Restituire metale prețioase. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 76/R/2010
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
-- -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN, PRIN BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, împotriva deciziei civile nr. 203/A din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată -, precum și pe pârâtul intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat -, din Baroul Cluj și reprezentanta pârâtului recurent, consilier juridic, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, din pricina incompatibilității domnului judecător, membru al completului de judecată C 6R, care s-a pronunțat pe fondul cauzei prin sentința civilă nr. 5580/2004 a Judecătoriei Cluj -N, incompatibilitate pusă în discuția părților la prima strigare a cauzei, în constituirea completului de judecată, în locul judecătorului incompatibil, intră în cauză doamna JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț aflată prima pe lista planificării de permanență, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005.
Reprezentanta reclamantei intimate și reprezentanta pârâtului recurent arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă părților prezente cuvântul asupra recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Banca Națională a României.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii instanței de apel, în sensul de a anula dispozițiile acesteia de obligare a pârâtului Statul Român prin Banca Națională a României B să plătească intimatei contravaloarea aurului fin conținută în cantitatea de 600 gr. de 14 carate calculată la prețul reținut de la data plății și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2320,50 lei, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține oral. Arată că, în prezentul dosar nu există nici un script care să dovedească confiscarea bunurilor, conform anexei la Legea nr. 591/2004.
Instanța pune în vedere reprezentantei pârâtului recurent să precizeze dacă, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cauză este sau nu incidentă Legea nr. 591/2004.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că la data introducerii acțiunii, Legea nr. 591/2004 nu intrase în vigoare, însă, încă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 591/2004, instanțele de judecată puteau constata caracterul abuziv al preluării metalelor prețioase în baza nr.OUG 190/2000, motiv pentru care înțelege să lase la latitudinea instanței constatarea caracterului abuziv al preluării metalelor prețioase în prezenta cauză, prin raportare la Legea nr. 591/2004.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, pentru două considerente: primul fiind acela că motivele invocate în recurs vizează înfrângerea puterii de lucru judecat statuată în primul recurs; al doilea, fiind acela că vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate; în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecat, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1785 lei, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că pe rolul instanței există mai multe cauze având ca obiect restituire metale prețioase și se întâlnesc două tipuri de situații, respectiv situații în care a refuzat să prezinte actele privind preluarea metalelor prețioase și abia în recurs a prezentat aceste acte și situații în care s-au preluat metale prețioase fără a se încheia un proces-verbal de preluare. Apreciază că în cauză nu există nici un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, motivele de recurs referindu-se la calitatea procesuală pasivă a și la imposibilitatea de a se dovedi cu orice mijloc de probă preluarea abuzivă a metalelor prețioase. Totodată, arată că Legea nr. 591/2004 a fost aceea care a modificat și completat nr.OUG 190/2000, iar aceste modificări și completări se aplică situațiilor în curs de judecată. De asemenea, arată că în Legea nr. 284/1947 se definește clar ce înseamnă preluare abuzivă, iar în speță preluarea abuzivă rezultă și din faptul că mama reclamantei din prezenta cauză a fost înscrisă pe o listă cu persoane care dețineau o cantitate de, iar aceste persoane erau urmărite de către Statul Român prin organele abilitate. De asemenea, arată că un alt motiv invocat în recurs este cel referitor la nelegalitatea încuviințării probei cu martori pentru dovedirea caracterului abuziv al preluării, însă acest motiv nu poate fi invocat în recurs, deoarece proba cu martori a fost admisă de către instanța de apel în urma faptului că la dosar exista un început de dovadă scrisă, cu respectarea îndrumărilor date în acest sens în prima decizie din recurs, de casare cu trimitere pentru rejudecare.
În replică, reprezentanta pârâtului recurent arată că se obișnuiește să invoce lipsa calității procesuale pasive a în situații speciale, deoarece în general Statul Român este reprezentant de Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, arată că în legea specială nu e prevăzut că se poate dovedi cu martori preluarea abuzivă a metalelor prețioase, iar reprezentanta reclamantei intimate a menționat că temeiul de drept al acțiunii este legea specială.
În replică, reprezentanta reclamantei intimate arată că în situația în care bunurile se regăsesc la. calitatea procesuală pasivă în cauză o are, iar dacă bunurile nu se regăsesc la. calitatea procesuală pasivă în cauză o are Ministerul Finanțelor Publice.
CURTEA
rin sentința civilă nr. 5580/2004 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosar nr. 538/2004, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Banca Naționala a României, ca reprezentantă Statului Român, având ca obiect restituirea a 600. - bijuterii de familie sau contravaloarea acestora, preluate de la mama sa,.
Pentru a pronunța aceasta sentință, prima instanță a reținut că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, impunându-se respingerea acțiunii față de acest pârât, pentru acest motiv.
În ceea ce privește fondul cauzei, prin adresele depuse la dosar de către pârâta Banca Națională a României - Sucursala B, se arată că în urma verificării evidențelor de arhivă pe care le dețin, numele nu figurează cu depuneri de bunuri din metale prețioase confiscate în vederea valorificării în anii 1952-1953.
Prin adresa Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție C se arată ca s-au efectuat verificări cu privire la cele solicitate, dar nu au fost găsite evidențe cu procesele verbale de ridicare și confiscare a obiectelor, bijuterii din metale prețioase, din perioada anilor 1952-1953.
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 39 din HG nr. 1334/2003 care prevăd că "restituirea obiectelor din metale prețioase, aliajele acestora și pietre prețioase, confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990, aflate în depozitul, se efectuează de către, numai la cererea persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, investite cu formula executorie. Pentru obiectele și bijuteriile confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990, depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Ba B. restituirea fizică a acestora se efectuează numai în măsura în care acestea se mai regăsesc ca atare în depozitul respectiv. Dacă bunurile prevăzute la alin. 1 au fost valorificate în folosul statului și nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Ba B. urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, investite cu formula executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de la data plății", instanța a respins acțiunea reclamantei.
În speță, reclamanta nu a făcut dovada celor susținute în acțiune, potrivit art. 1169. civ. - care prevede că cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească - și din răspunsul formulat de către rezultă că în evidențele acesteia nu figurează cu bijuterii confiscate sau.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, calea de atac fiind recalificată în apel în ședința publică din 11.10.2004, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Privind fondul cauzei, reclamanta a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 129. proc. civ. întrucât instanța de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru administrarea tuturor probelor necesare chiar dacă părțile se împotrivesc. A formulat cereri către Parchetul T și CNSAS pentru a verifica dacă în arhivele acestora nu există date referitoare la preluarea aurului, însă nu a primit răspuns.
Prin decizia civilă nr. 388/A/04.09.2008, pronunțată în dosar nr. 5031/2006, nr. unic - al Tribunalului Cluj, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut ca fiind nefondate criticile aduse de apelantă cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, la fel cum a constatat și prima instanță, s-a reținut că reclamanta nu a reușit să facă dovada pretențiilor deduse judecații, nici prin probele administrate în fața primei instanțe, nici prin cele din apel.
Prin decizia civilă nr. 2425/R/12.12.2008 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-,-a admis recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 388/04.09.2008 a Tribunalului Cluj, care a fost casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de APEL CLUJa reținut, în esență următoarele:
instanței de apel referitoare la reprezentarea Statului Român în procesele având ca obiect restituirea obiectelor din metale prețioase sau obligarea la plata de despăgubiri sunt corecte. Procedura prin care persoanele, ale căror bunuri au fost preluate abuziv, pot solicita restituirea acestora sau obligarea la plata de despăgubiri este una specială, reglementată de OUG nr. 190/2000, cu modificările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003, în consecință se aplică prioritar.
Bunurile pretins a fi restituite în situația în care se mai regăsesc în natură au fost preluate abuziv de Statul Român, acestuia revenindu-i obligația de a le restitui sau, în cazul în care acestea nu se mai regăsesc în natură, de a despăgubi persoanele îndreptățite. Debitorul acestei obligații fiind Statul Român, acesta este persoana care are calitate procesuală pasivă în astfel de procese. Această calitate trebuie recunoscută atât în situația obiectelor preluate abuziv ce se află în depozitul, a celor depuse în gestiunea de specialitate a sucursalei municipiului B, cât și în situația în care astfel de bunuri nu se regăsesc fizic în gestiunea
Într-adevăr, potrivit normei generale, art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, Statul Român, în raporturile juridice, participă prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Calitatea procesuală pasivă se stabilește în raport de persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, iar nu în raport de reprezentantul acesteia, în speță, atât obligația restituirii în natură, cât și a despăgubirii revine Statului Român care, existând norma specială, este reprezentat de, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 40 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003.
Temeiul juridic al acțiunii, precizat în cererea introductivă, este art. 341alin. 1 și 2 din Legea nr. 261/2002. Nu se poate vorbi de o omisiune în motivarea în drept a cererii prin neindicarea dispozițiilor art. 480. civ. deoarece, existând dispozițiile legale speciale, acestea se aplică obligatoriu, acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun fiind inadmisibilă.
Decizia este nelegală, întrucât, deși reclamanta a solicitat administrarea probei testimoniale, instanța, fără a se pronunța asupra acestei cereri, a reținut că reclamanta "nu a reușit să facă dovada pretențiilor deduse judecății în conformitate cu dispozițiile art. 1169. civ.".
În caietul grefierului este făcută mențiunea " sol. pr. test.", ceea ce reprezintă prescurtarea solicitării reprezentantei reclamantei de administrare a unor probe testimoniale.
Dreptul la un proces echitabil, la examinarea cauzei în fond, stipulat de art. 6 pct. 1 din Convenție, poate fi asigurat doar cu respectarea unor principii fundamentale într-o procedură contradictorie, cu respectarea dreptului de apărare și a egalității armelor. Elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil îl reprezintă exigența ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția asupra problemelor de drept și de fapt și ca nici una din părți să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.
Concluzia instanței de apel, în sensul că reclamanta nu a reușit să-și dovedească pretențiile, este nelegală sub două aspecte, și anume:
Pe de o parte, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii în probațiune. Asupra probelor propuse de părți instanța se pronunță prin încheiere motivată, atât în caz de admitere, cât și în caz de respingere, încheierea prin care se încuviințează probele trebuind să indice faptele ce trebuie dovedite și mijloacele de dovadă încuviințate conform dispozițiilor art. 168 alin. 1. proc. civ.
Pe de altă parte, din considerentele deciziei se deduce că instanța a apreciat că dovada preluării abuzive poate fi făcută doar prin înscrisuri. Este de observat că legea specială nu conține nici o dispoziție referitoare la mijloacele de probă prin care foștii proprietari sau moștenitorii acestora pot dovedi preluarea sau confiscarea abuzivă a metalelor prețioase, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile normele generale privind admisibilitatea probelor.
Astfel, dovada faptelor materiale poate fi făcută nelimitat cu depoziții de martori. Chiar dacă s-ar aprecia că se impune a fi dovedite acte juridice, în cauză nu operează interdicția dovezii cu martori prevăzută de art. 1191. civ. întrucât există un început de dovadă scrisă, în acest sens putând fi apreciate Buletinul de Analiză și marcare nr. 122/1948 ( 7 dosar nr. 170/2005), adresa emanând de la securitate, din care reiese că antecesoarea reclamantei era suspectă "pe linia de muncă - - " ( 26 dosar recurs), fiind incidente dispozițiile art. 1197. civ.
Dat fiind caracterul abuziv al preluării, se poate aprecia că reclamantei creditoare, respectiv antecesorilor săi, nu le-a fost cu putință să-și procure o dovadă scrisă, fiind incidente dispozițiile art. 1198 pct. 1. civ.
Concluzia că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile, nefiind bazată pe respingerea motivată a probei testimoniale și nici pe înlăturarea depozițiilor martorilor, este nelegală. Legala și temeinica soluționare a pricinii obliga instanța la epuizarea întregului probatoriu de care reclamanta înțelege să se folosească, în caz contrar, aceasta aflându-se în dezechilibru față de poziția Statului Român, respectiv într-o poziție de inferioritate, contrară principiului constituțional al egalității subiecților de drept în fața legii.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, la data de 27.01.2009.
Prin decizia civilă nr. 203/A/02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis apelul declarat reclamantei, împotriva sentinței civile nr. 5580/19.05.2004, pronunțată în dosar nr. 538/2004 al Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată în totalitate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin, cu consecința obligării pârâtului să-i achite reclamantei contravaloarea aurului fin conținută în cantitatea de 600 gr de de 14 karate calculată la prețul reținut de la data plății; pârâtul Statul Român prin a fost obligat să-i achite reclamantei suma de 2.320,50 lei cheltuieli de judecată.
Analizând apelul declarat, instanța de rejudecare a reținut următoarele:
Referitor la calitatea procesuala pasivă în cauză, în considerentele deciziei Curții de APEL CLUJs -a arătat că, în cauză, atât obligația restituirii în natură, cât și a despăgubirii, revine Statului Român care, existând o normă specială în acest sens, este reprezentat de, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 40 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003.
În consecința, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice a fost soluționată irevocabil, în sensul admiterii, astfel încât, cauza urmează să fie analizată pe fond doar față de pârâtul Statul Român, reprezentat de
Din declarația martorei rezultă că aceasta a cunoscut familia reclamantei, în anul 1952 având 17 ani, și din cele povestite în familie știe că mamei reclamantei i-au fost luate de către miliție bijuteriile de, fără ca martora să își amintească despre ce cantitate era vorba și fără să fi văzut acele bijuterii. Bijuteriile erau din de 14 karate, în acea perioada etalonul fiind de 14 sau 18 karate.
Martora, care în 1952 avea tot 17 ani, a declarat că a cunoscut-o pe mama reclamantei și știe că aceasta avea 650 grame de bijuterii din de 14 și 18 karate, unele fiind și cu pietre prețioase, întrucât le arată tot timpul aceste bijuterii, spunând că vor reveni reclamantei și surorii acesteia. De asemenea, știe că în anul 1952 mama reclamantei a fost dusă la miliție și ținută doua zile, după care a fost obligată să predea bijuteriile, martora și reclamanta așteptând-o în fața sediului miliției. A mai arătat că atunci s-a încheiat un proces verbal privind predarea bijuteriilor, semnat de mama reclamantei, însă acesta nu se mai găsește.
Din declarația martorului rezultă ca familia acestuia s-a aflat în relații apropiate cu familia reclamantei, astfel încât știe că mama reclamantei avea bijuterii din, întrucât se povestea în familie, iar în acea perioadă multă lume cumpăra astfel de bijuterii pentru a-și asigura averea, datorită devalorizării monedei de după instalarea regimului comunist. De asemenea, știe că mama reclamantei a fost dusă la miliție sau securitate și i s-a confiscat aurul, fiind vorba de 600- 700 grame. A mai precizat ca în 1952 avea 16 ani.
Din adresa din data de 02.02.1954 a Securității rezultă că antecesoarea reclamantei, figura pe o lista a "suspecților de la linia de munca trafic -valuta ".
Potrivit art. 26 din OUG nr. 190/2000 republicată, " persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, pana la data de 31 decembrie 2009. De prevederile prezentei ordonanțe de urgență beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice, respectiv succesorii de drept ai persoanelor juridice îndreptățite. În cazul metalelor prețioase și al pietrelor prețioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic, fiind valorificate, se vor acorda despăgubiri în condițiile și în limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Conform art. 39 alin. 1 și 2 din nr.HG 1344/2003, "restituirea obiectelor din metale prețioase, aliajele acestora și pietre prețioase, confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990, aflate în depozitul Băncii Naționale a României, se efectuează de către Banca Naționala a României numai la cererea persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, investite cu formula executorie. Pentru obiectele și bijuteriile confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990, depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Ba B ăncii Naționale a României, restituirea fizică a acestora se efectuează numai în măsura în care acestea se mai regăsesc ca atare în depozitul respectiv. Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate în folosul statului și nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului Ba B ăncii Naționale a României, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de Banca Naționala a României la data plății".
Față de cele ce preced, tribunalul a considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate, reclamanta fiind îndreptățită să solicite obligarea pârâtului Statul Român prin să îi achite contravaloarea aurului fin conținută în cantitatea de 600 gr de de 14 karate calculată la prețul reținut de la data plății.
Astfel, din declarațiile celor 3 martori, coroborate cu adresa menționată, rezultă că antecesoarei reclamantei, defuncta, i s-au confiscat în mod abuziv obiectele din în anul 1952, iar din actele depuse la dosarul instanței de fond reiese că în evidențele, nu figurează depuneri de bunuri din metale prețioase confiscate de la aceasta, astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.
În consecință, în baza art. 296. proc. civ. tribunalul a admis apelul reclamantei, a schimbat în întregime sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin, cu consecința obligării pârâtului să-i achite reclamantei contravaloarea aurului fin conținută în cantitatea de 600 gr de de 14 karate calculată la prețul reținut de la data plății.
