instanța de apel nu a pus în discuție probatoriul solicitat prin motivele de apel, respectiv reaudierea martorilor și, întrucât la termenul de judecată din 2.06.2009, data soluționării apelului, instanța cu respectarea principiului rolului activ și al disponibilității procesului civil, a pus în discuție aceste probe, iar reprezentantul reclamantului a învederat că nu mai stăruie în cererea de probațiune solicitată prin motivele de apel.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că în baza art. 312 (2) pr. civ. va respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 608 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga pe reclamantul recurent să plătească pârâtului intimat G suma de 1200 lei, pârâtei intimate suma de 1200 lei, pârâtei intimate suma de 2000 lei și pârâtei intimate suma de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 608 din 23.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pe reclamantul recurent să plătească pârâtului intimat G suma de 1200 lei, pârâtei intimate suma de 1200 lei, pârâtei intimate suma de 2000 lei și pârâtei intimate suma de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 04.12.2009
Tehnored. 2 ex./22.12.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
