Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- SECȚIA CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR.65/DOSAR NR-

Ședința publică din 26 februarie 2008

PREȘEDINTE: Roxana Trif- - - JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea

- - - JUDECĂTOR 3: Mihail Loh

- - - JUDECĂTOR 4: Nel

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate dereclamanta și de pârâtele B și Bîmpotriva deciziei civile nr.249/Ap pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 2 octombrie 2007 în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 19 februarie 2008 și apoi la 26 februarie 2008.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin sentința civilă nr.8816/2006 a Judecătoriei Brașova fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții B prin Sucursala B și Banca Comercială Română prin Sucursala; a fost admisă acțiunea civilă din dosarul conex 13618/2004 formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții B prin Sucursala B și Banca Comercială Română; s-a constatat că imobilul cu destinația de locuințe înscris în 26811 B, cu nr. 11258/1, 11258/2/2, inițial proprietatea exclusivă a pârâtei B, prin Sucursala B are în componență patru corpuri de clădire și nu trei corpuri cum eronat s-a înscris și s-a dispus înscrierea componenței reale în, conform identificării din raportul de expertiză nr.296/2005; s-a dispus dezmembrarea imobilului conform aceluiași raport de expertiză, rectificat ulterior și a raportului de expertiză nr.197/2005, după cum urmează:

- LOTUL NR.1 - cu nr. nou 11258/1/1, 11258/2/2/1 - compus din post trafo, 7 barăci metalice, 1 arhivă, 3 magazii, 3 rampe, 2 hale, 1 sediu administrativ, 2 cabine portar, 3 depozite materiale, 1 wc, 1 depozit, 1 benzinărie, 1 scări +jardinieră, 2 garaje, 1 platformă de lucru și terenul de 13683,70.p;

- LOTUL NR.2 - cu nr. nou 11258/1/2, 11258/2/2/2 - compus din corpul de clădire D cuprinzând 1 apartament și teren în suprafață de 121.;

- LOTUL NR.3 - cu nr. nou 11258/1/3, 11258/2/2/3 - compus din corpul de clădire C cuprinzând 4 apartamente și teren în suprafață de 436,40.;

- LOTUL NR.4 - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 - compus din corpul de clădire A cuprinzând 6 apartamente și teren în suprafață de 722.;

- LOTUL NR.5 - cu nr. nou 11258/1/5, 11258/2/2/5 - compus din corpul de clădire B cuprinzând 6 apartamente și teren în suprafață de 739,30.;

- LOTUL NR.6 - cu nr. nou 11258/1/6, 11258/2/2/6 - compus din drum - teren în suprafață de 912,60.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei prin Sucursala B asupra acestor imobile de sub numerele noi, rezultate din dezmembrare.

S-a menținut dreptul de ipotecă înscris în favoarea pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin Sucursala asupra imobilului intabulat sub nr. inițial 11258/1, 11258/2/2 și asupra imobilelor de sub numerele noi menționate mai sus, rezultate din dezmembrare.

S-a dispus dezmembrarea imobilului construcție înscris în nr.26811 B cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4, din LOTUL nr.4 (Corpul de Clădire A cuprinzând 6 apartamente) conform raportului de expertiză nr.296/2005, astfel cum a fost rectificat la data de 19.06.2006, întocmit de expertul și raportului de expertiză nr.197/2005, astfel cum a fost rectificat la data de 15.09.2006 - anexa 2, întocmit de expert, după cum urmează:

- LOTUL I - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul /I - compus dinapartamentul nr.1compus din 3 camere și dependințe și cota de 17,25 % din;

- LOTUL II - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul/II - compus dinapartamentul nr.2compus din 3 camere și dependințe și cota de 15,85 % din;

- LOTUL III - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul/III - compus dinapartamentul nr.3compus din 4 camere și dependințe și cota de 15,39 % din;

- LOTUL IV - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul/IV - compus dinapartamentul nr.4compus din 2 camere și dependințe și cota de 14,84 % din;

- LOTUL V - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul/V - compus dinapartamentul nr.5compus din 3 camere și dependințe și cota de 17,31 % din;

- LOTUL VI - cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul/VI - compus dinapartamentul nr.6compus din 3 camere și dependințe și cota de 17,31% din

Părțile de uz comun pentru aceste imobile de sub numerele noi menționate anterior sunt constituite din zidurile portante comune, acoperișul, fațadele și branșamentele la utilități.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin Sucursala asupra imobilelor construcții de sub numerele noi rezultate din dezmembrarea de mai sus și asupra terenului în suprafață de 722. de sub nr. 11258/1/4, 11258/2/2/4;

S-a menținut dreptul de ipotecă înscris în favoarea pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin Sucursala asupra imobilului intabulat sub nr. inițial 11258/1, 11258/2/2 și asupra imobilelor de sub numerele noi menționate mai sus, rezultate din dezmembrare.

S-a dispus dezmembrarea imobilului construcție înscris în nr. 26811 B sub nr. nou 11258/1/3, 11258/2/2/3 din LOTUL NR. 3 (compus dinCorpul de Clădirecuprinzând 4 apartamente) conform raportului de expertiză nr.296/2005, astfel cum a fost rectificat la data de 19.06.2006, întocmit de expert și raportului de expertiză nr.197/2005, astfel cum a fost rectificat la data de 15.09.2006 - anexa 3, întocmit de expert, după cum urmează:

- LOTUL I - cu nr. nou 11258/1/3 totul/I, 11258/2/2/3 - compus dinapartamentele nr.1,2,4format din 7 camere, dependințe și anexe și cota de 73,95% din;

- LOTUL II - cu nr. nou 11258/1/3, 11258/2/2/3 totul/II - compus dinapartamentul nr.3constituit din 2 camere, dependințe, două anexe și cota de 26,05% din;

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei - prin Sucursala B asupra imobilelor construcții de sub numerele noi, rezultate din dezmembrare și asupra terenului în suprafață de 436,40.

S-a menținut dreptul de ipotecă înscris în favoarea pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin Sucursala asupra imobilului intabulat sub nr. inițial 11258/1, 11258/2/2 și asupra imobilelor de sub numerele noi menționate mai sus, rezultate din dezmembrare.

S-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr.5 - compus din 3 camere și dependințe și cota de 19,36 % din - înscris în nr.26811 B cu nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul/V, în baza sentinței civile nr.15300/2002 a Judecătoriei Brașov, cu titlu de drept de cumpărare.

S-a instituit în favoarea imobilului apartament nr.5 de sub nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul /V - proprietatea reclamantei - un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 722. de sub nr. 11258/1/4, 11258/2/2/4 și respectiv asupra terenului (drum) în suprafață de 912,60. de sub nr. nou 11258/1/6, 11258/2/2/6 - proprietatea pârâtei B, prin Sucursala

S-a menținut dreptul de ipotecă înscris în favoarea pârâtei Banca Comercială Română prin Sucursala asupra imobilului intabulat sub nr. inițial 11258/1, 11258/2/2 și asupra imobilului de sub nr. nou 11258/1/4, 11258/2/2/4 totul /V - proprietatea reclamantei.

S-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 3 - constituit din 2 camere, dependințe, două anexe și cota de 26,05% din - înscris în nr.26811 B sub nr. nou 11258/1/3, 11258/2/2/3 totul /II, în baza sentinței civile nr.6081/1996 a Judecătoriei Brașov, cu titlu de drept de cumpărare.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra apartamentului de sub nr. nou 11258/1/3, 11258/2/2/3 totul /II în favoarea reclamantului, cu titlu de drept de cumpărare.

S-a menținut dreptul de ipotecă înscris în favoarea pârâtei Banca Comercială Română prin Sucursala asupra imobilului intabulat sub nr. inițial 11258/1, 11258/2/2 și asupra imobilului de sub nr. nou 11258/1/3, 11258/2/2/3 totul/II - proprietatea reclamantului.

S-a respins restul pretențiilor formulate de reclamanta cu privire la dreptul de ipotecă deținut de pârâta Banca Comercială Română prin Sucursala.

A fost obligată pârâta B prin Sucursala B să plătească reclamantei suma de 2587,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată pârâta B prin sucursala B să plătească reclamantului suma de 470 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -. -.. nr.50 și cu privire la cererile referitoare la nulitatea absolută parțială a contractelor de ipotecă înscrise în nr.26811 B la și și radierea acestora din cartea funciară. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtele B - Sucursala B și

Prin decizia civilă nr.249/Ap/2007 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a respins apelul reclamantei și s-au admis apelurile pârâtelor B - Sucursala B și și în consecință s-a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul înlăturării din dispozitivul sentinței apelate a dreptului de superficie instituit în favoarea imobilului apartament 5 asupra terenului de 912,6 mp de sub nr. nou 11258/1/6, 11258/2/2/2.

S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Apelanta reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către apelantele pârâte.

Pentru a se pronunța astfel, cu privire la apelul reclamantei s-au reținut următoarele:

Excepția de conexitate a fost corect admisă de prima instanță deoarece s-a solicitat dezmembrarea întregului imobil. C de-al doilea motiv de apel a fost respins pe considerentul că vizează respingerea petitelor de constatare a nulității ipotecilor și de radiere a acestora din cartea funciară, susținându-se că a fost încălcat principiul specialității deoarece nu au fost identificate locuințele asupra cărora s-au constituit ipotecile la data de 26.03.1998 respectiv 17.09.2003.

În contractele de garanție au fost cuprinse toate mențiunile cerute de art.1774 - 1776 Cod civil, astfel că în mod corect s-a reținut că aceste contracte nu sunt lovite de nulitate.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel prima instanță în mod corect a acordat numai în parte cheltuielile de judecată către apelanta, deoarece pretențiile acesteia au fost admise numai în parte.

În consecință, față de aceste motive, instanța a respins apelul reclamantei.

Cu privire la apelurile declarate de pârâte s-au reținut următoarele:

Cu privire la critica ce vizează modul de dezmembrare a imobilului și la întinderea drepturilor de proprietate ale reclamanților s-a reținut că dezmembrarea s-a dispus în conformitate cu rapoartele de expertiză întocmite în cauză.

Terenul aferent unei construcții nu este numai terenul afectat de construcție, ci terenul necesar pentru o normală folosință a construcției.

S-a susținut că limita dintre cele două proprietăți este cea dată de zidul construcției.

În cauză inițial a existat un singur corp funciar compus din teren și mai multe construcții, teren ce a fost dezmembrat în 6 loturi cu nr. noi, nu două proprietăți limitate prin zidul construcției.

Art.612 și 614 cod civil se referă la servitutea de vedere și pot fi aplicate în cauză în maniera pretinsă de apelantă.

Suprafața aferentă fiecărei construcții a fost apreciată de expert în funcție de condițiile concrete existențe și de posibilitatea normalei folosiri a imobilului, precum și de respectarea regulilor cu privire la asigurarea acceselor obligatorii și cele privind amplasarea construcției în interiorul parcelei.

Prin această dezmembrare nu a fost afectat dreptul de proprietate al apelantei asupra terenului și nu au fost încălcate prevederile art.480 Cod civil deoarece norma legală invocată impune și limite.

Legea 85/1992 a limitat acest drept al apelantei, impunând vânzarea locuințelor către chiriași.

Acest ultim aspect a fost stabilit prin hotărâri judecătorești prin care apelanta a fost obligată la vânzarea locuințelor.

Prin sentința civilă 6081/1996 a Judecătoriei Brașov apelanta a fost obligată să vândă antecesoarei reclamantului apartamentul nr. 3 din imobilul situat în B,-. În această sentință nu este descrisă componența acestui apartament.

Critica conform căreia intimatului reclamant i s-a acordat un drept de proprietate asupra a două anexe care nu fac parte din obligația de vânzare și care nu au fost prevăzute în contractul de închiriere este neîntemeiată deoarece, așa cum s-a arătat, în sentința civilă mai sus menționată nu a fost descrisă componența apartamentului iar contractul de închiriere invocat de apelantă nu a fost depus la dosar.

În această situație expertul a identificat apartamentul cu nr.3 din imobil și l-a descris conform identificării efectuate.

Sentința criticată cuprinde dispoziții determinate de ordinea logică a desfășurării operațiunilor.

Ca urmare a constatării existenței acestor drepturi s-a dispus înscrierea lor în cartea funciară.

Reclamanta în mod greșit a indicat ca temei legal al acțiunii sale și prevederile art.111 Cod procedură civilă, însă instanța de judecată nu este legată de temeiurile de drept invocate dacă obiectul acțiunii și motivarea în fapt sunt clar exprimate și pot duce la determinarea corectă a temeiului juridic.

Instanța de judecată în mod greșit a acordat un drept de superficie reclamantei asupra drumului de acces, lot ce a primit nr. nou 11258/1/6, 11258/2/2/6 deoarece nu s-a solicitat acest lucru. Dreptul de superficie s-a solicitat numai pentru terenul aferent construcției în care se află imobilul proprietatea sa, teren ce se află în lotul cu nr.4 așa cum s-a arătat anterior.

Față de toate aceste considerente, instanța a admis apelurile declarate atât personal cât și prin reprezentant de apelanta pârâtă

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, apelanta reclamantă a fost obligată să plătească apelantei pârâte cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, compuse din taxe judiciare de timbru și timbru judiciar.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta și pârâtele Sucursala B și

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Se critică soluția instanței de apel cu privire la respingerea petitelor de constatare a nulității parțiale a ipotecilor înscrise în și de radiere a acestora din cartea funciară pe considerentul că ipotecile s-au înscris asupra a trei locuințe iar noțiunea de locuință nu se confundă cu noțiunea de corp de clădire. Ambele instanțe de fond și apel au făcut confuzie între "locuință" și "corp de clădire" și nu au dat eficiență juridică prevederilor art.1774 - 1776 Cod civil.

O altă critică vizează nepronunțarea ambelor instanțe asupra petitului subsidiar invocat în cererea introductivă făcându-se culpabile de minus petita.

De asemenea, se critică soluționarea greșită a motivului de apel cu privire la cheltuielile de judecată și nelegala admitere a apelului Sucursala B care nu are personalitate juridică invocându-se excepția lipsei capacității de exercițiu în temeiul art.42-43 Cod procedură civilă precum și nelegala obligare a reclamantei la plata către această pârâtă a sumei de 103,56 lei cheltuieli de judecată.

Ultima critică vizează înlăturarea de către instanța de apel din dispozitivul sentinței primei instanței a instituirii dreptului de superficie asupra unei căi de acces la apartamentul nr.5 al reclamantei motivându-se cp dreptul de superficie are un interes mai larg decât simpla folosință a terenului pe care se află edificatul.

Pârâta Sucursala B își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și 312 pct.5 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța de apel prin respingerea nejustificată a probatoriului și prin respingerea cererii de completare a expertizelor efectuate la fond, i-a încălcat dreptul la apărare, motiv pentru care solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Pârâta B își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.4,5,6,8 și 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că s-a instituit greșit dreptul de superficie în favoarea apartamentului nr.5 proprietatea reclamantei asupra terenului în suprafață de 722. de sub nr. 11258/1/4 și 11258/2/2/4 întrucât dreptul de superficie nu se dobândește prin hotărâre judecătorească și fără a avea acordul proprietarului terenului. Ori, societatea nu și-a dat acordul iar instanța nu poate suplini acest consimțământ pentru acordarea dreptului de superficie. O altă critică se referă la faptul că instanța și-a depășit atribuțiile prin efectuarea lotizării terenului proprietatea societății, încălcându-i acesteia prerogativele dreptului de proprietate.

Se arată că servitutea de vedere care a fost inclusă în suprafața de teren aferentă, este nelegal acordată, deoarece servitutea de vedere este un drept negativ ori instanța l-a transformat într-un drept pozitiv al unei persoane neîndreptățite.

Următoarele critici se referă la acordarea greșită a dreptului de proprietate reclamantului și asupra a două anexe care nu fac parte din obligația de vânzare dispusă prin sentința civilă nr.6081/1996 a Judecătoriei Brașov precum și faptul că hotărârea a fost dată cu necitarea în cauză a pârâților AVAS B și B, întrucât deși i s-a pus în vedere reclamantului să depună declarație autentificată în acest sens, nu s-a conformat solicitărilor instanței, renunțarea nefiind valabilă.

De asemenea, se susține că potrivit art.111 Cod procedură civilă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Ori, cei doi reclamanți trebuiau să ceară instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și nu o acțiune în constatarea dreptului de proprietate.

Ultima critică se referă la respingerea nelegală a probatoriului în vederea efectuării unei noi expertize tehnice în specialitatea construcții și topo.

Pentru aceste considerente, se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei instanței de fond pentru refacerea expertizelor iar în subsidiar modificarea soluției recurate în sensul neacordării dreptului de superficie, a dreptului de proprietate pentru două anexe lui, respingerea lotizării propuse și menținerea doar a numerelor topo pentru construcții și apartamente.

Prin întâmpinarea formulată de se solicită respingerea recursurilor pârâtelor întrucât criticile invocate nu se încadrează în temeiurile invocate ci vizează motivele prevăzute de art.304 pct.10 și 11 în prezent abrogate.

Examinând decizia în raport cu motivele recursurilor, curtea reține că recursurile sunt nefondate.

Recursul reclamantei este nefundat pentru următoarele considerente:

Motivul invocat de reclamantă pentru sancționarea parțială cu nulitate a ipotecilor înscrise în și pe cale de consecință, de radiere a acestora, este încălcarea principiului specializării prin neidentificarea locuințelor obiect al ipotecii convenționale.

Ori, potrivit motivului de nulitate invocat, corect instanțele au respins acest petit întrucât prin actele de constituire s-a specificat conform art.1774 și 1776 Cod civil, natura și situația fiecărui imobil al debitorului asupra cărui se consimte ipoteca fiind determinată și suma.

De altfel, la data constituirii ipotecilor, imobilul nu era dezmembrat în loturi iar dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.5 nu era transmis reclamantei.

Din analiza considerentelor hotărârilor pronunțate de ambele instanțe, curtea constată că acestea s-au pronunțat asupra petitului subsidiar, acesta fiind respins pentru aceleași considerente reținute pentru respingerea petitului privind nulitatea absolută parțială a contractelor de ipotecă.

Critica referitoare la cheltuielile de judecată este înlăturată de curte având în vedere aplicarea în cauză la instanța de fond a prevederilor art.276 Cod procedură civilă și în apel a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.

Critica referitoare la lipsa capacității de exercițiu a Sucursala B, întrucât aceasta nu are personalitate juridică, curtea reține că prin anularea acțiunii față de această parte s-ar agrava situația reclamantei în propria cale de atac ceea ce este inadmisibil potrivit art.315 alin.4 Cod procedură civilă, întrucât prin sentința civilă nr.15300/2002 a Judecătoriei Brașov, această parte a fost obligată să vândă apartamentul reclamantei iar hotărârile date în prezenta pricină trebuie să-i fie opozabile.

De altfel, În speță alături de Sucursala B (deși nu s-a făcut dovada lipsei personalității juridice) figurează ca parte și

Ultima critică a recurentei reclamante este nefondată întrucât instanța de apel a respectat principiul disponibilității, acordând reclamantei dreptul de superficie astfel cum a fost solicitat prin acțiunea introductivă.

