Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 66

Ședința publică de la 10 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 dată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I, având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, intimata și avocat pentru intimații G și, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată; declarat în termen, motivat; recurentul a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar; nu se solicită judecata în lipsă; prin serviciul de registratură intimații și au depus cerere de aderare la recursul formulat de; din oficiu s-a atașat copia încheierii de ședință din 30 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.

Recurentul depune la dosar chitanța nr. - din 10.02.2010 în cuantum de 4 lei și timbru judiciar mobil în cuantum de 0,15 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar puse în vedere de instanță.

Avocat pentru intimații G și depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța acordă cuvântul la dezbateri cu privire la cererea de aderare la recurs formulată de intimații și.

Intimata având cuvântul, solicită admiterea cererii de aderare la recurs, arătând că este de acord cu motivele de recurs invocate de și solicită admiterea recursului.

Recurentul solicită admiterea cererii de aderare la recurs formulată de intimații și.

Avocat pentru intimații G și având cuvântul, susține că cererea de aderare la recurs formulată de intimații și este inadmisibilă, nefiind prevăzută în Codul d e procedură civilă.

Instanța, din oficiu, pune în discuție inadmisibilitatea cererii de aderare la recurs formulată de intimații și potrivit dispozițiilor art. 316 Cod procedură civilă, urmând a se pronunța cu privire la această cerere odată cu fondul.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Recurentul având cuvântul, arată că înțelege să critice încheierea pronunțată de Tribunalul Iași la data de 14 decembrie 2009 în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, apreciind că motivarea acelei încheieri nu este întemeiată.

Astfel, Tribunalul Iașia dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 Cod procedură civilă, dispoziții potrivit cărora atunci când instanța constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătându-se în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Solicită a se avea în vedere însă că în speță nu există piedici în desfășurarea procesului determinate de neîndeplinirea unor obligații de către reclamant. Arată recurentul că reclamant fiind, are tot interesul ca procesul să se judece, însă în condițiile în care a început procesul penal procesul trebuie întrerupt deoarece soluția ce se va pronunța în procesul penal are o influență hotărâtoare în ceea ce privește procesul civil. Susține că procesul penal are termen de judecată la data de 11 februarie 2010 și în încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2009 dată de Tribunalul Iașis -a consemnat faptul că s-a făcut dovada că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații și că acea cauză are termen pe rolul Judecătoriei Iași, însă instanța nu a observat acest aspect. Deși s-a mai invocat și la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2009 existența procesului penal și s-a solicitat suspendarea judecării procesului civil până la soluționarea celui penal, instanța a respins și atunci cererea de suspendare formulată în temeiul art. 244 alineat 2 Cod procedură civilă. Împotriva acelei încheieri din data de 13 aprilie 2009 promovat recurs și în timpul soluționării recursului a invocat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 (1) și 282 alin. 2 Cod procedură civilă. Una din aceste excepții a fost respinsă de Curtea de APEL IAȘI și una a fost admisă, însă acest fapt nu reprezenta o în desfășurarea procesului.

Recurentul susține că nu se poate dispune suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă, apreciind că se impune a se dispune suspendarea în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, pentru motivele pe care le-a invocat prin cererea de recurs. Arată că instanța de judecată în loc să dispună suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă motivat de faptul că este în curs de soluționare procesul penal și numai după soluționarea acelei cauze penale poate fi soluționată legal pricina de față, a dispus în mod nelegal suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea încheierii pronunțată de Tribunalul Iași la data de 14 decembrie 2010, în sensul de a se dispune suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă. Depune la dosar concluzii scrise.

La interpelarea instanței, recurentul arată că nu cunoaște stadiul de soluționare al dosarului la Curtea Constituțională.

Avocat pentru intimații G și având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de. Solicită a se avea în vedere că la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2009 instanța a pus în discuție suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 Cod procedură civilă și părțile au fost de acord cu suspendarea în baza acestui temei de lege. Judecarea cauzei este suspendată motivat de faptul că dosarul nu a fost restituit de la Curtea Constituțională. Ceea ce invocă la termenul de astăzi recurentul cu privire la dosarul penal și dosarul Curții Constituționale nu au legătură cu cauza. Arată că recurentul este nemulțumit și în condițiile în care s-a respins cererea de suspendare și dacă s-a admis cererea de suspendare.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În rolul Tribunalului Iași sub nr- se află în curs de soluționare apelul declarat de, împotriva sentinței civile nr. 12529 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Iași, obiectul cauzei fiind rectificare înregistrare în cartea funciară.

Tribunalul Iași prin încheierea din 13.04.2009 respinge cererea de suspendare a judecății și de repunere cauzei pe rol.

Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs, cauza fiind înaintată spre soluționare Curții de APEL IAȘI - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, înregistrată sub același număr unic de dosar, -.

În instanța de recurs a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) și art. 282 alin. (2) din Codul d e procedură civilă.

Prin încheierea din30 septembrie 2009Curtea de APEL IAȘI în temeiul art. 29 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992 suspendă judecarea recursului.

Dosarul de fond este înaintat la Curtea Constituțională, fiind formată "urmă de dosar" la ribunalul Iași și instanța de recurs.

În dosarul constituit ca "urmă" pe rolul Tribunalului Iași sunt dispuse măsuri procedurale în perioada 18 mai - 16 noiembrie 2009, între care și solicitarea dosarului de fond de la Curtea de APEL IAȘI.

În ședința publică din 14 decembrie 2009 apelantul, prezent la dezbateri arată că cercetările penale au fost finalizate și s-a dispus începerea urmării penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Depune la dosar copia citației din dosarul nr- a Judecătoriei Iași, cu care face dovada că a primit termen de judecată la data de 11.02.2010.

Tribunalul pune în discuția părților suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

În încheiere sunt consemnate concluziile părților, apelantul este de acord cu suspendarea cauzei; avocat pentru intimații G și este de acord cu suspendarea cauzei; avocat pentru intimații și - nu se opune suspendării cauzei.

Tribunalul dispune suspendarea judecării cauzei prin încheierea din 14 decembrie 2009 în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii a declarat recurs, expunerea și dezvoltarea motivelor face incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Susține recurentul că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile ce reglementează instituția suspendării, în ceea ce privește temeiul de drept.

Astfel, suspendarea s-a solicitat pentru că există o judecată penală pe rolul Judecătoriei Iași, ce are legătură cu prezenta cauză, fiind aplicabile dispozițiile art. 244 pct. 2 alin. (1) Cod procedură civilă.

Instanța de apel, din oficiu, în ședința publică din 14 decembrie 2009 pus în discuția părților suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, fiind consemnat în considerentele încheierii art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.

Recurentul arată că în încheiere nu sunt arătate obligațiile care au fost încălcate, așa cum cere art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, iar potrivit alin. (2) din același articol la redeschiderea procesului partea trebuie să plătească sumele prevăzute de legea timbrului pentru judecarea pricinilor, ulterior suspendării.

În dezvoltarea motivului de recurs se invocă aplicarea greșită a legii, instanța interpretând ridicarea unei excepții de neconstituționalitate ca fiind act de tergiversare sau de împiedicare a desfășurării normale a procesului. Demersul părții recurente este un act legal, inalienabil dreptului său la apărare garantat de Constituție. Curtea Constituțională a stimulat ridicarea excepțiilor de neconstituționalitate, menționând că "ridicarea acestora este specifică statelor de drept".

La recursul declarat de au aderat intimații și prin cererea din 03.02.2010, ce au calitate de apelanți în dosarul pe rolul tribunalului. Instanța din oficiu a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de aderare la recurs.

Curtea constată că judecarea recursului, cale extraordinară de atac este reglementată prin dispozițiile art. 299 - art. 316 Cod procedură civilă, ce stabilesc termenele și formele recursului, judecarea recursului și efectele casării.

În art. 316 Codul d e procedură civilă prevede că "Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs", în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în Capitolul I Recursul - Titlul V Extraordinare de atac.

Aderarea este o instituție reglementată expres prin art. 293 Cod procedură civilă numai pentru calea de atac a apelului.

Curtea are în vedere că recursule este o cale extraordinară de atac în care dispozițiile de procedură privind atât judecata în primă instanță cât și în apel, sunt aplicabile numai în măsura în care nu sunt potrivnice celor din Capitolul "Recursul".

