Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 25/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 25
Ședința publică de la 15 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 2099 din 14.11.2007 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul și procuror în calitate de reprezentant al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, lipsă fiind reprezentantul apelantei Direcția Generală de Pașapoarte B din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că s-au transmis prin fax la dosar de către apelantă acte ce au stat la baza returnării intimatului din Norvegia (talon, inadmissible deportee, declarație).
Interpelat, intimatul precizează că a fost plătit în Norvegia ca și șofer, nu avea permis de muncă, iar declarația de la dosar este dată de el, acceptându-și semnătura de pe aceasta.
Interpelate, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Procuror susține că, având în vedere și actele depuse la dosar pentru acest termen de judecată, apelul formulat este legal și temeinic motivat, Norvegia are un regim juridic special. Solicită admiterea apelului.
Intimatul lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2099 din 11.11.2007, Tribunalul Iașia respins acțiunea promovată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel,tribunalul a reținut că reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bac hemat în judecată pe pârâtul pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru cel mult 3 ani,pe teritoriul.
În fapt se motivează că pârâtul a fost returnat din Norvegia la 13.09.2007 în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară; că statul român trebuia să acționeze în vederea stopării migrației ilegale iar prezența,fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul altor state ar dovedi contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români.
În drept s-au invocat prevederile art. 38,39,52,55 din Legea nr. 248/2005.
Noțiunea de libertate a circulației persoanelor având cetățenia română ( în speță se pune problema restrângerii dreptului la libera circulație a unui cetățean român ) include în sfera sa următoarele componente:
-dreptul cetățeanului român de a circula liber pe teritoriul României;
-dreptul cetățeanului român de a-și stabili domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
-dreptul cetățeanului român de a emigra într-un alt stat;
-dreptul cetățeanului român de a intra pe teritoriul României;
-dreptul cetățeanului român de a părăsi teritoriul României pentru a circula sau a se stabili într-un alt stat.
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare în momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv,se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică în România,determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română,în prezent,atât legea internă,cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la libera circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României,art. 18 din Tratatul CE,art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005,cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare,instanța urmează să examineze în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față;
Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul, instanța constată următoarele:
Art. 38 lit. a din legea internă nr. 248/2005 prevede că " restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb,art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că " statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,indiferent de cetățenie,pentru motive de ordine publică,siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice ".
După cum se observă,norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice,siguranței publice sau sănătății publice,pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie,fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză,respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea,siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În aceste condiții instanța constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație,în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară,în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față,respectiv norma internă sau norma comunitară,instanța va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar,astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție,reținând că " atunci când dispozițiile unei directive apar,din punctul de vedere al conținutului lor,ca fiind necondiționate și suficient de precise,aceste dispoziții pot fi invocate,în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit,împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului "(Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982,cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă, instanța constată că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele trei excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea,examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană,instanța constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007, să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern,obligație ce nu a fost însă îndeplinită,Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții,instanța a făcut aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din speță și în considerarea principiului supremației dreptului comunitar a constatat că norma aplicabilă în prezentul litigiu,în care se solicită restrângerea dreptului la libera circulație a unui cetățean român este norma comunitară,respectiv art. 27 și următoarele din Directivă.
În ceea ce privește aplicarea normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față,instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul motivând cererea exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie.
Așa cum s-a arătat mai sus,art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație,respectiv ordinea,siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală,prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Prin raportare la dispozițiile art. 27 din Directivă, instanța a apreciat că nici chiar simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea norvegiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român (nerespectare care oricum nu a fost dovedită în cauză),nu poate fi considerată o încălcare a ordinii,siguranței sau sănătății publice,pentru a se putea admite acțiunea de față.
Cu privire la eventuala incidență a dispozițiilor art. 307 din Tratatul CE,instanța reține următoarele:
Potrivit acestui text de lege " Dispozițiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state, membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat,statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate. La nevoie,statele membre își acordă reciproc,sprijin în vederea atingerii acestui scop și adoptă,dacă este cazul,o poziție comună.
În aplicarea convențiilor menționate la primul paragraf,statele membre iau în considerare faptul că avantajele consimțite prin prezentul tratat de fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituirea Comunității și,din această cauză,sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune,de atribuirea de competențe în favoarea acestora și de acordarea acelorași avantaje de către toate celelalte state membre".
Curtea Europeană de Justiție a interpretat acest articol astfel: " instanța națională,atunci când sesizează existența unei incompatibilități între Tratat și un acord bilateral,poate evita aceasta prin interpretarea acordului într-o manieră cât mai largă și în conformitate cu dreptul internațional,în așa fel încât interpretarea să fie congruentă cu dreptul comunitar ".(Hotărârea Curții din 18 noiembrie 2003,narodni podnik ).
În primul rând, instanța a constatat că acordul dintre România și Norvegia privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală,aprobat prin Legea nr. 69/2003 nu reglementează obligații specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Norvegia.
Singura obligație esențială asumată de România prin acest acord a fost aceea de a readmite cetățenii săi care au fost îndepărtați de către statul norvegian.
Chiar dacă ar fi existat o astfel de convenție bilaterală prin care România și-ar fi asumat obligația de a interzice libertatea de circulație a unui cetățean român pe teritoriul unui stat membru UE din care a fost îndepărtat,o astfel de convenție ar fi trebuit interpretată și aplicată în sensul dispozițiilor art. 234 alin. 3 din Tratat,respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților,ținând cont că fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din Comunitate și,din această cauză,sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune.
Or,unul dintre aceste " mijloace " îl poate constitui chiar atitudinea instanței de judecată care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului,atâta vreme cât statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilități.
Direcția Generală de Pașapoarte Bad eclarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului,se susține că,în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată,fără a dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație,așa cum prevede Legea nr. 248/2005.
Apelanta învederează că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută,ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli,cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite-/2005.
Articolul 38 din acest act normativ prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani,cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Apelanta solicită să i se admită cererea și să se restrângă dreptul de circulație al pârâtului, pe o perioadă de cel mult trei ani,pe teritoriul.
Legal citat,intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a precizat oral că a fost returnat de pe teritoriul unde lucra în calitate de șofer, fără a avea permis de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate de apelantă și de prevederile legale incidente,Curtea reține că apelul este întemeiat.
Din declarația olografă dată de,precum și din talonul întocmit de Direcția Generală a Pașapoartelor,rezultă că la data de 13.09. 2007, pârâtul - intimat a fost returnat din Norvegia pe motiv de ședere ilegală în acest stat,în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Din aceleași înscrisuri mai rezultă că intimatul a fost judecat de autoritățile norvegiene și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt pe teritoriul acestui stat.
Instanța de apel reține că Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene,astfel că tribunalul,în mod greșit, a înlăturat aplicabilitatea,în speță,a Legii nr. 248/2005,procedând la aplicarea dreptului comunitar,respectiv la aplicarea Directivei nr. 2004/38/CE.
Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 248/2005,privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate,cetățenilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute de această lege le este garantat dreptul de călători în străinătate,de a emigra și a reveni oricând în țară.
Din modul de reglementare prin textul mai sus menționat rezultă că dreptul de liberă circulație nu este unul absolut,ci,prin însăși substanța lui,este un drept condiționat,supus unor restricționări,el putând fi îngrădit în situațiile expres delimitate.
Conform art. 38 alin. 1 litera a din Legea nr. 248/2005,restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români,poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult trei ani,numai în condițiile și cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat,în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Curtea apreciază că restrângerea dreptului de liberă circulație a intimatului pe teritoriul are caracter individual și privește un interes general care constă în respectarea de către cetățeanul român a obligațiilor privitoare la termenul de ședere și la documentele care conferă dreptul de ședere, neputându-se ca din încălcarea acestor obligații referitoare la termenul de ședere în afara țării să se constituie un drept,ordinea publică fiind inserată în însăși substanța textului din legea comună ( art. 38 al. 1 litera a din Legea nr. 248/2005).
În consecință,în baza art. 296 Cod procedură civilă,se va admite apelul declarat de Direcția Generală a Pașapoartelor și se va schimba în tot sentința atacată.
Se va admite acțiunea promovată de Direcția Generală a Pașapoartelor și,în temeiul art. 38 alin. 1 litera a din Legea nr. 248/2005,se va restrânge exercițiul dreptului la libera circulație al pârâtului, pe teritoriul, pe o perioadă de doi ani, având în vedere că, în timp ce stătea ilegal în această țară, a comis infracțiuni de furt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr.2099 din 14.11. 2007 Tribunalul Iași, pe care o schimbă în tot.
Admite acțiunea promovată de Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.
Dispune restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație al pârâtului - - - pe teritoriul, pentru o perioadă de 2 (doi) ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Definitivă. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi - 15.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
22.02.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru
