Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- - Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 968/R/2009
Ședința publică din 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Eugenia Moșincat |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți, ambii domiciliați în O-.2, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în O- -81.1, județul B împotriva deciziei civile nr. 628/A din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost admis apelul civil declarat împotriva sentinței civile nr.4059 din 30 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea; având ca obiect: rectificare CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 13 mai 2009 au pus concluzii asupra recursului, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2009, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4059 pronunțată de Judecătoria Oradea la data de 30.05.2008, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocata de către pârâți.
S-a respins cererea promovata de reclamantii si, împotriva pârâților si, ca nefondata.
În considerentele sentinței, în esență instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civila nr. 1773/2001 a Judecătoriei Oradea, pronunțata in dosar nr. 10283/2000 a fost anulat in parte titlul de proprietate nr. 901/27.04.1994 emis pe seama numitei (antecesoarea reclamanților), respectiv pentru cota de 550/6262 mp parti din nr. topo. 6712/2 înscris in CF 4216 O, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, in favoarea paraților; parți in acest proces au fost si reclamanții si. Aceasta hotărâre a rămas irevocabila prin respingerea apelului apoi a recursului, prin decizia civila nr. 1837/R/2001 a Curții de Apel Oradea. Prin aceste hotarari au fost inlaturate si sustinerilor reclamanților si, făcute pe cale incidentala si anume, ca au fost subdobânditori de buna credinta in privința terenului care a aparținut lui. In baza sentinței civile 1773/2001, s-au efectuat notările corespunzătoare in cartea funciara respectiv, s-au radiat înscrierile făcute in baza titlului de proprietate anulat nr. 901/1994 precum si, in parte, inscrierile prin care si-au notat dreptul de proprietate si in privinta carora s-a retinut prin hotararile sus amintite, ca nu pot fi considerati subdobanditori de buna credința. Ulterior, prin sentința civila nr. 5507/2003, pronuntata in dosar nr. 5030/2002 s-a dispus sistarea indiviziunii asupra terenului in litigiu, hotărârea pronunțându-se in contradictoriu si cu reclamanții, iar pârâților fiindu-le atribuit nr. topo. nou format 6712/9.
prezenta acțiune, reclamanții tind sa obțină o hotărâre judecătoreasca care sa contrazică dispozitivul hotărârii sus amintite, respectiv prin care sa se stabilească o situație de CF contrara dreptului de proprietate dobândit de către parati in baza sentinței civile nr. 1773/2001 a Judecătoriei Oradea si a sentinței civile nr. 5507/2003 a Judecătoriei Oradea, ajungându-se la hotărâri contradictorii.
Potrivit disp. art. 1201 civ. "este lucru judecat atunci când a doua cerere in judecata, are același obiect, este întemeiata pe aceeași cauza si este intre aceleași parți, făcute de ele si in contra lor in aceeași calitate". Funcția excepției puterii lucrului judecat este tocmai de a exclude orice alte interpretări cu privire la adevărul stabilit de instanța in mod irevocabil. Practica a statuat ca puterea lucrului judecat exista indiferent de împrejurarea ca in procesul subsecvent părțile se găsesc cu rolurile schimbate, fostul reclamant devenind parat. De asemenea nu este necesar ca obiectul sa fie formulat identic, esențial este sa nu se ajungă la doua hotărâri contradictorii in sensul ca drepturile recunoscute prin prima hotărâre sa nu fie contrazise prin hotărârea ulterioara, aceasta situație putându-se ivi si in cazul in care problema a fost discutata in primul proces numai pe cale incidenta.
Instanta de fond a retinut si imprejurarea ca reclamanții nu au atacat încheierile prin care s-au efectuat rectificările de carte funciara in baza hotărârilor sus amintite, deși aveau cunostinta despre acestea, tinzandu-se astfel a se solicita instantei efectuarea unui control asupra operatiunilor facute de OCPI pe calea unor actiuni directe si nu pe calea plangerii in baza art. 52 din 7/1996.
de toate aceste împrejurări, instanța de fond a admis excepția autoritatii de lucru judecat întrucât prin promovarea prezentei acțiuni se tinde a se contrazice drepturile recunoscute prin hotararile anterioare, respectiv cele cu nr. 1773/2001 si 5507/2003 ale Judecătoriei Oradea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții apelanți și, solicitând admiterea apelului, schimbarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat și pe cale de consecință, retrimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 628/A din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții și în contradictoriu cu intimații, împotriva sentinței civile nr.4059 din 30.05.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a desființat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare judecătoriei.
Din considerentele deciziei se reține că obiectul dedus judecății îl constituie constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr.884/21.01.2002 și în consecință rectificarea de carte funciară nr.4216 O, nr.top. 6712/2 în sensul înlăturării din conținutul acesteia a mențiunilor privitoare la proprietarii de sub 20, 21 și la lipirea cotei de 550/6262 la suprafața deținută de pârâți sub 17, 18 din această coală. Temeiul juridic invocat de către reclamanți îl reprezintă dispozițiile art.36 pct.1 din 7/1996.
Din cuprinsul CF nr.4216 rezultă că, prin încheierea nr.884/21.01.2002 s-a restabilit situația de CF anterioară de sub 17, 18 în baza sentinței civile nr.1773/2001 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul că, s-a redus cota de teren intabulată în baza titlului de proprietate nr.901/27.04.1994 de sub 19,20,21 cu cota de 550/6262 părți din nr. topografic 6712/2.
Sub 17,18 sunt intabulați pârâții din prezenta cauză iar sub 19 din coala în litigiu, cu nr.4216 O este intabulată în baza titlului de proprietate nr.901/1994, iar sub 20, 21 sunt intabulați reclamanții din prezenta cauză în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13995/14.04.1995, ultimii trei proprietari tabulari doar asupra cotei de 6012/6262 părți din nr. topografic 6712/2.
Prin sentința civilă nr.1773/2001 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1521/A/2001 a Tribunalului Bihor și irevocabilă prin decizia civilă nr.1837/R/2001 a Curții de Apel Oradeas -a anulat în parte titlul de proprietate nr.901/27.04.1994 emis pe seama pârâtei, respectiv pentru cota de 550/6262 părți din nr. topografic 6712/2 înscris în CF 4216 O, dispunându-se totodată ca asupra acestei cote se va reconstitui dreptul de proprietate în favoarea reclamanților din respectivul dosar, pârâți în prezenta cauză.
Instanța de fond în mod greșit a reținut incidența dispozițiilor art. 1201 cod civil, așadar excepția autorității de lucru judecat, neraportându-se la nici o hotărâre judecătorească, ci doar amintind hotărârea susmenționată cu nr.1773/2001 a Judecătoriei Oradea. Raportat însă la această hotărâre nu poate fi reținută tripla identitate de părți, cauză și obiect. Prin sentința civilă nr. 1773/2001 a Judecătoriei Oradeas -a soluționat legalitatea titlului de proprietate cu nr.901/1994 iar prin prezenta hotărâre se solicită rectificarea cărții funciare cu nr. 884
Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenții și, în termenul legal și legal timbrat, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile în totalitate și menținerea sentinței civile nr. 4059/2008 a Judecătoriei Oradea în sensul respingerii acțiunii introductive formulate de reclamanții și ca nefondată și admiterii excepției autorității de lucru judecat.
Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată
În motivare, recurenții au arătat că, prin sentința civilă 1773/2001 pronunțată de Judecătoria Oradea, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1837/R/2001 a Curții de Apel Oradea le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra cotei de 550/6262 mp aferente imobilului cu nr. top inițial 6712/2 înscris în CF 4216 O, fiind anulat parțial titlul de proprietate nr. 901/1994 pentru această cotă urmând ca asupra acesteia să li se reconstituie dreptul de proprietate, această hotărâre bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Menționează că în acel dosar apelanții reclamanți au avut calitatea de pârâți, astfel încât, în privința lor sunt incidente dispozițiile art. 1201 cod civil iar acțiunea care face obiectul prezentului dosar urmărește înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.
Mai arată că, după pronunțarea hotărârilor judecătorești între părți a existat și un proces de sistare indiviziune soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 5507/2003 a Judecătoriei Oradea, această hotărâre fiindu-le opozabilă și intimaților și se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel, ca efect al acestei hotărâri dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafață de 800 mp s-a consolidat retroactiv, de la momentul nașterii stării de indiviziune, sentința fiindu-le întabulată prin Încheierea nr. 4394 din 14 februarie 2006, ulterior realizându-se și punerea în posesie, în prezența executorului judecătoresc, a expertului judiciar și a apelanților reclamanți.
Arată că instanța de judecată poate să exercite un control asupra operațiunilor făcute de OCPI numai pe calea plângerii și nicidecum pe calea unei acțiuni directe, și numai în termenul de 15 zile de la data la care apelanții au luat cunoștință de conținutul încheierii de întabulare.
Articolul 36 alin 1 pct 1 din legea nr. 7/1996 nu sunt incidente, cu ocazia întabulării sentinței civile nr. 5507/2003 a Judecătoriei Oradea fiind respectate în totul dispozițiile instanței.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct 8, 9 cod procedură civilă.
Intimații, legali citați, au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în principal și în subsidiar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând cu precădere excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimați, excepție dirimantă și peremptorie ce împiedică cercetarea fondului, instanța urmează aor espinge ca neîntemeiată, art. 299 cod procedură civilă prevăzând că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului, în speță hotărârea recurată fiind o hotărâre dată în apel, nefiind exceptată calea de atac a recursului, excepția fiind astfel neîntemeiată.
Sub aspectul fondului cauzei, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică urmând a respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 cod procedură civilă.
Astfel, prin acțiunea înregistrată la instanța de fond s-a solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr. 884 din 21 ianuarie 2002 solicitându-se totodată rectificarea înscrierilor din CF 4216 O privind nr. top 6712/2 în sensul înlăturării din conținutul acesteia a mențiunilor privitoare la proprietarii de sub B 20,21 și la lipirea cotei de 550/6262 la suprafața deținută de pârâți sub,18, reclamanții invocând în drept dispozițiile art. 36 pct 1 din Legea nr. 7/1996.
Raportat la obiectul cererii formulate în prezenta cauză, respectiv obiectul cererilor soluționate prin sentințele civile nr. 1773/2001 și nr. 5507/2003 pronunțate de Judecătoria Oradea, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 1201 cod civil, neexistând identitate de obiect între aceste cauze în condițiile în care prin sentința civilă nr. 1773/2001 s-a soluționat legalitatea titlului de proprietate nr. 901/1994 iar prin sentința civilă nr. 5507/2003 s-a sistat indiviziunea privind imobilul din litigiu, iar în prezenta cauză se solicită rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară, corect reținând instanța de apel că, instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza pe excepția autorității de lucru judecat.
Susținerile recurenților în sensul că instanța de judecată poate exercita controlul asupra operațiunilor făcute de OCPI numai pe calea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 52 din legea nr. 7/1996 sunt nefondate, deoarece prin acțiunea formulată de reclamanți se solicită rectificarea înscrierilor din Cf, invocându-se în drept dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, această procedură fiind diferită de cea reglementată de dispozițiile art. 52 din legea nr. 7/1996. Sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 36 din legea 7/1996 respectiv a îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest text de lege urmează a se pronunța instanța de fond, pentru aceste considerente fiind, de altfel, desființată cu trimitere spre rejudecare sentința civilă nr. 4059 din 30 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea și anume pentru judecarea cauzei în fond, întrucât excepția autorității de lucru judecat a fost admisă în mod greșit în primă instanță,aspecte reținute în mod temeinic și legal de instanța de apel.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate decizia civilă nr. 628/A din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor ca temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, acestea nefiind justificate, pe împuternicirea avocațială depusă la dosar de reprezentantul intimaților nefiind precizat onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE excepția de inadmisibilitate a recursului invocată de intimați.
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de declarat de recurenții pârâți, ambii domiciliați în O-.2, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în O- -81.1, județul împotriva deciziei civile nr. 628/A din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red dcz
19.06.2009
Jud fond
Jud apel,
Dact IC
2ex/22.06.2009
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- - Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
îNCHEIERE
Ședința publică din 13 mai 2009
PREȘEDINTE: | - - | - judecător |
- - | - judecător | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți, ambii domiciliați în O-.2, județul B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii domiciliați în O- -81.1, județul B împotriva deciziei civile nr. 628/A din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost admis apelul civil declarat împotriva sentinței civile nr.4059 din 30 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea; având ca obiect: rectificare CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintăav.,în reprezentarea recurenților pârâți și av. G, în reprezentarea intimaților reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, menținerea hotărârii instanței de fond și prin urmare respingerea acțiunii introductive ca nefondate, admiterea excepției autorității de lucru judecat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca inadmisibil, în principal și în subsidiar ca nefondat, respingerea excepției autorității de lucru judecat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
În vederea deliberării,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de20 mai 2009, cam. 39, ora 9.00
Pentru când părțile au termen în cunoștință.
Dată în ședința publică din 13 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Eugenia Moșincat, Felicia Toader