Pentru aceste considerente, recursul reclamantei urmează a fi respins, întrucât nu sunt incidente motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recursul pârâtei Sucursala B va fi respins ca nefondat întrucât critica invocată cu privire la neadministrarea probatoriului se înscrie în motivele reglementate de art.304 pct.10 și 11 în prezent abrogate.

Recursul pârâtei B va fi respins ca nefundat pentru următoarele considerente:

Critica referitoare la instituirea greșită a dreptului de superficie este înlăturată de instanța de control pentru considerentul că prin calea de atac a apelului, pârâta nu a criticat instituirea dreptului de superficie în favoarea apartamentului 5 al reclamantei, asupra terenului în suprafață de 722 mp de sub nr. 11258/1/4 și 11258/2/2/4 (teren aferent construcției), soluția pronunțată în acest sens fiind irevocabilă, bucurându-se de puterea lucrului judecat.

Într-adevăr superficia nu se dobândește prin hotărâre judecătorească însă, față de cele mai sus reținute suntem în prezența unuiomisso medio, pârâta neputând face recurs asupra unor aspecte ce nu au format obiectul apelului. De altfel, din actele dosarului rezultă că pârâta a fost de acord cu instituirea dreptului de superficie asupra terenului aferent construcției până în faza recursului, când susține că numai este de acord cu instituirea acestui dezmembrământ real al dreptului de proprietate.

Critica referitoare la modalitatea de lotizare a terenului este înlăturată de curte întrucât se referă la aspecte de fapt și nu de drept, respectiv la temeinicia hotărârii recurate, ceea ce excede motivelor de recurs reglementate de art.304 Cod procedură civilă.

Este înlăturată și critica referitoare la servitutea de vedere, întrucât acest aspect nu face obiectul prezentei pricini.

Critica conform căreia intimatului reclamant i s-a acordat un drept de proprietate asupra a două anexe care nu fac parte din obligația de vânzare este nefondată, întrucât astfel cum a reținut și instanța de apel, în sentința civilă nr.6081/1996 a Judecătoriei Brașov nu este descrisă componența apartamentului iar recurenta nu a depus la dosarul cauzei contractul de închiriere invocat în acest sens.

Hotărârea recurată a fost dată cu îndeplinirea procedurii de citare a părților din litigiu, în sensul că prin încheierea de ședință din 24.01.2005 pronunțată în dosarul conex nr.13618/2004al Judecătoriei Brașov corect s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în ceea ce privește pe pârâții AVAS B și BN. B, întrucât potrivit art.246 Cod procedură civilă, reclamantul poate renunța oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă nefiind necesară o declarație autentificată.

Referitor la critica privind inadmisibilitatea acțiunii în constatare, curtea reține că reclamanții au formulat o acțiune în prestație tabulară întrucât au solicitat suplinirea consimțământului la înscriere. Nu puteau solicita instanței să pronunțe încă odată o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, întrucât o asemenea hotărâre există (sentințele civile nr.15300/2002 și nr.6081/1996 al Judecătoriei Brașov ) aceasta fiind de altfel, cauza prezentei acțiuni.

Ultima critică referitoare la respingerea probatoriului solicitat este înlăturată de curte pe considerentul că se referă la netemeinicia hotărârii recurate, ceea ce excede motivelor de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

Prin urmare, pentru considerentele reținute în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4,5,6,8 și 9 Cod procedură civilă, recursul pârâtei B urmând a fi respins.

Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâtele Sucursala B și și va menține ca legală decizia recurată.

Va lua act că nu se solicită din partea intimatului reclamant plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâtele Sucursala B și B împotriva deciziei civile nr.249/Ap/02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.

Ia act că intimatul reclamant nu solicită plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. /25.03.2008

Dact./11.04.2008

- 2 exemplare -

Jud. fond -

Jud. apel -,

Președinte:Roxana Trif
Judecători:Roxana Trif, Dorina Rizea, Mihail Loh, Nel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Brasov