Restituire metale prețioase. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 63/2010
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară vicepreședinte
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele
, precum și de pârâta BANCA NAȚIONALĂ ROMÂNIEI-SUCURSALA A, împotriva deciziei civile nr.228/A din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect restituire metale prețioase.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 29.01.2010 și 5.02.2010, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față reține:
Prin sentința civilă nr.2578/19.05.2009, pronunțată de Judecătoria Deva, în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, -, - - și, invocată de pârâta Banca Națională a României.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții, - - și, primul decedat, la data de 22.03.2005, acțiunea fiind continuată pentru acesta de către moștenitoarele sale, -, în contradictoriu cu pârâta Banca Națională a României, prin Sucursala
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de de 93.945.79 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea metalului prețios fin și a pietrelor prețioase, conținute în obiectele confiscate de la autorii reclamanților, în baza deciziei penale nr.308/1949, pronunțată de Curtea De Apel Cluj - Secția Penală, în dosarul nr.100/1949, obiecte care sunt specificate în inventarul, întocmit la preluare, respectiv, 1.brățară de aur, în greutate de 29,40; 2.o brățară de aur-15,90; 3. o brățară de aur mod.-48,90; 4. o brățaară de aur mod -69,20g; 5. o brățară de aur, cu 16 pietre briliant, cu 20 -36,20; 6.o
brățară de aur, cu piatră de briliant și rubine- 11g; 7. o brățară aur moda ""- 21,20; 8. o brățară veche- 11,20; 9. o brățară de aur veche -7,80; 10.un port țigaret -115,80; 11.un lanț libanez-15,40; 12. o brățară aur cu pietre cu pietre verzi - 45,60; 13. o cruce de aur -8; 14. un creion automat aur -12,10; 15. un medalion cu lanț de aur -19,60; 16. o amuletă cu aur e - 18; 17. o broșă aur -6,90; 18. o broșă aur cu email antic - 17,40; 19. o broșă aur - 8,10 -8,10g; 20.o broșă din aur alb, toată ornată cu briliant - 7,10; 21. o amuletă cu e - 13,20; 22.un medalion din email cu stea aur -27,80; 23. o brățară din mărgean (coral) cu aur -19; 24. o pereche cercei aur cu briliante și albastru - 10,20 ; 25. o pereche cercei - 7,50; 26. o broșă cu e - 15; 27. o pereche cercei cu e -5,40g; 28. o perechei cercei cu e - 2,80; 29.o pereche cercei cu e -5,50; 30.o broșă aur alb cu briliante - 7,50; 31. o broșă aur cu albastru- 3,30; 32. un act de cravată- 0,60; 33. o broșă aur cu briliante - 4,80; 34. o broșă aur cu email- 4; 35. o broșă aur - 5; 36.o broșă cu briliante - 5,50; 37. o broșă aur cu briliante și rubine - 6,40; 38. o broșă aur cu piatră - 5,80; 39. o pereche cercei cu briliante -2,40g; 40.o pereche cercei cu rubine-5,10; 41. un act de cravată - 3,70; 42.un act de cravată cu briliant-3,20; 43.o broșă aur -3,10; 44.o broșă aur, cu briliant- 4,30g; 45. o pereche cercei cu briliant- 2,60; 46. o pereche cercei aur cu piatră corală- 2,80g; 47.o pereche cercei aur cu briliante -3,10; 48. o pereche butoane de manșetă aur - 9,80; 49. o pereche butoane de manșetă aur - 8,50; 50.o pereche butoane de manșetă- 6,30; 51.o pereche cercei aurit - 2,60; 52. o pereche cercei aur cu briliant- 1,40g; 53. o pereche cercei cu piatră perlă- 3,30; 54.o pereche cercei aur cu șurub - 1,80g; 55. o pereche cercei aur perlă- 1,60g; 56.un ținător de cravată aur -3,90; 57.un ac de guler aur - 1g; 58.o pereche cercei aur- 8,40; 59.un lanț de aur cu amuletă de rozetă- 3,20; 60.o brățară de aur subțire - 6,40; 61.o brățară aur antic- 16,20; 62.un lanț bărbătesc - 35,30; 63.un ceas bărbătesc- 105,30; 64.un ceas bărbătesc cu lanț - - 100,50g; 65.un ceas bărbătesc ""- 73,50; 66.un ceas de damă- 11,50; 67. un ceas de damă cu lanț de briliant- 28,20g; 68.un ceas de damă aur cu briliant - 9,20g; 69.un ceas de damă cu lanț de crom- 14,20g; 70.un inel aur alb5,70 g; 71.un inel aur alb-1,80; 72.un inel aur alb cu briliant- 2,70; 73.un inel aur alb cu briliant-3,30; 74.un inel aur alb cu briliant-1,80g; 75.un inel aur alb cu briliant și zefir albastru-3,90; 76.un inel aur alb cu briliant- 1,90g; 77.un inel aur alb cu briliant- 4; 78.un inel aur alb cu briliant-4g; 79.un inel aur alb cu briliant-6,50g; 80.un inel bărbătesc aur-18,60; 81.un inel bărbătesc aur cu piatră cu monogramă-13,30; 82.aur dentar bruch-43,40g; 83.un inel bărbătesc-14,40g; 84.o brățară aur, ruptă, cu briliant- 4,50; 85.o amuletă de piatră coral-7,70; 86.un inel bărbătesc-6,70; 87.un inel cu
piatră camia- 3,80; 88.un inel cu piatră -3,70; 89.un inel cu piatră de rubin reconstruat -7,10g; 90.un inel de aur- 1,40; 91.un inel aur-0,60; 92.un inel aur, fără piatră- 4,60; 93.un inel de aur - 3,20g; 94.un inel de aur bărbătesc- 19,80; 95.un inel de cu briliant-9,90; 96.un inel cu de damă-3,30g; 97.un inel de damă, cu piatră de -5; 98.un inel de damă cu e-3g; 99.un inel cu -3,60;100.un inel de damă, fără piatră-2; 101.un inel cu briliant-3,50g; 102.un inel cu briliante-8g; 103.un inel cu briliante-2; 104.un inel cu briliante-1,90g; 105.un inel cu piatră de briliant și rubin-3g; 106.un inel de aur-1g; 107.un inel de aur fără piatră-1,70g; 108.un inel de aur fără piatră-0,80g; 109.un inel cu piatră - 4,50g; 110.un inel de aur-3g; 111.un inel cu piatră de briliant-2.50; 112.un inel cu piatră de briliant-2g; 113.un inel cu briliante-2,50g; 114.două inele cu piatră de e cu rubine -3g; 115. 5 inele-31,50; 116.23 bucăți verighete de aur; 117.aur bruch-678 și 118.o bucată de briliant de 4 carate, cca.0,80
A fost respinsă, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 690 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantelor.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, prin decizia penală nr.308/26.02.1949, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția Penală, în dosarul nr.100/1949, și au fost condamnați la pedepse cu închisoare corecțională și amendă corecțională pentru fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile Legii nr.638/1946 și, respectiv, Legii nr.284/1947, dispunându-se și confiscarea obiectelor, specificate în inventare și obligarea inculpaților la plata, în solidar, către experții și, a onorariului de expertiză.
Recursul declarat de inculpați a fost respins, prin decizia nr.2425/1.09.1949, pronunțată de Curtea Supremă - Secția penală, în dosarul nr.1059/1049.
În temeiul deciziei penale nr.308/1949 s-a dispus confiscarea de la inculpați a mai multor obiecte din metale prețioase și bijuterii, conform inventarului întocmit de Poliției C cu privire la aurul brut și bijuteriile ridicate de la locuința lui, obiecte prevăzute la pct.1- 118, având prevăzute gramajul și valoarea fiecărui obiect.
Din procesul - verbal, din data de 21.XII.1948, încheiat de Cabinetul Instrucție al Tribunalului Cluj și rechizitoriul nr.1555/12.XII.1948 al Parchetului Tribunalului Cluj, în dosarul nr.6414/1948, rezultă că toate obiectele și bijuteriile confiscate de la inculpați au fost depuse la depozitul Băncii de Stat, în prezent Banca Națională a României.