Astfel, sunt aplicabile în faza procesuală a recursului regulile privitoare la citarea părților, administrarea probelor, limitată prin art. 305 Cod procedură civilă numai la înscrisuri, cele privind soluționarea excepțiilor, întocmirea încheierilor de ședință, redactarea și pronunțarea hotărârii, îndreptarea și lămurirea acesteia, stabilirea cheltuielilor de judecată, cât și actele de dispoziție ale părților (renunțare la judecată, la drept, suspendarea judecății, perimarea).

Dispozițiile din apel aplicabile în recurs sunt cele stabilite prin art. 294 Cod procedură civilă, care prevăd că nu este posibilă schimbarea calității părților, a obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată.

Curtea reține că o cerere de aderare la recurs contravine dispozițiilor imperative referitoare la condițiile de exercitare și natura căii de atac extraordinare, fiind inadmisibilă.

Recursul declarat de este întemeiat pentru următoarele considerente:

Măsura recurată dispusă de tribunal constituie un caz particular de suspendare facultativă a judecății ce reprezintă o sancțiune procedurală care intervine în cazul culpei, în speță a apelantului pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății.

Controlul judiciar exercitat de tribunal asupra sentinței pronunțate de judecătorie a stabilirii legalității și temeiniciei prin prisma criticilor formulate poate avea loc numai prin analiza lucrărilor dosarului de fond (cererii, probe, hotărâre) și nu pe o "urmă" de dosar, ce cuprinde numai acte de procedură efectuate în apel, respectiv încheierii de ședință, citații, dovezi de îndeplinire a procedurii. În această situație tribunalul, părțile fiind și de acord asupra suspendării judecății, trebuia să aprecieze asupra altui temei de drept, art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă nefiind incident, în așa fel încât părțile să nu fie supuse la sancțiuni procedurale și cheltuieli de judecată în cazul reluării judecății.

Prin aplicarea greșită a legii tribunalul a dispus suspendarea judecății, ca sancțiune pentru apelanți, deși nu sunt în culpă procesuală, fără a se menționa obligațiile ce nu au fost îndeplinite de aceștia, ceea ce este obligatoriu pentru instanță.

În considerentele încheierii atacate s-a consemnat că suspendarea judecății se impune până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, ceea ce ar putea face incidente și dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Însă, excepția de neconstituționalitate nu s-a invocat la tribunal, ci la judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva încheierii din 13.04.2009 dată de Tribunalul Iași, Curtea a aplicat art. 29 alin. 5 și a suspendat judecata, măsură stabilită prin lege, dosarul fiind înaintat la Curtea Constituțională (încheierea din 30.09.2009).

Este cert că judecarea apelului nu poate avea loc, în fond în lipsa "dosarului", iar tribunalul nu este competent a aplica art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.

Curtea reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă care prevăd că instanța poate suspenda judecata în două cazuri.

Conform punctului: 1) când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Raportat la obiectul judecății în primă instanță și apel, condițiile cerute de pct. 1 din art. 244 alin. (1) Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite, pentru că excepția de neconstituționalitate vizează o regulă de procedură și nu un drept material, o chestiune prejudiciată a cărei soluționare are o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării cauzei.

În cel de-al doilea caz, judecata se suspendă "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare ce urmează să se dea".

În apel, reclamanții au cerut suspendarea judecății conform art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă și au făcut dovada nu numai a începerii urmăririi penale ci și a judecății în instanța penală. În dosarul nr- al Judecătoriei Iași H. are calitate de parte vătămată, iar intimatul de inculpat, acțiunea penală fiind pusă în mișcare pentru (art. 215 Cod penal) infracțiunea de înșelăciune și fals în declarații, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, înscris în cartea funciară, obiect al plângerii în cauză.

Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 244 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă pentru a se dispune suspendarea judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța admite recursul declarat de și modifică în parte încheierea, în ce privește temeiul de drept al suspendării, măsură pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de aderare la recurs formulată de și, ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 dată de Tribunalul Iași în dos. Nr- pe care o modifică în parte, în sensul:

Temeiul de drept al suspendării sunt dispozițiile art. 244 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Menține suspendarea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 Februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -- -

Grefier,

Red. -

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

19.02.2010/2 ex.

2 ex.

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Valeria Cormanencu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Iasi