Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 8/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.8/2007-A
Ședința publică din 10 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Crupșa Georgeta
- - - - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B din MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, strada -,nr.29, sector 1, în contradictoriu cu intimat pârât domiciliat în,nr.68, cod.-,județul B și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, împotriva sentinței civile nr.617/C din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect:Legea nr.248/2005.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA este reprezentat de procuror .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru,iar în temeiul dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind alte excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că, restrângerea dreptului intimatului pârât la liberă circulație pe teritoriul statelor membre a Uniunii Europene,după data de 1 ianuarie 2007 nu se mai impune, câtă vreme, după această dată, nu mai sunt aplicabile prevederile art.52.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.617/C din 12 septembrie 2007, Tribunalul Bihor Oa respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că,
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că,conform articolului 1 din Legea 45/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește condițiile de ședere, aplicabile pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta are cetățenia părții contractante solicitate.
În speță, din declarația pârâtului, instanța de fond a reținut că, acesta s-a stabilit pe teritoriul Franței, unde a stat fără forme legale.
Tribunalul a constatat că, al patrulea Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, garantează dreptul la liberă circulație, însă el prevede și că acest drept poate să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Astfel, în condițiile în care, nu s-a dovedit că pârâtul a avut un comportament necorespunzător pe teritoriul Franței, tribunalul a reținut că restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia nu se impune ca o măsură necesară într-o societate democratică, justificată de interesul public.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin motivele de apel s-a invocat că intimatul a fost returnat din Franța la data de 30.06.2007 în baza Acordului de readmisie, iar conform articolelor 38 lit. a, 39 aliniatul 1 din Legea nr. 248/2005, împotriva cetățenilor returnați dintr-un stat care a încheiat acord de readmisie, se dispune măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate pe cel mult 3 ani, astfel că, singura condiție a admiterii cererii în acest sens este cea a returnării cetățeanului, însă fără a se impune verificarea procedurilor și condițiilor ce au determinat dispunerea măsurii, a pericolului real pe care îl prezintă.
Legea nr. 248/2005 stabilește ce fel de obligații au în străinătate cetățenii români, iar Declarația Universală a Drepturilor Omului - articolul 29 stabilește că în exercitarea drepturilor și libertăților sale, orice om este supus doar îngrădirilor stabilite prin lege în scopul asigurării recunoașterii și respectării drepturilor și libertăților altora, astfel că, greșit s-a respins acțiunea. Autoritățile române nu pot cenzura legile altui stat sub aspectul dreptului la libera circulație sau al aplicării măsurilor dispuse, a legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură și a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională.
A promovat acțiunea doar pentru a respecta legea națională, a apăra un interes al statului român în baza unei obligații asumată de acesta prin acorduri internaționale în scopul stopării migrației ilegale, iar întrucât prevederile articolului 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea odată cu aderarea la Uniunea Europeană, în cauză se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statul de unde a fost returnat pârâtul - Franța.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Articolul 52 din Legea nr. 248/2005, se referă la măsura reglementată de articolul 38, cu tot ce implică aceasta, respectiv la termenul de 3 ani referitor la anumite categorii de persoane, expres și limitativ prevăzute de textul legal, sintagma "până la data aderării României la Uniunea Europeană" se referă la momentul maxim până la care instanțele judecătorești pot să dispună aplicarea măsurii prevăzută de articolul 38 din actul normativ, cea a restrângerii dreptului la libera circulație pe o perioadă de maxim 3 ani de zile.
Din analiza cererii de chemare în judecată, formulată de apelanta reclamantă, se reține faptul că s-a solicitat restrângerea dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația, ieșirea străinilor nu este de natură a constitui, în sine, o conduită ce să justifice prin ea însăși o măsură de limitare a libertății de circulație, aceasta implică, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o dispune, existența și a unei amenințări serioase, suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societății.
Astfel, cum corect a reținut instanța de fond, conform articolului 3 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului, exercitarea dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, protejarea drepturilor și libertăților altora, ori, raportat la aceste aspecte, stabilirea fără forme legale, munca la negru, de către intimat, nu impune luarea măsurilor solicitate, criticile fiind neavenite.
Față de considerentele expuse, instanța de apel, în baza articolului 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul și în consecință va păstra sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor strada - nr. 29 sector 1 în contradictoriu cu intimat pârât domiciliat în,nr.68, cod.-,județul B și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, împotriva sentinței civile nr.617/C din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor O pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.-
Data:14.01.2008.
Jud fond
Dact
Data:16.01.2008
5 ex.
3 com.:-Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și
Internelor B- sector 1
- din,nr.68, cod.-, județul
-Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA
Data:
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Crupșa Georgeta