In baza art. 274. proc. civ. pârâtul Statul Român prin a fost obligat să achite reclamantei suma de 2.320,50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, reprezentat prin Banca Națională a României, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului a fost reprodus istoricul cauzei, începând cu momentul înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Cluj -N, sub nr. 538/2004, și până la momentul pronunțării de către Tribunalul Cluja soluției recurate (p. 2, 3 din memoriul de recurs), arătându-se că art. 39 din OUG nr. 190/2000 oferă posibilitatea de restituire către reclamanți doar a acelor obiecte din metale prețioase sau aliaje ale acestora și pietre prețioase "confiscate abuziv în perioada de după anul 1946, aflate în depozitul (alin. 1)", sau contravaloarea acestor bunuri, cu condiția ca acestea, deși au fost depuse în depozit, nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului B, fiind valorificată în favoarea statului (alin. 2), iar nu și a acelor obiecte care nu au fost identificate ca depuse în Tezaurul Băncii, cum este și cazul în speță.
Important în cauză este faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive ori a confiscării de bunuri, respectiv, nu numai că bunurile nu au fost identificate ca fiind depuse în gestiunea de metale prețioase, însă nu există nici un înscris din care să reiasă că ar fi fost confiscat sub orice formă de la reclamantă ori antecesorii săi.
Prezenta acțiune, arată recurentul, este nedovedită, conform art. 1169. civ. reclamanta trebuind să facă dovada celor susținute în acțiune, mai ales că în dosarul de față s-a comunicat de către Banca Națională a României că în evidențele sale nu figurează bijuterii confiscate de la sau, în prezenta cauză neexistând nicio probă în sensul existenței acestei confiscări.
OUG nr. 190/2000 definește exact înțelesul expresiei de caracter abuziv al preluării, prin Legea nr. 591/2004 de modificare și completare a OUG nr. 190/2000, definindu-se expres ceea ce înseamnă "preluarea abuzivă".
Astfel, în sensul acestei ordonanțe de urgență, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 591/2004, prin preluarea abuzivă se înțelege preluarea efectuată în temeiul actelor normative enumerate în acest text legal, respectiv, Legea nr. 638/1946, Legea nr. 284/1947, Decretul nr. 83/1949, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 210/1960, Decretul nr. 302/1965, Decretul nr. 244/1978.
În concluzie, se pune firesc întrebarea cum a putut instanța să stabilească care este norma de drept încălcată, din cele enumerate, pentru că nu există la dosar nici un script doveditor în care să se fi menționat temeiul de drept în baza căruia să se fi dispus preluarea cu exactitate a 600 grame de 14 karate în bijuterii de familie, pentru ca în prezent să poată fi catalogat drept abuziv, ca făcând parte din actele normative enumerate în Legea nr. 591/2004. În prezenta cauză există doar depoziții de martori, probă încuviințată cu încălcarea dispozițiilor legale și care constituie un precedent extrem de periculos în asemenea cauze, de altfel și singular.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că nu poate fi reținută susținerea recurentei, conform căreia instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile art. 39 din Norma Metodologică de aplicare a OUG nr. 190/2000, respectiv ale Legii nr. 591/2004, în ceea ce privește conținutul noțiunii de "preluare abuzivă", dat fiind că în speță aurul s-a preluat în baza Legii nr. 284/1947, iar lipsa menționării acestuia act normativ în mod expres de către instanța de apel nu atrage nelegalitatea deciziei recurate.
În baza acestui act normativ s-a preluat abuziv aurul de la antecesoarea reclamantei, având în vedere că acest act normativ prevedea că "persoanele stabilite în țară, având valorile specificate mai jos, sunt obligate a le ceda Băncii Naționale a României", printre valorile specificate numărându-se și aurul sub orice formă.
S-a mai arătat de către reclamanta intimată că este nefondată susținerea recurentei, potrivit căreia instanța de apel a încălcat dispozițiile legale prin încuviințarea probei cu martori, având în vedere că, în baza art. 315 alin. 1. proc.civ. audierea martorilor era obligatorie, raportat la hotărârea instanței de recurs nr. 2425/R/2008 a Curții de APEL CLUJ.
În mod corect s-a reținut calitatea procesuală pasivă a Băncii Naționale a României pentru Statul Român, raportat la HG nr. 1344/2003, Statul Român fiind reprezentat prin Ministerul Finanțelor doar atunci când nu există o lege specială care să prevadă altfel, potrivit normei generale din art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954.
Recursul nu este fondat.
În ceea ce privește acele motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie, respectiv, reproducerea istoricului cauzei, etc. Curtea urmează să admită excepția inadmisibilității, invocată de instanță și pusă în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din 11.12.2009, întrucât acestea se circumscriu pct. 10 și 11 ale art. 304. proc. civ., în prezent abrogate.
În analizarea motivelor de recurs trebuie pornit, în primul rând, de la ceea ce reclamanta a invocat prin cererea introductivă de instanță, iar în al doilea rând, de la cele statuate prin decizia de casare nr. 2425/R/12.12.2008, și aceasta pentru că, pe de o parte, în conformitate cu art. 129 alin. final proc. civ. judecătorii hotărăsc întotdeauna doar asupra obiectului cererii deduse judecății, iar, pe de altă parte, potrivit art. 315 alin. 1. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Apoi, în analizarea motivelor de recurs, trebuie stabilit dacă Legea nr. 591/2004, care a intrat în vigoare cu mult după promovarea cererii introductive de instanță - 24.12.2003 -, este sau nu aplicabilă în speță.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj -N sub nr. 538/2003, reclamanta a solicitat restituirea în natură a 600 gr. bijuterii de familie sau a contravalorii acestei cantități, la valoarea acesteia din ziua plății, invocând ca temei juridic al cererii sale prevederile art. 39 și următoarele din HG nr. 1334/2003 și art. 341alin. 1 și 2 din Legea nr. 261/2002, precum și confiscarea nelegală a acestei cantități de, de către T, de la mama reclamantei, în anul 1952.
Este adevărat că nicăieri în fața primei instanțe, în condiții procedurale, cu respectarea prevederilor art. 132. proc. civ. reclamanta nu a formulat o precizare a cererii de chemare în judecată prin care să invoce un alt temei juridic al acesteia, respectiv, prin care să arate că preluarea obiectelor de de la antecesoarea sa s-a făcut în conformitate cu Legea nr. 284/1947, susținând însă constant că în cauză a existat o preluare, o confiscare abuzivă a cantității de pretinsă prin petitul cererii de chemare în judecată, dar nu este mai puțin adevărat că, chiar și în absența unei precizări exprese a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, în sensul că preluarea pretins abuzivă a acestei cantități de s-ar fi făcut în baza Legii nr. 284/1947, este de apreciat în sensul că doar în cadrul legal stabilit de această Lege nr. 284/1947 era posibilă, la momentul anului 1952, o atare preluare, întrucât doar acest act normativ reglementa, la acel moment - așa cum o spunea însăși titulatura legii -, condițiile în care opera "cedarea către Banca Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată străine".
Prin urmare, în aprecierea caracterului abuziv al preluării sau confiscării, trebuie analizat dacă, cu ocazia respectivei preluări sau confiscări, au fost sau nu respectate prevederile Legii nr. 284/1947.
Din starea de fapt reținută de către instanța de apel d e rejudecare, astfel cum aceasta a fost relevată de probațiunea testimonială administrată direct și nemijlocită în fața acestei instanțe - stare de fapt la care instanța de recurs este obligată să se raporteze și pe care aceasta nu o poate schimba, dată fiind abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. (care permiteau instanței de recurs o analizare a hotărârii recurate și sub aspectul netemeiniciei sale, nu doar a nelegalității) -, rezultă faptul că antecesoarea reclamantei a fost dusă la T, unde a fost reținută timp de 2 zile, fiind obligată să predea toate obiectele de pe care le deținea, fără însă ca atunci să fi fost încheiat un proces-verbal de inventariere exactă a acestor obiecte de, care să cuprindă descrierea lor exactă, gramajul, tipul de bijuterie etc. un singur martor declarând că la acel moment s-ar fi încheiat un proces-verbal de predare, care însă nu se mai regăsește în prezent.
Din întreaga economie a Legii nr. 284/1947 se desprinde ideea că, pe de o parte, cedarea aurului în condițiile acestei legi trebuia să se facă direct către Banca Națională a Românei, iar nu către miliție, iar pe de altă parte, la momentul cedării aurului trebuia încheiat un proces-verbal care să ateste această cedare benevolă a aurului către .
Apoi, rezultă fără dubiu din chiar textul acestei legi că, în situația în care cei care dețineau obiecte de nu le cedau de bună voie către, aceștia se făceau vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 14 din Legea nr. 284/1947, faptă sancționată cu închisoare de la 5 la 25 de ani și cu confiscarea valorilor necedate sau nedeclarate. Or, în speță nu s-a făcut dovada existenței, în persoana antecesoarei reclamantei, a aplicării, în privința sa, a art. 14 din Legea nr. 284/1947.
Se constată astfel de către C că în speță nu au fost respectate, cu ocazia preluării aurului de la antecesoarea reclamantei, a dispozițiilor Legii nr. 284/1947, putându-se deci aprecia că a fost vorba despre o preluare abuzivă.
Nu rezultă din starea de fapt evidențiată prin depozițiile martorilor audiați de tribunal care ar fi fost temeiul legal al confiscării acestor bijuterii, nici de către cine anume în mod efectiv acestea au fost confiscate, astfel încât, se poate doar prezuma că a fost vorba despre o preluare de fapt a acestora, în condițiile realității politice a anilor 1952-1953, această preluare faptică, evident o confiscare abuzivă, încadrându-se în textul art. 341alin. 1 și 2 din Legea nr. 261/2002, prin care a fost aprobată OUG nr. 190/2000, text legal pe care, de altfel, reclamanta și-a fundamentat juridic cererea introductivă de instanță.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care s-a fundamentat cererea de chemare în judecată, respectiv art. 341alin. 1 și 2 din Legea nr. 261/2002, prin care a fost aprobată OUG nr. 190/2000, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 341alin. 1 din actul normativ mai sus invocat, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecata de la domiciliul reclamantului, în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, alin. 2 al aceluiași articol prevăzând că, în cazul obiectelor din metale prețioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic, fiind topite sau valorificate, se vor acorda despăgubiri în condițiile și în limitele stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, emise de Ministerul Finanțelor Publice și de Banca Națională a României.
Prin urmare, în temeiul acestui text legal, pot fi solicitate a fi restituite doar acele obiecte de metale prețioase, de natura celor menționate în art. 3, care au fost preluate în mod abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990, cu condiția ca acestea să se regăsească fizic, iar în ipoteza în care acestea nu se mai regăsesc fizic, fiind topite sau valorificate, pot fi solicitate despăgubiri în condițiile și în limitele stabilite în Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000.
Din economia acestui text legal rezultă faptul că, în accepțiunea legiuitorului, puteau fi solicitate a fi restituite în temeiul OUG nr. 190/2000, aprobată prin Legea nr. 261/2002, obiectele din metale prețioase, de natura celor prevăzute la art. 3,care au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990.
Raportat la considerentele anterior expuse, Curtea constată că, în speță, preluarea aurului de la antecesoarea reclamantei s-a făcut în mod abuziv, cu încălcarea reglementării în vigoare în anii 1952-1953, respectiv a Legii nr. 284/1947 - conform celor mai sus precizate -, fiind vorba despre o efectivă preluare faptică, evident abuzivă, a respectivei cantități de.
Este adevărat că nici OUG nr. 190/2000, în redactarea sa inițială, și nici Legea nr. 261/2002, prin care a fost aprobată această OUG, nu explicau, nici exhaustiv și nici exemplificativ, care anume preluări de metale prețioase sunt considerate abuzive - limitându-se doar la a face referire la preluările făcute cuîncălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990,dar nu este mai puțin adevărat că această reglementare lacunară a legii nu impietează asupra posibilității instanțelor de judecată de a aprecia în concret, în fiecare caz în parte, dacă preluarea, chiar faptică fiind, a fost sau nu una abuzivă.
Abia prin Legea nr. 591/2004, prin care a fost aprobată cu modificări OUG nr. 190/2000, s-a stabilit în art. 26 alin. 12, ce anume se înțelege prin preluarea abuzivă, în sensul OUG nr. 190/2000.
Astfel, potrivit art. 26 alin. 12din OUG nr. 190/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 591/2004, prin preluarea abuzivă în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență se înțelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative: Legea nr. 638/1946, pentru controlul producției, prelucrări și circulației metalelor prețioase; Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată străine; Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945; Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare; Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase; Decretul nr. 302/1965 privind unele măsuri referitoare la obiectele confecționate din metale prețioase la metalele și pietrele prețioase; Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor prețioase și a pietrelor prețioase.
Curtea constată însă că Legea nr. 591/2004 nu este aplicabilă în prezenta speță, întrucât această lege a intrat în vigoare abia la data de 23 decembrie 2004 ( Of. nr. 1.224/20.12.2004), în timp ce cererea introductivă de instanță a fost promovată la data de 24 decembrie 2003, cu mult înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, Curtea urmează să înlăture ca vădit nefondat motivul de recurs care vizează incidența în cauză a Legii nr. 591/2004, motivat pe faptul că acestui motiv de recurs nu i se poate da curs favorabil decât cu nesocotirea principiului neretroactivității legii civile, consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția României revizuită, ceea ce este de neacceptat.
Strict legat de problema caracterului abuziv al preluării bijuteriilor de de la antecesoarea reclamantei, se impune a se discuta în ce măsură prin decizia de casare s-a tranșat problema acestei preluări abuzive.
În opinia Curții, prin decizia de casare nr. 2425/R/12.12.2008 nu s-a tranșat în mod irevocabil această problematică, a preluării abuzive a cantității de 600 gr. bijuterii de familie, dat fiind că nu s-a statuat în mod clar că într-adevăr această cantitate de, de 600 de gr. reprezentând bijuterii de familie ar fi fost preluată în mod abuziv în condițiile OUG nr. 190/2000, aprobată prin Legea nr. 261/2002, însă, s-a statuat în sensul că, existând un început de dovadă scrisă ( a se vedea în acest sens înscrisurile aflate la 5-28 din primul dosar de recurs - la care prima instanță de recurs a făcut trimitere în considerentele deciziei de casare ) este admisibilă proba cu martori pentru dovedirea caracterului abuziv al preluării.
Ceea ce s-a stabilit, așadar, prin decizia de casare, a fost posibilitatea dovedirii cu martori a acestei preluări abuzive, întrucât exista un început de dovadă scrisă, în conformitate cu art. 1197 și art. 1198 pct. 1. civ..
Prin urmare, prin prisma art. 315 alin. 1. proc. civ. ceea ce a fost obligatoriu pentru instanța de rejudecare a fost necesitatea administrării unor probe, chiar testimoniale, pentru a se dovedi că de la antecesoarea reclamantei s-ar fi preluat abuziv cantitatea de 600 gr. în bijuterii de familie.
Împrejurarea că pe numele antecesoarei reclamantei, s-ar fi întocmit un dosar informativ în calitate de persoană suspectă de la linia de muncă "trafic -valută" și că acest dosar urma să fie întrebuințat la întocmirea caracterizării acestei linii de muncă ( 42 dosar apel), nu este suficientă pentru a face dovada preluării abuzive, de la aceasta, a cantității de 600 gr. în bijuterii de familie, mai ales că starea de fapt reținută în cauză relevă împrejurarea că nu există în evidențele de arhivă ale nicio depunere de bunuri de metale prețioase confiscate de la în vederea valorificării în anii 1952-1953 ( 35 dosar fond), respectiv, nu au fost identificate în arhiva nici un fel de documente care să ateste depunerea în bancă, în perioada 1952-1953, unor bunuri din metale prețioase confiscate pe numele sau ( 42 dosar fond), însă, acest început de dovadă scrisă, coroborat cu depozițiile testimoniale ale celor trei martori audiați în instanța de apel d e rejudecare - în deplină concordanță cu îndrumările din decizia de casare - confirmă existența unei preluări faptice, evident abuzive, cantității de 600 gr. în bijuterii de familie d e la antecesoarea reclamantei.
Prin prima art. 39 alin. 1 din HG nr. 1344/2003, pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 190/2000, justifică, într-adevăr, calitate procesuală pasivă în cererile având ca obiect restituirea obiectelor din metale prețioase, etc. cu condiția ca acestea să fi fost confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990 și să se afle în depozitul sau, în conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol poate fi obligată la a plăti contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de la data plății, cu condiția ca bunurile prevăzute la alin. 1, deci cele confiscate abuziv în perioada de după 1946 și până în 1990 și care au fost depuse în depozitul, să nu se mai regăsească fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului Ba B. întrucât au fost valorificate în folosul statului, însă Curtea constată că această excepție - a lipsei calității procesuale - a fost tranșată irevocabil prin prima decizie din recurs, obligatorie pentru instanțele de rejudecare, astfel încât în actualul cadru procesual aceasta nu mai poate fi reiterată.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul pârâtului, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 rap. la art. 304 pct. 9. proc. civ. urmează să-l respingă, cu consecința menținerii deciziei recurate ca fiind legală.
În temeiul art. 274. proc. civ. rap. la art. 1169. civ. pârâtul recurent va fi obligat să plătească reclamantei intimate suma de 1.785 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 316/27.08.2009, sumă justificată prin bonul fiscal nr. 0004/27.08.2009 ( 21, 22).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN, reprezentat de BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, împotriva Deciziei civile nr. 203/A/02.04.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 1.785 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - --- - -- -
GREFIER
-
Red./dact.MM
5 Ex./15.01.2010
Jud.apel: /
Jud. fond:
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
