Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- SECȚIA CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR.136/DOSAR NR-

Ședința publică din 22 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Dorina Rizea- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

- - - JUDECĂTOR 3: Roxana Trif

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat depârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRINîmpotriva deciziei civile nr.397/Ap din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimații reclamanți și, consilier juridic pentru intimatul pârât MUNICIPIUL PRIN PRIMAR, lipsă fiind recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN

Procedura îndeplinită.

Reprezentanții părților precizează că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Instanța ia act de declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă părților cuvântul asupra recursului.

Având cuvântul, reprezentanta intimatelor reclamante și solicită respingerea recursului ca nefondat. În susținere, afirmă că instanța de apel a constatat în mod corect că deciziile de preluare a cotelor părți din imobilul ce a aparținut reclamantelor nu pot constitui titlu valabil întrucât au fost emise în temeiul Decretului 223/1974, act normativ abuziv și care contravine dispozițiilor Constituției României din anul 1965 și pactelor internaționale la care România era parte.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentanta intimatelor reclamante afirmă că primul motiv vizează excepția lipsei calității Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, recurentul susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestei excepții. Ori, susține reprezentanta intimatelor reclamante, instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei excepții, prin încheiere, anterior intrării în dezbateri, constatând că Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul Român în raporturile în care participă în mod nemijlocit, în acest sens fiind și dispozițiile art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954.

Criticile formulate de recurentă în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs au fost invocate și în fața primei instanțe, atunci când a fost susținută excepția inadmisibilității acțiunii. Acea excepție a fost respinsă de Judecătoria Brașov și împotriva soluției nici una din părți nu a declarat apel. În consecință, motivele invocate nu mai pot face obiect al cercetării lor în recurs, instanța pronunțându-se irevocabil asupra parcurgerii prevederilor Legii 10/2001 republicată. Decizia pronunțată de instanța de apel este și în sensul dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, reprezentanta intimatelor reclamante susține că nici acesta nu este întemeiat întrucât reclamantele nu au părăsit țara în mod fraudulos ci au solicitat să părăsească țara, această stare de fapt fiind descrisă și în conținutul deciziilor. Recurenta nu face nici o mențiune cu privire la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a Statului Român, mult după abrogarea expresă a Decretului 223/1974.

Referitor la întâmpinarea formulată de intimatul Municipiul prin Primar, reprezentanta intimatelor reclamante solicită a se constata că apărările formulate de acesta sunt nefondate. Intimatul pârât invocă prin întâmpinare motive noi de recurs ce nu pot face însă obiectul cercetării întrucât pârâtul nu a promovat calea de atac a recursului.

Față de cele susținute, reprezentanta intimatelor reclamante și solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, reprezentantul intimatului pârât MUNICIPIUL PRIN PRIMAR, având cuvântul solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 2897/30.03.2007 Judecătoria Brașova respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a pârâtei Municipiul prin Primar și a respins și cererea așa cum a fost formulată și completată de către reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Municipiul prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 397/21.12.2007 Tribunalul Brașova admis apelul declarat de reclamante și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea și a constatat nevalabilitatea deciziilor nr. 516/06.07.1985 și 914/1982 emise de Consiliul Popular al Județului B dispunând rectificarea înscrierilor efectuate în CF 5562 sub, prin care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 1/3 din imobilul înscris sub nr. top. 2309 și sub, prin care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 2/3 din imobilul înscris sub nr. top. 2310, în sensul radierii acestor înscrieri și a menținut respingerea excepțiilor.

Instanța de apel a reținut în esență că prin completarea de acțiune s-a solicitat constatarea ineficienței deciziilor Consiliului Popular Județean, fapt ignorat de prima instanță, iar prin prisma faptului că acestea au fost emise în temeiul art. 2 alin. 1 din Decretul nr. 223/1974, prin raportare la art. 36 din Constituția României din anul 1965 și a art. 12 alin. 2 din pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice ale omului, intrat în vigoare prin Decretul nr. 212/1974, anterior datei emiterii deciziilor, preluarea imobilelor s-a făcut fără titlu valabil. Față de această soluție s-a dispus și rectificarea cărții funciare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP B întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că s-a omis pronunțarea asupra excepției lipsei calității Ministerului Economiei și Finanțelor de reprezentant al Statului Român și că instanța de apel s-a pronunțat în mod eronat asupra valabilității titlului statului raportat la art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, ignorând dispozițiile legii speciale în materie, respectiv Legea nr. 10/2001, singura aplicabilă în speță. De asemenea se arată că preluarea imobilelor a fost făcută cu aplicarea corectă a dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, autorul intimaților reclamanți părăsind țara în mod fraudulos.

Intimata Municipiul a depus întâmpinare solicitând admiterea în parte a recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și păstrării sentinței.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției invocate de intimata Statul Român, prin reprezentant legal, în cuprinsul considerentelor deciziei la momentul la care a analizat completarea de acțiune formulată în fața primei instanțe. Chiar dacă nu a făcut-o printr-o exprimare explicită soluționarea excepției se poate deduce din raționamentul logic al instanței care a analizat posibilitatea rectificării cărții funciare și a valabilității titlului de preluare și prin prisma celui înscris în cartea funciară și în numele căruia a fost preluat imobilul.

În ceea ce privește raportarea instanței de apel la dispozițiile art. 6 alin. 3 din legea nr. 213/1998, legat de capătul de cerere vizând nevalabilitatea titlului statului cu ignorarea Legii nr. 10/2001, critica nu poate fi primită întrucât ea a constituit, cu aceeași argumentație baza de susținere a excepției inadmisibilității acțiunii, excepție respinsă de prima instanță și neatacată cu apel d e către recurentă, fiindu-i astfel închisă calea de atac a recursului care nu poate fi exercitatomissio medio.

În fine, al treilea motiv de recurs, privind legalitatea preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, nu este nici el fondat. În speță nu se pune în discuție respectarea normelor impuse de acest act normativ, ci prin acțiunea introductivă s-a solicitat tocmai pronunțarea asupra valabilității sau nu a titlului statului bazat pe acest act normativ, raportat la Constituția României din acel moment și la tratatele internaționale la care România aderase. Posibilitatea ca instanța să se pronunțe asupra acestei valabilități este prevăzută de Legea nr. 213/1998, ceea ce instanța de apel a și făcut, având în vedere că acțiunea este fondată pe art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938, ceea ce impune tocmai verificarea valabilității titlului pe baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publiceîmpotriva deciziei civile nr.397/21.12.2007 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./19.05.2008

Dact./29.05.2008

2 exemplare

Jud. fond -

Jud. apel -,

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Brasov