Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1747/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1747/

Ședința publică din 18 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, domiciliat în T, str.- -, -.2,.7, județul H, domiciliat în T, str.- -, -.2,.16, județul H și de, domiciliat în T, str.- -, -.1,.15, județul H, împotriva deciziei civile nr.84 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

In lipsa părților.

Procedura completă.

dezbaterilor și susținerile pârâtului intimat au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 11 2008, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.151/26.02.2008 a Judecătoriei Toplițaa fost respinsă acțiunea reclamanților, și de în contradictoriu cu pârâții T prin Primarul Municipiului T, Prefectul Județului H, și, și.

Pentru a se pronun a astfel instan a de fond a re inut urm toarele:

Terenul n litigiu l reprezint suprafa a de 89 mp situat n localitatea T, strada - -, la num rul administrativ 15, suprafa a fiind aferent casei de locuit a âților i, pe aceast suprafa ță fiind amplasate cote ele de porci ce apar in reclaman ilor.

Imobilul n integralitatea sa, cas, anexe i teren aferent n suprafa ță de 350 mp a fost proprietatea tabular a Statului Rom n cu titlu de drept de expropriere i cu drept de administrare operativ n favoarea Consiliului Popular T, conform ii funciare vechi nr. 1145 T nr. top. vechi 822/2/2/b/S i care ulterior, prin Hot rea nr. 64/1996, a Consiliului Local T ( aflat la fila 67 din dos. nr. 2937/1998 a Tribunalului Harghita ) i a Ordinului prefectului de H nr. 99/1996 (aflat la fila 68 din acela i dosar) s-a atribuit n proprietatea tului suprafa a de 350 mp aferent casei de pe- din T, suprafa a fiind prev zut i n tabelul nominal din Anex la Hot rea nr. 64/1996 (aflat la fila 69 din acela i dosar).

Hot rea Consiliului Local i Ordinul prefectului au fost atacate de reclaman i care de in cote ele de porci, solicit nd modificarea suprafe ei retrocedate de la 350 mp la 261 mp, solicitare care de altfel formeaz i obiectul prezentei cauze.

Prin Decizia civil nr. 74 din 14 februarie 2000 pronun at de Tribunalul Harghita n dos. nr. 3281/1999 definitiv prin nerecurare, n care âții i nu au avut calitatea de parte, au fost modificate cele dou acte juridice, n sensul mic or rii suprafe ei atribuite n proprietate lui de la 350 mp la 261 mp. âții i nu au fost parte n procesul respectiv, de i, erau proprietari tabulari nc din anul 1997 cu titlu de cump rare, conform contractului de nzare cump rare autentificat sub nr. 13 din 16 ianuarie 1997, de notarul public din Reghin, n urma acestei decizii a tribunalului a operat n cartea funciară reducerea suprafe ei de la 350 mp la 261 mp, conform ncheierii CF nr. 19 din 18 ianuarie 2003.

Conform sentin ei civile nr. 882 /1998 pronun at de Judecătoria Toplița, n dos. nr. 392/1997, definitiv prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 215/1999, pronun at de Tribunalul Harghita n dos. nr. 3038/1998 i irevocabil prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 967/R/1999 pronun at de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ n dos. nr. 654/1999/C, reclaman ii din prezenta cauz au fost obliga i lase pe âții i, n lini tit i deplin proprietate asupra suprafe ei de 89 mp, teren aflat sub cote ele de porci.

Prin sentin a civil nr. 166 din 30 martie 2004 pronun at de Judecătoria Toplița n dos. nr. 281/2003, definitiv prin respingerea recursului conform deciziei nr. 817/A din 14 octombrie 2004, pronun ată de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ n dos. nr. 829/2004/C, s-a dispus rectificarea nscrierilor din CF nr. 8154 T (veche 1145) privind nr. top. nou 822/2/2/D/3/1 vechi 822/2/2/b/S), n sensul radierii nscrierii conform CF nr. 19 din 18 ianuarie 2003 i restabilirea situa iei anterioare, cu privire la suprafa a nscris anterior ncheierii, respectiv aceea de 350 mp. Prin urmare, exist o hot re judec toreasc definitiv i irevocabilă, prin care suprafa a n litigiu a fost rectificat av ndu-se n vedere neconcordan a ntre nscrierea din cartea funciar cu situa ia reală actual a imobilului, aceast sentin ță o dat irevocabil a operat n cartea funciar ă, astfel nc t, nu se mai poate reveni la suprafa a ini ială pentru pe de o parte admi țâ nd cererea reclaman ilor s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat conform sentin ei civile nr. 166/2004 a Judecătoriei Toplița, pe de alt parte, reclaman ii nu au dovedit faptul ă nscrierea sau actul n temeiul ruia s-a cut nscrierea nu fi fost valabil i nu au dovedit nicio alt circumstan ță din care rezulte ă actuala nscriere din cartea funciar ar fi n neconcordan a cu situa ia real actual a imobilului a cum prevede art. 34 pct. 1) i 4) din Legea nr. 7/1996.

mpotriva acestei hot ri au declarat apel reclaman ii, i, solicit nd admiterea apelului, schimbarea hot rii atacate, i admiterea ac iunii astfel cum a fost formulat, respectiv reducerea suprafe ei de teren apar in nd intima ilor i din CF nr.1145 de la 350 mp. la 261 mp. t au n realitate.

n motivarea apelului s-a ar ătat intima ii n mod abuziv ocupă suprafa a de teren de 350 mp. din care 89 mp. apar ine apelan ilor.

