Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/2008
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta împotriva deciziei civile nr.306/A din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar cu nr.unic - având ca obiect rectificare carte funciară, în contradictoriu cu intimații, și OFICIUL JUDEȚEAN DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ H-PT. BIROUL CF.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și netimbrat.
Avocatul recurentei depune la dosar chitanță în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei- reprezentând taxa de timbru datorată și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În continuare susține motivele de recurs invocate în scris, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală și netemeinică, cuprinde motive contradictorii și nu a ținut seama de criticile aduse de apelantă în motivele de apel și concluziile scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2257/30.04.2007 a Judecătoria Petroșanis -a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților, și H- Biroul de Carte Funciară
S-a reținut că rectificarea de CF în sensul radierii ipotecii înscrise asupra proprietății sale din CF 4010, deoarece înscrierea ipotecii convenționale nu a respectat normele legale, nu este fondată.
Ipoteca s-a transcris în baza contractului de împrumut 1040/19.02.2002 ca urmare a împrumutului acordat lui, cu obligația restituirii până în 20.04.2002.
Reclamanta, în calitate de fostă soție a împrumutatului, a garantat împrumutul făcut de acesta cu apartamentul proprietatea sa înscris în CF 4040 top.7204/a/4.
S-a constata că Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de nr.22/1997 aplicabil la acea dată și art.109, 110, art.20 și urm. din Legea 7/1996 au operat legal dreptul înscris, titlul fiind valabil.
Cum reclamanta nu a făcut dovada inexistenței dreptului înscris sau încetării actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, instanța a constatat inadmisibilă acțiunea întemeiată pe art.34 din Legea 7/1996.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o ca netemeinică și nelegală, deoarece nu s-a dat eficiență normelor obligatorii invocate, și s-a făcut o greșită indicare a unor articole inexistente în Legea 7/1996. De aceea, nu s-a făcut o analiză a acțiunii prin prisma art.20, 47-55 din Legea 7/1996.
Tribunalul Hunedoara prin decizia 306/A/2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că ipoteca a fost înscrisă în baza contractului de împrumut cu respectarea disp.art.22 din Legea 7/1996.
Față de împrejurarea că reclamanta nu a făcut nicio dovadă a cerințelor alin.2 din art.22 invocat pentru a opera radierea dreptului înscris, nu subzistă nici un motiv pentru rectificarea de CF sau mai exact, pentru radierea dreptului de ipotecă.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, arătând că este nelegală pentru că nu s-a examinat înscrierea în CF prin prisma art.47(3), cererea nepurtând numărul din registrul de intrare și nici data. Datorită acestei împrejurări, nu s-au respectat nici dispozițiile art.54 potrivit cărora și notarul care a întocmit actul privitor la un drept tabular era obligat să ceară din oficiu înscrierea în CF și să facă mențiunea expresă despre aceasta în cuprinsul actului pentru că notarul trebuia să solicite certificatul de sarcini și extrasul de CF pentru autentificare, în caz contrar registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere.
Se arată că, față de faptul că, nici Oficiul de Cadastru și nici pârâtul nu au făcut opoziție și nu au contrazis susținerile reclamantei, acțiunea trebuia admisă.
În drept s-a invocat dispoz.art.304 pct.7 și 9 cod procedură civilă.
Curtea, verificând legalitatea hotărârilor atacate, găsește motivele de recurs nefondate. Criticile expuse vizează procedura înscrierii în cartea funciară din punct de vedere administrativ privitor la datarea și înregistrarea în registrul de evidență a actelor intrate la Oficiul de Cadastru cât și obligații ale notarului de verificare a existenței sarcinilor în cartea funciară prealabil întocmirii actelor autentice.
Aceste critici nu sunt esențiale însă soluționării cauzei, câtă vreme nici reclamanta nu contestă că ipoteca înscrisă în cartea funciară a reprezentat manifestarea sa de voință exprimată expres în fața notarului în alin.2 al contractului de împrumut autentificat de notarul public sub nr.1040 la 19.02.2002.
În consecință, câtă vreme cât actul autentic a respectat cerințele legale iar părțile care s-au obligat și-au manifestat expres voința, iar apoi actul autentic și-a produs efectele recunoscute de art.20 și 22 din Legea 7/1996 în cartea funciară la cererea părților, înscrierea este legală și își produce efectele până în momentul în care actul întabulat se va stinge prin consimțământul titularului în favoarea căruia s-a înscris sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa cum corect a stabilit în mod explicit instanța de apel.
-se încălcarea disp.art.304 pct.7 și 9 cod procedură civilă recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.306/A/18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.2ex/11.10.2008
Jud..
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță