Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1693/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1693/R/2008
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș
JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantele, - și - împotriva încheierii de suspendare pronunțată în ședința publică din 20 mai 2008, în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe pârâții, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Se constată că, la data de 9 septembrie 2008, pârâții au înregistrat la dosar concluzii scrise, pe care le-au completat prin notele de ședință înregistrate la 10 septembrie 2008.
Cuvântul în fond și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 4 septembrie 2008, parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin încheierea ședinței publice din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, a fost suspendată soluționarea apelului declarat de pârâții, și împotriva sentinței civile nr. 212/26.02.2008 Judecătoriei D e j, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii din dosarul nr- al aceleiași judecătorii, pe motiv că sunt întrunite condițiile prev. de art.244 pct. 1 Cod proc. civ. apreciindu-se că există o strânsă legătură între cele două cauze și soluția prezentei acțiuni depinde de soluționarea celei înregistrate sub nr- la Judecătoria D e
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs reclamantele, și, solicitând modificarea ei și repunerea pe rol a cauzei pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.244 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ. întrucât soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâți și disjunsă din prezentul dosar nu are înrâurire asupra judecării apelului, fiind vorba de o acțiune în revendicare unui teren, care este nefondată, față de ultimul petit existând chiar autoritate de lucru judecat, încercându-se să se stabilească o stare de fapt contrară celei asupra căreia Judecătoria Deja statuat irevocabil prin hotărârea de partaj nr.132/2007.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare, pârâta, prezentă personal în fața instanței, solicitând respingerea recursului, fiind amânată pronunțarea pentru ca aceasta să poată depune concluzii scrise prin avocat.
În cuprinsul acestora, pârâții solicită repunerea cauzei pe rol în temeiul art. 2911alin. 1.pr.civ. potrivit căruia " în cazul în care intimatul nu a primit, în termenul prev. de art. 1141, comunicarea motivelor de apel și a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfățișare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare". le-au fost comunicate motivele de recurs la data de 18 aprilie 2007, conform dovezii de la fila 6, ei având același domiciliul și același reprezentant, motiv pentru care o singură comunicare este suficientă, conform art. 113 alin. 1.pr.civ. deci în interiorul termenului de 15 zile pentru pregătirea apărării prev. de art. 1141alin. 3.pr.civ. și pentru depunerea întâmpinării cu 5 zile înaintea termenului de judecată prev. de art. 308 alin. 2.pr.civ.
Pe fond, în concluziile scrise, pârâții au cerut respingerea recursului pe motiv că în dosarul pentru care a fost suspendată prezenta cauză se administrează o expertiză topografică ce va stabili corect situația de carte funciară și modul în care părțile folosesc terenul, iar împotriva expertului care a efectuat expertiza în dosarul de partaj s-a depus plângere penală. În concluziile scrise depuse în completare, pârâții au arătat că doresc și rectificarea cuprinsului cărții funciare, însă nu au făcut dovada formulării unui astfel de capăt de cerere, care, oricum, ar fi fost o împrejurare ulterioară încheierii de suspendare. În plus, orice acțiune ulterioară admisă, poate duce la rectificarea cărților funciare nou deschise, în măsura în care ar fi admisă, desigur. O nouă acțiune în justiție nu poate împiedica efectuarea înscrierilor în cartea funciară a unor drepturi rezultând dintr-o hotărâre irevocabilă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 2441raportat la art.3041Cod proc.civ. curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, prin acțiunea principală, reclamantele au solicitat sistarea CF col. nr.17854 D cuprinzând părțile indivize comune ale imobilului situat în municipiul D,-, precum și a cărților funciare individuale în care sunt înscrise în prezent cele două apartamente ce compun construcția și transcrierea părților indivize comune partajate, precum și a apartamentelor în cărți funciare individuale ce urmează a fi deschise, conform hotărârii judecătorești prin care imobilul a fost partajat integral între părți.
Pârâții au formulat cerere reconvențională, prin care au revendicat o suprafață de 207 mp de teren din suprafața totală de 699 mp parcelei cu nr. top 3280/6/2/3 din Cf 2796 D, cu obligarea reclamantelor la plata unor despăgubiri pentru folosința terenului pe ultimii 3 ani și până la predarea efectivă a acestuia, cerând instanței să constate că parcela cu nr. top nou creat prin hotărârea de partaj, respectiv nr. top 3280/2/1/2 în suprafață de 255 mp atribuită pârâtei are în realitate doar 225 mp, reclamanții urmând să fie obligați pe cale de consecință să-i lase acestei pârâte în deplină proprietate și pașnică posesie diferența de 30 mp (20-23 dosar judecătorie).
Prin încheierea ședinței publice din 19.02.2008 (de amânare a pronunțării), judecătoria a disjuns soluționarea cererii reconvenționale, ce a fost înregistrată sub nr. nou de dosar, respectiv -, iar, în ceea ce privește acțiunea principală, aceasta a fost soluționată în sensul admiterii ei, prin sentința civilă nr. 212/26.02.2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, acest apel fiind suspendat prin încheierea civilă din 20 mai 2008 Tribunalului Cluj, obiect al prezentului recurs, până la soluționarea irevocabilă a cererii reconvenționale disjunse.
Verificându-se capetele de cerere din cererea reconvențională, curtea constată că primele două nu au nicio legătură cu prezenta cauză, referindu-se la un cu totul alt imobil, respectiv la parcela cu nr. top 3280/6/2/3 din CF 2796 D, în timp ce în prezenta cauză se discută parcela cu nr. top 3280/6/2/1 din CF col.17584
În ceea ce privește ultimul capăt din cererea reconvențională, acesta se referă la terenul cu nr. top 3280/6/2/1 din Cf col. 17584 D, obiect și al prezentului litigiu, însă soluționarea acțiunii principale nu depinde de soluția dată acestui petit, indiferent cum ar fi calificat acesta, ca fiind doar o revendicare a suprafeței de 30 mp sau și o rectificare suprafeței de teren atribuită pârâților prin hotărârea de partaj, întrucât hotărârea de partaj este deja irevocabilă, prin prezenta acțiune urmărindu-se înlăturarea unui impediment referitor la înscrierea în cartea funciară a drepturilor rezultând din hotărârea de partaj, o eventuală rectificare suprafeței putând fi înscrisă și într-o carte funciară nou deschisă, în măsura în care, desigur, acțiunea reclamantelor ar fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele, - și - împotriva încheierii de suspendare pronunțată în ședința publică din 20 mai 2008, în dosar nr- al Tribunalului Cluj, pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecării apelului aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
3 ex/18.09.2008
Jud. apel:,
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu