Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 84/
Ședințapublică din 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Ligia Vîlcu
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ORTODOXĂ, în contradictoriu cu intimata reclamantă - CU, având ca obiect rectificare carte funciară, acțiune în constatare; împotriva deciziei civile numărul 197/Ap din 26.06.2007 și a încheierii ședinței Camerei de Consiliu din 03.10.2007 pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Proceduralegal îndeplinită.
S-a făcutreferatul cauzei de cătregrefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 4 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 11.03.2008.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față.
Constată că prin sentința civila nr. 1614/15.10.2002, Judecătoria Făgărașa respins acțiunea civila formulata de reclamanta - Unita cu, împotriva paratei Ortodoxa, pentru constatare preluare abuziva imobil si restabilire situație anterioara de CF.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel - Unita cu, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate ca nefiind legala si întemeiata si in rejudecare, admiterea acțiunii promovate.
Prin decizia civila nr. 220/24.02.2003, Tribunalul Brașova respins excepția lipsei capacitații procesuale de folosință a apelantei recurente - Unita cu si a respins apelul declarat de apelanta - Unita cu împotriva sentinței civile nr. 1614/2002 a Judecătoriei Făgăraș, ce a fost menținută.
A fost obligata apelanta parata la plata către intimata reclamanta a cheltuielilor de judecata de 500 Ron.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta - Unita cu.
Prin decizia civila nr. 716/6.06.2003, Curtea de APEL BRAȘOVa admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 220/24.02.2003 pronunțata de Tribunalul Brașov si in consecință a casat susmenționata decizie si a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia civila nr. 62/21.01.2004, Tribunalul Brașova admis excepția autorității de lucru judecat, invocata din oficiu. A admis apelul declarat de către apelanta reclamanta - unita cu - împotriva sentinței civile nr. 1614/2002 a Judecătoriei Făgăraș pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca, a fost respinsa cererea având ca obiect revenirea la situația anterioara de carte funciara cu privire la imobilul cu destinația de, înscris in CF 594 nr. top 660/4, ca urmare a admiterii excepției autoritarii de lucru judecat.
Au fost păstrate dispozițiile din sentința apelata referitoare la respingerea celorlalte cereri formulate de reclamanta, cu plângerea apelantei reclamanta la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs reclamanta din solicitând admiterea acestuia si casarea deciziei civile, întrucât instanța de apel nu a avut in vedere dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs arătate in decizia civila nr. 716/2003 a Curții de APEL BRAȘOV si totodată a interpretat greșit acțiunea dedusa judecații, ca fiind o acțiune in constatare, deși s-a stabilit de către instanța de recurs ca este o acțiune in revendicare imobiliara.
Prin decizia civila nr. 1655/R/26.11.2004 Curtea de APEL BRAȘOVa admis excepția de necompetenta materiala si a declinat competenta soluționării cauzei in favoarea Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Prin decizia civila nr. 5335/31.05.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție B, in baza art. II alin. 3 din Legea nr. 219/2005 a stabilit competenta de soluționare a recursului declarat de reclamanta - Unita cu împotriva deciziei civile nr. 62/2004 a Tribunalului Brașov, in favoarea Curții de APEL BRAȘOV.
Prin decizia civila nr. 556/13.12.2006, Curtea de APEL BRAȘOVa admis recursul declarat de reclamanta - din, împotriva deciziei civile nr. 62/A/2004 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe, Tribunalul Brașov.
Pe rolul Tribunalului Brașov, cauza a fost înregistrată in rejudecarea apelului, sub nr. 799/23.01.2006.
Prin decizia civilă nr. 197/26.06.2007 Tribunalul Brașova admis apelul declarat de către reclamanta - cu împotriva sentinței Judecătoriei Făgăraș, pe care a schimbat-o în tot și a admis acțiunea stabilind că reclamanta este proprietara imobilelor situate în comuna nr. 419, reprezentând casa parohială greco-catolică, cu șase camere, înscrisă în CF nr. 420 nr. top. 516, cimitirul nou înscris în CF 420 nr. top 3188 și situată peste râu, înscrisă în CF nr. 594 nr. top. 660/4, dispunând și restabilirea situației de carte funciară cu înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
Instanța de apel a reținut în esență că art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 501/2002, care instituie o procedură administrativă prealabilă, prin constituirea unor comisii speciale de retrocedare pentru lăcașurile de cult și casele parohiale, nu poate împiedica accesul la justiție al părților, mai ales în cazul în care comisia trenează soluționarea cererii, încălcându-se termenul rezonabil. Ca argument de drept s-a avut în vedere practica Curții europene de la Strasbourg întemeiată pe art. 6 din CEDO.
Pe fondul cauzei s-a constatat că inițial imobilele revendicate au aparținut reclamantei. Ulterior, în temeiul Decretului 177/1948 și Decretului nr. 358/1948 s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei. Aceste acte normative au fost abuzive, încălcând chiar ordinea de drept de la momentul respectiv, ordine de drept instituită prin Constituția de al 1948. Mai mult, din înscrisurile depuse de pârâtă nu s-a făcut nici dovada îndeplinirii condițiilor impuse de Decretul nr. 177/1948 pentru a opera acest transfer de proprietate. Așa fiind s-a constatat că imobilele în litigiu au trecut fără titlu valabil în proprietatea Parohiei Ortodoxe și ca o consecință s-a admis acțiunea și s-a dispus restabilirea situației anterioare de cf.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Ortodoxă întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 312 alin. 1, 2 și 3 din același act normativ, solicitând în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, iar în subsidiar modificarea în tot în sensul respingerii apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:
1. Instanța s-a pronunțat extra petita și a încălcat normele de procedură imperative prevăzute în art. 121 și 129 Cod procedură civilă.
Respectiv instanța nu a respectat petitele acțiunii introductive de instanță, nepronunțându-se asupra valabilității titlului pârâtei-recurente, pentru care s-au făcut apărările de către aceasta în timpul procesului, ci a făcut referiri cu privire la titlul reclamantei-intimate. Prin aceasta s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 121 și 129 Cod procedură civilă, care prevăd că judecătorul trebuie să soluționeze numai ceea ce este solicitat prin cererea de chemare în judecată, încălcându-se principiul disponibilității. Mai mult decât atât s-a încălcat principiul egalității de tratament al părților în fața judecății cuprins în art. 11 și 20 din Constituția României prin asimilarea lui in dreptul intern din Proclamația Universală a Drepturilor Omului, dar și art. 16 alin. 8 din Constituție care vizează tratamentul egal în fața legii.
Prin aceeași pronunțare a instanței s-a încălcat și principiul contradictorialității și a dreptului de apărare pentru că pârâtul nu și-a putut face apărările și probatoriul necesar.
2. Instanța s-a pronunțat pe un temei de drept ce nu a fost indicat de reclamantă prin acțiunea introductivă, respectiv art. 38 și 39 din Decretul nr. 177/1948, schimbând radical temeiurile de drept ale acțiunii,în condițiile în care cauza nu a fost trimisă niciodată din nou în fața primei instanțe, ci numai în fața instanței de apel, iar potrivit art. 294 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii.
3. Hotărârea pronunțată este nelegală având în vedere că acțiunea promovată de reclamantă este inadmisibilă prin prisma actelor normative aplicabile în domeniu, respectiv Decretul - Lege nr. 126/1990, ale Legii nr. 501/2002 și ale OUG nr. 94/2000, care exclud acțiunea în revendicare fondată pe dreptul comun. Această excludere este consacrată și de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, ori imobilele în discuție fac obiectul actelor normative anterior amintite. De altfel, aceste acte normative prevăd o primă fază administrativă obligatorie care nu a fost epuizată de către reclamantă.
Din perspectiva Decretului - Lege nr. 126/1990, respectiv a art. 3 nu s-a realizat componenta dorinței credincioșilor din comunitatea din, nefiind finalizate discuțiile pe această temă.
Din perspectiva OUG nr. 94/2000 aprobată și modificată prin Legea nr. 501/2002 lăcașele de cult cu construcțiile și terenurile aferente au rămas supuse regimului instituit de Decretul-Lege nr. 126/1990, neputând fi retrocedate pe calea prezentei acțiuni, ele rămânând supuse celor două faze a procedurii,cea necontencioase în fața comisiei speciale de retrocedare, care trebuie să țină cont de dorința credincioșilor și cea contencioasă, în fața instanței unde se atacă dispoziția acestei comisii.
În fine recurenta face vorbire de incidența art. 37 și 38 din Decretul 177/1948, prin referire la mențiunile făcute pe de un preot al parohiei, din acea perioadă și din care reiese faptul că trecerea la noul cult s-a făcut cu acordul tuturor credincioșilor.
Odată cu decizia, prin memoriu separat, pârâta a declarat recurs și împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu din 03.10.2007, încheiere prin care, din oficiu, s-a dispus îndreptarea erorii materiale referitoare la numărul deciziei pronunțate. Temeiurile de drept ale acestui recurs sunt aceleași ca și la recursul împotriva deciziei.
În motivare se critică faptul că în cuprinsul său se arată că se îndreaptă eroarea materială referitoare la sentință și nu la decizie, așa cum este denumirea corectă a acestei hotărâri judecătorești. În continuare sunt reluate aceleași motive de recurs ca și cele îndreptate împotriva deciziei, deși ele nu sunt proprii acestei încheieri.
Intimata - reclamantă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
În probațiune s-a admis și administrat proba cu înscrisuri referitoare la încercările de soluționare amiabilă a cauzei.
Examinând cauze, prin prisma invocate, curtea constată că recursul este nefondat.
Primul motiv invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, el făcând referire la extra petita, dar combinat cu pct. 5 al aceluiași articol pentru că se încalcă norme imperative instituite de art. 121 și 129 Cod procedură civilă.
Susținerile recurentei sunt nefondate. Aceasta ignoră cu desăvârșire hotărârile judecătorești anterioare, în special decizia civilă nr. 716/06.06.2003 a Curții de APEL BRAȘOV, pronunțată în recurs, prin care instanța a statuat în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, cu putere obligatorie pentru instanța de apel că obiectul acțiunii promovate inițial de reclamantă este o revendicare grevată pe o cerere de rectificare a cărții funciare. În aceste condiții toate probele făcute în apel s-au axat pe această interpretare obligatorie, recurenta făcându-și și ea apărările în acest sens. Așa fiind nu se poate susține că s-au încălcat dispozițiile art. 121 și 129 Cod procedură civilă, judecătorii fiind într-adevăr ținuți să se pronunțe numai cu privire la capetele de cerere formulate în acțiunea introductivă, însă tocmai conținutul corect al acestor capete de cerere au fost cele clarificate prin decizia de casare sus-menționată.
De asemenea nu se poate susține că a fost încălcat principiul disponibilității pentru că în temeiul aceluiași art. 129 Cod procedură civilă judecătorul este obligat să pună în discuția părților și să clarifice situație de fapt și motivarea în drept a cererii, ceea ce s-a realizat, inclusiv pe calea controlului judiciar.
În condițiile în care decizia de casare a fost explicită cu privire la stabilirea obiectului acțiunii, iar probatoriul în apel s-a făcut plecând de la această decizie nu sunt fundamentate nici criticile privitoare la încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare atâta timp cât toate părțile au fot în cunoștință de cauză și și-au propus și administrat probele pe care le-au crezut de cuviință.
În consecință ele au avut parte de un tratament egal în fața justiției nefiind încălcate nici dispozițiile constituționale și nici cele ale tratatelor internaționale la care România este parte și care, în virtutea textelor constituționale, fac parte din dreptul intern.
Al doilea și al treilea motiv de recurs se referă la interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Motivarea instanței bazată de dispozițiile art. 37 și 38 din Decretul nr. 177/1948 nu a schimbat temeiul juridic al acțiunii, fapt inadmisibil în calea de atac a apelului, așa cum corect observă recurenta. În chiar cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă se face vorbire de acest act normativ, atunci când se invocă nevalabilitatea titlului de preluare al statului, iar instanța de apel nu a făcut decât să-l analizeze în contextul stabilit prin decizia de casare.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și fazele necontencioase pe care părțile trebuie să le parcurgă în mod obligatoriu, care fac obiectul ultimului motiv de recurs, curtea constată că asupra tuturor acestor probleme de drept, inclusiv asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor Decretului-Lege nr. 126/1990 aprobat cu modificări prin Legea nr. 501/2002, s-a pronunțat instanța de recurs într-un ciclu procesual anterior prin decizia civilă nr. 716/06.06.2003. Această decizie a dezlegat problema de drept pusă în discuție, în sensul admisibilității acțiunii în revendicare, așa încât un nou recurs pe aceleași motive este el însuși inadmisibil. Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr. 556/13.12.2006 Curtea de APEL BRAȘOVa reluat această discuție constatând că instanța de apel care s-a pronunțat după darea deciziei nr. 716/2003 a ignorat îndrumările date prin decizia de casare și problemele de drept dezlegate. În consecință, invocarea pe calea recursului, din nou, a acestei probleme nu mai poate fi primită.
Legat de consemnările aflate pe din acestea sunt probleme de probatoriu care scapă controlului instanței de recurs.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale instanța constată că ceea ce invocă recurenta este tot o chestiune de eroare materială ce poate fi îndreptată oricând, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, nefiind o eroare de natură a conduce la modificarea hotărârii. Celelalte motive invocate și în acest memoriu de recurs sunt identice cu cele analizate anterior și nu au legătură cu eroarea materială de aceea nu vor fi analizate din nou.
Pentru aceste considerente și acest recurs va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ortodoxă împotriva deciziei civile nr. 194/26.02.2007 a Tribunalului Brașov și împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu din 03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/09.04.2008
Dact. /14.04.2008
Jud. apel: -
Președinte:Roxana TrifJudecători:Roxana Trif, Dorina Rizea, Ligia Vîlcu