Apelan ii au ar ătat intima ii prin rturii mincinoase au avut âș tig de cauz n toate instan ele, de i de 11 ani apelan ii sunt proprietari, cump nd acest teren de la vechiul proprietar.

n drept, s-au invocat, prevederile art.304 pct.9 i 11 Cod pr. civil.

Intima ii i au depus nt mpinare, deși se situ au pe o pozi ie procesual contradictorie, la data de 14.05.2008, solicit nd respingerea apelului ca nefondat, ar nd ă ile s-au judecat anterior n aceea i pricin, astfel n cauz există puterea lucrului judecat, nimeni neput nd fi chemat n judecat pentru acela i motiv de dou ori.

Prin decizia civilă nr.84/27.06.2008 Tribunalul Harghitaa respins apelul declarat de apelan ii, i, mpotriva sentin ei civile nr.1517 26.02.2008 a Judecătoriei Toplița.

Examin nd apelul declarat n raport de motivele de apel invocate, precum i din oficiu, conform art.295 teza a II-a Cod pr. civil, instan a a constatat acesta este ne ntemeiat.

Prin sentin a civil nr. 166/30.03.2004 a Judecătoriei Toplița pronun at n Dosarul nr.281/2003, irevocabil, s-a dispus rectificarea nscrierilor n CF nr.8154 T (nr.vechi 1145), nr.top.nou 822/2/2/b/3/1, nr.vechi 822/2/2/b/S), n sensul radierii nscrierii conform ncheierii CF nr. 19/18.01.2003, fiind restabilit situa ia anterioar cu privire la suprafa a nscris nainte de pronun area acestei ncheieri, aceea de 350 mp. n favoarea intima ilor i.

Tribunalul a constatat ă, de i, n acest dosar nr.281/2003, nu au figurat ca i apelan ii, ci numitul, persoana de la care au cump rat imobilul din litigiu, ns pricina a avut acela i obiect ca i prezenta cauz, fiind administrate ca probe acelea i acte cu privire la suprafa a litigioas ca i n prezentul dosar n care nu s-au invocat probe noi.

Astfel, se constat exist o hot re judec toreasc anterioară irevocabil ă, prin care suprafa a din litigiu, a fost rectificat av nd n vedere neconcordan a dintre nscrierea n cartea funciar i situa ia real a imobilului, apelan ii fiind doar cump torii subsecven i, care nu pot avea mai multe drepturi dec t a avut cel de la care au cump rat imobilul.

Pentru considerentele sus-expuse tribunalul a constat at sentin a atacat este legal i temeinic sub toate aspectele, astfel n conformitate cu art.296 Cod de pr. civil a respins apelul ca ne ntemeiat, str nd n tot hot rea atacat, cheltuieli de judecat.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții, i, solicitând admiterea recursului,casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei, rectificarea suprafeței de teren din CF nr.8154 de la 350 mp la 272 mp.

În motivele recursului, reclamanții au arătat că hotărârea s-a dat cu încălcarea legii, întemeindu-se pe o greșeală gravă de fapt, prin aprecierea eronată a probelor administrate.

Au fost invocate prev. art.304 pct.9 și 304 pct.II Cod pr.civilă.

La dosar a depus întâmpinare, prin care arată că a demolat construcția și a predat locul proprietarului. Reclamantul mai solicită scoaterea sa ca parte din proces.

S-a depus întâmpinare și de către și, solicitând respingerea recursului reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată și constatarea de către instanța de recurs a puterii lucrului judecat.

Și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Instituția Prefectului H, a depus întâmpinare, prin care își menține punctul de vedere din întâmpinările depuse până la termenul de azi, în cauză.

Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.151/26.02.2008 pronunțată de Judecătoria Toplițas -a respins acțiunea reclamantului, menținută și de instanța de apel.

Din actele dosarului rezultă că în cauză există o hotărâre irevocabilă anterioară prezentului litigiu, prin care suprafața solicitată a fost rectificată într-un alt dosar, având în vedere că a existat neconcordanțe între înscrierea din cartea funciară și situația reală a imobilului.

De altfel recurenții sunt cumpărători subsecvenți și nu au drepturi mai multe decât cel care a fost anteriorul proprietar.

În acest sens este relevantă sentința civilă nr.166/30.03.2004 a Judecătoriei Toplița pronunțată în dosarul nr.281/2003, rămasă irevocabilă. Prin această sentință s-a dispus rectificarea înscrisului în CF nr.8154 T nr.top.822/2/2/b/3/1, nr.vechi 822/2/2/b/3, în sensul radierii înscrierii conform Încheierii de CF nr.19/18.01.2003 și restabilirea situației anterioare cu privire la suprafața înscrisă anterior încheierii, respectiv cea de 350 mp.

Astfel, rezultă că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care suprafața în litigiu a fost rectificată, tocmai având în vedere neconcordanța dintre înscrierea în CF cu situația reală a imobilului.

Față de aceste considerente, recursul declarat de recurentul, este nefondat și, în consecință urmează a fi respins ca atare, nefiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții și de, se constată nulitatea recursului, având în vedere că a promovat recursului la 17.09.2009 și a promovat recursul la data de 16.10.2008, cu mult peste termenul de recurs.

Din oficiu, Curtea nu a reținut motive de casare de ordine publică, care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să le pună în discuția părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliat în T, str.- -, -.2,.7, județul H, împotriva deciziei civile nr.84 din 27 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanții, domiciliat în T, str.- -, -.2,.16, județul H și de, domiciliat în T, str.- -, -.1,.15, județul H, împotriva aceleiași decizii civile.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.AV

Tehnored.CC/2 exp.

16.01.2009

Jd.fd.

Jd.tr. Ib.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1747/2008. Curtea de Apel Tg Mures