Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 07.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanții reclamanți - SRL și împotriva sentinței civile nr. 183/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă apelanții reclamanți - SRL și prin avocat cu împuternicirea avocațială la dosar fila 15 din dosarul de fond, intimatul pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI prin consilier juridic, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că apelul este netimbrat și că intimații pârâți au fost citați cu copia motivelor de apel.
Reprezentantul apelanților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Interpelat fiind, reprezentantul apelanților reclamanți învederează Curții că are împuternicire avocațială depusă la dosarul de fond la fila 15, însă dacă se apreciază că nu face dovada calității de reprezentant, solicită acordarea unui termen scurt de judecată pentru acest motiv.
Curtea, constată că la fila 15 din dosarul de fond este depusă împuternicirea avocațială cu nr.-/2007 pe numele d-nei avocat ce reprezintă pe reclamanții - SRL și și față de împrejurarea că nu există opoziția părții adverse, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cererii de apel.
Reprezentantul apelanților reclamanți - SRL și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței apelate și pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin 1 lit.c și e din Legea nr.84/1998 admiterea acțiunii în sensul anulării înregistrării mărcii nr.72108 "F ", înregistrată pentru clasele 7 și 35, al cărei titular este intimata (depozit M 2005 10966); anulării înregistrării mărcii nr.72109 " " înregistrată pentru clasele 7 și 35, al cărei titular este intimata (depozit M 2005 10967); obligarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci la radierea din Registrul Național al mărcile " " și "F "și să publice hotărârea în Buletinul Oficiul de Proprietate Industrială - Secțiunea Mărci. Solicită a se avea în vedere că intimata a înregistrat cele două mărci cu rea credință, întrucât a avut cunoștință cu mult anterior datei de 25.10.2005, data înregistrării cererilor, că mărcile solicitate au fost create și aparțineau societății SRL la care dețineau, la acea dată, atât apelantul cât și intimata calitatea de asociat și de administrator. Mai mult trebuie avut în vedere faptul că prin înregistrarea mărcii, efectuată de intimată, s-a adus atingere însuși numelui comercial al - SRL, societate la care erau asociați atât intimata cât și apelantul. Ca urmare a cererii intimatei, apelanții au formulat o acțiune în anularea mărcilor indicate ce a format obiectul prezentei cauze. În acest sens, instanța de fond a făcut o gravă confuzie între denumirea comercială și marcă, precum și între calitățile de administrator și asociat al intimatei. Mai arată că înregistrarea mărcilor menționate fără acordul Adunării Generale a Asociaților și în nume propriu arată intenția intimatei de a utiliza pe viitor în nume propriu denumirile comerciale sub care se vindeau produsele respectivei societăți. În consecință, în speță, înregistrarea mărcilor nr.72108 " F " înregistrată pentru clasele 7 și 35 și nr.72109 " " înregistrată pentru clasele 7 și 35 s-a făcut de către intimată cu rea credință, astfel că solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și anularea mărcilor arătate în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin 1 lit. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică. De asemenea solicită amânarea pronunțării să depună la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare cauza ce are ca obiect cererea de apel formulată de către apelanții reclamanți - SRL și împotriva sentinței civile nr. 183/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, față de disp. art. 146 și art. 260.pr.civ,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.10.2008 în cauza ce formează obiectul cererii de apel formulată de către apelanții reclamanți - SRL și împotriva sentinței civile nr. 183/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.228
Ședința publică de la 14.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanții reclamanți - SRL și împotriva sentinței civile nr. 183/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.10.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14.10.2008 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 06.08.2007, reclamanții și -, au chemat în judecată pârâții și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci () solicitând anularea înregistrării mărcilor al căror titular este pârâta, "F " nr. 72108 (pentru clasele de produse/servicii 7 și 35, cu nr. depozit M 10966), respectiv " " nr. 72109 (pentru clasele de produse/servicii 7 și 35, cu nr. depozit M 10967), obligarea pârâtei Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci () să radieze mărcile din Registrul Național al și să publice hotărârea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secțiunea Mărci, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat în esență, că reclamantul și pârâta au înființat în anul 2000, în calitate de asociați deținând cote egale, o societate comercială cu denumirea, cu sediul în La data de 27.09.2006, s-a hotărât divizarea parțială a societății, fiind aprobat la data de 02.10.2006, proiectul de divizare parțială de către Judecătorul delegat, iar prin încheierea nr. 445 pronunțată în ședința publică din data de 07.02.2007, s-a admis divizarea parțială, prin transmiterea unei părți din patrimoniu, către, cu sediul în
Până la divizarea societății, pârâta, cu rea-credință și fără a informa asociatul, a înregistrat în nume propriu la 25.10.2005, cele două mărci alcătuite din cuvinte ce compun denumirea societății, somând ulterior societatea reclamantă, la schimbarea denumirii și a siglei, procedând apoi la chemarea în judecată ( Tribunalul Timiș, dosar nr-).
S-a arătat că mărcile solicitate au fost create și aparțineau societății B, la care părțile persoane fizice erau asociați și administratori. S-a arătat că prin înregistrarea efectuată, s-a adus atingere însuși numelui comercial al
În drept, au fost invocate disp. art. 45, 48 lit. c, art. 48 alin. 2 din Legea nr. 84/1998, și Regula 32 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, aprobat prin nr.HG 833/1998.
Pârâta, a formulatîntâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență, că personal a rezervat denumirea societății la Oficiul Registrului Comerțului, iar notificarea reclamanților și chemarea lor în judecată, sunt justificate de crearea unor confuzii între cele două societăți și afectarea imaginii societății inițiale, de lipsa de profesionalism și seriozitate a societății reclamante. Intenția înregistrării mărcilor a fost de a obține apărarea semnelor distinctive ale activității economice și protecția conferită de Legea nr. 84/1998. Prezenta acțiune are un caracter șicanator, nefiind aptă de a răstrurna prezumția de bună credință la înregistrarea mărcilor și nefăcând dovada unui interes legitim. Susținerile reclamanților privind înregistarea altor mărci de către pârâtă, nu au legătură cu prezenta cauză.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 183/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă, s-a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut că între părțile din proces au existat relații comerciale directe, așa încât se poate deduce că pârâta avea cunoștință de faptul că marca pe care a înregistrat-o, era utilizată de firma la care ea însăși a fost asociată până la divizarea societății și care, deși neînregistrată, era folosită pe teritoriul României de către pârâtă încă din anul 2000, fiind destinată să individualizeze produsele fabricate de pârâta
Raportând însă data înregistrării celor două mărci (25.10.2005) la data la care a avut loc divizarea parțială a societății inițiale (02.10.2006 - data pronunțării încheierii de către judecătorul delegat la.), Tribunalul a apreciat că, scopul înregistrării efectuate de pârâtă, a fost acela de a-și proteja propriile produse, și nu acela de a produce reclamanților vreun prejudiciu, atâta vreme cât, la data înregistrării mărcilor, pârâta era asociată cu reclamantul și nu avea interesul de a-și diminua propriul patrimoniu (hotărârea de divizare a fost luată, după cum însuși reclamantul arată, la data de 27.09.2006). Faptul că pârâta a și utilizat marca în litigiu, aplicând-o pe produsele sale, a fost dovedit în cauză, în timp ce reclamanții nu au putut dovedi că ar fi utilizat marca pentru produse similare cu cele protejate și după data divizării societății inițiale, conform obiectului său de activitate.
Apreciindu-se că în principiu, nimic nu împiedică pe titularul unei mărci să-și folosească mărcile înregistrate pentru aria produselor și serviciilor protejate, câtă vreme nu încalcă alte drepturi de proprietate intelectuală legal protejate ori convențiile la care este parte, cum reclamantul nu are un drept de proprietate anterior înregistrat și prin convenția de divizare nu s-a convenit cu privire la exclusivitatea dreptului reclamanților asupra semnelor înregistrate anterior de pârâtă, Tribunalul a reținut că pârâta a înregistrat și utilizat legal cele două mărci, fără intenția de a produce vreun prejudiciu reclamanților, excluzându-se, prin urmare, reaua-credință a acesteia.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat apel în termen legal, solicitând modificarea hotărârii și pe fond, admiterea acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. 1 lit. c) și e) din Legea nr. 84/1998.
În motivarea apelului, după reluarea expunerilor din cadrul acțiunii de fond, s-a arătat, în esență, că:
Instanța de fond a făcut o gravă confuzie între denumirea comercială și marcă, precum și între calitățile de administrator și asociat ale intimatei.
