Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1517/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1517/R
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în O-secuiesc,-, județul H, împotriva deciziei civile nr. 51 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 4 noiembrie 2008.
CURTEA DE APEL,
Prin decizia civilă nr. 51 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 839 din 7 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. 1358/2006.
Prin aceeași decizie s-a respins și apelul declarat de reclamantul, împotriva aceleiași sentințe.
Apelanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 650 lei în favoarea intimatului.
La pronunțarea acestei decizii instanța a avut în vedere împrejurarea că pârâtul apelant nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, granițele proprietăților părților au rămas neschimbate de peste 50 de ani, situație în care a apreciat că soluția primei instanțe este întemeiată și a procedat în consecință.
În ce privește apelul pârâtei, prin care aceasta a revendicat terenul în suprafață de 100 mp deținut de reclamanți, instanța de apel a considerat nefondată calea de atac, deoarece pârâta nu a depus acte de proprietate în sprijinul susținerilor sale, nu a formulat cerere reconvențională.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, solicitând casarea hotărârilor pronunțate anterior în cauză, trimiterea pentru rejudecare primei instanțe.
Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, arătând că în cursul judecății căii de atac, instanța a încălcat normele imperative de procedură, iar soluția se impune în conformitate cu textul legal invocat.
Analizând decizia criticată prin prisma motivului invocat de recurent și din oficiu în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanții, și au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Odorheiu Secuiesc sub nr. 1358 din 24 mai 2006, împotriva pârâților, și Primăria municipiului O S, solicitând pronunțarea unei sentințe pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, rectificarea suprafeței înscrise în cartea funciară pe numele reclamanților de la 237 mp la 511 mp pentru imobilul construit, proprietate a reclamanților.
Reclamanții au susținut că în fapt dețin suprafața cumpărată prin contract autentic de vânzare-cumpărare, dar dintr-o eroare în cartea funciară s-a înscris o suprafață mai mică. Au susținut, de asemenea, că deși vecinii nu vor fi afectați de admiterea acțiunii formulate, reclamanții au procedat la chemarea în judecată a acestora în calitate de pârâți, pentru opozabilitate.
La dosarul cauzei s-au depus în copie contractul de vânzare-cumpărare, prin care reclamanții de rând 1 și 2 au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilul descris în petitul acțiunii (teren cu suprafață de 539 mp + construcții, contract autentificat sub nr. 1211 din 29 august 1967), documentația de delimitare și amplasament a imobilului, obiect al contractului de vânzare-cumpărare, alte acte considerate utile soluționării cauzei.
Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că nu se opune admiterii acțiunii formulate de reclamanți din moment ce nu va fi afectată de soluția dată în cauză(fila 33).
Pârâtul a formulat întâmpinare și reconvențională (fila 77) arătând că nu se opune admiterii petitului privind rectificarea cărții funciare cu privire la suprafața deținută de reclamanți, dar solicită (revendică) diferența de teren pe care pârâtul nu o deține efectiv, fără însă a preciza suprafața. A solicitat și suspendarea judecării prezentei cauze arătând că între părți mai există un dosar pe rolul instanțelor, având ca obiect grănițuire a suprafețelor deținute, dosar care în prezent se află pe rolul tribunalului Harghita (nr. 3605/2005), pentru rejudecare după casare.
Pârâtul, reclamant-reconvențional a invocat ca motiv de suspendare prevederile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Pârâtul de rând 1, a formulat întâmpinare, arătând că nu se opune admiterii acțiunii formulate de reclamanți atâta timp cât rectificarea solicitată nu îl afectează.
Instanța a procedat la efectuarea unei cercetări locale (procesul verbal este depus la fila 157 dosar), iar în privința acțiunii reconvenționale formulate de pârât, reclamanții au solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, susținând că reclamantul reconvențional nu a indicat obiectul cererii în sensul că nu a individualizat terenul revendicat.
La cererea părților, instanța a dispus efectuarea unei expertize topografice, lucrare depusă la dosar la fila 230, iar în concluziile acesteia expertul propune admiterea acțiunii reclamanților, rectificarea cărții funciare și stabilirea unei noi linii de hotar între proprietățile părților, arătând că suprafața reală deținută de reclamanți este de 272 mp, rezultată din adăugarea la cei 234 mp înscriși în cartea funciară a diferenței de 38 mp, care reprezintă J din terenul deținut în coproprietate de și.
Instanța a pronunțat sentința civilă nr. 839 din 7 iunie 2007, prin care a admis acțiunea reclamanților, a respins reconvenționala formulată de pârât, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile limitrofe ale părților, pe amplasamentul gardului existent în prezent.
A dispus și rectificarea cărții funciare asupra terenului înscris pe numele reclamanților la 509 mp.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere concluziile expertului desemnat să efectueze lucrarea, susținerile și recunoașterile părților din care rezultă că limitele proprietăților sunt neschimbate de o perioadă îndelungată și că starea de fapt existentă în această privință reprezintă limitele la care părțile sunt îndreptățite.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii petitului privind rectificarea cărții funciare.
Pârâta, prin apelul formulat a solicitat efectuarea unei noi expertize topografice care să reflecte realitatea scriptică a limitelor dreptului de proprietate pentru fiecare dintre proprietarii limitrofi, a susținut că deși gardurile nu au fost mutate de pe amplasamentul inițial, apelanta are un deficit de 100 mp teren din care reclamanții și, folosesc 40 mp, iar familia (pârâtul de rând 1) folosește 60 mp din terenul ce constituie proprietatea apelantei.
Instanța a admis cererea de probațiune formulată, a desemnat pentru efectuarea lucrării expertul care în concluziile expertizei a arătat că terenul în suprafață de 100 mp, afirmativ lipsă din patrimoniul apelantei, a fost înstrăinat de familia acesteia în anul 1952 și, deci susținerile referitoare la ocuparea abuzivă de către reclamanți și pârâtul de rând 1 terenului pârâtei, sunt nefondate. A arătat, de asemenea, că gardurile existente între proprietățile părților au fost edificate în urmă cu aproximativ 50 de ani și limitele proprietăților nu au fost contestate anterior.
Instanța de apel a pronunțat decizia civilă nr. 51 din 22 aprilie 2008, analizată în prezentul recurs.
Recursul pârâtului este întemeiat și va fi admis, în consecință decizia recurată va fi casată integral, iar cauza va fi trimisă în vederea rejudecării instanței de apel pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat anterior, instanța a fost investită cu două petite distincte, respectiv stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe ale părților și rectificarea cărții funciare cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamanților în sensul măririi suprafeței înscrise, cu precizarea că terenul se află efectiv în folosința acestora, iar înscrierea este eronată.
După investire și administrarea probelor, instanța avea posibilitatea de a opta pentru admiterea cererii de stabilire a liniei de hotar dintre proprietățile părților și respingerea acestui petit, constatând că limitele proprietăților sunt bine determinate prin garduri despărțitoare, aceste limite nu au fost modificate și deci, nu se justifică admiterea acțiunii în grănițuire, formulată de reclamanți. În raport de soluția adoptată de instanță, referitor la primul petit, urma a se dispune și cu privire la cererea de rectificare în cartea funciară a suprafeței înscrise pe numele reclamanților.
, instanța a ales o cale de mijloc, admițând petitul referitor la grănițuire, fără însă a stabili linia de hotar dintre proprietăți și constatând doar că această linie corespunde cu amplasamentul actual al gardului despărțitor existent, construit în urmă cu aproximativ 50 de ani.
În practica instanțelor și literatura de specialitate este unanim punctul de vedere conform căruia hotărârile judecătorești care stabilesc limitele proprietăților, nu dobândesc autoritate de lucru judecat, iar una din explicații este aceea că aparatura (instrumentele de determinare a suprafețelor) se modernizează continuu și determină eventualele erori stabilite inițial.