Instanța de fond a reținut și că, din certificatul de moștenitor
nr.5/16.01.2004, reiese că moștenitori ai lui sunt reclamanta și (născ. ).
Conform certificatului de moștenitor nr.1/25.03.1997, moștenitori ai inculpatului sunt (decedat la data de 22.03.2005), care, la rândul său, are ca moștenitori pe reclamantele și -, care au înțeles să continue acțiunea pornită de autorul lor.
Prin urmare, reclamantele, prin actele de stare civilă, au dovedit calitatea procesuală activă, fiind moștenitoare ale inculpaților.
Constatându-se și faptul că obiectele de metal prețios și bijuteriile, ce au format obiectul inventarului, întocmit în dosarul nr.100/949 de condamnare a autorilor reclamantelor au fost confiscate, fără, însă, a se arăta, cantitatea sau numărul obiectelor confiscate, de la fiecare dintre inculpați, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepție invocată de către pârâta
Cu referire la dispozițiile art.26 alin.1 din nr.OUG190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a reținut că pretențiile reclamantelor sunt,în parte, întemeiate.
Din numeroasele adrese, depuse la dosarul cauzei, urmare a demersurilor efectuate pe lângă pârâta pentru identificarea obiectelor din metale prețioase și a bijuteriilor depuse, în depozitul acesteia, precum și din corespondența instanțelor cu pârâta, rezultă că obiectele din metale prețioase și bijuteriile confiscate de la autorii reclamanților nu mai există, fizic, astfel, încât nu mai pot fi restituite în natură de către pârâta.
În condițiile în care preluarea abuzivă a obiectelor din metale prețioase și a bijuteriilor de la antecesorii reclamantelor este dovedită, a mai constatat instanța de fond, în conformitate,cu prevederile art.26 alin.2 din nr.OUG190/2000, reclamantele sunt îndreptățite a primi despăgubiri, respectiv, contravaloarea acestora, calculată potrivit prețului de evidență al Băncii Naționale a României, la data plății.
În ceea ce privește contravaloarea metalului prețios fin și contravaloarea pietrelor prețioase ambele părți au fost de acord asupra faptului că aceasta nu se poate determina, întrucât lipsesc date cu privire la greutate, felul metalului, numărul, felul și caratajul pietrelor prețioase, după cum s-a reținut și în completarea raportului de expertiză tehnică, întocmit de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Potrivit raportului de expertiză menționat, a mai reținut instanța de fond, nu au putut fi expertizate un număr de 44 de poziții din inventar, constatându-se
că valoarea totală a acestora este de 67.214,86 lei, având în vedere titlul 16
Singura dovadă, pe care reclamantele au putut-o produce, cu privire la titlul obiectelor confiscate, este procesul-verbal, întocmit de expert, la data de 19.02.1949, din care rezultă că bijuteriile prezentate acestuia spre expertizare sunt de 16 carate, deci contravaloarea totală a celor 44 de poziții expertizate ar fi 53.840,71 lei.
Instanța de fond a mai constatat și că un număr de 74 de poziții, din cele 118 ale inventarului, nu au putut fi expertizate, din lipsa datelor necesare, respectiv, mai mult de J, din obiectele confiscate de la reclamanți.
Reclamanții sunt lipsiți, însă, de orice culpă, în ceea ce privește posibilitatea de a preciza toate datele necesare expertizării, în condițiile în care obligația revenea chiar organelor abilitate ale statului, care au instrumentat, dosarul penal, întocmit antecesorilor reclamanților, stat reprezentat de pârâta
De asemenea, a reținut instanța, pârâta și-a manifestat acordul de a le despăgubi pe reclamante, pentru prejudiciul încercat, însă, pentru contravaloarea cea mai mică a obiectelor.
Împotriva sentinței civile, în termenul prevăzut de art.284 pr.civ. au declarat apel reclamantele și pârâta R-Sucursala
Reclamantele au solicitat modificarea sentinței civile nr.2578/2009, pronunțată de Judecătoria Deva, în sensul admiterii în totalitate a cererii formulate și obligarea pârâtei la restituirea tuturor bijuteriilor confiscate sau a contravalorii lor, raportat la prețul actualizat al acestora, conform expertizei contabile extrajudiciare, depuse la dosarul cauzei.(2-4).
Prin decizia civilă nr. 288/A/2009 Tribunalul Hunedoaraa respins ca nefondate apelurile civile formulate de reclamantele, -, - -, și pârâta Banca Națională a României prin Sucursala A, împotriva sentinței civile nr. 2578/2008, pronunțată de Judecătoria Deva.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Astfel, cauza dedusă judecății, a parcurs mai multe cicluri procesuale, sub aspectul determinării instanței competente să o soluționeze, iar apoi a modalității de despăgubire a apelantelor, în temeiul nr.OUG190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, cu modificările și completările ulterioare, fiind efectuată și o expertiză pentru evaluarea unui număr de 44 de obiecte din metale prețioase.
Astfel, este de necontestat că, în baza deciziei penale nr.308/1949, pronunțată de Curtea de Apel Cluj -Secția Penală, în dosarul nr.100/1949, de la autorii reclamantelor (, ), au fost confiscate obiecte din metale prețioase, menționate la punctele 1-118, în inventarul, întocmit la preluare.
Susținerile pârâtei, din apel, conform căror, reclamantele nu au dovedit depunerea obiectele din metalele prețioase, în depozitul de specialitate al R, și, ca atare, nu s-ar justifica nici obligația sa de plată către reclamante, nu sunt întemeiate, raportat la prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.26 alin.1 din nr.OUG190/2000, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase au fost preluate abuziv, pot solicita restituirea acestora, în alin.1 ind.2 din articol definindu-se noțiunea de preluare, ca fiind aceea, efectuată în baza actelor normative menționate de text, printre care și Legea nr.638/1946 și, respectiv, 284/1947, în baza cărora au fost condamnați și antecesorii reclamantelor.
În acest sens, din hotărârile penale și inventarul întocmit, reiese că obiectele din metalele prețioase au fost confiscate de la autorii reclamantelor, prin dispozițiile art.39 din HG nr.1344/2003 (Norme metodologice de aplicare a nr.OUG190/2000), reglementându-se modalitatea de restituire și în situația în care aceste obiecte nu se mai regăsesc fizic.
Mai mult, din procesul-verbal, datat 21.XII.1948, rezultă că toate obiectele din metale prețioase, confiscate de la antecesorii apelantelor au fost predate la Banca.R (în prezent R) -Sucursala (12-dos.fond 1860/2005), în conformitate cu Normele metodologice de aplicare a nr.OUG190/2000,Banca Națională a României, asigurând reprezentarea statului în fața instanțelor de judecată, în cauzele vizând metalele prețioase preluate în mod
abuziv, inclusiv în cazul condamnării penale a unor persoane.
Prin urmare, acest motiv de apel, formulat de pârâtă, nu poate fi reținut.
Din economia dispozițiilor art.39 din nr.HG1344/2003 rezultă că, dacă obiectele din metalele prețioase nu se mai regăsesc fizic, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, învestite cu formulă executorie, contravaloarea metalului fin prețios, conținut în respectivele obiecte, calculată laprețul practicat de BNR, la data plății.
Pentru pietrele prețioase libere sau montate pe bijuterii, confiscate abuziv, în perioada de după anul 1940 și până în anul 1990, care nu se mai regăsesc fizic, același act normativ prevede că se va plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești, definitive și irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea acestora, calculată potrivit prețului de evidență al, la data plății.
Așa fiind, criticile apelantelor reclamante, conform cărora hotărârea instanței de fond s-a impus a fi schimbată, în sensul obligării pârâtei, pentru obiectele care nu au putut fi evaluate (74 din pozițiile evidențiate în inventarul de preluare), laplata contravalorii lor,actualizate cu indicile deinflație, nu au temei juridic, dispozițiile redate în considerente, neprevăzând această modalitate de plată.
Pentru acest considerent a fost și respinsă solicitarea apelantelor reclamante, privind efectuarea, sub acest aspect, unei expertize contabile.