Reaua-credință a pârâtei decurge din faptul că, deși cunoștea faptul că numele comercial/denumirea societății aparține SRL, a înregistrat aceste două mărci în nume propriu, iar nu în numele societății la care deținea atât calitatea de asociat, cât și pe aceea de administrator, fără a comunica asociatului înregistrarea, făcută în scopul blocării activității societății.
Au fost înregistrate drept mărci, două expresii grafice ale denumirii societății, existând o identitate perfectă fonetică si vizuală, iar dacă mărcile ar fi fost înregistrate pe numele SRL, ele intrau în fondul de comerț al societății și ar fi făcut obiectul divizării.
Apelanții au făcut trimitere și la jurisprudență și doctrină română și străină.
Intimata-pârâtă a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Pornind de la faptul necontestat al similarității celor două mărci înregistrate, cu numele comercial al societății SRL la care, la momentul înregistrării, cele două părți persoane fizice aveau calitatea de asociați și de administratori, Curtea va constata că susținerile părților interesând condițiile înregistrării mărcilor în discuție, vizează exclusiv aspectele bunei/relei credințe a pârâtei, prin urmare aplicarea disp. art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Astfel, nu vor face obiectul analizei aspectele privind similaritatea semnelor ori existența unui drept de proprietate industrială anterior protejat, derivând din înregistrarea numelui comercial al societății inițiale SRL
Ceea ce interesează în cauză, este intenția sub care pârâta, titulară a mărcilor a căror anulare se solicită, a efectuat înregistrarea acestora în nume propriu, în perioada anterioară divizării societății.
Astfel, se apreciază de către C că prezumția existenței unei intenții frauduloase, rezultând din înregistrarea mărcilor în nume propriu, când acestea erau utilizate pentru produse comercializate de firma celor doi asociați, este întărită de faptul necontestat al neinformării asociatului asupra acestei înregistrări. Această situație nu putea avea o altă finalitate decât aceea a conservării în interes personal a unor drepturi aparținând societății, singura legitimată la a-și folosi numele comercial și ca marcă, pentru diferențierea produselor / serviciilor sale de cele ale altor comercianți.
Nu poate fi primită apărarea pârâtei că s-a urmărit apărarea semnelor distinctive ale activității economice, aceasta nefiind în legătură cu ascunderea înregistrării față de asociat, a aproprierii mărcilor în nume propriu.
În acest caz, elementul intențional al fraudei este cu atât mai evident, prin prisma relațiilor directe între deponentul mărcii și societatea care folosește numele comercial. Calitatea de asociat în societatea îndreptățită la înregistrare, nu conferă un drept unilateral acestuia, cu excluderea interesului celorlalți asociați, al societății și, implicit al divizarelor acesteia, pentru a se considera legitimă o atare înregistrare.
Cât privește obligarea pârâtei la radierea înregistrării mărcilor menționate și la publicarea prezentei hotărâri în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Curtea va constata ca neîntemeiat acest capăt de cerere, aparținând reclamanților sarcina de comunicare către a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, conform dispozițiilor cuprinse în Regula nr. 32 alin. 5 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.
Prin urmare, constatând incidența motivului de anulare a înregistrării mărcilor, prev. de art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998 și observând netemeinicia soluției atacate, Curtea va face aplicarea disp. art. 296 Cod pr. civilă, în sensul schimbării sentinței apelate, admiterii în parte a acțiunii și anulării mărcilor nr. 72108 "F ", pentru clasele de produse/servicii 7 și 35, respectiv nr. 72109 " ", pentru clasele de produse/servicii 7 și 35, al căror titular este pârâta, cu respingerea ca nefondată a cererii de obligare a la radierea înregistrării mărcilor menționate și la publicarea hotărârii în.
În baza disp. art. 274 Cod pr. Civilă, intimata-pârâtă, ca parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata către apelanții-reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20,15 lei, reprezentând taxe judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către apelanții reclamanți - SRL și împotriva sentinței civile nr. 183/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite acțiunea în parte.
Anulează înregistrarea mărcilor nr. 72108 "F ", pentru clasele de produse/servicii 7 și 35, respectiv nr. 72109 " ", pentru clasele de produse/servicii 7 și 35, al căror titular este pârâta.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la radierea înregistrării mărcilor menționate și la publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a prezentei hotărâri.
Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 20,15 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. / Tehnoredact. / 6ex.
Judecător fond: TB-S a IV-a
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Georgeta Stegaru