Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.199/
Ședința publică din 18 februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de revizuienții și, cu reședința în com.-, jud.M, împotriva deciziei civile nr.260 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuientul recurent și reprezentanta intimaților, și, av., lipsă fiind revizuienta recurentă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 28) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat la dosar, iar intimații au depus întâmpinare.
Se comunică revizuientului recurent un exemplar din întâmpinare.
Revizuientul recurent depune copia acțiunii civile înregistrate în dosarul nr.6391/1994 al Judecătoriei Tg.M, sentința civilă nr.1144/31.01.1995 a Judecătoriei Tg.M, procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit în dosarul nr.1642/1995 al Tribunalului Mureș, completarea raportului de expertiză tehnică economică întocmită în dosarul nr.1642/1995 al Tribunalului Mureș, un contract de vânzare-cumpărare și un plan de situație, declarând că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și nu are alte cereri de formulat.
Reprezentanta intimaților depune un înscris prin care face dovada plății on-line a onorariului avocațial, declarând că nu are cereri de formulat.
Neformulându-se cereri, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Revizuientul recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr.5180/5.11.2007 a Judecătoriei Tg.M, în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse în întâmpinare.
CURTEA,
Prin cererea înaintată la 10 aprilie 2007 la Judecătoria Tg-M, revizuenții și au solicitat în contradictoriu cu intimatele, și, revizuirea sentinței civile nr.1144 din 31 ianuarie 1995 pronunțată de Judecătoria Tg-M, în dosarul nr.11.956/1991.
Revizuenții s-au prevalat de disp.art.322 pct.2 și 5.pr.civ. relevând că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut iar după pronunțarea sentinței sus indicate intimata a "obținut" conexarea dosarului nr.6391/1994 a Judecătoriei Tg-M, având ca obiect revendicare imobiliară și partaj judiciar, vizând imobilul clădit înscris în CF 952.
Intimatele au formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii de revizuire dedusă judecății și relevând că în speță există autoritate de lucru judecat, iar conexarea invocată de revizuenți respecta dispozițiile legale în materie fiind vorba de același imobil.
Prin sentința civilă nr.5180 din 5 noiembrie 2007, Judecătoria Tg-M respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatele, și și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții și împotriva sentinței civile nr.1144 din 31 ianuarie 1995, pronunțată de Judecătoria Tg-M în dosarul nr.11956/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuenții și.
Tribunalul Mureș, prin decizia civilă nr.260 din 1 octombrie 2008, respins ca nefondat apelul revizuenților, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut că în cauză revizuenții invocă nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, fără a preciza în mod expres cazurile de revizuire de care se prevalează. În acest context, revizuenții nu puteau invocat critici de fond cu privire la hotărârea a cărei revizuire se solicită, ci exclusiv cazurile prev. de art.322 pr.civ. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de intimate, instanța de apel a respins această excepție motivat de faptul că celelalte cereri de revizuire promovate de soții au fost întemeiate pe alte temeiuri de drept.
Împotriva deciziei civile a instanței de apel, revizuenții au înaintat în termen legal recurs, conform art.301 pr.civ. solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii apelului declarat și schimbării în totalitate a soluției instanței de fond, având ca finalitate admiterea cererii de revizuire formulată la data de 10 aprilie 2007.
În drept, revizuenții nu fac referire la nici unul din motivele de casare sau de modificare prev. de art.304 pr.civ. pe care să le dezvolte în mod separat, relevând în dezvoltarea art.322 pct.2 și 5.pr.civ. următoarele:
Cauza soluționată în fond prin sentința civilă nr.1144/1995 a Judecătoriei Tg-M a rămas în pronunțare la data de 17 mai 1995 cu amânarea pronunțării la 24 mai 1995, după care contrar prevederilor art.150 și art.260 pr.civ. s-a admis cererea de conexare formulată de intimata, având obiectul juridic sus indicat. În opinia revizuenților, prin admiterea cererii de conexare s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, existând un plus petita, situație care-i prejudiciază atât din punct de vedere procesual cât și material.
De asemenea, revizuenții au mai invocat și faptul că instanțele de judecată nu au ținut seama de adeverințele nr.956/1991 și nr.776/1994 ale Primăriei comunei, din care rezultă fără dubiu că reclamanții (revizuenții) ocupă în mod continuu două camere și magazia denumită hol, transformată ulterior în bucătărie, iar intimatele au avut în totdeauna în proprietate numai două încăperi. Revizuenții au mai depus la dosarul cauzei o serie de acte emanate de la organele administrației locale de stat și schițe de carte funciară, pentru confirmarea susținerilor lor și, totodată au solicitat completarea expertizei topometrice efectuate în cauză în vederea realizării unui partaj judiciar actual și echitabil.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare, deoarece se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, solicitându-se a se reveni asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Motivele de revizuire presupun că hotărârea a fost justă în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, însă, ulterior s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o nu au fost reale, situația de fapt reținută de către instanță fiind greșită.
Motivele de revizuire sunt prevăzute în mod expres în art.322 pr.civ. și pct.2 și 5 de care se prevalează revizuenții vizează situațiile: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare. reținut de partea potrivnică și care nu au fost înfățișate din motive de ordin obiectiv, fiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Examinând dispozitivul sentinței civile nr.1144/31 ianuarie 1995 Judecătoriei Tg-M, a cărei revizuire se solicită, se constată că s-a admis în parte acțiunea civilă a revizuenților (reclamanții) împotriva pârâților și și, s-a admis în parte acțiunea civilă conexă a pârâtelor împotriva reclamanților, constatându-se dreptul de coproprietate al părților asupra imobilului clădit înscris în CF 952 nr.top.1485 și dispunându-se partajul judiciar, conform schiței anexe la raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză. Nemulțumirea constantă a revizuenților rezidă din faptul că intimatele au avut întotdeauna numai 2 încăperi în proprietate iar în urma partajului judiciar li s-a atribuit în natură 3 încăperi, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților-revizuenți.
Din examinarea hotărârii menționate rezultă că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la petitele din cele două cereri de chemare în judecată formulate de părți, iar conexarea celor două acțiuni respecte dispozițiile legale în materie, întrucât este vorba de dreptul de proprietate și partajul judiciar al aceluiași imobil. (art.164 pr.civ.). Referirea revizuenților la disp.art.150 și 260.pr.civ. nu are nicio tangență cu motivele de revizuire, întrucât cele două texte procedurale reglementează procedura închiderii dezbaterilor și amânarea pronunțării din motive obiective. În altă ordine de idei, conexarea celor două acțiuni promovate de părți au avut loc în cursul desfășurării dezbaterilor la instanța de fond, și, nicidecum după ce cauza a rămas în pronunțare și apoi s-a dispus în continuare amânarea pronunțării pentru data de 31 ianuarie 1995.
Referitor la actele de care se prevalează revizenții prin recursul de față, plus cele depusă la dosarul cauzei, se constată că acestea nu sunt înscrisuri noi pe care instanțele de judecată nu le-au avut în vedere la soluționarea pricinii, ele existând la dosarul de fond al cauzei. În plus, efectuarea unei completări la raportul de expertiză topometrică în baza căruia s-a efectuat partajul judiciar asupra imobilului din litigiu, în cadrul recursului civil, este inadmisibil în conformitate cu art.305 pr.civ.
Față de cele ce preced, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel în mod legal și temeinic au statuat că cererea de revizuire formulată de soții este neîntemeiată, nefiind incidente motivele prev. de ar.322 pct.2 și 5.pr.civ.
Pe cale de consecință, recursul declarat de către revizuenți împotriva deciziei civile nr.260/1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș este nefondat și în consecință urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenții și, cu reședința în localitatea,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.260 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
23.03.2009.
Jud.fond:
Jud.apel:-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat