Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 51/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 51/A/2008
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea apelului civil introdus de reclamanta Direcția Generală de pașapoarte din Ministerul Internelor și reformei Administrative B- sector 1 în contradictoriu cu intimatul domiciliat O- - 6 A 4.17, intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 769/C din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr-, având ca obiect Legea 248/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul intimatului, lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 25 martie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de domnul procuror B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, apelul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care:
Reprezentantul intimatului, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului, reprezentantului intimatului și parchetului.
Reprezentantul intimatului, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței civile atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului, formulează concluzii de respingere a apelului ca nefondat, în consecință menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței civile atacate.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.769/C din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul,.în O, str. -, nr.17, -.6, ec.A, etaj 4,.17, jud.B, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor,
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din cuprinsul declarației pârâtului, aflată la fila 5 dosar, rezultă că acesta a plecat legal din România prin, a tranzitat Ungaria, Austria, Italia, Franța, ajungând în Spania, orașul, unde, în data de 23.03.2007, în urma unui control de rutină, a fost reținut de autoritățile spaniole și a fost returnat pentru ședere ilegală. De asemenea, din cuprinsul declarației mai reiese că pârâtul nu a suferit condamnări, inclusiv din talonul depus la fila 4 dosar, instanța a reținut că pârâtul a fost returnat din Spania la data de 18.09.2007, pe motiv de ședere ilegală.
Conform disp.art.18 din Tratatul d l Nisa, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană din 26.02.2001, "orice cetățean al Uniunii are dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării sale".
Al patrulea Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale garantează dreptul la liberă circulație, însă el prevede și că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri care prevăzute de lege sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Din probele administrate în cauză, instanța reține că nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul ar fi avut un comportament necorespunzător sau că ar fi săvârșit fapte antisociale pe teritoriul Spaniei, astfel că restrângerea dreptului la liberă circulație nu se impune ca o măsură necesară într-o societate democratică justificată de interesul public, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut mai sus, orice cetățean al Uniunii are dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratatul Uniunii Europene.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Spaniei pe o perioadă de cel mult 3 ani cu motivarea că potrivit art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege pot fi stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor și libertăților altora, ori, o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr. 248/2005.
Analizând actele și lucrările dosarului se reține că în cauză se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului care este dreptul la liberă circulație - reglementat de art. 25 din Constituție - în componenta ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul altor state ale Uniunii Europene.
Această analiză va avea în vedere și faptul că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au încetat de drept efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state membre ale Uniunii Europene.
Curtea apreciază că expulzarea dispusă de autoritățile spaniole nu este prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța română să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Spaniei, ci trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
În prezent, în materia liberei circulație a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul precum și art. 4 din Directiva 2004/38/CE. În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație a cetățeanului român potrivit acestor norme, deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații care ar permite o astfel de măsură și anume, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.
Față de cele arătate, instanța va respinge apelul ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B cu sediul în B, str. -, nr. 29, sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat O- - 6 A 4.17, intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 769/C din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R - - - - -
Red.dec.RF
02.04.2008.
Jud fond
Dact IM/5 ex./02.04.2008.
03.04.2008/3 com. Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, str. -, nr. 29, sector 1,
domiciliat O- - 6 A 4.17,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel