Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 65/R/2008
Ședința publică din 14 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb
JUDECĂTORI: Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț
: -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții -, împotriva deciziei civile nr. 200/A din 11 iulie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta -, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare a cauzei, se prezintă pârâta recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care pârâta recurentă depune la dosar chitanța justificativă a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 32,37 lei, precum și o serie de copii, respectiv, sentința civilă nr. 2525/08.12.1998, contractul de închiriere din 22.04.1998, decizia nr. 148/1961 emisă de Sfatul Popular al Orașului, și contractul de închiriere din 02.11.2007, extrasul de CF nr. 16669 u M, și se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să achite timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârilor celor două instanțe și respingerea acțiunii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
După dezbaterea cauzei, pârâta recurentă depune la dosar timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 538/2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației, dosar nr-, s-a admis acțiunea înaintată de reclamanta împotriva pârâților, și.
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 35/28.02.2005 în partea privind suprafața de 229 mp teren cuprins în CF 16669, nr.top. 2590/2/1/1 și a suprafeței de 85 mp cuprinsă în CF 16669, nr.top. 2591/2/1/1.
S-a dispus rectificarea în CF 16669, nr.top. 2590/2/1/1 și nr. top. 2591/2/1/1, prin radierea suprafețelor de 229 mp teren și 85 mp din proprietatea pârâților, de sub B8-12, cu repunerea în situația anterioară.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 1520/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, irevocabilă, s-a constatat nulitatea parțială a ordinului Prefecturii jud. M, nr. 3232/26.10.1999, în partea privind suprafața de 229 mp teren din CF 16669, nr.top. 2590/2/1/1 și suprafața de 85 mp din CF 16669, nr.top. 2591/2/1/1, dispunându-se radierea dreptului de proprietate cu privire la aceste suprafețe, înscrise pe numele și.
Prin certificatul de moștenitor nr. 35/28.02.2005, emis de notarul public, s-a constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, decedat la 12.10.2004, pârâții fiind moștenitorii legali, iar în succesiune fiind cuprinse și suprafețele din prezenta acțiune, ce au făcut obiectul sentinței de mai sus.
Față de acestea, în temeiul art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 36 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, urmează să fie admisă acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 200/11.07.2007 a Tribunalului Maramureș, dosar nr-, s-a respins, ca nefondat, apelul pârâților, iar hotărârea primei instanțe a fost păstrată.
În considerentele deciziei se arată că sentința atacată este în acord cu probele administrate și dispozițiile legale incidente în speță.
Prin sentința civilă nr. 1520/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, irevocabilă, s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate deținut de actuala pârâtă și de soțul acesteia, decedat la data de 12.10.2004, privind suprafețele de teren ce fac și obiectul acestui proces.
Prin aceeași hotărâre s-a constatat că a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra acestui teren în litigiu, așa încât imobilul nu mai putea fi cuprins în masa succesorală rămasă după defunctul soț al apelantei.
De aceea, justificat a admis judecătoria acțiunea introdusă de reclamantă, pentru anularea parțială a certificatului de moștenitor și rectificare de CF.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, pârâții, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului lor și schimbării sentinței, prin respingerea acțiunii reclamantei.
Susțin că li s-a constituit dreptul de proprietate, în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991, pentru terenul în suprafață de 990 mp și pentru terenul în suprafață de 85 mp, din jurul casei de locuit pe care au construit-o la nr. 40A.
Cu totul nelegal s-a constatat nulitatea parțială a ordinului prefectului.
Este nelegală motivarea din decizia tribunalului, conform căreia terenul ar fi ieșit din patrimoniul defunctului, câtă vreme reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în timpul vieții defunctului, pe care toți îl moștenesc.
Cu atât mai mult, dreptul dobândit prin moștenire a fost și întabulat în CF, fiind vorba despre o situație clară și neechivocă.
Prin întâmpinarea de la filele 12-13, intimata reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea deciziei, ca fiind legală.
Invocă excepția de nemotivare a recursului, sub aspectul unor critici de nelegalitate, deoarece în cuprinsul memoriului recurenților se formulează doar nemulțumiri ce vizează netemeinicia deciziei.
Recursul este și nefondat, având în vedere că, prin emiterea certificatului de moștenitor, i s-a încălcat dreptul de proprietate recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recursul este nefondat.
Excepția nulității recursului, ca nemotivat în termen legal, potrivit art. 306 alin. 1.pr.civ. este neîntemeiată, în speță fiind incidentă ipoteza reglementată în art. 306 alin. 3.pr.civ. căci criticile aduse deciziei instanței de apel vizează situația menționată în art. 304 pct. 9.pr.civ. a unei aplicări greșite a legii de către instanță.
Nu poate fi vorba, însă, de o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea eronată a dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 480. civ. art. 36 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Dimpotrivă, câtă vreme s-a statuat, irevocabil, prin sentința civilă nr. 1520/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, ce le este opozabilă, asupra nulității parțiale a titlului de proprietate invocat de către pârâții recurenți (în nume propriu și ca succesori legali ai defunctului ), concomitent cu recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestui teren aflat în litigiu în favoarea reclamantei, dobândit prin uzucapiune, instanțele de fond nu au avut altceva de făcut decât să constate nesocotirea drepturilor câștigate de către intimata, în momentul în care, ignorând acea hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâții au inclus în masa succesorală a autorului lor și terenul ce constituie proprietatea reclamantei.
Singura rezolvare legală a acțiunii dedusă judecății a fost cea decisă de către ambele instanțe, care au procedat la anularea parțială a certificatului de moștenitor, referitor la suprafețe de teren ce reprezintă proprietatea lui.
Consecința firească a fost ca, în temeiul art. 36 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, să se dispună rectificarea cărții funciare și radierea înscrierilor efectuate în temeiul actului desființat parțial.
Față de toți recurenții hotărârea judecătorească mai sus precizată se impune cu autoritate de lucru judecat, aceștia nu mai au posibilitatea de aod ezavua, așa cum încearcă să procedeze atunci când pretind că este nelegală.
Titlul de proprietate pe care l-au avut asupra terenului, emis în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991, a fost anulat în ceea ce privește constituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren în litigiu, așa încât apărarea recurenților este lipsită de temei legal.
Ca atare, constatăm că decizia criticată este legală, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul se va respinge.
Potrivit art. 274.pr.civ. recurenții vor fi obligați să plătească intimatei suma de 250 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții -, și împotriva deciziei civile nr. 200 din 11 iulie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatei suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
2 ex./15.01.2008
jud.apel: /
Președinte:Alexandrina Angela AlbJudecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț