Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1438/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Șecția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1438/R/2009
Sedința publică din: 04.06.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurenții reclamanți, împotriva deciziei civile nr. 148/A/12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe intimații pârâți -, precum și pe intimata chemată în garanție, având ca rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței concluzii scrise de către recurenții și.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.05.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4596 din 14.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N a fost respinsă acțiunea civilă formulată precizată și extinsă de reclamanții și, împotriva pârâților, și, având ca obiect modificare CF 35677
S-a constatat că reclamanții au renunțat la judecarea petitului având ca obiect rectificare CF 13013
A fost admisă excepția netimbrării și în consecință a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta împotriva chematei în garanție.
A fost respinsă cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Conform copiei CF nr. 35677 C-N, asupra imobilului cu nr. top. 4235/2, corp A și tren de 252 mp, sunt proprietari reclamanții și, înscriși în CF în baza sentinței civile nr. 1931/1976, dos. nr. 6822/1976 a Judecătoriei Cluj -
Așa cum rezultă din copia CF 13013 C, asupra imobilului cu nr. top. 4235/1, casă și teren în suprafață de 248 mp, este proprietară pârâta, în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentificat la notar sub nr. 536/16.02.005.
Văzând manifestarea de voință a reclamanților, care au renunțat la petitul având ca obiect rectificarea suprafeței din CF 13013, în baza art. 246.pr.civ. instanța a luat act de această renunțare.
În ceea ce privește cererea reclamanților de modificare a CF 35677, în sensul rectificării suprafeței, instanța a apreciat că această cerere este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții s-au întabulat în baza unei hotărâri judecătorești ce are putere de lucru judecat, și anume sentința civilă nr. 1931/1976, prin care s-a dispus întabularea asupra parcelei cu nr. top. nou 4235/2, cu suprafața de 252 mp, astfel că nu se poate trece peste această dispoziție a instanței și să se dispună rectificarea suprafeței din CF.
Din moment ce reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 252 mp, nu pot deveni proprietari asupra unei suprafețe mai mari, printr-o simplă rectificare a suprafeței înscrisă în CF, întrucât folosința îndelungată a unui teren nu constituie temei legal al unei astfel de acțiuni.
Reținând că înscrierea în CF este valabilă, instanța a constatat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 34 din Legea nr. 7/1996, pentru rectificarea cărții funciare. În consecință, instanța a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Cererea de chemare în garanție a fost anulată ca netimbrată, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, deoarece nu a fost achitată taxa de timbru aferentă acestei cereri.
Întrucât pârâta nu a depus la dosar nici un act justificativ cu privire al cheltuielile de judecată, instanța a respins cererea acesteia având ca obiect obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamanții și iar prin decizia civilă 148/12.03.2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondata pelul reținându-se următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității reiterată de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul constată că acesta formează obiectul controlului judiciar, prima instanță pronunțându-se în sensul respingerii ei la termenul de judecată din data de 03.03.2008, judecătoria în mod corect apreciind că raportat la temeiul de drept invocat de reclamanți acțiunea este admisibilă, iar susținerile pârâtei intimate din întâmpinarea depusă la dosar reprezintă apărări de fond ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia pronunțării hotărârii în cauză.
Criticile aduse de apelantă nu pot fi primite, iar judecătoria în mod corect a respins probele solicitate având în vedere utilitatea administrării acestora, raportat la obiectul cauzei și temeiul juridic al acțiunii. Astfel în temeiul sentinței civile nr. 1931/1976 reclamanții și-au întabulat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe bine delimitate de teren de 252 mp, astfel că pentru diferența de suprafață până la 302 mp nu justifică, nici un titlul nefiind întrunite astfel cerințele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996.
În mod eronat susțin apelanții că instanța ar fi soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat, în realitate judecătoria luând în considerare efectele și întinderea dreptului reclamantului constatat prin sentința civilă 1931/1976.
Așa fiind raportat la considerentele mai sus arătate, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 296. pr. civ. urmează a respinge apelul declarat ca nefondat cu consecința menținerii legală și temeinică a hotărârii atacate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursul reclamantii și solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se invederează că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății și de dispozițiile Legii 7/1996.
Recurenții susțin că ieșirea din indiviziune din 1976 nu a făcut decât să consființează partajul faptic ce a avut loc în 1971 aspect confirmat și de pârâții și prin întâmpinarea depusă la dosar.
Se susține că proprietatea reclamanților așa cum a rezultat după ieșirea din indiviziune ce s-a făcut în 1976 conform folosinței faptice, este de 302 mp iar nu de 252 mp cât sunt înscrisă eronat în CF.
Se mai invocă că configurația celor 2 parcele situate în- și 21A este aceeași din 1971, situație care putea fi dovedită prin probe testimoniale.
Recurenții mai susțin că în mod greșit s-a reținut că nu ar avea titlu de proprietate pentru 302 mp, câtă vreme ei au în proprietate cota de 60/80 parte, adică 378 mp.
Conform partajului faptic suprafața de teren ce le-a revenit urmare a ieșirii din indiviziune nu a fost de 378 mp cât aveam înscris în CF ci atâta cât a rezultat pornind de la gardul despărțitor dintre cele 2 proprietăți.
Recurenții mai susțin că ei nu revendică de la nimeni, ceea ce au în proprietate, iar singura cale de a corecta tehnic situația de a avea în proprietate mai mult decât este înscris în CF, este acțiunea pe care au formulat-
Prin întâmpinarea depusă la filele 15-16 intimata s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct. 8 și 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Obiectul acțiunii vizează rectificarea cărții funciare nr.35677 C nr.top 4235/2 în sensul rectificării suprafeței de teren de la 252 la 302 mp.
Așa cum rezultă din cuprinsul cărții funciare inițiale 13013 C în baza sentinței civile nr.1931/1976, dos.6822/1976 a Judecătoriei Cluj imobilul de sub s-a deslipit din acest CF inițial 13013 și s-a împărțit după cum urmează: - nr.top 4235/1 casă și teren în-/A cu suprafața de 248 mp și respectiv nr.top 4235/2 casă și teren în- cu suprafața de 252 mp ( din CF 13013 C filele 29-30 dos.instanței de fond).
Imobilul cu nr.top 4235/2 s-a transcris în CF 35677 nou înființată în favoarea lui și.
Or, față de această situație rezultată din sentința civilă nr.1931/1976 ce are autoritate de lucru judecat în ce privește situația și întinderea efectivă parcelelor atribuite ca urmare a partajării imobilului cu nr. top 4235 nr.2 parcele de 258 mp și respectiv 148 mp, rectificarea solicitată de reclamanți de la 252 mp la 302 mp, nu are un temei legal, câtă vreme întinderea dreptului lor de proprietate s-a dispus în baza unei hotărâri judecătorești de partajare.
Față de aceste aspecte, susținerile recurenților sunt nu numai nefondate ci și fără suport juridic, situație în care nefiind întrunite cerințele art.304 pct. 8 și 9 pr.civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 pr.civ. urmează a fi obligați recurenții să plătească intimatei - suma de 5000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și soția împotriva deciziei civile nr.148 din 12 martie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 5000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED./PE/CA
09.07.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș