Reziliere contract. Speta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.122/
Ședința publică din 13.02.2008

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECĂTOR 2: Simona Bacșin

JUDECĂTOR 3: Luminița Șolea

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta, cu domiciliul în G,- împotriva deciziei civile nr.415/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.

La apelul nominal au răspuns pentru recurent-reclamantă apărătorul acesteia av. în baza delegației nr.13/12.02.2008 pe care o depune la dosar, intimata-pârâtă, personal și asistată de apărătorul acesteia av. în baza delegației depusă în dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul recurentei av. având cuvântul precizează că s-a formulat prezentul recurs pentru rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere încheiat în data de 29.03.1994 în baza căruia s-a vândut imobilul format din patru camere și anexe surorii acesteia cu suma de 20.000 lei și 40.000 lei pentru clauza de întreținere a reclamantei, în realitate prețul nu s-a plătit, actul trebuie analizat datorită suspiciunii cu grad de rudenie ori ambele instanțe au apreciat în mod eronat că cererea de reziliere de contract este nefondată motivat de faptul că intimata și-a îndeplinit obligațiile de întreținere prevăzute de contractul de întreținere pronunțând în acest sens hotărâri lipsite de temei și neținând cont de depozițiile martorilor audiați în cauză și considerând că aceasta și- îndeplinit obligațiile mai mult de 10 ani, că a făcut îmbunătățiri la casă. In anul 1998 intimata a intrat într-o legătură cu numitul din și de atunci nu s-a mai îngrijit de reclamantă, în mod greșit au reținut instanțele că intimata ar fi instalat gaz metan sunt elemente dincolo de aparențe în contextul în care așa cum nu s-a plătit prețul, nu s-a efectuat clauza de întreținere. Drept pentru care solicită admiterea recursului așa cum fost formulat, rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere. Cu cheltuieli de judecată depune chitanța nr.13/12.02.2008.

La întrebarea instanței care este temeiul de drept al recursului, apărătorul recurentei precizează că sunt disp.art.312 al.2 și art.304 pct.9 pr.civilă.

Apărătorul intimatei av. având cuvântul consideră că, criticile aduse de către recurentă vizează aspecte care țin de modul de apreciere a probelor, de netemeinicie și nu de nelegalitate așa cum prevăd disp.art.304 pct.9 pr.civilă. In realitate se dorește rezilierea contractului de închiriere întrucât recurenta a înfiat o nepoată care muncește în străinătate și care i-a captat voința în aof ace să îi vândă acesteia locuința, așa cum de altfel și în motivele de recurs recurenta arată că acesta este un act de virtute și că apreciază că este normal ca acesteia să îi revină agoniseala sa. de 12 ani cele două surori au conviețuit ireproșabil, intimata s-a mutat cu recurenta, a avut grijă de aceasta, s-a ocupat de casă și de îngrijirea reclamantei și totul decurgea armonios între ele. Ambele instanțe au reținut că nu există motive de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare drept pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr.1478/21.02.2007 a Judecătoria Galațis -a respins acțiunea reclamantei -pârâte - in contradictoriu cu pârâții-reclamanți,ca nefondată.cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanta a vândut surorii sale, pârâta proprietatea sa din G- conform contractului de vânzare-cumpărare cu obligația de întreținere și cu un drept de habitație în favoarea cumpărătoarei.

Prin acțiunea de față reclamantei a solicitat rezilierea contractului pentru că pârâta nu și-a onorat obligația de întreținere.

Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și prin cererea reconvențională, a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor, a taxelor notariale achitate precum și a sumei de 20000 lei reactualizată la rata inflației reprezentând prețul achitat la data perfectării vânzării.

După administrarea probatoriilor prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este nefondată deoarece pârâta și-a îndeplinit obligațiile de întreținere asigurându-i menajul, întreținere pe perioada spitalizării, îmbunătățiri la imobil cât și respectarea dreptului de habitație al reclamantei.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta -pârâtă care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.415/10.09.2007 a Tribunalului Galați.

S-a reținut că instanța de fond, în baza unei judicioase analize a întregului material probator, a stabilit o corectă situație de fapt, în sensul că pârâta, în funcție de posibilitățile sale a îndeplinit obligațiile pe o perioadă mai mare de 10 ani, până la sfârșitul anului 2005 când reclamanta a refuzat categoric ajutorul său.

Neînțelegerile dintre părți au fost generate de intenția reclamantei de a rezilia contractul unilateral și de a încheia un altul cu altcineva.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs susținând că este în vârstă de 81 de ani, bolnavă de inimă ceea ce impune un tratament anumit pe care pârâta nu i l-a acordat niciodată. De asemenea aceasta nu a plătit nici încălzirea,nici lumina și nici cele necesare îmbrăcăminții. Pârâta având locuința în T vine doar în vizită.

Instanțele au apreciat greșit răspunsurile la interogatoriu precum și declarațiile martorilor audiați la cerea sa re au arătat că pârâta nu s-a ocupat de întreținerea sa.

Pentru acest motiv a fost nevoită să adopte o nepoată care o ajută efectiv.

Recursul declarat nu poate fi primit.

Recurenta în motivarea recursului nu a invocat nici în drept și nici în fapt vreun motiv de casare sau de modificare așa cum sunt prev. în art. 304.pct.1-9 cod procedură civilă.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac nu poate fi promovat decât pentru unul dintre aceste motive prev. de textul mai sus indicat.

Or recurenta a susținut in motivarea in fapt a recursului său doar critici privind greșita interpretate a probelor ce au fost administrate in cauză.O astfel de critică nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs deoarece nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prev. la pct.1-9 ale art. 304 cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursulcivil declarat de reclamanta, cu domiciliul în G,- împotriva deciziei civile nr.415/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.02.2007.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.AI-03.03.2008

Dact.MH-04.03.2008/2 ex.

Fond:

Apel: -

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, Simona Bacșin, Luminița Șolea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract. Speta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Galati