Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 396/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.396/R/2008

Ședința publică din 14 februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.67 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți, Instituția Prefectului - Județul B-N, Statul Romîn prin Comuna Bârgăului - prin Primar, și, având ca obiect rectificare de carte funciară.

La apelul nominal, se prezintă recurentul reclamant personal, care depune procură specială de reprezentare pentru și reprezentantul intimatului pârât, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 8 februarie 2008, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei pârâte Comuna Bârgăului. Tot la această dată, aceeași intimată a înregistrat la dosar și o cerere de suspendare în baza art. 244 pct. 2. proc. civ. până la soluționarea dosarului penal nr.2896/P/2007, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, acte ce s-au comunicat părților prezente anterior începerii dezbaterilor, cerere pe care instanța o pune în discuție.

Recurentul arată că este de acord cu suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii penale și depune, la rândul său, copia unui denunț penal adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Reprezentantul intimatului pârât se opune suspendării judecării prezentului recurs, întrucât nu s-a început urmărirea penală.

Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare nefiind întrunite condițiile suspendării prev. de art. 242 pct. 2. proc. civ. Și, întrucât nu au fost formulate alte cereri prealabile și nu s-au ridicat excepții, închide faza probatorie, constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale.

Recurentul reclamant susține recursul așa cum este formulat, solicită admiterea lui potrivit motivelor arătate în memoriul de recurs depus la dosar. Arată că motivele din întâmpinarea depusă la dosar de către Comuna Bârgăului nu sunt fondate, întrucât suprafața de teren de 250 mp din fața casei i-a fost acordată de primarul comunei.

Reprezentantul intimatului pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării de la dosar și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică cu 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței de la dosar aflată la 110.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3883 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamanții și împotriva pârâților, Statul Român prin Comuna Bîrgăului prin primar, (), Instituția Prefectului - Județul B-N, reclamanții fiind obligați să-i plătească pârâtului 200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, în prezentul dosar, s-a analizat existența, atât a unui ordin care face referire la terenul atribuit rec1amanților ca fiind situat sub top 1208/2/1/15, cât și a unui ordin (cu același conținut și emis la aceeași dată cu primul) care face referire la terenul atribuit reclamanților ca fiind identificat sub top 1208/2/1/31, cu consecințe evidente asupra stabilirii amplasamentului real al terenului atribuit acestora.

Pârâtul a sesizat printr-o plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru a efectua cercetări, respectiv a începe urmărirea penală împotriva funcționarului din cadrul Primăriei Bîrgăului pentru săvârșirea infracțiunii de fals in înscrisuri oficiale, cu trimitere la situația menționată mai sus, referitor la existenta a două ordine cu continut similar mai puțin cel referitor la topograficul in care este poziționat terenul atribuit reclamanților, apreciind ca s-ar fi falsificat ordinul sub acest aspect.

Sesizarea a format obiectul dosarului de cercetare penală nr. 2471/P/2004, în care, însă, prin rezoluția Parchetului din 28.11.2005, s-a constatat că, deși a existat o modificare în ordin asupra topograficului, autorul modificării constatate în înscrisurile oficiale nu a putut fi identificat, fapt pentru care, la 29.05.2002, a intervenit prescripția răspunderii penale, drept care, apreciindu-se asupra urmăririi penale desfășuratein remși nuin personamca a intervenit prescripția răspunderii penale și s-a dispus clasarea cauzei penale.

Chiar dacă a intervenit prescripția răspunderii penale referitoare la fapta asupra căreia s-au efectuat cercetări penale, asupra ordinului au fost operate modificări referitoare la topograficele în discuție.

În cadrul dosarului 1035/2001, aceiași reclamanți în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei Bîrgăului, și și Prefectura județului B-N, au solicitat instanței să stabilească linia de hotar ce desparte terenului proprietatea reclamanților, atribuit prin Ordinul Prefectului nr. 184/1997 și să oblige pârâții la respectarea dreptul de proprietate asupra terenului de 2 mp. Acțiunea a fost completată ulterior cu un petit prin care s-a solicitat a se dispune rectificarea întabulării greșit efectuate sub top 1208/2/1/15 și înscrierea terenului atribuit prin ordin cu nr. corect top 1308/1, ulterior precizat ca fiind nr. corect top 1309 Bîrgăului, petit ce constituie și obiect al prezentei acțiuni.

Dosarul s-a soluționat prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată, făcându-se vorbire, in considerentele sentinței, de invocarea de către instanța a excepției nelegalității Ordinului 184/1997 și constatându-se nelegalitatea acestuia (fără a se face vorbire și in dispozitivul sentinței și de excepția ridicată), nelegalitate care viza faptul că ordinul de atribuire s-a emis pentru un teren care nu era proprietatea Statului Român, teren aferent construcțiilor casă de locuit si anexe gospodărești în care locuiesc reclamanții.

Apelul declarat de către reclamanți face obiectul dosarului nr. 2428/2002 al Tribunalului Bistrița -N și în care reclamanții și-au motivat apelul și pe considerentul că ordinul în discuție nu a fost contestat de nicio persoană, nici măcar de către Primăria Bîrgăului, ei fiind obligați în timpul procesului (de către instanță cum arată) "să facem ceea ce ne-a spus completul de judecată și anume a cerut să completăm acțiunea în sensul că cerem -rectificarea întabulării care se zice că s-a făcut greșit și-revendicarea dreptului de proprietate ceea" ce nu este corect, deoarece prin acțiune noi am cerut simplu:. ".

Dosarul a fost suspendat în baza art. 244 pct. 1.pr.civ. până la o nouă stăruință a părților, în realitate, avându-se în vedere cererea de suspendare formulată de reclamanți "până la soluționarea dosarului nr. 2520/2003 al Judecătoriei Bistriț a", (de fapt 2529/2003), până la soluționarea prezentului dosar.

Întrucât, în prezenta cauză, nu s-a solicitat anularea unui Ordin al prefectului de către reclamanți, instanța de apel s-a pronunțat asupra legalității Ordinului Prefectului, analizând însăși conținutul Sentinței civile nr. 2005/2002 a Judecătoriei Bistrița, instanță care a ridicat din oficiu excepția nelegalității ordinului prin prisma faptul că acesta ar fi emis pentru un teren ce nu aparține Statului Român.

Referitor la actele și lucrările prezentului dosar, reclamanții au formulat o cerere adresată Instituției Prefectului, cerere prin care au solicitat modificarea Ordinului nr. 184/1997, ordin prin care, în aprecierea reclamanților, s-a dezmembrat în mod cu totul greșit terenul care le-a fost atribuit in baza art. 35 - 37 din Legea 18/1991, în sensul rectificării numărului topografic "deoarece numărul topografic menționat în ordinul de mai sus, este dat pe alt teren care este proprietate particulară", făcând trimitere la terenul acordat prin Ordin ca "fiind terenul aferent construcției subsemnaților" și invocând că, pe respectivul teren, în baza documentației eliberate de Primărie, au edificat o anexă gospodărească, respectiv actualul magazin mixt.

Ordinul in discuție nu a fost anulat și nici modificat (decât în sensul menționat mai sus), nici de către instituția emitentă, nici de către instanța de judecată, în condițiile în care excepția ridicată din oficiu in conținutul dosarului nr.1095/2001 nu este soluționată definitiv. Chiar dacă ordinul s-ar fi anulat, tot nu s-ar putea dispune rectificarea în sensul solicitat, în lipsa unui alt ordin care să prevadă acest fapt.

Nu are nici o relevanță împrejurarea că terenul pe care este construit magazinul ar fi proprietatea Statului Român sau a altor persoane, atâta vreme cât, pentru respectivul teren, nu a fost emis un ordin de atribuire, nici pentru cel cu nr. top 1208/2/1/15, teren proprietate în fapt a lui (), nici pentru cel situat lângă albia râului (care se pare că le-a fost atribuit celor doi reclamanți dacă s-ar admite legalitatea Ordinului existent la dosar ce atribuie terenul sub top 1208/2/1/31).

Ordinul care vizează terenul de sub top nou 1208/2/1/15 se referă la un teren "aferent construcțiilor", însă acesta prezintă modificări evidente in privința parcelei atribuite sub top nou 1208/2/1/15.

este faptul că, în memoriul de prezentare și documentație tehnică, respectiv tabelul de mișcare parcelară, întocmite de expert, reclamanții nu figurează, documentația fiind cea aflată în arhiva Consiliul Local Bîrgăului, acte comunicate de respectiva instituție la solicitarea instanței.

În această documentație, reclamanții apar la poziția nr. 44, cu nr. top. atribuit 1208/2/1/31, această poziție fiindîn mod evident adăugată în raport cu documentația aflată la Consiliul local Bîrgăului, acest topografic corespunzând unui cu totul alt teren, aflat in cu totul altă parte, lângă apă, în schița de la fila 195 apărând în doua locuri, or, în ordinea de derulare a topograficelor, este evident că locul acestuia era lângă topograficul 1208/2/1/30 și nicidecum pe locul actualei case a reclamanților (nu magazinul mixt - probabil s-a făcut și aici o confuzie în raport de amplasamentul casei față de străzile existente), fiind evident ca această poziție a fost adăugată ulterior emiterii ordinului,pro causa.

Pe de altă parte, ordinul 184/1997 face referire la terenul aferent construcțiilor unde domiciliază petentul, respectiv Bîrgăului nr. 252.

Actul de constatare comunicat la dosar vizează construcția "casă și anexe gospodărești" unde locuiesc reclamanții și nu magazinul mixt de peste drum, care, de altfel, nu este învecinat cu, fiind o construcție singulară, acest vecin fiind situat lângă casa în care locuiesc reclamanții și nu lăngă magazinul mixt, astfel cum s-a constatat la cercetarea locală din 16.10.200, iar terenul aferent casei este despărțit de terenul aferent magazinului printr-un drum, fiind vorba de un alt corp de avere.

Într-un alt tabel de mișcare parcelară întocmit de același inginer, reclamanții figurează la poziția 14, sub top 1208/2/1/15, cu 250 mp, poziție corespunzătoare pe schiță amplasamentului casei în care locuiesc și nu magazinului mixt, la respectiva documentație ordinul 184/29.05.1997 neprezentând modificări aparente la top dezmembrat 1208/2/1/15.

Reclamantul a arătat că numărul administrativ 252 "s-a aflat la casa părinților săi, la nr. topografic 1208/2/1/15".

Pe de altă parte, în adeverința nr. 1209/17.04.1997, emisă de Consiliul Local al comunei Bîrgăului în vederea atribuirii terenului in proprietate prin ordin, s-a făcut trimitere la topograficuI1208/2/1/31 "teren pe care îl deține cu titlu de folosință pentru construcție de casă" și se revine ulterior, în același act, arătându-se că "pe acest teren înscris în CF nr. 746 Bîrgăului cu nr. top 1208/2/1/31 a construit o casă de locuit și anexe gospodărești", adeverința fiind eliberată si pentru "localizarea construcțiilor in coala de, respectiva adeverință fiind evident anterioară înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților asupra casei de locuit și anexelor gospodărești.

Reclamantul însăși a arătat în notele depuse la dosar că terenul aferent construcției este cel de sub top 1208/2/1/15, însă a susținut că ar fi aferent construcției noi, magazin mixt, fapt nereal prin prisma tuturor actelor, inclusiv adeverințele menționate și certificatului de urbanism, ce prevăd că este vorba de "casă și anexe gospodărești" și nu fac trimitere doar la "anexă", cum de multe ori a susținut reclamantul (că ar fi avut caracterul construcția nouă), or este știut faptul că nu se emite ordin in baza art. 35, art. 36 din Legea 18/1991 pentru anexe, ci pentru construcții, locuință și eventual anexe, norma invocată vorbind de locuință, situație față de care terenul reclamanților pe care este edificată construcția magazie, este discutabil dacă "îndeplinește condițiile stabilite de Legea 18/1991 pentru dobândirea în proprietate in baza Ordinului Prefectului", cum susține reclamantul prin notele depuse, în acest sens fiind relevantă și poziția Primarului comunei Bîrgăului, în instanță, instituție care a făcut propunerea de emitere a Ordinului în discuție.

Prin decizia civilă nr. 67/A/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat.

În considerentele acestei decizii, tribunalul reține că, prin acțiunea obiect al dosarului - a Judecătoriei B, reclamanții și în contradictoriu cu pârâții (decedat) prin afișare la ușa instanței, și Statul Român prin Primăria comunei Bârgăului au solicitat rectificarea intabulării privind imobilul teren in suprafață de 250 mp, situat in loc. Bârgăului, str. - -, înscris la data formulării acțiunii in CF 1859 Bârgăului, sub nr. top. 1208/2/1/15 prin înscrierea topograficului corect, respectiv 1309 din CF 391 Bârgăului, motivându-și cererea că au dobândit acest imobil în baza Legii nr.18/1991 prin ordin al prefectului însă urmare a unor litigii civile în care au fost efectuate lucrări de expertiză s-a constatat că s-au intabulat greșit pe top 1208/2/1/15, că identificarea corectă este top 1309 din CF 391 Bârgăului.

Ulterior, la termenul din 12 septembrie 2006, reclamanții prin avocat au precizat că rectificarea de CF vizează faptul că imobilul din litigiu este greșit identificat prin ordinul prefectului 184 din 29 mai 1997 însă nu au atacat acest ordin.

Prin ordinul nr. 184 din 29 mai 1997 s-a atribuit reclamanților în baza art.35 alin.2 din Legea nr. 18/1991 suprafața de 250 mp din imobilul înscris în CF 746 Bârgăului cu nr. top 1208/2/1/15, teren aferent construcțiilor în conformitate cu documentația întocmită de expert.

Este corectă reținerea instanței de fond în ce privește analiza modalității în care s-a emis ordinul nr.184/29 mai 2007 pentru imobilul cu nr. top 1208/2/1/15 și un alt ordin cu același număr prin care se atribuie reclamanților suprafața de 250 mp aferentă construcțiilor identificată cu top 1208/2/1/31.

În conformitate cu art.36 din Legea nr. 7/1996 republicată, rectificarea înscrierilor în cartea funciară poate fi cerută de orice persoană interesată, dacă printr-o hotărâre judecătorească și irevocabilă se constată că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s- efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, precum și atunci când înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală imobilului.

În speță nu este întrunit niciunul din cazurile de rectificare cărții funciare, dimpotrivă, reclamanții apelanți au încercat pe calea acțiunii în rectificare să modifice ordinul nr.184/29 mai 2007 emis de Prefectul Județului B N în baza art.35 alin.2 din Legea nr. 18/1991 în sensul trecerii nr.top 1309 din CF 391 Bârgăului, lucru inadmisibil.

Este cert faptul că, prin ordinul mai sus menționat, reclamanților li s-a atribuit terenul aferent imobilelor construcții de la numărul administrativ 252 și nu imobilul aferent anexei gospodărești (actualul magazin mixt), construcție ce este edificată peste drum de imobilul casă proprietatea acestora.

Nefiind îndeplinite condițiile prev.de art.36 din Legea nr. 7/1996 privind rectificarea Cărții funciare, tribunalul constatat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că apelul a fost respins în baza art.296 Cod proc.civ.

Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs reclamanții, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului lor, reclamanții reiau în mare parte motivele invocate în apel, arătând că au dobândit terenul în litigiu în baza legii fondului funciar prin Ordinul prefectului nr.184/1997, în baza unei documentații întocmite de Primăria Bârgăului, solicitând în repetate rânduri îndreptarea erorii din cuprinsul acestuia, pe motiv că terenul de 250 mp a fost dobândit prin uzucapiune de bunicii săi, iar o suprafața de 173 mp a fost cumpărată încă în anul 1912 de către aceștia, acest teren fiind cel din fața casei, despărțit de celălalt de un drum de 4-5 lățime.

Terenul de 250 mp a fost vecin cu albia și acest teren a fost solicitat de reclamanți pentru a-și face casă, anexă și curte, acesta fiind corect identificat de experți judiciari și de instanțele de judecată, reclamanții folosind în perioada 1980-1995 doar porțiune de 48 mp aferentă magazinului, diferența de 202 mp fiind folosită de pârâtul.

În perioada 1995-1997, terenul a fost nivelat de alte persoane, fiecare vecin amenajându-și un mic spațiu ca și grădină de zarzavat.

După emiterea ordinului reclamanții au cerut Primăriei Bârgăului un teren separat de casă, întrucât terenul anexă la magazin era proprietatea lor personală.

Ei și-ai și intabulat terenul obținut în baza ordinului nr.184/1997.

Primarul și-a și exprimat punctul de vedere în acest sens.

Greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului, întrucât și-au extins acțiunea față de acesta după ce judecătorul primei instanțe le-a pus în discuție această împrejurare.

Pârâtul nu poate dovedi că a avut teren în zonă, fiind somat în repetate rânduri de primărie să elibereze terenul de 202 mp pe care îl ocupă abuziv.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu se încadrează în disp. art. 304 Cod proc. civ. și nici nu constituie veritabile critici ale deciziei obiect al recursului, fiind vorba doar de reiterarea stării de fapt expusă încă în acțiunea civilă exercitată de reclamanți.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea se stabilesc potrivit culpei procesuale a părților, conform art.274 alin.1 Cod proc. civ. iar reclamanții s-au dovedit în culpă procesuală, în condițiile în care le-a fost respinsă acțiunea, fiind respins și apelul declarat împotriva sentinței de respingere a acțiunii.

Împrejurarea că aceștia și-au extins acțiunea față de un pârât după ce această împrejurare le-a fost pusă în discuție de către instanța de judecată nu înlătură culpa lor în declanșarea procesului.

Tot astfel, s-au dovedit în culpă procesuală și în recurs, exercitând un recurs ce nu se încadrează în motivele prevăzute exhaustiv în art. 304 Cod proc.civ. solicitând, practic, într-o cale de atac de legalitate, ca instanța de recurs să se pronunțe pe temeinicia pretențiilor lor, fără măcar să aducă critici punctuale deciziei pronunțată în apel.

În temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. din considerentele arătate, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 316, 298 raportat la art.274 alin. 1 Cod proc.civ. fiind în culpă procesuală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 1000 lei în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 110.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.67 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe recurenții să-i plătească intimatului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact.GC

2 ex/12.03.2008

Jud.apel:,

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 396/2008. Curtea de Apel Cluj