Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 56
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Sorin Pascu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL C împotriva deciziei civile nr. 286 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 464 din 25 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE și pârâtul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, reprezentând intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE, lipsind recurentul pârât CONSILIUL LOCAL C și intimatul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, reprezentând intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea celor două hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Judecătoriei Corabia, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Fluviale SA Gas olicitat instanței ca, în contradictoriu cu Consiliul local C și OCPI O să dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Consiliului local C din incinta portului C pentru suprafețele de teren ce au numerele cadastrale 481, 580 și 578 și, totodată, să dispună înscrierea cu numărul cadastral unic în cartea funciară a dreptului de proprietate a statului român și de asemenea dreptul de administrare al Companiei Naționale "Administrația Porturilor Fluviale" SA G dobândit în baza contractului de concesiune nr. mm/2713/01.06.2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 12.07.2006 a depus la OCPI O adresa nr. 4570/11.06.2006, prin care a solicitat acordarea unui număr cadastral pentru terenul din portul C în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a statului român arătând, totodată, faptul că pe rolul Tribunalului Argeșs -a aflat dosarul nr. 512/CAF/2004 unde părți în litigiu au fost Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului în calitate de reclamant, Compania Națională "Administrația Porturilor Fluviale" SA G, Consiliul local C și SC SRL C, în calitate de pârâti.
Reclamanta a mai arătat că la 20.06.2005 Tribunalul Argeșa pronunțat sentința nr. 90/CA/2005 prin care a anulat hotărârile nr.9/18.01.2001 și 37/20.07.2001 ale Consiliului Local C ca fiind emise cu nerespectarea prevederilor legale reținându-se că suprafețele de teren respective făceau parte din domeniul public al statului, iar sentința civilă nr. 90/CA/20.06.2005 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 520/CAF/2004 a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2764/R/C/9.12.2005 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 2969/COM/2005.
În urma probelor administrate, prin sentința civilă nr. 464 din 25.05.2007, Judecătoria Corabia în prezenta cauză, s-a admis cererea formulată de Compania Națională Administrația Porturilor Fluviale SA G cu sediul în G șos. - nr. 1 jud. G, formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul local C și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și s-a dispus rectificarea înscrierii în cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate a Consiliului local C pentru suprafețele de teren de 50810 mp și 16200 mp înscrise sub numerele cadastrale nr. 481, 580, 578, situate in incinta portuara C și înscrierea dreptului de proprietate pentru aceleași suprafețe în favoarea Statului Român, iar ca administrator concesionar înscriserea reclamantei Compania Națională Administrați Fluviale SA G sub un număr de cadastru nou.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a SA G ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de concesionar a terenurilor aparținând - C, concesiune obținută de la Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuințelor, în baza contractului nr. 2713/01.06.2001, a solicitat înscrierea în cartea funciara a localității Cad reptului de proprietate asupra terenurilor aferente - C în favoarea statului, precum și a dreptului său de concesiune.
În urma respingerii acestei cereri de O, cu motivarea că pentru aceleași terenuri a fost intabulat dreptul de proprietate al Consiliul Local C în baza HCL Nr 9/2001 și HCL Nr 37/2001, reclamanta a solicitat Judecătoriei Corabia radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Consiliului Local C și înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului său de concesiune pentru aceleași suprafețe de teren.
S-a apreciat, de instanța de fond, că reclamanta are calitate procesuală activă, având în vedere contractul de concesiune încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuințelor, care la art.7 pct.10 arată că reclamantul din prezenta cauză, în calitate de concesionar, are obligația să reprezinte interesele concedentului în litigiile cu terții, astfel încât excepția invocată prin întâmpinare de Consiliul Local Caf ost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut, totodată, că Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuințelor a primit în administrare bunurile concesionate reclamantei prin Ordonanța de Guvern nr.22/29.01.1999; HG nr.520/24.08.1998, modificată și completată prin HG nr. 384/2003.