În prezenta cauză instanța de fond a admis cererea de stabilire liniei de hotar, dar, deși a constatat diferențe între suprafețele deținute de părți și evidența de carte funciară, a apreciat că limitele inițiale, determinate și indicate de gardul despărțitor sunt cele reale.
Instanța de apel a însușit în totalitate punctul de vedere exprimat prin sentința pronunțată și a procedat la respingerea apelurilor formulate de pârâți.
Prin decizia recurată, instanța de control a arătat că cererea apelantului pârât referitoare la revendicarea unei suprafețe de teren este inadmisibilă, întrucât din evidențele de carte funciară rezultă că pârâtul este proprietarul cotei părți ideale de parte din terenul dobândit prin licitație publică, teren care după adjudecare nu a fost măsurat, iar cota apelantului nu a fost localizată (individualizată).
Constatările instanței sunt numai parțial justificate, deoarece într-adevăr, revendicarea unui bun imobil nu se poate face de coproprietarul deținător al unei cote ideale, cât timp nu există acordul expres al celuilalt coproprietar și bunul nu a fost individualizat, dar așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a însușit în totalitate considerentele hotărârii primei instanțe și admițând cererea reclamanților pentru stabilirea liniei de hotar, instanța de control judiciar trebuia să clarifice întinderea și componența (prin indicarea parcelelor după nr. topografic și dimensiuni) pentru fiecare dintre proprietățile părților, eventual pentru pârâtul, reclamant reconvențional, și totodată apelant, urmând a se indica cota parte și parcela asupra căreia este coproprietar cu aceleași date de identificare.
Cele arătate anterior se impuneau cu atât mai mult cu cât acțiunea reclamanților referitoare la stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți a fost admisă.
În hotărârile pronunțate de instanțele anterioare, deși s-a constatat deținerea în fapt de către reclamanți a unei suprafețe mai mari decât cea înscrisă în cartea funciară iar de către pârâtul apelant, a unei suprafețe mai mici, nu au clarificat proveniența acestor diferențe, limitându-se să constate faptul că la adjudecarea prin licitație publică, pârâtul apelant nu a măsurat terenul. Din probele administrate și recunoașterile reclamanților, rezultă că nici aceștia nu au măsurat terenul cu ocazia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare și totuși instanța constatând o diferență între suprafața deținută și cea înscrisă în cartea funciară, a admis cererea reclamanților, procedând la rectificarea înscrierii.
În altă ordine de idei, simpla existență a gardurilor despărțitoare dintre proprietățile părților, care aparent stabilesc limitele acestora, precum și faptul că aceste garduri au fost edificate în urmă cu aproximativ 50 de ani (împrejurarea că amplasamentul gardurilor nu s-a schimbat), nu constituie, prin ea însăși, un motiv de menținere a acestor limite, apreciind ca nefondată cererea de stabilire a limitelor reale ale proprietăților, în raport de documentele ce atestă dreptul părților.
Din considerentele detaliate anterior, rezultă că instanțele au soluționat procesul fără a clarifica problemele ridicate de părți, situație în care în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în conformitate cu art. 312 pct. 5 din același cod, instanța va admite recursul pârâtului, va casa integral decizia criticată, va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de apel.
În rejudecare, în raport de probele administrate, instanța va stabili măsura în care sunt întemeiate susținerile părților referitoare la întinderea dreptului de proprietate, va dispune asupra petitelor formulate de reclamanți și de pârâtul reconvențional, indicând în cazul fiecărui proprietar parcelele componente și întinderea acestora, pentru determinarea limitelor dreptului fiecăruia dintre proprietarii limitrofi.
Urmează, de asemenea, ca instanța de rejudecare să dispună în privința cererii de suspendare formulată de recurent în baza art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul pârâtului, domiciliat în O S,-, județul H, împotriva deciziei civile nr. 51 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- și în consecință:
Casează decizia criticată.
Dispune Trimiterea cauzei pentru rejudecare tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
Jud.apel:;
-6.11.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
