Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.77 R
Ședința publică de la 12.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol judecarea cererilor de recurs formulate de recurenta pârâtă SC SA și recurenta reclamantă SC SRL împotriva deciziei civile nr.165A/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimații pârâți OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ T, SC SA, SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă SC SA prin reprezentant cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererile de recurs sunt netimbrate, că recursul formulat de SC SRL a fost comunicat tuturor părților, iar recursul formulat de recurenta pârâtă SC SA nu a fost comunicat intimaților pârâți. Totodată se arată că la data de 03.02.2009 recurenta reclamantă SC SRL a depus o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, iar la data de 09.02.2009 recurenta pârâtă SC SA de asemenea a depus o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare.
La prima strigare a cauzei reprezentantul intimatei pârâte SC SA învederează Curții că lasă la apreciere cele două cereri de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulate de ambele recurente.
Curtea, având în vedere că cele două recursuri nu sunt timbrate și că la prima strigare a cauzei lipsesc ambele recurente, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La strigarea cauzei la ordine, Curtea constată că recurentele au fost citate din data de 29.12.2008 cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru stabilite prin rezoluție administrativă la suma de 19,5 lei, timbru judiciar de 0,45 lei, astfel că la termenul de judecată de astăzi nefăcându-se această dovadă, din oficiu invocă excepția de netimbrare a recursurilor și acordă cuvântul reprezentantului intimatei pârâte SC SA pe această excepție.
Reprezentantul intimatei pârâte SC SA solicită admiterea excepției de netimbrare.
Curtea, având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru cât și de faptul că această chestiune prevalează înaintea oricăror cereri, respinge cererile de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare și reține pe excepția de netimbrare cererile de recurs formulate de recurenta pârâtă SC SA și recurenta reclamantă SC SRL împotriva deciziei civile nr.165A/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimații pârâți OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ T, SC SA, SC SRL.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ri de Vede la 3.09.2007, reclamanta SRL, prin administrator a chemat în judecată pârâta Compex SA, solicitând rectificarea cărții funciare nr. 1796/N întocmită pe numele acesteia, privind imobilul cu număr cadastral 79/0/4 situat în localitatea Ri de Vede, str. -, - 111, parter, în sensul de a se radia din cartea funciară mențiunile potrivit cărora pârâta ar avea în proprietate suprafața de 11,50 mp reprezentând magazie, spălător și wc (grup sanitar), identificate în planul de amplasament și delimitare, întocmit de fostul proprietar al acestor spații - Corona SRL.
La data de 16.11.2007, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitata respingerea acțiunii reclamantei și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 954/15.12.2004 la BNP, în contradictoriu cu pârâții SA și SRL, în calitate de lichidator al Corona SRL, să se constate că este proprietara spațiului situat în Ri de Vede, str. -, - 111, parter și să se dispună rectificarea cărții funciare nr. 2841/21.12.2004 întocmită pe numele reclamantei SRL privind imobilul,Agenția CEC", având aceeași adresă, în sensul de a se radia din cartea funciară suprafața de 11,50 mp reprezentând magazie, spălător și wc (grup sanitar), ca făcând parte din suprafața imobilului.
La data de 30.11.2007, pârâta și-a precizat cererea reconvențională, în sensul ca instanța să constate că este proprietara spațiului situat în str. -, la parterul blocului S 111 din Ri de Vede.
Ulterior, la 14.12.2007, aceasta a modificat primul capăt al cererii reconvenționale, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 954/2004, pentru suprafața de 11,50 mp.
Prin sentința civilă nr. 414 din 31.03.2008, Judecătoria a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei reclamante SA, excepție invocată de reclamanta pârâtă SRL, a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare nr. 954/2004, invocată de reclamanta pârâtă, a respins excepția lipsei de interes în promovarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietatea invocată de reclamanta pârâtă SRL, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei pârâte față de capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, a respins ca nefondată cererea privind rectificarea CF nr. 1796/N, formulată de reclamanta pârâtă SRL, a respins ca nefondate toate cele trei capete de cerere reconvențională și a respins cererea reconvențională formulată în contradictoriu cu SA pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SRL cât și pârâta SA, apeluri care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman.
Prin decizia civilă nr. 165 din 17.09.2008, Tribunalul a respins cele două apeluri ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs ambele apelante - reclamanta SRL și pârâta SA.
Pentru termenul de azi, recurentele au fost citate cu mențiunea timbrării recursului cu câte 19,5 lei taxă judiciară de timbru și depunerea la dosar a timbrelor judiciare în sumă de 0,45 lei, obligație pe care nici una dintre recurente nu a îndeplinit-o, astfel încât Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare.
Excepția este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat.
Neachitarea taxelor judiciare de timbru în termenele stabilite se sancționează cu anularea cererii, potrivit alin.3 al aceluiași articol, sancțiune ce se aplică și în raport de neîndeplinirea obligației de plată a timbrului judiciar, potrivit art. 9 alin.2 din OG nr. 32/1995.
În raport de aceste considerente, cele două recursuri vor fi anulate ca netimbrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrate recursurile declarate de recurenta reclamanta SRL și recurenta pârâta SA împotriva deciziei civile nr. 165 din 17 septembrie 2008 Tribunalului Teleorman pronunțată în contradictoriu și cu intimații pârâți OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ T, SA, SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2009..
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - - -
-
GREFIER
.red./2 ex.
10.04.2009
Tribunalul Teleorman
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Elena Viviane Tiu, Carmen