Așa fiind, și cum hotărârea nr. 9/18.01.2001 și hotărârea nr. 37 din 20.07.2001 ale Consiliului Local C, prin care terenurile fuseseră trecute în domeniul public de interes local, au fost anulate, respectiv modificate prin sentința civilă nr. 90/CA/2005 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin decizia nr. 2764/R/C/2005 a Curții de Apel Pitești, terenurile intrate astfel în proprietatea statului și în administrarea concedentului, prin actele normative sus menționate, au putut fi concesionate în favoarea reclamantei, iar pârâta nu mai poate invoca un drept de proprietate asupra acestor terenuri.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâtul Consiliul Local C și reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Fluviale SA
În apelul pârâtului Consiliului Local C, este criticată în esență soluția instanței de fond, care nu s-ar fi pronunțat asupra excepției nulității contractului de concesiune, nu cuprinde motivele de fapt și de drept în baza cărora aceasta și-a formulat concluzia, iar pe fond soluția este criticată întrucât reclamanta nu-și justifica interesul decât pentru suprafața de 22745. o suprafață mult mai mică decât cea menționată în cererea introductivă.
Susține apelanta, că intimata pârâtă nu își justifica un interes legitim pentru promovarea unei acțiuni având ca obiect rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate.
În apelul formulat de reclamantă este criticată sentința primei instanțe, cu motivarea că în dispozitivul acesteia se menționează că acțiunea este admisă în parte, deși în realitate acțiunea este admisă în integralitatea ei.
Prin decizia civilă nr.286 din 23 octombrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Olta respins ca nefondate apelurile.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de reclamantă, întrucât critica acesteia vizează aspecte de formă, respectiv menționarea în dispozitivul hotărârii pronunțate de Judecătoria Corabiaa faptului că acțiunea a fost admisă în parte deși din întregul ansamblu al hotărârii rezultă indubitabil că acțiunea a fost admisă în totalitate.
S-a reținut, referitor la această critică, că mențiunea din dispozitiv, deși formulată deficitar, nu o prejudiciază pe reclamantă, câtă vreme în dispozitiv sunt menționate în mod exact suprafețele de teren având ca titular al dreptului de proprietate Statul Român și care trebuie înscrise în cartea funciară.
S-a constatat că sunt nefondate și motivele de apel formulate de pârâta Consiliul Local Municipal C, întrucât reclamanta a justificat un interes legitim pentru înscrierea în cartea funciară asupra suprafeței de 22645 mp. teren, atâta vreme cât este titulara unui drept de administrare asupra terenurilor situate în incinta - C, potrivit contractului de concesiune.
S-au respins și celelalte critici referitoare la faptul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe baza căreia a fost pronunțată, precum și asupra nepronunțării de către instanța Judecătoriei Corabia asupra excepției având ca obiect nulitatea contractului de concesiune nr.MM /2713 din 01 iunie 2001.
Astfel s-a reținut că prima instanță nu a fost legal investită cu soluționarea unei cereri reconvenționale având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de concesiune încheiat între reclamantă și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar apărarea formulată prin întâmpinare de către pârât nu poate fi considerată ca fiind o excepție, atâta vreme cât s-a susținut că este nul contractul respectiv, fără însă a se aduce argumente în drept.
Motivul referitor la nemotivarea hotărârii primei instanțe s-a considerat de asemenea că este neîntemeiat, în condițiile în care, deși motivată succint, sentința Jud. C, în considerente arată motivele admiterii cererii reclamantei, cu trimitere la sentința civilă nr.90/2005 a Tribunalului Argeș, hotărâre prin care s-au anulat cele două hotărâri emise de Consiliul local C, ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 22.745mp. situate în incinta -
Împotriva deciziei respective, la data de 06 dec.2007, a declarat recurs pârâta Consiliul Local C, criticând-o ca fiind nelegală, invocând în drept aplicarea dispoz.art.304 pct.9 pr.civ.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată s-a criticat atât decizia Tribunalului O l t, cât și hotărârea Judecătoriei Corabia, susținându-se că în mod greșit cele două instanțe au respins sau au refuzat să se pronunțe cu privire la excepția invocată având drept obiect lipsa calității procesuale pasive a reclamantei.
În dezvoltarea acestui motivc de recurs s-a susțiunut că reclamanta este o societate comercială cu capital de stat, nefiind proprietar al terenului aflat în litigiu, astfel încât, în baza dispoz.art.12 alin.5 din Lg.212/1938, ce reglementează domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale, calitate procesuală activă avea statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar pe de altă parte, contractul de concesiune invocat de reclamantă, este lovit de nulitate, neeamanând de la Guvernul României, conform dispoz.art.12 alin.2 din aceeași lege.
În al doilea rând, s-a susținut că reclamanta nu justifică nici un interes legitim în promovarea unei acțiuni având ca obiect rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate, precum și faptul că hotărârea Jud. C nu poate fi pusă în executare, nefiind delimitate suprafețele de teren ce aparțin domeniului public al orașului C, de cele aparținând domeniului public al statului.
Recursul declarat de pârâta Consiliul local C este nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Pentru a fi parte într-un proces, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții, care sunt în același timp și condiții de exercițiu ale acțiunii civile, ale oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acțiunii civile, respectiv: calitate procesuală; capacitate procesuală; existența unui interes și afirmarea unui drept sau a unei situații juridice pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Interesul trebuie să fie legitim juridic; să fie născut și actual, să fie personal și direct.
Aceste cerințe instituie o serie de condiții, în sensul că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, să fie născut și actual, în sensul de a exista în momentul în care se exercită dreptul la acțiune; să fie personal și direct, în sensul că folosul practic trebuie să vizeze pe cel care recurge la forma procedurală.
În al doilea rând, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă), iar reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiată pretenția sa.
Raportând aceste dispoziții de ordin teoretic la datele speței se constată că în mod întemeiat cele două instanțe au respins cele două excepții invocate de către pârât, referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes.
Cele două excepții au fost soluționate corect de către cele două instanțe, reclamanta justificând interes în promovarea cererii și având calitate procesuală activă.
Astfel, calitatea procesuală activă a reclamantei Compania Națională SA Administrația Porturilor Fluviale SA nu derivă din prevederile Lg.213/1998 privind domeniul public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale ci din prevederile contractului de concesiune nr.MM 2713/01 iunie 2001 încheiat între reclamantă și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, unde la art.7 pct.10, se arată că "concesionarul are obligația să reprezinte interesele concedentului în litigiile cu terții, privind obiectul concesiunii".
Prin contractul respectiv reclamanta a primit6 în concesiune de la Statul Român (titularul dreptului de proprietate), terenurile aflate în incinta - Orașului C, iar prin acțiunea în rectificare carte funciară, aceasta a solicitat radierea dreptului de proprietate a Consiliului Local a Orașului C asupra acestor terenuri, și înscrierea în cartea funciară ca titular real Statul Român, iar în calitate de concesionar reclamanta, în condițiile în care, potrivit legii (OG 22/22 ian.1999, HG 520/24 aug.1998 și HG 384/2003) terenurile aflate în incinta - C se află în proprietatea Statului Român, făcând parte din domeniul public al acestuia și concesionat reclamantei, nefăcând parte din domeniul public al orașului
În calitate de concesionar și apărând dreptul de proprietate al Statului Român, reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea cererii formulate având ca obiect rectificare carte funciară, precum și interes, urmărind clarificarea regimului juridic al terenului aflat în litigiu și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român și al dreptului său de concesiune.
Sunt nefondate în același timp susținerile recurentei că este lovit de nulitate contractul de concesiune potrivit dispoz.art.12 alin.2 din Lg.213/1998, întrucât dreptul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței de a concesiona bunurile aflate în administrare i-a fost acordat de către Guvernul României prin Ordonanța nr.22 din 29 ian.1999.
Estre neîntemaită și critica referitoare la faptul că nu sunt d4elimitate suprafețele de teren care aparțin domeniului public al orașului C de cele aparținând domeniului public al statului, întrucât prin hărțile cadastrale aflate la cartea funciară, sunt individualizate suprafețele respective, fiind înscrise sub numere cadastrale diferite.
În consecință, față de cele arătate, se constată că cele două hotărâri nu sunt afectate de motivul de modificare invocat de către pârât (art.304 pct.9 pr.civ.), astfel încât în baza art.312 alin.1 pr.civ. Recursul declarat de Consiliul local C se privește ca fiind neîntemeiat și se va respinge.
Cererea formulată de către intimatul reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată se va respinge ca fiind nefondată, întrucât nu s-au depus la dosar înscrisuri care să ateste efectuarea cheltuielilor solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL C împotriva deciziei civile nr. 286 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 464 din 25 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR FLUVIALE și pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.
Respingerea cererea intimatului Compania Națională Administrația Porturilor Fluviale SA pentru plata cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
06.02.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Oana Ghiță, Sorin Pascu