În fine, nici criticile apelantelor privind un prejudiciu care le-ar fi fost creat, din motivul analizat, s-a apreciat că nu pot fi reținute, avându-se în vedere că instanța de fond, în acord și cu practica, a dispus obligarea pârâtei, pentru obiectele neexpertizate, la plata despăgubirii prin echivalent, aferente valorii celei mai mari, respectiv, aurului de 24 de karate.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs atât reclamantele cât și pârâta.
În expunerea criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă, reclamantele critică următoarele:
- hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât, deși stabilește lipsa de culpă a reclamantelor, se refuză restituirea celor 74 de poziții ce nu au putut fi evaluate;
- întrucât nu a fost posibilă expertizare bijuteriilor prevăzute în HG nr. 1344/2003, în cauză operează prevederile dreptului comun. Astfel singura variantă de evaluare a bijuteriilor este aceea a actualizării prețurilor bijuteriilor, prețuri stabilite prin expertiza efectuată cu prilejul confiscării acestora;
În expunerea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pârâta BNR arată următoarele:
- instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală prin încălcarea dispozițiilor art. 39 din HG nr. 1344/2003 prin obligarea la plata contravalorii celei mai mari a obiectelor din aur de 22 karate deși din procesul verbal de confiscare rezultă că bijuteriile au fost de aur de 16 karate.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamante, ca nefondate.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată ambele recursul fondate pentru următoarele considerente:
E de necontestat că prin procesul verbal din data de 21.12.1948 antecesorilor reclamantelor li s-au confiscat 118 obiecte din metale prețioase și bijuterii care au fost depuse la depozitul foste Bănci de Stat, actuala
De asemenea, e de necontestat că reclamantele sunt îndreptățite a primi despăgubiri, respectiv contravaloarea acestora conform dispozițiilor legale în materie, respectiv OUG nr. 190/2000 și HG nr. 1344/2003.
În mod corect instanțele de fond au reținut că reclamantele sunt lipsite de orice culpă în ceea ce privește posibilitatea de a preciza toate datele necesare expertizării obiectelor de aur și bijuteriilor confiscate, în condițiile în care obligația revenea chiar organelor abilitate ale statului.
Această culpă cu evidență nu poate fi imputată reclamantelor cu atât mai mult cu cât din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul verbal de confiscare, rezultă fără echivoc faptul că obiectele confiscate au fost depozitate la fosta Bancă Națională a României.
Prin urmare, reclamantele sunt îndreptățite la contravaloarea tuturor obiectelor confiscate, respectiv și a celor 74 de obiecte ce nu au putut fi expertizate întrucât nu se regăsesc fizic în depozitul iar procesul verbal de confiscare nu cuprinde elemente definitorii pentru realizarea expertizei.
Astfel, față de actele și lucrările dosarelor, probele administrate, înscrisurile depuse, care nu sunt contestate de părți și textele legale incidente, se constată că reclamantele sunt îndreptățite la contravaloarea actualizată a prețului bijuteriilor, astfel că a fost stabilită prin expertiza efectuată la data confiscării acestora.
Este adevărat că această modalitate de despăgubire nu este prevăzută expres de HG nr. 1344/2003, însă, astfel cum s-a reținut, reclamantelor nu li se poate imputa vreo culpă pentru imposibilitatea expertizării celor 74 de obiecte confiscate.
Pe de altă parte, e de precizat că aceste norme metodologice, respectiv HG nr. 1344/2003 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 190/2000 a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2003, deci după introducerea cererii de chemare în judecată la data de - 21.05.2003.
Prin dispozițiile art. 26 din OUG nr. 190/2000 astfel cum erau în vigoare la data introducerii acțiunii, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuzivpot solicita restituirea acestorajudecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul până la data de 31 decembrie 2003.
De altfel, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit restituirea în natură a celor 118 obiecte confiscate iar în subsidiar contravaloarea acestor bijuterii.
Prin urmare, hotărârea fiind nelegală, se impune a fi reformată în sensul celor reținute mai sus.
Și critica formulată de pârâtă este întemeiată.
Din înscrisurile de la dosar rezultă co obiectele confiscate au fost de 16 karate, astfel se impune a se acorda reclamantelor despăgubiri pentru cele 44 de poziții expertizate în sumă de 67.214,86 lei reprezentând contravaloarea metalului prețios fin și a pietrelor prețioase.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite ambele recursuri și va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelurilor declarate de părți iar sentința va fi schimbată conform celor reținute mai sus.
Mențiunile din sentință referitoare la excepția calității procesuale active și la cheltuielile de judecată vor fi menținute.
În recurs nu se vor acorda cheltuieli de judecată întrucât nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele - -, -, ultimele două în
calitate de moștenitoare ale reclamantului inițial, și pârâta Banca Națională a României prin Sucursala A, împotriva deciziei civile nr. 288/A/2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Modifică decizia atacată, admite apelurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 2578/2008, pronunțată de Judecătoria Deva, în sensul că schimbă în parte sentința atacată, după cum urmează:
Admite acțiunea formulată de reclamantele - -, -, ultimele două în calitate de moștenitoare ale reclamantului inițial, împotriva pârâtei Banca Națională a României prin Sucursala A și în consecință:
(continuare dispozitiv decizie civilă nr. 63/2010 din dosar nr-)
Obligă pârâta să plătească reclamantelor suma de 67.214,86 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea metalului prețios fin și a pietrelor prețioase, conținute în următoarele obiecte confiscate de la autorii reclamanților, în baza deciziei penale nr.308/1949, pronunțată de Curtea De Apel Cluj - Secția Penală, în dosarul nr.100/1949, obiecte care sunt specificate în inventarul întocmit la preluare, la următoarele poziții: 1.brățară de aur, în greutate de 29,40;2.o brățară de aur-15,90; 3. o brățară de aur mod.-48,90; 4. o brățară de aur mod -69,20g; 5. o brățară de aur, cu 16 pietre briliant, cu 20 -36,20; 7. o brățară aur moda ""- 21,20; 8. o brățară veche- 11,20; 9. o brățară de aur veche -7,80; 13. o cruce de aur -8; 14. un creion automat aur -12,10; 15. un medalion cu lanț de aur -19,60; 17. o broșă aur -6,90; 18. o broșă aur cu email antic - 17,40; 19. o broșă aur - 8,10 -8,10g; 22.un medalion din email cu stea aur -27,80; 34. o broșă aur cu email- 4; 35. o broșă aur - 5; 43.o broșă aur -3,10; 48. o pereche butoane de manșetă aur - 9,80; 49. o pereche butoane de manșetă aur - 8,50; 51.o pereche cercei aurit - 2,60; 54.o pereche cercei aur cu șurub - 1,80g; 56.un ținător de cravată aur -3,90; 57.un ac de guler aur - 1g; 58.o pereche cercei aur- 8,40; 59.un lanț de aur cu amuletă de rozetă- 3,20; 60.o brățară de aur subțire - 6,40; 61.o brățară aur antic- 16,20; 63.un ceas bărbătesc- 105,30; 80.un inel bărbătesc aur-18,60; 82.aur dentar bruch-43,40g; 85.o amuletă de piatră coral-7,70; 90.un inel de aur- 1,40; 91.un inel aur-0,60; 92.un inel aur, fără piatră- 4,60; 93.un inel de aur - 3,20g; 94.un inel de aur bărbătesc- 19,80; 106.un inel de aur-1g; 107.un inel de aur fără piatră-1,70g; 108.un inel de aur fără piatră-0,80g; 110.un inel de aur-3g; 116.23 bucăți verighete de aur; 117.aur bruch-678 și 118.o bucată de briliant de 4 carate, cca.0,80
Obligă pârâta să plătească reclamantelor suma de 3.304.050 lei, reprezentând valoarea de circulație la data preluării, actualizată de la data de 21.12.1948, data preluării, până la data plății, cu titlu de despăgubiri, pentru următoarele obiecte confiscate de la autorii reclamanților, în baza deciziei penale nr.308/1949, pronunțată de Curtea De Apel Cluj - Secția Penală, în dosarul nr.100/1949, obiecte care sunt specificate în inventarul întocmit la preluare la următoarele poziții: 6.o brățară de aur, cu piatră de briliant și rubine- 11g; 10.un port țigaret -115,80; 11.un lanț albanez-15,40; 12. o brățară aur cu pietre cu pietre verzi - 45,60; 16. o amuletă cu aur e - 18; 20.o broșă din aur alb, toată ornată cu briliant - 7,10; 21. o amuletă cu e - 13,20; 23. o brățară din mărgean (coral) cu aur -19; 24. o pereche cercei aur cu briliante și albastru - 10,20 ; 25. o pereche cercei - 7,50; 26. o broșă cu e - 15; 27. o pereche cercei cu e -5,40g; 28. o pereche cercei cu e - 2,80; 29.o pereche cercei cu e -5,50; 30.o broșă aur alb cu briliante - 7,50; 31. o broșă aur cu albastru- 3,30; 32. un act de cravată- 0,60; 33. o broșă aur cu briliante - 4,80; 36.o broșă cu briliante - 5,50;
(continuare dispozitiv decizie civilă nr. 63/2010 din dosar nr-)
37. o broșă aur cu briliante și rubine - 6,40; 38. o broșă aur cu piatră - 5,80; 39. o pereche cercei cu briliante -2,40g; 40.o pereche cercei cu rubine-5,10; 41. un act de cravată - 3,70; 42.un act de cravată cu briliant-3,20; 44.o broșă aur, cu briliant- 4,30g; 45. o pereche cercei cu briliant- 2,60; 46. o pereche cercei aur cu piatră corală- 2,80g; 47.o pereche cercei aur cu briliante -3,10; 50.o pereche butoane de manșetă- 6,30; 52. o pereche cercei aur cu briliant- 1,40g; 53. o pereche cercei cu piatră perlă- 3,30; 55. o pereche cercei aur perlă- 1,60g; 62.un lanț bărbătesc - 35,30; 64.un ceas bărbătesc cu lanț - - 100,50g; 65.un ceas bărbătesc ""- 73,50; 66.un ceas de damă- 11,50; 67. un ceas de damă cu lanț de briliant- 28,20g; 68.un ceas de damă aur cu briliant - 9,20g; 69.un ceas de damă cu lanț de crom- 14,20g; 70.un inel aur alb5,70 g; 71.un inel aur alb-1,80; 72.un inel aur alb cu briliant- 2,70g; 73.un inel aur alb cu briliant-3,30.; 74.un inel aur alb cu briliant-1,80g; 75.un inel aur alb cu briliant și zefir albastru-3,90; 76.un inel aur alb cu briliant- 1,90g; 77.un inel aur alb cu briliant- 4; 78.un inel aur alb cu briliant-4g; 79.un inel aur alb cu briliant-6,50g; 81.un inel bărbătesc aur cu piatră cu monogramă-13,30; 83.un inel bărbătesc-14,40g; 84.o brățară aur, ruptă, cu briliant- 4,50; 86.un inel bărbătesc-6,70; 87.un inel cu piatră camia- 3,80; 88.un inel cu piatră -3,70; 89.un inel cu piatră de rubin reconstruat -7,10g; 95.un inel de cu briliant-9,90; 96.un inel cu de damă-3,30g; 97.un inel de damă, cu piatră de -5; 98.un inel de damă cu e-3g; 99.un inel cu -3,60; 100.un inel de damă, fără piatră-2; 101.un inel cu briliant-3,50g; 102.un inel cu briliante-8g; 103.un inel cu briliante-2; 104.un inel cu briliante-1,90g; 105.un inel cu piatră de briliant și rubin-3g; 109.un inel cu piatră - 4,50g; 111.un inel cu piatră de briliant-2.50; 112.un inel cu piatră de briliant-2g; 113.un inel cu briliante-2,50g; 114.două inele cu piatră de e cu rubine -3g și 115. 5 inele-31,50.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și la cheltuielile de judecată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /12 ex/05.03.2010
Jud. fond: M;
Jud. apel: /
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Mihaela Florentina Cojan